Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Dar de Crăciun de Doina Condrea Derer

S-a întîmplat acum mulţi ani. La mijlocul anilor optzeci din secolul de acum trecut, pe vremea cînd venirea unui scriitor străin devenise din nou problematică; nu pentru el, ci pentru publicul nostru dornic să îl întîlnească. Salvatoare a fost tenacitatea cu care ataşaţii culturali străini construiau ocaziile fericite, la concretizarea cărora se grăbeau să contribuie, în ciuda absurdelor, nu doar ridicole, presiuni, Uniunea Scriitorilor şi Catedrele de Limbi şi Literaturi Străine ale Universităţii din Bucureşti. Directorilor Institutului Italian de Cultură şi totodată ataşaţi culturali le datorăm toate împrejurările îndelung jinduite. Din păcate, cînd restricţiile depăşiseră limitele credibilului, beneficiarii erau tot mai puţini. Catedra de Italiană primea aprobarea de a aduce scriitorul la o întîlnire doar cu studenţii secţiei, cu condiţia să nu popularizeze prilejul. Ca atare, afişele lipseau; nu însă şi nedoritul din oficiu. Dureros este că acesta se preta situaţiei, deşi ştia că prezenţa lui va ridica cel puţin semne de întrebare între colegii literaţi, care nu îl încunoştiinţaseră de eveniment.
Prin strădaniile domnului Gianfranco Silvestro şi ale Ambasadei italiene, atunci a venit, între alţii, prozatorul Fulvio Tomizza, căruia îi tradusesem romanul În lumea celor drepţi, încununat cu un important premiu european. Acesta îmi trimisese prin poştă aproape tot ceea ce publicase, chiar şi cărţi pe care trebuia să i le restitui, fiind ultimele exemplare avute. Era evident că pachetul fusese controlat şi că lucrurile fuseseră puse la loc de-a valma.
Cum citisem aproape tot ceea ce scrisese, îl cunoşteam bine pe Tomizza, cu mult înainte de a-l vedea. Mă intriga neobişnuita lui toleranţă, deşi spiritul de observaţie, de om trăit în ani cumpliţi la ţară, obligat apoi să emigreze din Istria natală, îl făcuse să descopere toate asperităţile posibile. De aceea mare mi-a fost uimirea cînd, împărtăşindu- i pasiunea mea pentru Montale, mi-a spus că, după el, poetul „e sec”. La protestele mele, presărate cu versuri reţinute de memoria afectivă, nu doar cu relatarea unor episoade biografice ale genovezului, aflate din povestirile mai tînărului său prieten, Silvio Guarnieri, istrianul mi-a răspuns mult mai târziu, în preajma Crăciunului: mi-a trimis fără nici un comentariu volumul publicat pe foiţă de biblie de Editura Mondatori, Eugenio Montale, Tutte le poesie. L-am regăsit atunci, prin acest gest, pe înţeleptul, bunul Fulvio Tomizza, aşa cum paginile sale de ficţiune mi-l dezvăluiseră. Şi mi-am amintit de răspunsul lui la întrebarea expresă, cum de poate fi atât de înţelegător cu toţi, indiferent de conjuctură: în faţa foii albe, cînd te apuci să scrii, te jenezi să fii altfel.
Între puţinele cărţi pe care le păstrez acum, când ofer aproape totul bibliotecilor, este şi cea dăruită de el. Ea îmi aminteşte nu doar de doi oameni de o rară, deşi diferită, sensibilitate, ci şi de cât de mult datorez culturii italiene.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara