Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Dansul contemporan – în avalanşă (II) de Liana Tugearu

Copleşitoarea mulţime de spectacole de dans contemporan şi performance-uri ale acestei toamne, datorată unor manageri pricepuţi, a pus în evidenţă, alături de WASP, şi alte zone ale capitalei, în care acest gen de dans se află la el acasă. În fruntea lor se situează Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, interferându-se cu Festivalul E-Motional, găzduit, în parte, tot la CNDB, dar şi în studioul Zona D(ans).
La CNDB, pe lângă reluarea unor piese deja cunoscute, precum arhiva personală filmată a Vavei Ştefănescu, din After All, confruntată cu evoluţii pe viu ale dansatoarei Carmen Coţofană, sau Piesă cu responsabilitate limitată, concepută şi interpretată de Cosmin Manolescu şi Mihaela Dancs, – în ambele cazuri fiind vorba de alăturarea unor universuri plastice cu totul diferite şi tocmai prin aceasta interesante – au fost prezentate şi o serie de lucrări noi. Printre cele mai ofertante a fost spectacolul LUNA, conceput în cadrul programului E-Motional de Irinel Anghel, şi interpretat de aceasta, împreună cu Cristina Lilienfeld şi Smaranda Găbudeanu. Un spectacol de vie imaginaţie, dar al cărui sunet de fond a fost teribil de obositor, prin intensitate. Ideea de a şoca publicul spre a-l trezi din amorţire spirituală i-a aparţinut şi lui Maurice Béjart, dar prin imagine, nu prin sunet. Şi apoi una este să şochezi şi alta să stresezi. Ca imagine scenică, Irinel Anghel şi Smaranda Găbudeanu au fost într-adevăr şocante, dar Cristina Lilienfeld a fost expresivă. Toate secvenţele create de ea au îmbrăcat o formă plastică sugestivă: culcată pe spate, jocul picioarelor ei păreau nişte lujeri bătuţi de vânt în toate direcţiile, iar părul învolburat de aerul suflat de uscătorul de păr, lua forme adecvate însoţite de plastica întregului corp, fină, delicată. Tot astfel, imaginea femeii în negru cu coasa spunea totul prin jocul unei singure mâini, de o largă şi nuanţată mişcare, justificâd integral textul conceput de Irinel Anghel: „LUNA este o călătorie suprarealistă într-o lume guvernată de energia feminină, care este însăşi forţa creaţiei. Adică un mister...” Tot într-o zonă poetică ne-a purtat şi Pescăruşul. Ultimul act, spectacol după A.P. Cehov, gândit în regia lui Carmen Lidia Vidu şi interpretat de actorii - dansatori Ioana Marchidan şi Istvan Teglas, pe muzică live de Ovidiu Chihaia, şi alături de soprana Cătălina Antal. Muzica în primul rând, fragmentele de text, mişcarea interpreţilor (modestă totuşi, ţinând cont tocmai de calitatea acestora) şi imaginile filmate ale pescăruşilor, care umpleau tot timpul scena, toate au contribuit la ilustrarea unei viziuni regizorale, cu totul aparte. În cu totul altă zonă am intrat, în schimb, odată cu performance-ul inter„FAŢA, produs de dramAcum, în regia lui Alexandru Berceanu. Problema mereu întâlnită, cândva, dar ajunsă până în zilele noastre, a celui de lângă noi care nu ne seamănă, a celui altfel, care în decursul istoriei a luat şi aspecte tragice, a fost readusă în discuţie în performanceul interpretat de Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuţ Niculae şi Liviu Popa. Ei s-au folosit de mijloacele teatrului documentar puse la dispoziţie de dramaturgii Amdreea Chindriş, Alexandru Berceanu şi Vasile Nussbaum: texte vorbite şi texte ale unor personaje filmate, dar şi alcătuiri scenice compuse de coregrafa Ana Costea, în compania muzicii concepute în timp real de Cătălin Creţu, toate momentele sondând contactul grupului majoritar cultural cu comunitatea gay, cu etnicii romi şi cu etnicii evrei, contact care adesea a născut frică şi agresiune şi arareori înţegere şi o mână întinsă celuilalt. Nu este deloc de ignorat această temă a „străinului” diabolizat, căci ea se perpetuează continuu, în timp ce gestul levitului care unge rănile „aproapelui” este tot atât de rar acum, ca şi în urmă cu două mii de ani. Nu am apucat să văd şi cel de al doilea program de dans comunitar, intitulat Corp la corp, iniţiat de CNDB prin artiştii Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu şi David Schwartz, cu o parte din rezidenţii căminului de bătrâni Moses Rosen, dar îmi amintesc perfect cum am plâns până acasă, după ce am văzut primul program. Acest proiect este o binecuvântare, căci nimic nu este mai dureros decât însingurarea, chiar dacă te afli între alţi oameni. Din programul RAP – rezidenţe, ateliere, public, conceput de CNDB în parteneriat cu asociaţia Colectiv A, rezidenţe desfăşurate în mai –octombrie 2014, la Fabrica de Pensule din Cluj, nu am apucat să vad decât un performance intitulat Un spectacol de Kata Bodoki-Halmen, desfăşurat într-un atelier de pictură. Performance- ul m-a făcut să apreciez, o dată în plus, marele nostru câştig în materie de libertate de exprimare, şi să constat, încă o dată, că libertatea pretinde discernământ, capacitate de a cântări ce merită să fie împărtăşit şi altora.
Programul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti a fost şi este, în continuare, încărcat, dar am trecut şi pe la Zona D, laboratorul lui Cosmin Manolescu, care funcţionează de doi ani şi unde am putut veni în contact cu aria dansului contemporan portughez povestită şi ilustrată prin proiecţii de Joana von Mayer Trindade, Jociécio Azevedo, Rogério Nuno Costa şi Alberto Magno, am urmărit apoi o prelegere a Adrianei Gheorghe despre istoria performance-ului, de prin anii ’90 ai secolului trecut până astăzi, şi am pătruns în universul a doi creatori contemporani de prim rang, Alain Platel şi Akram Khan, prin intermediul unor filme. Măcar prin intermediul unui film l-am văzut pe Akram Khan, unul dintre cei mai preţuiţi artişti ai Londrei din acest moment, dar şi de pe alte meridiane, căci prin eliminarea dansului din Festivalul „George Enescu” din 2015, dans oferit de Fundaţia JTI, ni s-a răpit posibilitatea de a-l vedea pe viu pe acest creator care a metamorfozat formele dansului clasic Indian, Kathak, în forme de dans contemporan european. Şi, în fine, în studioul Zona D lucrul continuă. Compania Paradis Serial pregăteşte avanpremiera spectacolului Fragil, coproducţie cu Giselda Ranieri (IT), Tanja Andreeva (NO) şi Cristian Nanculescu (RO).
Continuitatea filonului de dans contemporan este asigurată, cum se poate observa, de câteva generaţii succesive, la fel de active. Astfel, printre dansatoarele şi coregrafele afirmate în ultimii ani, se remarcă gestul generos făcut de Sandra Mavhima, iniţiatoarea Asociaţiei Secţia de coregrafie, alături de Simona Deaconescu şi Vlad Merariu, care, de astă dată secondată de Irina Strungăreanu, a înfiinţat şi coordonează un concurs de dans contemporan. Ajuns în acest an la a doua ediţie, ALTconcurs scoate în prim plan pe cei mai tineri creatori, şi, prin premiul acordat, susţine financiar pe cel mai bun. A doua ediţie, care a avut în juriu pe Florin Fieroiu, coregraf, Gina Şerbănescu, critic de dans şi Eva Sánchez Martz, coregraf din Portugalia, a fost mai concentrată numeric şi a înregistrat un salt calitativ, iar în vârful lui s-a plasat dansatoarea şi coregrafa Georgeta Corca, absolventă a U.N.A.T.C. secţia Coregrafi, 2014, cu spectacolul ei Natura umană. Specific acestei sfere de creaţie, frontiera dintre dansator şi coregraf se estompează, coregrafa fiind şi interpretă, alături de Denis Bolborea, Simona Dabija şi Andrei Iancu. Dar, şi mai mult, Denis Bolborea, remarcabil în dans prin plastica sa corporală, este şi autorul muzicii originale şi alături de ceilalţi interpreţi a încercat să ne transmită părerea lor că „ceea ce caracterizează omul şi îl defineşte, faţă de celelalte regnuri, este instinctul de transcendere. Visul, artă, magie, dansul… dragoste şi căutările mistice”. Îmbucurătoare viziune a unei noi generaţii de creatori şi îmbucurător lucru că pe prim plan pentru exprimarea acestei viziuni stă, din nou, dansul, nu tot felul de alte mijloace asociate lui, care-l sufocă, până la a-l anihila.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara