Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica dansului:
Dans contemporan noi creații de Liana Tugearu

din nou cu coregrafa Simona Deaconescu
Încă din 2013, de la prima întâlnire cu coregrafa Simona Deaconescu, când am urmărit spectacolul ei Camera 0001/Fabrica de vise, m-am bucurat de ivirea unui nou creator autentic de dans contemporan, pentru ca apoi, la fiecare reîntâlnire, să constat că prima impresie nu se dezminte. Ulterior, am avut prilejul să cunosc și alte fațete ale personalității ei, nu numai de dansator și coregraf, dar și de pedagog, de regizor de film de dans (Silent Places ), cât și de coautor al unor instituții necesare dansului contemporan, precum asociația Secția de Coregrafie sau concursul național pentru tineri coregrafi ALT CONCURS, dar și de director artistic al festivalului Bucharest Internațional Dance Film Festival, ajuns în această toamnă la a III-a ediție. O ultimă întâlnire cu coregrafa Simona Deaconescu mi-a dat prilejul să urmăresc o nouă creație de valoare, spectacolulCOUNTERBODY.
Această ultimă creație este un spectacol complex, în care dansul conceput de coregrafă și pus în valoare de plastica corporală a interpreților Alexandra Bălășoiu, Andreea Belu, Corina Tătărău, Denis Bolborea, George Alexandru Pleșca, Georgeta Corca, Marian Octavian și Simona Dabija s-a împletit cu muzica originală a lui Cătălin Crețu, cu compoziția vizuală și ea originală gândită de Ciprian Ciuclea și cu textul conceput de Olivia Nițiș, cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Dincolo de coabitarea cu alte forme de expresie scenică, dansul nu a fost împins însă într-o zonă obscură. Spectatorul a perceput prioritar mișcarea secvențială, repetitivă, vibratilă a interpreților și evoluțiile lor individuale sau de grup. Mișcarea și textul filozofic s-au desfășurat astfel în paralel, chiar dacă se doreau înrudite, căci fiecare are zona sa proprie de afirmare, fiind un demers forțat să aplici un concept, o definiție universală, la experiența sensibilă și subiectivă a creației unui artist. Teoretic, textul ne povestea multe despre „interiorul care devine exterior“, fapt evident în artă, unde sensibilitatea, fantezia și viziunea artistului iau forma exterioară a operei sale, sau despre mișcarea care extinde spațiul, intră în relație cu el și creează noi spații, cum semnala mai demult coregraful Dominique Bagouet: „Într-un spațiu gol, chiar dacă el este plat sau alb, fără limită, pui un bărbat sau o femeie și deja spațiul este modificat, este o altă arhitectură.“ Teoreticienii simt astfel nevoia să dubleze creația cu teoria, artiștii însă, în cele mai multe cazuri refuză să se repovestească, precum Brâncuși, care, întrebat asupra înțelesului operelor sale, a refuzat să o facă, considerând că opera trebuie să spună totul despre sine, opera însăși trebuind să trezească reflecții. Și lucrarea coregrafică a Simonei Deaconescu, acest Contracorp, acest Contrabalans, vizualizat de mișcarea dansatorilor, a spus și ea tot ce avea de spus, prin secvențele de dans ale acestora, mereu schimbătoare și contradictorii.

focus coregraf – Massimo Gerardi
Centrul Independent Coregrafic–Linotip face, în continuare, pași importanți pentru afirmarea sa în spațiul tot mai larg al dansului contemporan de la noi. De curând, a inițiat un program ingenios, FOCUS COREGRAF, care, reunind în seri succesive mai multe lucrări ale unui singur coregraf, îi conturează în acest fel cu mai multă limpezime stilul și caracteristicile proprii creațiilor sale. Coregraful ales a fost o mai veche cunoștință a publicului român, italianul Massimo Gerardi, care lucrează însă de mai mulți ani în Germania. Prima oară a predat câteva săptămâni dans contemporan la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ și a dat un spectacol Flachback, cu trupa sa germană de atunci, movinghteater.de la Teatrul Odeon, în 2009, iar în anul următor a montat tot la Odeon spectacolul Depeche dance, de data aceasta cu o trupă formată în România și având ca protagoniști două personalități ale dansului contemporan, pe Răzvan Mazilu și Mircea Ghinea.
Și de astă dată a lucrat atât cu artiști români spectacolul Hot Dog, dar și cu artiști străini, spectacolele KM și MANkind. Din păcate nu am putut vedea decât două dintre cele trei lucrări prezentate acum de Massimo Gerardi, suficient însă pentru a regăsi liniile definitorii deja cunoscute ale creatorului, care și-a conservat, în mare, maniera coregrafică, dar și-a întins antenele către alte zone tematice și modalități de expresie scenică, care însoțesc coregrafia. În 2010, semnalam, în cronica de atunci din România literară,„linia preponderent liniară, ascuțită a țesăturii sale coregrafice“, pe care am regăsit-o și în creațiile de acum, chiar mai accentuat unghiulară.
Dacă în Depeche dance câțiva dansatori au și cântat fragmente din cântecele formației Depeche Mode, de astă dată interpreții săi din Hot Dog, Ioana Marchidan, Irina Strugăreanu, Arcadie Rusu și Daniel Dragomir, pe lângă evoluțiile lor dansante au avut și numeroase întervenții cu text, inflamat uneori până la țipăt. Ei au întruchipat personaje standard, atât de depersonalizate într-o primă fază încât nici nu se deosebeau care erau fete și care băieți, purtând aceleași haine și peruci. Manipularea a fost și ea prezentă în duetul în care mișcările feței unei fete erau conduse autoritar de partener, până când atingeau durerea și țipătul. Adularea vedetelor, a super-starurilor precum Andy Warhol, personaj central al curentului artistic Pop Art și artist de film, care a pus semnul egal între opera de artă și eticheta produselor de consum, a fost și el evocat în interpretarea lui Arcadie Rusu, iar Ioana Marchidan și Irina Strungăreanu – două dansatoare cu o plastică corporală de o mare expresivitate, din păcate prea puțin pusă în valoare – au evocat vocal clișeele specifice reclamei și licitațiilor, procedee proprii lumii în care trăim. Cu sau fără intenție satirică spectacolul a pus în prim plan o lume fără busolă, fără polul nord, hrănindu-se spiritual cu înlocuitori. De aceeași lume s-a ocupat și Arcadie Rusu în spectacolul său Babilon și personal prefer spectacolul său, pentru că își vizualizează ideile servindu-se precumpănitor de expresivitatea mișcării, iar problemele sunt tratate cu mai multă subtilitate. Cel de al doilea spectacol MANkind, bazat pe un joc de cuvinte din limba germană, MANN – bărbat și KIND – copil, are chiar această temă, cât copil a mai rămas în fiecare bărbat matur. Tema este interesantă ca propunere, dificil de ilustrat scenic prin dans și cu toate acestea a fost o reușită a celor care l-au conceput și coregrafiat și l-au și interpretat Massimo Gerardi de la subs.Tanz și Claudio Cangialosi de la Opera Ballet Vlaanderen Music Collage. De astă dată, coregrafii-interpreți au reușit să creioneze, alternativ, ce aparținea maturului și ce copilului care supraviețuia în ei, prin expresivitatea diferențiată a corpurilor proprii, ajutate minimal de elemente scenice adiacente. Proiectul FOCUS COREGRAF sperăm să aibă viață îndelungată, reunind în primul rând creațiile inițiatorilor Centrul Independent Coregrafic–Linotip .

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara