Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Dance Energy de Liana Tugearu

Spectacolul extraordinar de dans contemporan Răzvan Mazilu şi invitaţii săi, recent prezentat, a fost un spectacol aparte, inedit în câteva privinţe. în primul rând cred că este primul recital desfăşurat pe scena Operei Naţionale Bucureşti închinat în exclusivitate dansului modern şi contemporan. Şi ceea ce nu a fost urmărit probabil, ca atare, de organizatori, dar a ieşit la iveală până la final, era faptul că a existat un aer de familie, o înrudire stilistică a majorităţii interpreţilor, care, deşi proveneau din trei zări ale lumii, din Portugalia, Israel şi România, şi deşi fiecare era o personalitate distinctă, se integrau aproape toţi în acelaşi mare curent modern, cu unele ecouri neoclasice. Cu o singură excepţie, care ilustra o altă faţetă a dansului contemporan, asupra căreia vom reveni.
Recitalul a fost inedit şi prin scopul său declarat, acela de a strânge fonduri pentru dotarea cu noi pianine, pentru crearea unei videoteci şi organizarea unui workshop pe teme de dans contemporan, la Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti. Dar, de fapt, acest recital este doar debutul unui proiect mult mai amplu al Fundaţiei PRAIS, şi anume proiectul DANCE ENERGY, care se va desfăşura pe parcursul a trei ani şi va urmări să strângă fonduri şi pentru alte licee de coregrafie din ţară şi, totodată, să promoveze dansul contemporan şi tinerele noastre talente, care pornesc pe această linie stilistică.
Dintre dansatorii şi coregrafii invitaţi, eram familiarizaţi, în oarecare măsură, cu modul de gândire al portughezilor Claudia Martins şi Rafael Carriço, care în 2002 creaseră pentru Răzvan Mazilu, la Teatrul Odeon, piesa coregrafică Bolero. Regele pierdut. De astă dată ei şi-au interpretat propriile creaţii, de fapt două fragmente din două spectacole, Solo with the Angels, pe muzică de Piaf şi Louguy şi The sleeping Buddha, pe muzică de J. S. Bach şi Arnold Schönberg. Cei doi artişti portughezi au fost cei mai apropiaţi stilistic de neoclasic. Siluete filiforme, delicate, ei au creionat o imagine fluidă pe muzica lui Edith Piaf şi una mai densă şi preţios interpretată în cea de-a doua piesă.
Talia Paz, o altă invitată din lumea dansului, de astă dată din Israel, ne-a dăruit momente de adevărată încântare, prin sugestivitatea şi plasticitatea mişcărilor sale, în cele două piese interpretate, Water Talk, pe folclor irlandez şi Love, pe muzică de Lisa Germano. Prima piesă era o creaţie a Carolynei Carlson de o vibrantă poezie, care şi-a găsit în Talia Paz o excelentă interpretă. Dansatoara israeliană are capacitatea de a face să "cânte" vizual fiecare părticică a corpului pe care o pune în mişcare, fie cu un umăr, bazinul sau un genunchi. Orice frântură din trup, sau mai multe legate într-o mişcare mai amplă, intonează un poem coregrafic de o infinită bogăţie. De reţinut şi faptul că vedem pentru prima oară, pe viu, pe o scenă românească, o coregrafie de Carolyne Carlson, dansatoarea şi coregrafa americană, care, alături de Merce Cunningham a dat un impuls substanţial dansului contemporan din Europa, cu câteva decenii în urmă.
Dar şi dansatorii români din spectacol s-au prezentat excelent Răzvan Mazilu, în foarte bună formă, şi-a ales cu inteligenţă partiturile, care i-au pus în valoare câteva dintre faţetele dansului său. Este de apreciat în primul rând faptul că a deschis spectacolul cu o piesă de folclor românesc, Cântec amar, într-o foarte bună coregrafie de Florin Fieroiu, piesă care a devenit, implicit, un omagiu adus Floriei Capsali, maestra maeştrilor dansului românesc, al cărui nume îl poartă astăzi Liceul bucureştean pentru care s-a făcut acest recital. Nu de multe ori dansul de inspiraţie folclorică atinge asemenea valori şi nu de multe ori creatorii de dans contemporan se apleacă asupra acestui izvor de creaţie.
Latura dramatică a personalităţii lui Răzvan Mazilu, intensitatea gestului său a fost pusă în valoare de fragmentul ales din Simfonia fantastică a lui Berlioz, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu, iar vigoarea cald-rece senzuală de fragmentul din Un tango más, pe muzică de Richard Galliano şi Astor Piazzola. Duetul din acest spectacol creat de Răzvan Mazilu cu Monica Petrică, dansatoare cu un corp sculptural, încărcat cu o senzualitate complexă, însumând nostalgii şi voluptăţi subtile, a fost cizelat, în această ultimă variantă, până la cele mai mici detalii, devenind o bijuterie a genului. Cei doi artişti au fost secondaţi de cuplul Amalia Iscu-Daniel Măndiţă, de la Clubul Tangotangent, care, prin contrast cu compoziţia lor elaborată, dansau tangoul clasic de salon.
Cel mai tânăr dansator invitat în spectacol, Adrian Stoian, iniţial ucenic al lui Florin Fieroiu, a ilustrat prin piesa creată şi interpretată de el, Grossroads, calea proprie pe care a pornit în dans. O direcţie pe care şi-o croieşte singur, pornind de la curentul minimalist, restrâns însă nu numai la un set de mişcări repetitive, cu minime variaţii, ci redus doar la mişcările braţelor şi în mică măsură ale torsului. Dar, prin comparaţie cu ultimul său spectacol, dat nu de mult, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, demersul său artistic a suferit o substanţială modificare. Din impuls propriu sau poate datorită contactului cu toţi ceilalţi artişti din spectacol, compoziţia sa coregrafică s-a deschis, implicând întregul corp şi umplând un spaţiu mult mai larg, principala sa calitate rămânând însă, în continuare, o forţă interioară explozivă, care transpare în fiecare gest.
La recital au participat şi şapte elevi ai Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" - Vanda Ştefănescu, Bianca Patriche, Nicoleta Munteanu, Olguţa Ilie, Valentin Stoica, Marian Chirazi şi Bogdan Cănilă - într-o coregrafie modernă, semnată de profesoara lor Diana Mateescu şi desfăşurată pe muzica creată şi interpretată, life, de
A. G. Weinberger.
Din afara breslei dansului, Răzvan Mazilu a mai avut câţiva invitaţi de marcă: Felicia Filip a cântat cu strălucire din Traviata de Verdi, lăsându-se cooptată, în timpul ariei, şi într-o mini coregrafie interpretată de Răzvan Mazilu, iar Maia Morgenstern a rostit între piesele coregrafice versuri din Ana Blandiana, Marin Sorescu şi Ştefan Augustin Doinaş. Creatoarea costumelor pentru cele două artiste fiind Doina Levinţa.
O caldă pledoarie pentru scopul nobil al spectacolului şi o prezentare generală a serii a fost făcută, la începutul spectacolului, de Mihaela Rădulescu, iar la finalul acestuia, simplu şi bonom, ca de obicei, Johnny Răducanu a improvizat la pian, pe muzica sa evoluând, tot într-o improvizaţie, Răzvan Mazilu şi dansatorii invitaţi în recital.
Spectacolul şi-a atins scopul artistic, spectatorii resimţind energia magică transmisă lor prin dans, aşa cum îşi dorea Silvia Bucur de la Fundaţia PRAIS. Sperăm că şi rezultatul practic a fost pe măsură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara