Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
“Dacă n-ar fi fost Premiul Nobel, Milosz ar fi fost la marginile literaturii“ de Nicolae Mareş

Interviu cu Aleksander Nawrocki, directorul revistei „POEZJA dzisiaj” (Polonia)

Nicolae Mareş: Cum ai caracteriza stadiul poeziei poloneze contemporane la început de mileniu trei, după intrarea în veşnicie a unor mari poeţi ca Czeslaw Milosz, Wislawa Szymborska, Zbigniew Herbert sau mai recent a lui Tadeusz Rózewicz. Revista pe care ai înfiinţat-o şi o conduci, POEZJA dzisiaj, analizează fenomenul cu siguranţă. Ce desprinzi tu din interior?
Aleksander Nawrocki: Poeţii giganţi ai poeziei poloneze s-au stins din viaţă: Milosz, Szymborska, Herbert, în ultima vreme Rózewicz, şi preotul JanTwardowski. Din secolul al XX-lea este încă vie creaţia lui Galczynski, poetul magic, un mare liric, care în fiecare slovă găsea poezia şi o lega meşteşugit cu ceea ce s-ar numi grotescul, cu micile forme teatrale; a fost de asemenea un mare satiric. În schimb, dacă n-ar fi fost Premiul Nobel, Milosz ar fi fost la marginile literaturii. Limba lui Milosz nu-i plastică, nu-i vie, nu are charismă, se trage din limba secolului al XVIIXVIII. La fel e şi cu limba lui Herbert, poet, filosof, moralist, dar care a scris într-un limbaj de lemn. Milosz şi Herbert nu sunt magi ai poeziei, ci mai degrabă profesori de poezie; poeziile lor sunt tratate. Nu au o lirică erotică. Lipsesc simţămintele, este dăscăleală. Pe de altă parte, Rózewicz, cu excepţia „Neliniştii”, toată viaţa a scris parcă o poezie diferit configurată. Unii critici consideră că a stricat poezia poloneză, a simplificat-o, a făcut-o obişnuită. Părerea lui e că totul poate fi poezie. De parcă ar fi texte din gazete, aşezate vers sub vers. De aceea poate fi şi uşor transpus în limbi străine. Dar versurile lui au personalitate, au ceea ce le lipseşte sutelor şi miile de epigoni. Poate fi imitat, dar există pericolul de a deveni un creator banal. Personal, apreciez mai mult piesele lui de teatru, care abordează şi oglindesc ciocnirea dintre impetuosul nou cu vechea inerţie: canonul se debarasează de grotesc, viaţa e o stradă, pe care ne cunoaştem în grabă, ca imediat să uiţi totul. Pe de altă parte, în creaţia Szymborskiej, pe care ai pomenit-o, totul e relativ şi schimbător, ca „Norii” – de fapt un credo poetic al ei. Dumnezeu şi omul se înţeleg. Nevasta lui Lot nu a încălcat interdicţia Domnului părăsind cu familia Sodoma. A revenit pentru că s-ar fi speriat de şarpe sau şi-a agăţat rochia de o cracă şi a vrut să o desprindă. A fost nedrept pedepsită. Nu se înţeleg, după ea, nici îndrăgostiţii, de aceea aproape că nu a scris versuri erotice, cu excepţia poemului „Nimic de două ori nu se întâmplă” - una din cele mai frumoase poezii din lirica poloneză. După Szymborska nu există reţetă pentru ceva. Şi nimic nu poţi înţelege până la capăt, ca în „Pisica din camera pustie”, care nu înţelege că stăpânul ei a murit şi nu ştie ce să facă în continuare. Acum câţiva ani s-a făcut un sondaj printre cititori şi bibliotecari pentru alegerea a 20 dintre cei mai buni scriitori polonezi. Pe primele locuri au fost Milosz şi Herbert, iar pe Szymborska nimeni nu a enumerat- o. poate şi de aceea că oamenilor le plac principiile, indicaţiile. Rózewicz a surprins prin întrebarea: unde a fost Dumnezeu când omul l-a prins pe om de beregată. Herbert demonstrează că deoarece s-a uitat de Dumnezeu, oamenii au început să se apuce de beregată. Dar Szymborska nu a propus principii, ci a mers pe relativitate: „Viaţa în aşteptare”. Lumea ei este cea din Alantida, în care oamenii „Au existat sau n-au existat. Pe insulă sau nu pe insulă. Posibili. Incerţi”. Mai este încă charizmatică la noi poezia preotului Jan Twardowski. E denumit Sfântul Francisc din Assis al poeziei poloneze, deoarece a respins patosul din slujbele religioase, iar fraza lui: „Să ne grăbim să îi iubim pe oameni, atât de repede aceştia ne părăsesc, lăsând în urmă ghetele şi telefoanele surde” – sintagmă care a intrat în canonul paremiologic polonez. Criticilor polonezi le place să scrie despre versurile lui Herbert, deoarece îi inspiră în divagaţiile lor, pentru a se afişa cu cunoştinţele lor.
Ce-i cu poezia contemporană – întrebi? Pentru că s-a terminat cu rolul criticii şi cu politizarea din anii ’80, poezia poloneză s-a mai adunat, s-a unificat, a pierdut caracterul de atunci. Însă poemele au început să se asemene. Poeţii scriu despre cunoaşterea proprie, despre poezia poetică în jargon, într-o limbă pseudoştiinţică. Poeţii noştri au uitat de slavismul lor, scriu sub înrâurirea celor anglosaxoni şi americani. Versurile lor nu mai au o ţară. Dacă le-am ascunde numele nu faci diferenţă între poemele unuia şi ale altuia. Versurile au devenit literatură, cu puţină viaţă în ele, cu multe cunoştinţe, deşteptăciune (afişare). Creatorii noştri cred în continuare că am avea cea mai bună poezie din lume, dar adevărul este parţial. Da, avem, dar în mare măsură o poezie universitară, grupată pe coterii, până într-acolo încât poezia se apreciază nu după valoarea ei, ci după apartenenţa poetului la o anumită asociere, coterie. În schimb, tot mai interesantă e poezia celor care au plecat nu de mult din ţară în căutarea unui loc de muncă. S-au găsit într-un mediu străin, deci s-a născut în ei nevoia unei articulări creatoare a propriilor trăiri într-o altă lume, dar în limba polonă, pe care o consideră patria lor. Emigranţii noştri au despre ce să scrie, pentru că ştiu mai multe şi simt mai mult, trăiesc sub gheara zilei, într-o realitate nouă pentru ei. Poeţii din ţară se tem sau nu ştiu să scrie despre viaţa adevărată, ceea ce îi face să se închidă în sicriele literaturii; în creaţia lor lipseşte legătura cu energia vieţii. Limbajul poeţilor emigranţi e mai bogat, simţămintele mai dinamice, viziunea lumii mai largă. În emigraţie, mai ales la Londra, se crează saloane literare poloneze, apar reviste, edituri, se organizează festivaluri internaţionale de poezie poloneză, se tipăresc antologii. Una din ele, apărută în urmă cu un an, este intitulată: Oameni frumoşi - poeţii emigraţiei mele şi cuprinde 59 de nume de poeţi, nu numai de emigranţi polonezi, dar şi de emigranţi din alte ţări, care se află în Anglia. La lansarea vieţii literare poloneze din rândul emigraţiei participă în mod activ „Poezia azi”. Scoatem şi numere pe bază de reciprocitate, de pildă „Poezia azi” publică o culegere de 20 de poeţi din emigraţie, iar Revista lor literară prezintă creatori din Polonia în limba polonă şi engleză. Mulţi dintre poeţii din emigraţie au tipărit cărţile lor, în principal în limbile polonă şi engleză, vândute în Polonia şi în Anglia, în Germania, Irlanda, ba chiar în Brazilia. Numele unor dintre ei: Adam Siemienczyk - la propunerea „Poeziei azi” a fost laureatul celei de al XII-lea Festival al Poeziei organizate sub auspiciile UNESCO, Marta Brassart - laureat al celui de al XIV-lea Festival, Dominik Witosz, Aleksy Wróbel, Piotr Kasjas (din Bimingham), Paulina Krzyzaniak (din Glasgow), Stefan Zaonz (Bonn) şi mulţi alţii.

Ai spus lucruri interesante de care voi ţine seama în antologiile mele de lirică poloneză. În rândul opiniei publice din Polonia eşti considerat unul dintre cei mai de seamă propagatori în ţară şi în străinătate ai poeziei poloneze, dar şi ai poeziei universale. Ce acţiuni de care eşti mândru ai întreprins în această direcţie?
De multe sunt mândru. În primul rând, de faptul că anual organizez două Festivaluri internaţionale: unul primăvara, din 2000: „Ziua mondială a poeziei UNESCO” şi unul toamna, „Festivalul Poeziei Slave (din 2008). În timpul acestor festivaluri acord trei premii, pentru traducători şi creatori, inclusiv pentru tineri din emigraţie, susţinute şi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural. Am început un schimb cultural constând în faptul că un poet polonez editează un florilegiu al unui poet străin la aprecierea lui, iar cel străin tipăreşte într-o limbă străină versurile poetului polonez. Până în prezent s-au tipărit 20 de culegeri de poeţi polonezi în străinătate şi 20 de poeţi străini în Polonia. Volume de versuri au apărut chiar şi în limba tătară, azerbaidzeană, iakuţiană. Aminteam că sunt mândru de stabilirea de contacte cu poeţii polonezi din emigraţie. Am tipărit în trei volume: „Poezia poloneză - Antologia mileniului”, cuprinzând 267 de poeţi polonezi.

Ce fonduri ai avut şi ai la dispoziţie? Care este ajutorul dat de autorităţi în promovare, inclusiv din partea organismelor internaţionale. Mă gândesc la fonduri europene, UNESCO etc.? Am citit că parcul şi casa din Stawisko a fostului preşedinte al Uniunii Literaţilor Polonezi, Jaroslaw Iwaszkiewicz, unde m-a primit de atâtea ori în anii ’70, a fost reconstruită sau se va reconstrui cu fonduri europene. Cum se desfăşoară lucrările?
Acţiunile mele nu sunt finanţate de la buget. Se desfăşoară în colaborare cu Biblioteci, Case de Cultură, Muzee. O donaţie modestă mi-o acordă Uniunea Autorilor şi Compozitorilor (ZAiKS). Mă ajută colegii mai bogaţi – poeţii. Restul îl finanţez din veniturile editurii mele.

Ai fost cu decenii în urmă în România, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România dar şi cu alte prilejuri. Ai cunoscut lirica românească încă de pe vremea studenţiei noastre, ai tradus câţiva poeţi clasici şi contemporani (pe Bacovia împreună), incluşi în florilegiul tău intitulat sugestiv: Al treilea ochi. Cum ai receptat şi cum apreciezi lirica românească?
Foarte mult. Este una dintre cele mai interesante poezii din lume. Personal îmi este aproape. Poeţii pe care îi iubesc sunt Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Eugen Jebeleanu, Aurel Rău cât şi „Mioriţa”. Păcat că în Polonia poezia românească este din ce în ce este mai puţin cunoscută. Adevărat că, în 1989, s-a tipărit la Varşovia Antologia Poeziei Româneşti de cca 700 de pagini. S-a întâmplat de mult şi este totuşi prea puţin. Tinerele generaţii nu ştiu nimic despre viaţa literară românească. POEZJA azi, deseori a propus accesul în paginile ei a unor poeţi români, cât şi tipărirea de materiale despre viaţa culturală românească. Fără răspuns. Fie ca acţiunile din acest an, desfăşurate la Varşovia şi la Bucureşti, să fie un început bun. În legătură cu Casa Iwaszkiewicz din Stawisko, unde spui că ai petrecut clipe memorabile, doresc să îţi amintesc că în anii 2007-2011 ea a fost transformată, în urma unor lucrări de anvergură în muzeu, renovate fiind colecţiile, parcul şi amenajat lacul. Totul s-a făcut prin programul operaţional al Ministerului şi Voievodatului, mai ales din fonduri europene. Totul a costat 1.650.000 zloţi – de la UE s-au recuperat aproape 1.200.000 zloţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara