Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Da, da, da şi nu, nu, nu de Barbu Cioculescu

Sunt întrebări care pretind un răspuns grabnic şi fără echivoc: celui ce ţi-a pus, pe dosnică uliţă, la ceas de beznă, cuţitul la gât, transmiţându-ţi clasica formulă ,banii sau viaţa", este nerecomandabil în cel mai înalt grad să-i replici: ,- Domnul meu, prea stimate domn, întrebarea dumitale, căci în ultimă instanţă de o întrebare e vorba, îmi ridică probleme şi materiale şi spirituale de un spinos ordin complex. Să mă explic, însă: a-ţi transfera conţinutul tuturor buzunarelor mele în monedă, hârtie de bancă şi carduri, mi-ar aduce o pierdere dacă nu ireparabilă, în orice caz însemnată, pe când a-mi pierde viaţa într-un loc şi moment care mă află nepregătit - şi am să-ţi fac o confidenţă: total nepregătit - mi-ar fi atât de nesuferit, încât am nevoie de un timp de reflecţie şi mai ales de sfatul unor apropiaţi care mă cunosc mai bine, şi în primul rând al soţiei mele. Cum însă dânsa efectuează tocmai o călătorie în Noua Zeelandă, m-aş mulţumi cu acordul ei telefonic, în care-mi pun mari, mari speranţe, ca şi în capacitatea dumitale de a te pune în situaţia celuilalt, lovit de soartă. Dacă ne-am cunoaşte mai îndeaproape, ceea ce este nu numai posibil, dar chiar recomandabil - stai aşa - uite banii!" După oarecari şovăieli, ai zis totuşi da.

Dacă firava, dar energica nonagenară care a făcut gestul necugetat de a ieşi din casă pe viscol, spre a mai investiga vreo vilă-două, demne de achiziţionat, vreun teren viran în centrul sacru al Capitalei, are o clipă de slăbiciune, dar vă aflaţi aproape şi, sprijinind-o, o ajutaţi să treacă strada, drept care, văzând cât sunteţi de săritor, gentil şi dezinteresat, într-o lume de afacerişti murdari, vă oferă o sarsana plină vârf cu bijuterii (Nouveau style, Fabérgé etc.) veţi cere timp de gândire? Sau, ca să n-o dezamăgiţi, veţi duce generozitatea până la capăt şi veţi accepta? La alte vizite când vă va firitisi cu moşii, păduri, lacuri şi turnuri, nu o veţi considera în familie?

Viaţa se poate schimba, pronunţând un da sau un nu, paradoxal în rău, când ai spus da, şi în bine, când ai zis nu. Arareori, când ai zis: şi da şi nu! Chestiunea este însă că nu întotdeauna eşti stăpân pe o opinie şi mai cu seamă în vasta arie a problemelor controversate. ,Parcă poţi să ştii?" ar fi, atunci, răspunsul cuminte privind existenţa OZN-urilor, extratereştrilor, elementelor cinstite din P.S.D., primirea ţaratului româno-bulgar în U.E., în 2007, 2008, ori, cândva, în adâncurile secolului XXI.

,Aşa şi aşa" a răspuns insul din anecdotă întrebat dacă statua lui Carol Magnu, din piaţă, este ecvestră sau nu. Expresia îţi îngăduie un scurt armistiţiu, de fructificat. Mai puteţi alege calea normandului, în faţa ofiţerului stării civile, la căsătorie, emiţând un ,nu zic nu", salvator. Din păcate abundă împrejurările când trebuie să rişti doar cele două sunete indicând starea pozitivă sau negativă în acea dualitate care dă bătaie de cap filosofilor de bune milenii... N-ai terminat de apăsat pe clapele celor două litere şi te-ai şi trezit într-o tabără. Iar aceasta poate fi tocmai cea perdantă, pe punctul de a fi, spre binele public, trecută prin foc şi sabie. Puteai fi tu acela care sfârtecă şi iată-te spintecat, ca mădular al celeilalte roze sau partizan al albaştrilor. Ba chiar ca ,minimalist", în opoziţie cu ,maximaliştii" lui Vladimir Ilici.

Nu e mai puţin adevărat că poţi s-o încalţi şi fără să-ţi fi manifestat opţiunea - v-o spune unul care a stat sub bombardamentele sovietice, americane, engleze, germane - se pare că am avut mereu politicieni de extremă ingeniozitate! - sub orânduire capitalistă, distrusă de cea comunistă, înlocuitoare, şi din nou sub cea capitalistă revenind pe locurile de unde fusese izgonită. N-a fost uşor, vă asigur, suita de da-uri şi nu-uri se succeda cu viteză de computer, mulţi nu i-au făcut pur şi simplu faţă, greşind măsura, pe o partitură cu prea iuţi mişcări. Victimele s-au numărat cu zecile de milioane de partea nazismului, condamnat de Justiţie, cu o sută de milioane de partea comunismului, lăsat în expectativă. Era prea clar că este criminal, ca să i se mai instituţionalizeze vina? O personalitate din Suedia a cerut oficial punerea sub acuzaţie a comunismului, Consiliul Europei a fost de acord, mai puţin Parlamentul acesteia care, neavând un cuţit la gât, are timp de meditaţie. Somn uşor!

în România, punctul 8 al Declaraţiei de la Timişoara impunea anume o asemenea condamnare şi, în consecinţă, lustraţia. Bunătatea înnăscută a românului, profund înţeleasă de către toate guvernele acelei tranziţii de cincisprezece ani, a lăsat un timp considerabil celor cunoscuţi a fi comis crime, ca să regrete singuri şi tot singuri să se denunţe, precum eroul dostoievskian. Să se căiască, să căineze, să plângă lacrimi de sânge în forul lor interior, devenit nu se ştie cum, cutie de vioară, să-şi muşte mâinile pentru ce au făcut, bând otravă, eventual la finele unui interviu de şase ceasuri la OTV. Şi fără să se mai înfăţişeze la bara unei Justiţii, ea însă resipiscentă.

Se ştie, de altfel, că după ce au rupt-o cu comunismul, fiindcă nu se mai putea, o bună parte din agenţii acestuia s-au flagelat, intrând în afaceri, luând în mâini proprii avuţiile ţării, schimbând galoanele pe uriaşe averi. în vaste parcuri umbrite de seculari arbori ei se pot plimba solitari, roşi de groaza de a fi comis crime, de a fi fost tirani sau măcar de a-l fi slujit pe tiran. Sfâşietoarele lor chinuri se mai alină cumva prin achiziţionarea/construcţia de noi palate, unde să-şi ascundă disperarea, remuşcările mai rele decât moartea. Dacă nu pot trăi fără a vedea sânge, închiriază mari parcuri de vânătoare, unde întineresc cu fiecare foc tras.

Ca şi cum aceste chinuri de infern n-ar fi de ajuns, Justiţia îi mai şi tachinează, ba pe chestie de contracte, ba pe nişte taxe, impozite neplătite, chiar şi pe fondul afacerilor curente, tot felul de infracţiuni de care n-au, fireşte, habar. Nu e destul că duc povara sacilor de bani care-i înghesuie ca pe Ana lui Manole, dar mai trebuie să mai treacă şi sub blitzurile reporterilor. Dar ei fac totul ca să dea de mâncare la mai multe mii de oameni ca, la urmă, fiilor, fiicelor, nepoţilor, finilor - sunt, din fire, naţionalişti la culme, familişti, adepţi ai acelui tradiţionalism care se traduce prin sarmale şi mititei.

Când braţul lung al justiţiei - deocamdată de consistenţa unei macaroane bine fierte - i-ar ajunge, ar protesta mutând vina pe umerii societăţii care i-a tolerat, încurajându-i până la demenţă. Ar pofti-o alături în boxă, întru complicitate.

Pe un bulevard central, poluat până la etajul treizeci şi patru, o jună într-ale reportajului m-a oprit, spre a-i completa un chestionar. Cum tot îmi ningea pe căciulă, am acceptat: ,desigur că am cunoscut în esenţă şi în toate detaliile comunismul, aveam 17 ani când tancurile sovietice străbăteau Bucureştii şi ieşisem de doi ani la pensie, când Ceauşescu s-a cărăbănit. Mi-a mâncat viaţa, la figurat, iar câtorva sute de mii de conaţionali la propriu. Se compară cu ciuma, cu tzunami, cu explozia vulcanului Krakatoa - n-am cea mai mică îndoială.

- Atunci sunteţi de acord să fie declarat criminal, şi condamnat?

- De unde să ştiu eu, am răspuns. Institutul de investigare a crimelor comunismului de-abia se înfiinţează, îi va fi de trebuinţă o logistică enormă, sarcina îi este fantastică, o armată de cercetători, la rândul lor atent verificaţi, va trebui să ia în studiu situaţia fiecărui român în parte, viu sau decedat în cele patru decenii, prunc sau trecut în lumea celor drepţi. Un lung şir de ani are să se scurgă până preşedintele de atunci al ţării - dacă între timp nu vom păşi în monarhie - va primi referatul definitiv. Ieri aş fi spus da, comunismul a fost neînduios criminal. Astăzi n-o mai pot face.

- Dar măcar filosofic?

- Aici lucrurile se încurcă şi mai tare. Fără minciună, n-ar exista adevărul, fără rău binele n-ar lua formă, fără criminali n-ar mai apărea sfinţi. Binele e aleatoriu, răul necesar, n-am spus-o eu."

Tânăra mă lăsă baltă, cu ochii după alt muşteriu. Fulgi de absolută puritate aterizau în băltoace, dispărând cu graţioasă spontaneitate. Dintr-un difuzor gigantic, acoperind jumătate din urbe izbucniră sunetele unei manele: da, da, da şi nu, nu, nu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara