Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
D-ale examenelor de Ştefan Cazimir

O problemă de docimologie agită de la un timp opinia publică sau, mă rog, o parte a acesteia. "Docimologie" înseamnă ştiinţa examinării, iar problema în discuţie este a subiectelor pentru bacalaureat, pe care ministerul de resort a decis să le facă publice cu cîteva luni înaintea examenului. Este bine? Este rău? N-am intenţia să procedez aici la o confruntare a argumentelor pro şi contra. Mă rezum să observ că schimbarea de la un an la altul a metodologiei bacalaureatului, în aspiraţia mereu înşelată de a optimiza evaluările, îşi are rădăcina în "epoca de aur", cu specifica fugă de răspundere inculcată profesorilor de presiunea regimului totalitar. Atunci s-au introdus celebrele "bareme", menite a uniformiza ceea ce se refuză uniformizării, în speţă capacitatea fiecărui examinator de a aprecia judicios cunoştinţele examinaţilor. Dar oricît de aspru izgonită pe uşă, subiectivitatea revine pe fereastră, întrucît nici un barem din lume nu va izbuti să transforme creierul uman în cîntar de farmacie şi nu va anula răspunderea individului prin statuarea unor norme impersonale. Cunoaşterea anticipată a subiectelor de examen nu e, cum s-ar crede, o noutate, ci se bucură de vechi şi frumoase tradiţii. E la mijloc şi lipsa de inventivitate a examinatorilor, care nu se ostenesc să propună noi subiecte, ci se mulţumesc cu cele vechi, asupra soluţiei cărora acordul e deja unanim. Un ofiţer dintr-o schiţă a lui Gh. Brăescu (O carieră), ajuns căpitan graţie exclusiv îndemînărilor lui gospodăreşti, se decide într-un tîrziu să înfrunte exigenţele examenului de maior. Iată-l aşadar la tema tactică, trebuind să ordone desfăşurarea în teren a trupelor. în mintea candidatului, vid total. Minutele trec, generalii din comisie se impacientează: " - Hai, hai, căpitane... Dacă te-ai gîndi şi la război atît de mult... Duşmanul merge, nu te aşteaptă pe dumneata..." Nefericitul ofiţer, împăcat deja cu ideea eşecului, ordonă la întîmplare: "- Cavaleria înainte... Artileria lîngă oi, pe dealul din dreapta... Infanteria înapoi..." Manevra este executată, iar peste puţin în preajma căpitanului se iveşte un cioban, căruia artileria îi gonise oile la vale: "- Mută antileria pe dealul celalt, dinspre răsărit... ascultă-mă pe mine... am îmbătrînit pe locurile astea; cîţi au trimes-o acolo unde ai trimis-o dumneata nu s-a mai făcut maiuri... am fost şi la Crănicean şi la Anverescu..." Căpitanul urmează indicaţia ciobanului şi obţine astfel gradul rîvnit, mişcarea ordonată in extremis fiind apreciată pozitiv şi atrăgîndu-i felicitările comisiei. Milităria nu e singurul domeniu care făcea posibile asemenea păţanii. în cartea sa de amintiri (Născut în '02), Saşa Pană povesteşte cum se desfăşurau examenele de neurologie la profesorul Gheorghe Marinescu. Fiecare candidat trebuia să întocmească foaia de observaţie clinică a unui bolnav recent internat, să precizeze locul leziunii (pe creier sau pe nerv) şi să pună diagnosticul. Dar Bucureştiul era plin de bolnavi cronici cu sechele neurologice: vînzători de ziare, cerşetori, măturători... "Aceşti infirmi nu numai că îşi cunoşteau boala (diagnosticul ştiinţific), dar ştiau cu precizie ce interesa pe profesor din anamneză, cunoşteau locul leziunii anatomo-patologice, în sfîrşit erau adevăraţi specialişti în povestea suferinţei lor pentru că ani de-a rîndul, şi în fiecare an de două ori, se reinternau să-şi mai uşureze suferinţele, să-şi facă un tratament de întreţinere şi, mai ales, ca să uşureze examenele diferitelor contingente de studenţi." Bineînţeles, contra unei sume de bani, din care o parte se plătea în avans, iar restul după susţinerea examenului. Saşa Pană îşi găseşte omul de trebuinţă în persoana unui cerşetor din Piaţa Rosetti: "M-a asigurat să n-am nici o grijă; el s-a mai internat la cîteva sesiuni de examene şi Ťtoţi studenţii mei au trecut clasa-ntîiť." A doua zi, la spital, "fiecare candidat era în dreptul bolnavului cu care tratase. ş...ţ Al meu mi-a expus nu numai minunat de ştiinţific simptomele, locul din creier unde se află leziunea, numele unor savanţi care s-au mai ocupat cu această boală, diagnosticul diferenţial şi diagnosticul în speţă, ci m-a prevenit că atunci cînd voi citi foaia, profesorul va căuta să mă încurce, Ťo să vă-ntrebe dacă v-aţi interesat heredocolateral. Să-i spuneţi că asta-i o boală ce nu se moşteneşte, nici nu se transmite.ť Şi chiar aşa s-a întîmplat cînd, peste o oră, profesorul a venit să ne asculte opera - foaia de observaţie clinică." Nu închei înainte de a evoca o experienţă personală. Am dat examen de admitere la Filologie în 1951, cînd se împlineau 30 de ani de la înfiinţarea partidului. în vederea lucrării scrise la istoria României, n-am repetat din manual decît paginile referitoare la P. C. R. Şi într-adevăr, unul din subiectele propuse la teză a fost "Lupta P. C. R. în anii crizei generale". Punct ochit, punct lovit! Diriguitorii şcolii româneşti vor continua an de an să improvizeze noi formule ale bacalaureatului. Dar o metodologie adecvată şi trainică se construieşte cu alte mijloace şi presupune alte abordări, care deocamdată ne sînt inaccesibile. Ministerul are mai multă încredere în sugestiile ciobanului din schiţa lui Brăescu şi ale cerşetorului din Piaţa Rosetti: ambii ştiau subiectul dinainte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara