Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Eveniment:
Cununa de lauri de la Muntele Olimp de Gabriela Gheorghişor

Cântă, zeiţă, încrucişarea armelor poeticeşti de la poalele Muntelui Olimp!... Zeii Pantheonului grecesc au vegheat de sus, emo- ţionându-se ori amuzându- se, Turnirul poeţilor români descinşi în Leptokaria, locul unde – spune o legendă – s-ar fi născut Orfeu, mult iubitorul de Euridice şi îmblânzitorul de fiare, cu lira lui cea binecuvântată. Muzele artelor frumoase, numite şi Olimpiade, dansau în josul pantelor, iar dacă zeii Eladei dormeau cumva, narcotizaţi de reflexele calde ale luminii solare râsfrânte în Marea Egee, „zeul din pahar” a fost mereu cu noi (nu, nu „îngeraşul de pahar” al lui Muri, ci „zeul din pahar” evocat de Gabriel Chifu, într-un tuşant poem de dragoste). Nu-i vorbă, de pe mesele hotelului Olympian Bay n-au lipsit nici paharele fără zei, în care s-au înghesuit, în aburul fierbinte al după-amiezelor sau în răcoarea blândă a serilor, daimonii licorilor lui Bachus.

Cum au ajuns însă poeţii români tocmai în Grecia? (Acest „tocmai” are sensuri nebănuite, pe care le veţi afla doar dacă veţi citi reportajul până la capăt.) Uniunea Scriitorilor din România a iniţiat un proiect mai amplu, Poezia română, astăzi, menit să aducă în atenţia unui public cât mai larg poezia noastră contemporană, din păcate restrânsă, în epoca actuală, într-un soi de Castalie a creatorilor şi a criticilor literari. Turnirul poeţilor a deschis această acţiune de revitalizare a (receptării) poeziei de azi, punându-i pe participanţi în situaţia de confruntare directă şi, poate, chiar în starea de emoţie competiţională, specifică Olimpiadelor sportive. Dar Turnirul poeţilor reprezintă mai degrabă un experiment, lipsa auditoriului extraneu făcându-l să semene cu „o degustare de vinuri făcută de specialişti”. Regulamentul concursului este destul de simplu: o filială a USR provoacă la un duel poetic o altă filială; fiecare echipă este compusă din şase poeţi, selectaţi de către preşedintele filialei dintre membrii filialei respective (pentru întărirea echipei, preşedintele filialei poate să invite maximum doi poeţi din altă filială). Turnirul are trei runde de lecturi, susţinute în trei zile consecutive. Fiecare poet participant citeşte timp de maximum zece minute poezii inedite din creaţia sa (poeziile apărute în volum vor fi depunctate, după cum va decide juriul). Juriul este compus din critici literari (trei membri) şi unul sau doi reprezentanţi ai cititorilor (membri de onoare). Juriul notează fiecare evoluţie cu note de la 1 la 10. După prima rundă se aleg echipa câştigătoare (prin însumarea notelor primite de fiecare dintre cei şase poeţi componenţi ai echipei) şi primii şase poeţi clasaţi, din ambele echipe, în ordinea notelor descrescătoare. Echipa câştigătoare continuă turnirul, în anul următor, provocând la concurs o altă echipă. După runda a doua se aleg primii trei clasaţi, iar după ultima, se stabileşte podiumul (locurile 1, 2 şi 3). Laureatul primeşte „Cununa de lauri de la Muntele Olimp”, la ediţia următoare fiind invitat de onoare pentru a susţine o lectură în deschiderea Turnirului. Locaţia desfăşurării concursului, în ţară sau în străinătate, se va schimba în fiecare an, însă ea va fi una de mare tradiţie culturală. Foarte important de precizat este faptul că această manifestare culturală este organizată cu fonduri atrase din sponsorizări şi nu afectează bugetul USR.
La prima ediţie a Turnirului poeţilor (20-25 septembrie 2011) s-au înfruntat echipa din Bucureşti (formată din Daniel Bănulescu, Marian Drăghici, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Varujan Vosganian) şi cea din Craiova (compusă din Paul Aretzu, Gabriel Chifu, Nicolae Coande, Bucur Demetrian, Ioana Dinulescu şi Adrian Popescu, poet invitat de la Cluj). Din juriu au făcut parte: Nicolae Manolescu (preşedinte), Neculai Onţanu (membru de onoare), Dan Cristea şi Gabriel Coşoveanu. Atmosfera primei runde de lecturi a fost mai mult decât sobră, aproape solemnă, în ciuda reprezentaţiei dramatice, pline de haz, oferite de Horia Gârbea, Reporterul a auzit, cu uimire, voci gâtuite de emoţie şi a văzut mâini tremurânde, ca la nişte copii timoraţi recitând poezii pe o scenă, în faţa profesorilor şi a părinţilor. Filiala Craiova a USR a câştigat concursul pe echipe (dragi olteni microbişti, iubiţi-vă şi poeţii!). A doua zi au continuat lecturile, în ordine alfabetică, primii şase poeţi clasaţi: Gabriel Chifu, Ioana Dinulescu, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu. Confruntarea finală, din cea de-a treia zi, s-a dus între Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu şi Horia Gârbea. Ultimii doi s-au situat, ex aequo, pe a doua treaptă a podiumului, în timp ce Gabriel Chifu a obţinut locul întâi, primind trofeul „Cununa de lauri de la Muntele Olimp” (în paranteză fie spus, trofeele în formă de uriaşă medalie, trase în foiţă de aur, au fost realizate de artistul plastic Marcel Voinea, iar afişele şi portretele poeţilor de Mihaela Schiopu). Ar mai fi de menţionat că, în decizia juriului, dincolo de calitatea versurilor, a contat şi criteriul ineditelor, pe care nu toţi poeţii participanţi l-au respectat întrutotul (unii nu l-au respectat deloc).
Turnirul poeţilor români din Grecia n-a fost însă doar o competiţie a muşchilor poetici încordaţi, a orgoliilor şi a speranţelor de victorie ascunse, omeneşti, prea omeneşti, mobiluri, de altfel, ale intrării în arenă. A fost şi o împărtăşire tăcută întru miracolul poeziei, indiferentă la autori, dar şi o întâlnire voioasă între oameni ai domeniului nostru literar, cu personalităţi dintre cele mai diferite. Cu atât mai memorabilă, cu cât ea a început cu o „odisee” a rătăcirii drumului spre Grecia (i-am putea spune şi odiosee, folosind titlul unui volum de publicistică al lui Nicolae Prelipceanu). Şoferii autocarului (sau autobuzului, cum îl „alintam” noi) – care a plecat din Craiova, în dimineaţa zilei de 20 septembrie, ducând cea mai mare parte a participanţilor, plus o echipă a TVR Craiova (realizatoarea Anca Ţoghe şi operatorul Daniel Paraschiv) – au greşit traseul în Sofia, luând-o spre Plovdiv (despre indicatoarele rutiere din Bulgaria s-ar putea scrie lejer o povestire absurdă). Ce a urmat a fost o călătorie nesfârşită pe serpentinele din munţii Rodopi, de parcă intraserăm într-o buclă spaţio-temporală din care nu mai găseam calea spre ieşire. Un labirint cu privelişti minunate, de la un moment dat încolo înspăimântătoare, căci ochii obosiţilor poeţi nu mai aveau puterea să admire măreţia reliefului muntos. Când părea că aflasem o fantă spre tărâmul jinduit al Greciei, aproape de lăsarea întunericului, în regiunea Smolian, grănicerii ne-au lăsat sur notre soif. Maşinile mari nu puteau trece, şoseaua fiind îngustă şi primejdioasă. Ne-am întors câţiva kilometri înapoi pentru a înnopta la Zlatograd („Oraşul de aur”), o mică staţiune bulgărească plină de un farmec indicibil (pe care, dacă nu-l avea, noi i l-am descoperit cu siguranţă în acea noapte). Peripeţiile drumului, nu ştiu cât de iniţiatice, au dovedit, o dată în plus, că, dacă românul (poet, în speţă, născut sau făcut, whatever!) n-are nervii tari şi răbdarea de fier, are oricum umor din belşug. Hazul de necaz ne-a salvat de la crizele de disperare ori de la neagra deprimare. Ca şi bancurile spuse de Nicolae Prelipceanu, cel care făcea (scurte) trasee nervoase din fundul autocarului înspre „postul de comandă” al dezorientaţilor.
La Leptokaria, după programul de lecturi, poeţii mai puţin pudici s-au îmbătat de soare, bălăcindu-se în piscină sau înotând în mare. De pe terasa hotelului, preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, i-a urmărit ca un Zeus îngăduitor şi seren. Suflul lui Varujan Vosganian s-a contopit cu energia marină, amintind de sălbaticii extaziaţi de zeităţile lor păgâne (doar şapca roşie întoarsă, puţintel comică pe capul fostului ministru, îl trăda pe omul civilizaţiei moderne). Paul Aretzu a privit câteva minute valurile, complet îmbrăcat, timidul Ioan Es Pop s-a înroşit (dar nu de ruşine, ci din cauza ultravioletelor), iar „juratul” Gabriel Coşoveanu s-a lăsat mângâiat de apă numai până la glezne (sau până la genunchi? Nu mai reţinem exact). Dar despre momentele picante ale sejurului grecesc vor povesti, probabil, poeţii înşişi. Reporterul mai are de consemnat excursiile de la Mânăstirea Haghios Dionysos (reconstruită în locul mânăstirii medievale, din 1542, distrusă aceasta de nemţi, în 1943, în lupta contra „rezistenţilor”); de la Litochorou („Oraşul de piatră”), unde ne-am bucurat de festinul unei cine cu specialităţi greceşti, avându-i „ghizi” pe Ioana Deligiorgis şi Dan Cristea; de la uluitorul Complex Meteora, cu mânăstiri, schituri şi chilii săpate în stânci, suspendate între cer şi pământ, unele datând încă din secolul al II-lea d.H. La Salonic am admirat Turnul Alb şi am alergat după pasul de uriaş al lui Varujan Vosganian, în căutarea Aghiei Dhemetrios, cea mai importantă biserică din oraşulport, unde se află adăpostit capul Sfântului Dumitru.
Vizita la Salonic a avut însă, pe lângă entuziasmul turistic-religios, şi miza unui dialog intercultural. Într-o sală spaţioasă a Bibliotecii municipale din Salonic, grupul de poeţi şi critici literari români s-a întâlnit cu poeţi şi oameni de cultură de-ai locului. Amfitrionul întâlnirii a fost Victor Ivanovici, scriitor, traducător şi profesor la Universitatea „Aristotel” din Thessaloniki. Lirica a vibrat în trei limbi: engleză, greacă şi română, iar redactorii-şefi de reviste, prezenţi acolo, au perfectat viitoare colaborări, pentru o mai bună circulaţie şi cunoaştere mutuală a poeziei care se scrie astăzi în cele două ţări, aspect asupra căruia a insistat, în intervenţia sa, Gabriel Chifu. Am reţinut, din întrebările adresate românilor, interesul lumii greceşti faţă de traumele pe care le-a lăsat comunismul intelectualilor şi poporului nostru, în genere. Despre modul în care românii s-au despărţit sau nu de trecutul recent au vorbit, nuanţat şi pertinent, Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian şi Horia Gârbea.
„Cununa de lauri de la Muntele Olimp”, prima ediţie a Turnirului poeţilor, s-a dovedit, dincolo de toate întâmplările inconfortabile, de tristeţea învinşilor sau de bucuria învingătorilor (ambele, discrete), o experienţă cel puţin interesantă, dacă nu de-a dreptul instructivă sau incitantă. Deşi concursul a fost cât se poate de serios, el a fost, totuşi, un joc, adevărata câştigătoare fiind poezia. Şi, i-ar plăcea reporterului să creadă, prietenia. Ceea ce nu-i puţin lucru. Ca să nu mai vorbim de achiziţia unor prieteni neobişnuiţi, Ion de la gară (pe care ni l-a prezentat Nicolae Prelipceanu) şi Vasile cârciumarul (cum, nu ştiţi cine e Vasile cârciumarul?! Întrebaţi-l pe Horia Gârbea). Până la următoarea ediţie, onor criticilor, plecăciune poeţilor! Şi, nu uitaţi: povestea continuă...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara