Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cumplite încercări, Doamne! de Dan Stanca

În una din discuțiile pe care de-a lungul timpului le-am avut cu Marcel Petrișor, el mi-a spus: Mă, Dane, tu crezi că eu și alții ca mine, când eram închiși, ne gândeam câți ani de detenție mai avem în față? Păi dacă ne gândeam așa ne-am fi pierdut mințile... Preocuparea noastră era să supraviețuim de la o zi la alta. Dacă a doua zi ne deșteptam teferi, era perfect...
Nu am uitat niciodată aceste cuvinte. M-au impresionat adânc și, aproape fără să vreau, le-am aplicat la viața pe care o ducem în libertate. Foștii deținuți politici au răzbit fiindcă s-au slujit de această metodă. De aceea, pentru ei timp propriu-zis nici nu a existat. Când au primit sentința, probabil că erau visători, singura măsură de protecție împotriva iadului în care erau zvârliți. Căzuți acolo, s-au apărat așa cum am arătat. Timp nu a existat deoarece viața lor se desfășura în intervalul celor 24 de ore cât fac o zi și o noapte. În ziua următoare o luau de la capăt. Întrebați care e data, ar fi ridicat din umeri. Nu se prefăceau fiindcă într-adevăr nu știau. Și nici nu-i interesa data fiindcă a ști le făcea mai mult rău decât bine. Cum să măsoare cu ibricul oceanul care li se întindea înainte? Ar fi fost absurd și chinuitor și tocmai ca să se protejeze preferau să n-aibă habar. Probabil că schimbarea anotimpurilor era singurul fenomen care-i emoționa. Alături de celălalt, firește, al răsăritului de soare. Dar nici atunci nu măsurau timpul. Se poate spune că ei nu au trăit în timp, ci în ritm. Și-au ritmat viața în funcție de lăsarea întunericului și de revenirea luminii, de sosirea primăverii și de apăsarea primelor zile ploioase și reci de toamne. Aceasta a fost viața lor, aceasta am înțeles din mărturiile cutremurătoare ale lui Marcel Petrișor.
Cartea lui de memorialistică se intitulează de altminteri Cumplite încercări, Doamne. A apărut cu ani în urmă și, evident, pentru cei care l-au cunoscut pe profesorul de limbă franceză de la liceul „Iulia Hasdeu“ a reprezentat o uriașă bucurie. Mulți însă au trecut pe lângă carte precum acceleratul printr-o haltă de provincie. Asta însă, de la sine înțeles, nu l-a doborât pe autor. Se apropie acum de 90 de ani și oricând, la orice oră din zi sau din noapte, trezit din somn, va spune același și același lucru: cumplite încercări, dar uite că am rezistat... Tot el mi-a mai spus: Când vă văd pe voi, copii, cum vă dați de ceasul morții fiindcă v-a apărut în viață cine știe ce obstacol, pur și simplu nu vă înțeleg. Păi dacă ați fi trecut prin ce am trecut noi, ce ați fi făcut? Anchete din alea dure care puteau ține și câteva zile la rând, fără pauză, frigul, foamea, mizeria fiziologică etc. Nu am îndrăznit să am vreun comentariu. Orice cuvânt al meu ar fi sunat fals. Să-ți dai cu părerea despre ceea ce nu ai trăit e aproape blasfemie.
Știu că orice experiență e individuală și incomunicabilă. Chiar și cei mai talentați dintre pătimitori care pot să-și pună expresiv pe hârtie experiențele nu reușesc să ajungă la miezul a ceea ce au trăit și de aceea din ființe umane fără pereche coboară la nivelul de simplu scriitor, fie acesta și foarte valoros. E trist, dar așa e. Totuși, de la Marcel Petrișor am învățat un lucru. Să nu mă mai gândesc la timp, să mă consider la rândul meu într-o pușcărie și să nu mă bucur decât de faptul că a doua zi va răsări soarele. Spre deosebire de el însă, eu nu mi-am auzit sentința, deci nu știu câți ani am de stat în detenție. Sunt condamnat pe viață? Asta e ceva banal, metafizică de doi bani. Viața nu e o carceră de unde ai ieși doar cu picioarele înainte. Viața e permanentă înviere. Și cred că aici apare elementul surpriză care face legătura dintre închisoarea propriuzisă și libertatea pe care cei mai mulți dintre noi nu o înțeleg. Pușcăria, fără îndoială, este o încercare teribilă, așa cum și spune Marcel Petrișor, cumplite încercări, Doamne... De aceea problema nu are decât un singur conținut: depășești sau nu situația? Încercarea, dacă ți-a fost dată, este numai și numai pentru a o învinge. Sunt însă și destule exemple de persoane care au clacat, încercarea la care au fost supuși s-a dovedit mai tare decât ei și într-adevăr au ieșit din detenție cu picioarele înainte. Ce se întâmplă însă în libertate? Și aici e cam la fel. Încercările nu lipsesc. Nu mai e pușcărie, nu mai e front, poate fi însă boală, poate fi o căsnicie înfiorătoare. Prin comparație, planurile dezvăluie o asemănare șocantă. Noi, oamenii liberi, avem ce învăța de la foștii deținuți. Nu înțelepciuni zarzavaturi de vândut la aprozarul din colț, ci adevărata înțelepciune, aceea că încercarea este peste tot.
Când Marcel Petrișor mi-a spus că față de experiențele lui ce pățim noi este floare la ureche simula de fapt bagatelizarea. Accentul profund era pus tot pe încercare. Cu alte cuvinte, căscați ochii și urechile, ascuțiți-vă simțurile, nu ratați întâlnirea cu încercarea! Cine nu s-a izbit o dată măcar de o situație limită, acela a trecut prin viață ca gâsca prin apă... Voi nu veți fi închiși, slavă Domnului, nu veți mai auzi nici un ordin care vă va cere să treceți Prutul sau Carpații, veți sta frumușel acasă, veți face piața, veți lua copilașul de la școală, veți bea o cafea și un coniac la Mall, veți publica vreo cărticică și vă veți considera genii, dar atenție, astea-s chiar fleacuri... Dacă nu amușinați dâra lăsată de acea entitate misterioasă grație căreia veți fi încercați, degeaba ați trăit! Eu așa am citit mesajul său care m-a emoționat, ma făcut să plâng și să-l îndrăgesc nespus pe acest om minunat, să-mi dau seama că față de el sunt un vierme, dar în beznă, noaptea, stând cu ochii deschiși, uit în ce lună și în ce an mă aflu și doar mă bucur că a mai trecut o zi.
În ceea ce mă privește consider încercare fiecare clipă de dureroasă luciditate. Fac un pleonasm fiindcă de la Camil știm că nu există luciditate fără suferință, passons... Mai consider că luciditatea este primul pas spre înviere, altfel nu se poate. Aștept și chiar vreau să mor mai repede, dar duc în mine o mistică a destinului care-mi spune că, înainte de obștescul sfârșit – vai, ce limbă de lemn! –, se va întâmpla ceva care mă va ajuta să înving încercarea la care am fost supus. Probabil, în clipele sale limită, așa a gândit și Marcel Petrișor. Cumplite încercări, Doamne! Nu spune oare Isus „Încercați, eu am biruit lumea“? De fapt, trebuia să spună: Fiți încercați...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara