Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cuminţenia prestigiului şi guraliva notorietate de Vasile Iancu


Două ipostaze opuse, contradictorii ce vorbesc de caractere opozite, de oameni diferiţi. Cei din categoria guralivilor cu notorietate (sau cu faimă de guralivi deştepţi, tot aia e), întotdeauna, cu fumuri şi ifose, uneori, în cazul şcoliţilor cu diplome, chiar şi cu doctorate şi cărţi, fumuri ascunse sub masca unor gesturi intelectualiste, fals modeste, alteori, în cazul semidocţilor şi sfertodocţilor, exhibate pînă la... paranoia, aşadar, faimoşii guralivi, omniprezenţi, sînt convinşi că au şi prestigiu. Nu numai reputaţie. Or, prestigiul este dat, în primul rînd, de viaţa trăită frumos, cum zice, concis, Cicero.

Scriitorul talentat, care a creat şi opere valabile în timp, dar care şi-a mînjit condeiul cu laude pentru un dictator, care şi-a atacat mîrşav colegii de breaslă în revista pe al cărei frontispiciu numai că nu scria că este a Securităţii, care turna la "organe" pe orice adversar, real sau imaginar, acel scriitor poate avea prestigiu? A lăsat el, vorba poetului, o amintire frumoasă? E un exemplu.

O zicală ne îndeamnă: Despre morţi numai de bine. Nu cred că putem vorbi de bine despre tirani care au decis lichidarea fizică a sute, mii, milioane de semeni, care au minţit şi tîlhărit conştiinţe, care au ucis cu mîna lor fiinţe omeneşti, nu cred, nici măcar în spirit creştin, că putem pomeni de sine pe cei care au pactizat cu nişte tirani, dîndu-le girul pentru ticăloşiile lor, nu cred că putem vorbi de bine despre cei care, sub crusta subţire a onorabilităţii, au fost, de fapt, nişte hahalere, profitori ordinari, impostori. Ar însemna să-i aducem omagii lui Cain, să ne închinăm lui Iuda. Ar însemna să LUĂM modele umane nişte contramodele.

Reputaţia poate fi, nici vorbă, şi proastă oricît te-ai scălîmbăi în public, implicit, pe drăceştile ecrane telecomerciale. Prestigiul nu ţi-l clădeşti debitînd, cînd vrei şi cînd nu vrei, fraze de două parale, fălindu-te că faci şi dregi pentru ţărişoară, bătîndu-te în piept, cu pumnul, cărămida, bolovanul, că "edifici" opere, neapărat, geniale, fundamentale, minţind ca şi cum ai respira, crezînd, o utopie, fireşte, că ai gloria la degetul cel mic, linguşindu-te pe lîngă mase, numite, demagogic, popor, ca vulpea adulmecînd coteţul cu găini, arborînd zîmbete cleioase, lătăreţe, ademenitoare, oricum, făţarnice, cu gîndul pervers de a mai minţi încă şi încă o dată prostimea, bombîndu-ţi pieptul de atîta faimă, desigur, trecătoare, în care, tu, vestitul, reputatul, crezi nestrămutat - îndoiala pentru tine nu există - fîţîindu-te toată ziua, bună ziua, pe sticla tembelizorului, ameţindu-te că gloriola va ţine pînă cînd îţi vor cădea fălcile, pînă cînd glasul ţi se va dogi ca un clopot spart. Bineînţeles, crezînd în nemurirea numelui tău, în veşnicia bunurilor tale, încoronat cu lauri, cinstit cu statui, monumente din marmură, bronz etc. Poetul e dur, dar drept şi actual cum nu se mai poate: "Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi./ Idolului lor închină, numind mare pe un pitic/ Ce-o băşică e de spumă, într-un secol de nimic". Omul de prestigiu, construind, desigur, cu seriozitate şi discreţie, e cuminte, tăcut, uneori, chiar ruşinos la auzul laudelor ce l-ar "mîhni peste măsură". Notorietate au - cu asupra de măsură, parcă, invers proporţional cu performanţele lor - fotbaliştii, altfel, mai toţi, mediocri şi submediocri, nu şi alţi sportivi de care nu auzim, în mass-media, decît atunci cînd iau medalii europene, olimpice, adică, o dată la cîţiva ani, gurişti, vedete de un sezon, destule, etichetate cu vocabule din argoul tabloidelor de scandal, politicieni penibili sau/şi agresivi în limbaj, agramaţi, infractori spilcuiţi, evident, cu gulere albe, dar bine plasaţi în vizorul aparatelor foto şi al camerelor de filmat, "analişti" de toate pentru toţi... Se ştie doar: reputaţia se poate clădi şi pe nimicuri, şi pe vacarm, şi pe multă hăhăială cu marca divertismentului. Un rol nociv, am putea zice, devastator, în plan moral, mai cu seamă pentru adolescenţii cu minte necoaptă şi proastă creştere, îl au, în această sarabandă a fabricării vedetelor, televiziunile comerciale. Nici televiziunea publică, zice-se, controlabilă şi de opinia publică, nu se dă în lături de la genul ştiut de "producţii", sub pretextul mincinos şi, în fond, imoral, de a obţine rating. Pentru cine? Aşa se face că ni se bagă pe gît ore şi ore de sport... degeaba, la ore de maximă audienţă, curse auto, comentarii inepte despre ce picior şi-a scrîntit cutare mişcător de balon etc. (i-or fi plăcînd preşedintelui director general chestiile astea "subţiri"), şuşanele cu pretenţii de spectacole artistice; în vreme ce, emisiuni de certă profesionalitate şi atît de puţine totuşi, cu efective cîştiguri educative, estetice, morale pe termen lung, sînt împinse către miezul nopţii, ca şi cum toţi am fi insomniaci. (N.B.: În ultima vreme, la telejurnalul de seară este tolerată o secvenţă culturală zămislită inteligent şi cu suflet.). Aşa se face că plecarea dintre noi, de curînd, a unor personalităţi remarcabile (Matilda Caragiu-Marioţeanu, Petre Stoica) a trecut neobservată în publicaţii onorabile, cu pagini de cultură, la mai toate posturile de televiziune; în schimb, moartea unui cîntăreţ de muzică populară şi a unui sportiv dintr-o echipă (din nefericire, acesta din urmă, în condiţii pe cît de dramatice, pe atît de confuze) a ocupat zile în şir spaţii şi emisiuni radio-tv., încît cineva din afara României ar fi putut crede că ne aflăm în plină tragedie naţională. Fireşte, moartea fiecărei fiinţe umane oneste e un moment trist. Dar a face din moartea cuiva, fie el şi foarte popular, notoriu într-un domeniu, un eveniment naţional, cu zeci de ore de relatări, preponderent, bombastice, e o umflare sentimentaloidă a momentului, neprofitabilă nici memoriei defunctului.

E sigur că valorile durabile, personalităţile veritabile n-au nevoie de fani/admiratori fanatici, nici măcar de prozeliţi înfocaţi. Nu ar fi dorit niciodată să li se facă funeralii fastuoase, cu fanfare şi tam-tam-uri televizate. Decenţa este una din trăsăturile caracterelor tari. S-ar răsuci în mormînt să afle că înmormîntarea trupurilor lor a căpătat amploare de... masă.

Că multor oameni de cultură, de ştiinţă, unor personalităţi politice de anvergură cu adevărat naţională - şi această dimensiune numai timpul o validează - li se înalţă statui după moarte, ca semn de respect sincer şi lucid pentru ceea ce au lăsat în urma lor, aceasta este o cu totul şi cu totul altă chestiune. Istoria culturii, istoria, în genere, le va consemna, şi peste veac, locul cuvenit în lucrări de specialitate, monografii, enciclopedii, dicţionare. Chiar dacă dispariţia lor fizică a trecut neobservată.

Repetăm : prestigiul e cuminte şi, mai ales, are răbdare. Notorietatea guralivă, fie ea şi zglobie, pentru plăcerea publicului, nu-i aşa?, îşi cam dă poalele peste cap, cînd nici nu te-aştepţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara