Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Anchetă:
Cum credeți că trebuie marcat (proiecte culturale, evenimente, acțiuni) Centenarul Marii Uniri? de Ilie Rad

O chestiune de terminologie istorică

În 2018 vom marca Centenarul Marii Uniri a românilor
Începutul epocii moderne în istoria românilor se plasează la finele secolului al XVIII-lea, sau cel târziu la 1821. După revoluția de la 1848, ACTUL DE NAȘTERE A ROMÂNIEI MODERNE datează de la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Principatelor („Mica Unire”). Ea a fost urmată imediat, în ritm rapid, de primii șapte ani ai reformelor structurale ( epoca lui Al.I.Cuza) care au demarat modernizarea Țării, la nivelul cerințelor timpului, fiind continuată după aducerea Prințului străin (1866). „Principatele Unite” au adoptat denumirea de România în 1862 în actele interne, admisă apoi tacit și în politica externă. În 1877-1878 a urmat cucerirea Independenței și reunirea Dobrogei, cu pierderea celor 3 județe din sudul Basarabiei, reanexate de Rusia. În 1881 România a fost ridicată la rangul de REGAT, astfel recunoscută în dreptul internațional și în relațiile internaționale. Consolidarea situației interne și externe a României a avut la bază continuarea și aprofundarea modernizării țării, sporirea puterii sale economice și politice, dezvoltarea accentuată a culturii române moderne, afirmarea crescândă pe plan european și general internațional. În epoca modernă, nici un stat nou sau recent constituit nu s-a născut gata modernizat de la început, ci a parcurs un drum istoric propriu al modernizării sale. Strângerea legăturilor cu milioanele de români din afara granițelor Vechiului Regat a generat tendințele de întregire a țării. La începutul secolului al XX-lea și în preajma Primului Război Mondial, Vechiul Regat al României devenise un factor politic important în relațiile internaționale din această zonă a Europei. Regele Carol I era unul dintre suveranii de seamă ai timpului, cu una dintre cele mai îndelungate, rodnice și apreciate domnii.
Ar fi o greșeală impardonabilă ca prin confuzia terminologică a Centenarului „României moderne” din 2018 să se lase în uitare sau în umbră una dintre cele mai importante perioade din istoria epocii noastre moderne, fără de care nu ar fi fost posibilă apoteoza din 1918.
O anumită publicistică din străinătate, interesată în denigrarea istoriei românilor, se îndeletnicește cu osârdie să lanseze imagini contrastante între vechimea considerată recentă a statului român desemnată prin conceptul „Centenarul României moderne din 2018” față de istoria de un mileniu a unui alt popor (considerată în subtext ca modernă încă de la descălecare), deși statul feudal înfloritor creat de acel popor a fost distrus în urmă cu aproape 400 de ani și nu a mai reapărut ca stat independent decât în 1921, în timp ce România devenită Regat își cucerise independența cu peste patru decenii înainte.
În aceeași ordine de idei ar apare ca forțată o apropiere istorică, de exemplu între nașterea României moderne și cea a unui stat apărut după Al Doilea Război Mondial, sau cea a renașterii României libere, democrate, în 1989.
Forța spirituală, morală, politică prin care s-au înfăptuit toate aceste mari împliniri istorice ale poporului român a provenit din energiile profunde și decisive ale UNIT|ȚII NAȚIONALE A ROMÂNILOR în epoca modernă
Importantele reconfigurări politice de la sfârșitul Primului Război Mondial s-au concretizat prin apariția noilor state formate pe ruinele imperiilor oprimatoare de popoare, sau prin întregirea unității de stat în cazul României.
Marcarea Centenarului evenimentelor din anii 1918-1921 nu trebuie deturnată în sensul promovării diverselor divergențe istorice între statele și popoarele din Europa Centrală și Sud- Estică; ea trebuie marcată `n spirit real european, la nivelul secolului al XXI-lea.
Aspectul predominant statal al acestor restructurări majore nu poate estompa continuitatea și ascensiunea unității naționale prin Marea Unire din 1918, care a reunit pe toți românii din cele trei provincii istorice în jurul și în cadrul țării lor, astfel înnoită din temelii.
În această situație, față de terminologia „România întregită” sau „România Mare”, considerăm ca denumirea mai cuprinzătoare a Centenarului din 2018 să exprime și să se refere la poporul român însuși , ca reprezentând MAREA UNIRE A ROMÂNILOR.

Prof.univ.dr. Alexandru Porțeanu
Istoric
Cercetător științific principal Președinte al Asociației Foștilor Refugiați
(AFOR 1940-1944)

Marea Unire din 1918 – „suma vieții noastre istorice”
Parafrazându-l pe Eminescu, se poate spune că Marea Unire din 1918 a fost „suma vieții noastre istorice” (poetul spunea acest lucru despre Independența din 1877). O aniversare centenară este un moment special în viața unui popor, de aceea se cuvine să acordăm unui astfel de eveniment, pe care avem privilegiul să îl trăim, toată atenția necesară. Din punctul meu de vedere, marcarea Centenarului Marii Uniri se poate face pe două căi: prin inițiative ale Statului Român (cele mai importante), dar și prin proiecte strict individuale.
Ce ar putea face instituțiile Statului Român? Iată doar câteva propuneri:
1. În lucrarea sa, Neoiobăgia, din 1910, Constantin Dobrogeanu-Gherea spunea că revoluția de care România are urgentă nevoie este „revolu- ția respectării legii”. Cum ar fi ca, „în cinstea” Centenarului, instituțiile statului Român să se decidă să facă această revoluție, care nu ar costa nimic, ci doar efortul de aplicare a legilor, bune-rele, cum sunt acestea?
2. În mod concret, aș propune și eu realizarea unei statui ecvestre a Regelui Ferdinand (numit, pe bună dreptate, „~ntregitorul”). Din articolul domnului Ștefan Cazimir, din România literară (nr. 40, 2017, p. 9), aflu că deja sculptorul Florin Codre lucrează la această statuie. ~ntreb și eu, ca domnul profesor Cazimir: „S-a ținut cumva, fără știrea noastră, un concurs pentru Monumentul Centenarului?”. Prin comparație, vreau să dau un exemplu privind modul în care au pregătit autoritățile comuniste Centenarul Independenței din 1877: încă din anul 1975 s-a organizat un concurs național pentru ridicarea a șapte monumente care urmau să aniverseze împlinirea a 100 ani de la proclamarea Independenței României (1877). Nu știu câte din cele șapte au fost realizate, dar cel din Iași a fost câștigat de Gabriela Manole Adoc, monumentul fiind inaugurat în 1980. Nu mai vorbesc de realizările editoriale și cinematografice, foarte numeroase. Vreau să spun, așadar, că pregătirea Centenarului Marii Uniri trebuia începută cu mulți ani înainte. Dar unele proiecte editoriale s-ar putea încă realiza.
3. Tipărirea unei colecții de monografii (15- 20) ale artizanilor Marii Uniri, începând cu Regele Ferdinand, Regina Maria, primul ministru de atunci, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, dr. Vasile Lucaciu, ale celor 12 personalități din Consiliul Național Român Central, care au susținut unirea Transilvaniei cu România (socialiștii Ion Fluieraș, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Iosif Renoiu, Tiron Albani, Bazil Surdu, respectiv naționalii Alexandru Vaida-Voevod, dr. Ștefan Cicio-Pop, prof. Vasile Goldiș, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Lazăr și dr. Aurel Vlad – cei mai mulți dintre aceștia au busturi, în Cetatea Unirii de la Alba Iulia), ale unor personalități care au militat pentru unirea Basarabiei (Ion Ianculeț, Pantelimon Halippa) sau a Bucovinei (Iancu Flondor și alții) cu România.
4. Tipărirea unui corpus de documente care să le întregească (sau să le completeze cu eventualele pagini sau pasaje eliminate de cenzura vremii) pe cele deja existente (dau doar două exemple: Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar. România după Marea Unire, vol. I-III, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983-1988; Marea unire a românilor în izvoare narative. Ediție, studiu introductiv și note de Stelian Neagoe, Editura Eminescu, București, 1984;Tiron Albani, Douăzeci de ani de la Unire: monografie comemorativă a Unirii, Grafica, Oradea, 1938 etc.). Vor fi multe surprize aici, unele neștiute. De pildă, feldmareșalul Mackensen (care a trăit 95 de ani, murind în 1945 și apucând să fie decorat și de Hitler), a fost solicitat de către organizatorii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia să nu își retragă trupele prin acest oraș, pentru a nu perturba desfășurarea adunării, ceea ce germanul Mackensen a respectat!; se poate vorbi acum, în deplină libertate, despre comportamentul armatei țariste pe front etc.
5. Tipărirea, într-un tiraj adecvat și în condiții grafice foarte bune (cum era colecția pictorilor români și străini de la fosta Editură Meridiane) a singurului album de fotografii originale de la Marea Unire, album realizat de unicul fotograf participant la marele eveniment: Emanuli (Samoilă) Mârza, album dăruit de fotograf episcopului Iuliu Hossu și păstrat acum la Cluj-Napoca.
6. Reeditarea, fără restricțiile cenzurii, a unor volume de memorii ale participanților la actul de la 1 Decembrie 1918, respectiv a unor volume de interviuri cu aceștia (cum ar fi excelentul volum al publicistului clujean Constantin Dumitrescu, Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978).
În fine, reiterând cuvintele lui J.F. Kennedy („Nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă ce poți face tu pentru ea”),vreau să spun că, personal, am trei proiecte dedicate Marii Uniri:
1. Simpozionul național Marea Unire reflectată în mass-media, organizat, în octombrie 2017, la Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Lucrările vor fi publicate în volum, la Editura Presa Universitară Clujeană (va fi inclusă și mărturia inedită a lui Corneliu Iosof, participant la Marea Adunare din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia).
2. Pregătirea a două volume din publicistica social-politică a lui Ion Agârbiceanu, în colecția „Opere fundamentale” a Academiei Române, colecție inițiată și coordonată de acad. Eugen Simion. Cum se știe, Ion Agârbiceanu a susținut necondiționat Unirea Transilvaniei cu România, în condițiile în care unii dintre superiorii săi au militat pentru loialitatea față de împăratul vienez.
3. Finalizarea, în 2018, a primului volum (A-M) din lucrarea Jurnaliști, publiciști și memorialiș ti români clujeni (1838-2018). Dicționar analitic ilustrat, lucrare care va include peste 300 de nume, între care se află mulți autori care și-au pus condeiul, în cărți sau în pagina de ziar, în slujba realizării idealului național.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara