Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Anchetă:
Cum credeți că trebuie marcat (proiecte culturale, evenimente, acțiuni) Centenarul Marii Uniri? de Mihai Zamfir

Pas comme les autres

E vorba, bineînțeles, de foarte apropiatul 1 Decembrie 2018, aflat la o zvîrlitură cronologică de băț. Și care mobilizează deja energii considerabile.
Secolul scurs de la Marea Unire va fi, probabil, menționat în viitoarele istorii universale drept cel mai sîngeros, mai inuman și mai performant – material vorbind – din evoluția umanității. Dacă însumăm victimele Primului și ale celui de Al Doilea Război Mondial, adăugîndu-le pe cele ale teroarei comuniste de pe trei continente, atunci dimensiunile hecatombei reprezentate de secolul XX încep să se precizeze.
În mijlocul unor asemenea evenimente mai degrabă nefaste, țara noastră a avut norocul de a înregistra, în propria ei istorie, o întorsătură benefică: Marea Unire din 1918. Comemorînd fericita răsturnare de situație ce s-a dovedit atît de profitabilă României, ar fi nedrept să nu plasăm extraordinara noastră șansă de acum o sută de ani în context mondial.
Știm că fericirea unora se clădește mereu pe nefericirea altora, iar urmările Marelui Război confirmă adagiul cu vîrf și îndesat. Țările perdante din conflictul mondial s-au regăsit, toate, într-o infernală criză globală. Imperiul Habsburgic, ajuns la o suprafață minusculă și devenit republică, a îndurat mizeria și umilința: din metropolă europeană de prim rang, Viena s-a transformat într-un oraș suferind, cu un milion de locuitori famelici. Ungaria, redusă și ea la mai puțin de jumătate din suprafața antebelică, a trebuit să suporte frustrarea cumplită a pierderii Transilvaniei, a Ungariei de Sus, a Slovaciei, a Voievodinei etc.; războiul mondial, încheiat pentru Ungaria cu intrarea trupelor române în Budapesta după zdrobirea revoluției comuniste, a devenit curînd coșmarul întregii națiuni. Bulgaria, cu granițele ciuntite la rîndul ei, a trăit o refacere lungă și dificilă. Majoritatea țărilor din fostul Imperiu Țarist cunoaște infernul orînduirii sovietice, mizeria generalizată și trimiterea în Gulag a unei părți semnificative din populație. Iar criza economică și financiară profundă care lovește Germania a pregătit instaurarea hitlerismului.
Aruncînd o privire pe harta Europei de Est, constatăm că fericirea României, a Poloniei, Cehoslovaciei și Iugoslaviei s-a clădit pe nefericirea țărilor din jur.
România posedă o variantă demnă și generoasă de a sărbători centenarul Marii Uniri: învingătoare în Primul Război, ea ar trebui să opteze pentru întărirea legăturilor cu Ungaria, pentru o întărire conștientă și de durată, printr-o politică strategică desfășurată pe decenii. Nu are mare importanță faptul că, în momentul de față, Guvernul de la Budapesta este condus de un naționalist obtuz ce ține un discurs antiromânesc: e o situație tranzitorie, prin excelență. Nu există o mai inteligentă și mai eficace comemorare a lui 1 Decembrie 1918 și a Păcii de la Versailles decît inaugurarea unei politici de apropiere de Ungaria pe toate planurile – economic, financiar, dar mai ales social, științific și artistic. Mii de gesturi punctuale și modeste se pot coagula întro viziune amplă, de durată, indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Budapesta și București. Dinamica relațiilor dintre Franța și Germania după ultimul Război Mondial se poate reface, în Centrul Europei, printr-o nouă relație românomaghiară.
Asta presupune însă renunțarea la retorica patriotardă și la discursurile sforăitoare. Să nu uităm că 1 Decembrie 1918 e o comemorare cu dublu sens, fericită pentru unii, nefericită pentru alții. A păstra echilibrul civilizat între cele două entități pare astăzi dificil, dar trebuie să adăugăm că nu imposibil. Depinde care filosofie politică va fi cea a Guvernului României în momentul cînd pregătirile pentru centenar vor intra pe ultima sută de metri.
Judecînd după manifestările publice ale oficialităților noastre, numitorul lor comun, pentru moment, pare a fi naționalismul mărginit, moștenitor direct al ultimilor ani de ceaușism. Cu asemenea viziune conducătoare, proiectarea unei viitoare mari antante româno-maghiare rămîne iluzorie.
Unică speranță: aceea ca, în următorul interval de timp, o nouă boacănă de proporții, o nouă gafă politică majoră (tip Ordonanța 13), să scoată din nou lumea în stradă și să ducă la un Executiv format din politicieni lucizi, care să pună interesele reale ale țării noastre înaintea intereselor unui partid politic sclerozat.
Învățătura profundă ce se poate extrage din evenimentele de acum 100 de ani este una singură: pacea, unitatea națională și prosperitatea materială trebuie să prevaleze. Iar România nu poate atinge aceste deziderate decît în cadrul Uniunii Europene. Cea mai eficace comemorare a evenimentelor de acum un secol o reprezintă, astăzi, întărirea unității europene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara