Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cum a murit Tutankhamon de ---

Mort la 18 ani, unul din cei mai vestiţi faraoni egipteni, Tutankhamon, a provocat scrierea unei întregi literaturi de specialitate după ce Howard Carter i-a descoperit în 1922 mormântul. Boală sau, mai curând, boli, asasinat, accident, numeroase ipoteze au încercat de-a lungul timpului să explice sfârşitul prematur al unui faraon al cărui mormânt le întrece în măreţie, dar şi în secrete, pe ale tuturor celorlalţi. De curând, Chris Naunton, un cunoscut egiptolog englez, a propus o versiune senzaţ ională a morţii premature a lui Tutankhamon. Plecând de radiografiile rămăşiţelor pământeşti ale faraonului, Naunton a realizat o autopsie virtuală a mumiei pe care a filmat-o. Părerea lui, bazată pe rănile de pe o parte a corpului, este că junele faraon a murit în urma unui accident şi anume călcat de un car. Poziţia în care se afla ar fi fost în genunchi, detaliu pe care egiptologul nu pare a-l lua în considerare. Să fie vorba de o execuţie? Pe de altă parte, mumiei îi lipseşte sternul. De asemenea, nişte bijuterii fotografiate în 1926, care în radiografia din 1968 nu se mai văd. Să fi fost furate între timp? Posibil. Alt element inexplicabil este acela că mumia pare să fi ars în timp ce se afla în piramidă şi, încă şi mai ciudat, la o temperatură de peste 200 grade Celsius, probabil în urma autoaprinderii uleiului folosit la îmbălsămare.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara