Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Cultura generală - ce se întâmplă cu ea? de Dumitru HîNCU



Pe fondul unor proiecte guvernamentale privitoare la învăţământ, al unor mişcări studenţeşti, al măsurilor preconizate pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli şi a viitorului omului contemporan, cunoscutul cotidian francez "Le Monde" a adăpostit recent o foarte interesantă discuţie pe tema: Ce se întâmplă cu cultura generală?

O discuţie ce putea incita la lectură pe oricine e interesat de soarta acesteia, din orice colţ al lumii.

Apelând la istoria conceptului de cultură generală, d. Christian Bonrepas a amintit, de pildă, că până în secolul luminilor au făcut oficiu de cultură generală umanităţile, întemeiate pe cunoaşterea literaturii şi a limbilor greacă şi latină.

După Revoluţia franceză, ele au fost acuzate că făcea jocul Fostului Regim. Influenţa Enciclopediştilor a favorizat introducerea noţiunilor de ştiinţă şi tehnologie.

În timpul celei de-a Treia Republici dezbaterea a luat o nouă întorsătură prin sublinierea rolului pe care educaţia trebuie să-l joace în trecerea de la tinereţe la maturitate.

Iar mai aproape de noi, prin anii şaizeci-şaptezeci, tema a iscat controverse aprinse între filosofi, apărătorii umanităţilor şi sociologi, care considerau că noţiunea de cultură generală ar avea un rol elitist. Unii dintre ei au estimat chiar că nivelul de educaţie al părinţilor şi, în genere, capitalul cultural al familiei sunt mai importante decât cunoştinţele dobândite în şcoală.

Dar şi astăzi, a concluzionat d. Bonrepas, cultura generală îşi mai caută încă locul între rolul de liant al societăţii şi cel de instrument al selecţiei sociale.

Un alt analist al temei, d. Pierre-Henri Tevoillot, îngrijorat de nivelul de cunoştinţe generale al tinerilor care intră în universităţile specializate în discipline ştiinţifice, a propus ca în primii ani de studiu să fie introduse şi în acestea cursuri obligatorii de franceză, istorie, greacă şi latină. Iar în anii premergători licenţei un curs de istorie a gândirii.

La rândul lui, sociologul şi filosoful Edgar Morin a subli­niat necesitatea unei "gândiri complexe", întrucât în opinia sa principala deficienţă a educaţiei de astăzi e severa "compartimentare" a cunoştinţelor. "Dacă vrem să ne facem o idee exactă despre fiinţa umană, natură, realitate şi univers, a opinat d-sa, e nevoie de o întrepătrundere între cultura generală şi ştiinţele exacte". întrucât nu e de ajuns ca o disciplină, oricare ar fi ea, să se bizuie doar pe cunoştinţele care o alcătuiesc. Dacă vrem să avem oameni realmente cultivaţi - şi-a continuat el argumentarea - şi cei care se dedică ştiinţelor exacte trebuie să ţină seama că "şi muzica ascunde o gândire, că şi la spatele lui Beethoven, Rembrandt şi Michel Angelo se află o meditaţie". Sau, spre a-l cita din nou: "A crede numai în specialităţi înseamnă a crede într-o fiinţă umană obtuză şi incapabilă să-şi pună probleme".

Cam în aceeaşi ordine de idei se pronunţă, de altfel, şi Jean-Marc Lévy-Leblond - în Dicţionarul cultural al ştiinţelor, o operă colectivă, apărută sub îngrijirea lui Nicolas Witkowski - când a arătat că "pentru unii, ştiinţa e total străină culturii înţeleasă în sensul Ťumanităţilorť; pentru alţii ea a devenit cultura de astăzi, care înlocuieşte formele clasice depăşite".

În fine, d-na Maryline Bauman a considerat revelator un raport al profesorului Richard Panush de la Facultatea de Medicină a Universităţii Livingston, New Jersey (S.U.A.) în care, nu de mult, acesta a argumentat că "frecventarea marilor autori sporeşte empatia medicilor".

După cum se vede, o avalanşă de sugestii fertile... de la care nu putem aştepta decât să prindă viaţă.