Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Culoare cosmopolită & discernămâCuloare cosmopolită & discernământ esteticnt estetic de Virgil Mihaiu

Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, Ethno Jazz Festival din Chişinău are deja un statut inconfundabil pe scena mondială. E de admirat cum, sfidând conjuncturile adverse, echipa managerială (în care fondatorul Anatol Ştefăneţ beneficiază de aportul "troicii" feminine Natalia Ştefăneţ - Mariana Postică - Lucia Cazacu) reuşeşte să aducă la Chişinău valoroşi muzicieni de pe Glob şi să atragă un public numeros, empatic până la fervoare. Deschiderea a fost încredinţată grupului olandez condus de Saskia Laroo. Joviala trompetistă şi-a aflat o bună companie în persoana pianistului/vocalistului de culoare Warren Byrd, invitat din patria jazzului, parcă spre a da mai multă credibilitate unui repertoriu cam derivativ. Pe când în acest recital elementele "etno" decurgeau implicit din sinteza muzicală afro-americană, trio-ul Balkan Strings din Belgrad mizează pe tezaurul sud-est european, preluat de ghitariştii Zoran Starcevic senior şi tinerii săi fii, Nikola şi Zeljko. Melodii din diverse ţări sunt remodelate prin sensibilitatea muzicală sârbească, unde e la mare preţ cântul pe două voci, acompaniat de acorduri şi ritmuri îndulcite, mai puţin astringente decât hard-core-ul balcanic, bulgaro-macedonean.

Din metropola muzicală Viena a venit la Chişinău Ulrich Drechsler Trio, al cărui protagonist investighează imensul potenţial expresiv al clarinetului-bas. Adoptând o componenţă instrumentală ascetică (fundamentată doar pe pilonii secţiei ritmice - contrabas şi baterie), Drechsler şi-a vrăjit auditorii cu impromptu-urile sale lirice. Oarecum în aceeaşi zonă emoţională s-a situat şi trio-ul acordeonistului Manfred Leuchter. Caracterul melancolic-evocativ al pieselor a beneficiat din plin de suportul (şi confortul) percusiv asigurat de iranianul Afra Mussawisade, însă mi s-a părut mai puţin consonant cu maniera interpretativă a chitaristului Florian Zenker.

Saxofonistul cubanez Eldis La Rosa a adus cu sine aromele muzicale ale insulei natale. Înclin să cred că aclimatizarea sa la continentul de adopţiune (Europa) s-a produs pe măsură ce colaboratorul său scenic - admirabilul pianist scoţian Stuart Conaghan - şi-a însuşit, la rândul său, rigorile esteticii hispano-caraibiene (prezenţa quasi-inutilă a unui percuţionist mai puţin inspirat n-a făcut decât să acuze absenţa basului). Printre multele surprize agreabile ale festivalului s-a numărat tandemul fraţilor Amine & Hamza M'raihi din Tunisia. Mânuind străvechi instrumente arabe - oud (din care se trage lăuta) şi canun (o variantă de ţiteră) - cei doi tineri reuşesc să compatibilizeze în mod fericit tradiţia muqam-ului cu aceea a jazzului. Cvartetul barcelonez Kaulakau s-a integrat de minune spiritului "ethno jazz": pe fundalul ritmic de mare plasticitate, furnizat de contrabasistul Franco Molinari şi bateristul Enric Canada, se desfăşoară seducătoarele contorsiuni improvizatorice ale lui Marc Egea şi Jordi Molina. Aceştia utilizează două instrumente de tradiţie în Catalunya: zanfona (o flaşnetă portativă, dând uneori impresia unui "moog synthesizer" medieval) şi, respectiv, tenora (un fel de taragot cu ancie dublă şi corpul dintr-un lemn de culoarea fagotului). Depăşind pura excentricitate timbrală, grupul catalan prelucrează vechi melodii autohtone cu maxim fler jazzistic.

Institutul Polonez din Bucureşti i-a prezentat la Chişinău pe remarcabilii Jacek Namyslowski/trombon, Lukasz Poprawski/sax, Michal Jaros/bas şi Sebastian Frankiewicz/baterie. După festivalul sibian de anul trecut îi elogiasem ca "formaţie reprezentativă" a noii generaţii a jazzului polon. Aici se cuvine doar să atrag atenţia asupra talentatului lider al cvintetului, vibrafonistul Dominik Bukowski, ale cărui mlădioase improvizaţii şi interacţiuni cu colegii de echipă îl profilează drept candidat pentru proximul Down Beat Jazz Critics' Poll. Cvartetul Pulcinella din Toulouse îşi justifică numele cultivând o muzică poliedrică, de o versatilitate afişată şi asezonată cu doze masive de humor. Cei patru juni - Ferdinand Doumerc, Florian Demonsant, Frederic Cavallin şi Jean-Marc Serpin - preferă să-şi subordoneze personalităţile (altminteri clar conturate) unui efort colectiv, situat la intersecţia exprimărilor muzicale cu spectru larg de acţiune: improvizaţie jazzistică, teatru instrumental, bal musette, pseudo-balcanisme, grand guignol, Frank Zappa redivivus etc.

Principalele revelaţii ale acestei ediţii festivaliere au provenit din Elveţia şi Basarabia. Grupul Ronin, condus de pianistul Nik Bärtsch, se înscrie, aparent, pe linia cunoscutelor (dar adeseori sterilelor) experimente conceptuale specifice jazzului helvet. Protagonistul apare învestmântat într-o ţinută similară celei uzitate în artele marţiale nipone şi nu face un secret din filosofia de sorginte extrem-orientală pe care o practică. Dar, atunci când atinge clapele, reuşeşte să configureze un ambient nemaiauzit, ca un fel de replică sonoră a ideilor zen. În sinergie cu insolitele percuţii ale lui Andi Pupato şi cu muzicianul autobotezat Sha (cu subtile intervenţii la clarinet-bas şi clarinet-contrabas), Bärtsch edifică nuclee melodico-armonice, structuri macerante, tensionate, orientându-le finalmente spre imprevizibile defulări de lascivitate. Trupa vocalistei Geta Burlacu demonstrează că resursele de talente ale "ţării de pământ" dintre Prut şi Nistru sunt nesecate. Dacă pe discul de debut, din urmă cu doi ani, cântăreaţa nu reuşise a evita anumite excese narcisiste, acum ea s-a pus în valoare tocmai prin autocontrol şi un just echilibru între influenţele asumate (în primul rând, Maria Tănase) şi creativitatea proprie. Reţineţi numele tinerilor ei acompaniatori, capabili să realizeze polenizări încrucişate între melosul moldo-român şi swing-ul autentic: Petru Haruţă/trompetă, Vlad Colesnicov/chitară, Alex Calancea/bas, Vadim Tichişan/baterie.

La fel ca la ediţiile precedente, festivalul a culminat cu formaţia Trigon. Recitalul din septembrie 2008 a fost primul în care grupul basarabean a apărut într-o formulă de cvintet. Împreună cu violistul Anatol Ştefăneţ, a cărui muzicalitate frizează genialitatea, au evoluat bravii săi discipoli: Dorel Burlacu/instrumente cu claviatură, muzicuţă; Vali Bogheanu/sax, flugelhorn, trompetă, caval, fluiere, bas, voce, claviaturi; Gari Tverdohleb/baterie, percuţie, xilofon. Din nou, intuiţia lui Ştefăneţ s-a dovedit imbatabilă, prin cooptarea "sta­ru­lui în ascensiune" Alexandru Arcuş, un poliinstrumentist deja profilat, deşi abia a împlinit 22 de ani. Reprocesând melosul nostru ancestral sub spectrul finelui/începutului de mileniu, Trigon creează o operă exemplară pentru jazzul de expresie românească al ultimelor două decenii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara