Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cui i-e frică de manuale? de Marina Constantinescu

De unele manuale şcolare, mie. Mie, doamnelor şi domnilor. Mi-e frică de vreo doi ani, de cînd băiatul meu a intrat la şcoală. Vă mărturisesc sincer că habar n-aveam că poate să mai existe atât de acut, mă refer la învăţămîntul primar acum, reflexul obtuz în formarea copiilor. Că multe dintre manualele şcolare după care învaţă copleşitoarea majoritate a puştilor astăzi - se deţine parcă un monopol pe piaţă care funcţionează ca o fatalitate - sînt mai penibile, prin amestecul de texte şi confuzia structurii lor, decît cele de dinainte de '89. Poate că asta n-ar fi aşa o grozăvie, poate să facă manuale oricine, la urma urmelor, nu-i aşa, dar ele capătă undă verde. Ministerul Edu­caţiei şi Cercetării - ce titlu pompos! - îşi dă avizul şi girează, cu alte cuvinte, o metodă de cretinizare şi de îndobitocire în masă a copiilor noştri. Mi se părea că băiatul meu, care trăieşte în secolul douăzeci şi unu, într-o ţară liberă din Europa, va fi ferit de şabloane de mentalitate, de şabloane lingvistice, de formule stupide şi goale, de limbajul de lemn, de îndoctrinările cumplite la care am fost supuşi noi. Destui am avut noroc de învăţători şi profesori formidabili care ne-au salvat, numai ei ştiu cum, minţile de la alienare. De la uniformizări de tot felul. Una peste alta, nu s-a schimbat, vai, mai nimic. Prin politica unor manuale se manifestă, în continuare, aceeaşi diabolică acţiune de năruire de minţi. Că umbra lui Gheorghiu-Dej bîntuie manualele de limbă şi literatură română din primele clase primare, subiec­tul tînguirii mele. Cam toate semnele societăţii noastre dispreţuitoare faţă de educaţie şi cultură sînt suficient de alarmante ca să deduc că saltul nu poate să fie fantastic, ca în basme, nici în domeniul învăţămîntului, cînd ţărişoara arată cum arată. M-am gîndit, însă, că la nivelul şcolii primare s-au făcut modificări substanţiale. Că schimbarea de acolo trebuie să plece. Nu mi se pare ceva atît de complicat. Sînt atîtea surse nobile de inspiraţie. Nu am sperat să înveţe chiar ca în Franţa sau ca în Germania astfel încît mintea să fie provocată să gîndească liber, să călătorească prin noţiuni formidabil prezentate, să li se provoace spiritul să cugete liber, să prindă gustul libertăţii de sine, al judecăţii de valoare, ieşită din tipare rigide şi greoaie, ieftine, care nu folosesc nimănui. Nicicînd şi cu atît mai puţin astăzi. Copiii din ţările civilizate sînt educaţi în primele clase ca să vorbească o limbă suplă şi corectă, să fie oameni liberi, demni, cu dreptul la diversitatea opiniilor, la cunoaştere şi informare vastă, la opinie. Li se conturează, de mici, un sistem de operare cu noţiuni fundamentale şi simplu prezentate, li se creează acum, cînd sînt ca un burete, un sistem de selecţie, de depistare a ceea ce este important şi altfel decît se aude pe stradă, la metrou, la televizor, sînt atraşi, prin trucuri fel de fel, să citească. Acum. Mai tîrziu e prea tîrziu. E fatal dacă nu prind reflexul cititului la această vîrstă. La noi, însă, li se pune mintea pe bigudiuri ca să li se poată spala mai lesne creierul. Sînt îndepărtaţi, cu fiecare pagină pe care o dau într-un manual de limba şi literatura română, de sensul cuvîntului, de voluptatea cititului, de noţiunea de a învăţă de plăcere. Ca o joacă. Păi, dacă să înveţi, să citeşti, să descoperi noţiunile de limbă este egal cu ce propun manualele Peneş... nu mai avem nici o şansă! Nici una! Vor ieşi, în continuare, oameni opaci, ecranaţi, semialfabetizaţi, cu creierele uniformizate, băgate în tipare sinistre, care vor fugi toată viaţa lor, ca dracul de tămîie, de cărţi, de citit, de nou, de cunoaştere, de proaspăt, de ce este minunat în lumea asta.

Copilul meu trebuie să parcurgă nişte texte imbecile, un amestec halucinant de scriitori minori şi scriitori importanţi - care să îi facă credibili pe ceilalţi - de teme patriotice vechi şi prăfuite, trebuie să facă propoziţii cu "împlătoşat", să înveţe poezii şi texte scrise de Marcela Peneş şi presărate prin manuale. Texte care sînt parcurse conştiincios la ore, citate, unele, memorate. S-au terminat poveştile fantastice ale lumii, poeziile cu haz, fabulele, gata cu toate şi cu toţi scriitori. O mostră: o poezie originală, profundă, cu mesaj, cu rimă inteligentă, simplu de înţeles şi, cum se cere, de învăţat pe de rost, semnată Marcela Peneş:

Cartea are miros de pădure
Şi dulceaţă de fragi şi de mure.
Din flori şi-a luat culorile
Şi cu triluri au dăruit-o privighetorile.
O deschid şi îndată
O lume de vis se arată.
Cît te-am aşteptat,
Vii de departe,
Frumoasă şi înţeleaptă carte!
Pentru mine vii
Prietenă bună să-mi fii,
Să-mi aduci daruri din poveşti,
Cu tâlcul lor să mă înavuţeşti.
Cunoscîndu-ţi chipul şi firea,
Ne vom juca de-a citirea!

Urmează, pe acelaşi fir de gîndire, cîteva întrebări care mustesc de originalitate şi adîncă gîndire: "De ce credeţi că are cartea miros de pădure? Cu ce au dăruit-o florile şi privighetorile? De ce? Ce credeţi că înseamnă jocul de-a citirea? De ce spunem că o carte este un model de comunicare?". La rubrica "de-ale lui Isteţilă" citim: "explicaţi înţelesul enunţului: "Cuvîntul are funcţia unei roţi"(Nichita Stănescu). La altă pagină: "discutaţi pe grupe şi explicaţi înţelesul versurilor:"Cartea îşi are un miez ca de fragă/Ca ochii din cap o păzesc. Şi mi-e dragă." (Grigore Vieru) Pentru ca să aprofundaţi limba de lemn şi informaţii tributare altor vremuri, vă sugerez să apelaţi negreşit la texte ce se găsesc, de exemplu, în manualul de limba şi literatura română pentru clasa a III a - conceput şi realizat de Marcela Peneş şi aprobat cu dezinvoltură de ministerul de resort - şi să căutaţi "Cartea cu ochi albaştri", "Din viaţa dacilor", "Dreptatea lui }epeş", "Mănăstirea Putna", "Ciprian Porumbescu", "Joc de toamnă". Ca în discursurile politicienilor escroci - care adaugă unui şir delirant de minciuni şi cîte un adevăr bineştiut, ca să-şi susţină ororile - şi în aceste manuale sînt amestecate cîteva nume de mari scriitori, cu altele, cele mai numeroase, de neicanimeni. După aceeaşi strategie amintită mai sus. Mai departe. La "Revedere" nu este precizat nicăieri că ceea ce este în pagină reprezintă un fragment din poezia lui Eminescu, nu se respectă, ca şi în cazul altor poezii de acelaşi poet strecurate în manuale, punctuaţia şi ortografia cuvintelor aşa cum apar în manuscrise şi în volumele de "Opere complete" editate de Academia Română. Aici se cer următoarele, ca pe vremea comuniştilor, cu aceeaşi limbă şi aceeaşi formulare aberantă: " Cine poartă dialogul în poezie? Cu ce cuvinte se adresează poetul codrului? Ce mărturisiri îi face codrul poetului? De ce putem spune că poetul se adresează codrului ca unui prieten apropiat?". Greşeli de altădată se perpetuează nonşalant. Cui îi pasă? S-au scris pagini şi pagini şi pagini de către specialişti, de minţi luminate despre ce şi cum, despre cum să nu se repete erorile din învăţămîntul de odinioră. Ca formă şi ca fond. Trebuie să ai multă iubire faţă de carte şi multă seducţie, ca dascăl, ca să îi faci pe cei mici să depăşească ispitele din jur, statul la televizor, violenţa de peste tot, limbajul degradat şi degradant, pofta de a nu face nimic şi de a ajunge, cu orice preţ, "vedetă", stilul devastator al societăţii de consum. Trebuie să fii şi extrem de responsabil. Vă închipuiţi dacă la toate grozăviile de prin manuale şi de prin şcoli se ataşează şi un învăţător vajnic, fidel epocii de aur şi celor scrise de autoarea Peneş, să zicem? Să ceri în clasa a treia polisemia cuvîntului "uşă", mi se pare tare. Îi învaţă cineva la şcoală să umble cu DEX-ul, cum să caute acolo, în acest instrument de bază, îl au acasă toţi copilaşii? Nu e mai normal să ceri pentru verbe, mult mai la îndemînă şi mai de folos? În fine, exemplele ar putea să continue mult şi bine. Variaţiuni pe aceeaşi temă.

Mi-e silă. Mi-e imposibil să pricep că cineva permite această bătaie de joc. Cumplită. La nivel naţional. Cu nişte minţi în formare, cu nişte copii care nu poartă nici o vină că au fost făcuţi şi trăiesc aici, la cheremul unora sau altora lipsiţi de competenţă reală. Ce sistem mafiot i-a impus, ca unică soluţie, pe piaţă şi mi i-a vîrît în viaţă, habar nu am. Ştiu doar că nu au nici cea mai întîmplătoare legătură cu miş­carea şi circulaţia ideilor. Că trăiesc în alt timp, sinistru, care a născut şi naşte monştri. Grav şi revoltător este că cineva i-a dat drumul spre şcoli. Unde sînt, deci, manualele alternative? Pe cine am întrebat, tot după Peneş învaţă. E monopol? Cine sînt şi ce hram poartă referenţii care au lăsat să plece pe piaţă astfel de manuale? Cine sînt prof. Adriana Cârciumaru, inst.(ce-o fi asta?) Steliana Vlad şi Monica Grozavu? Cine sînt dînşii şi cine sînt cei din Ministerul Educaţiei şi Cercetării ca să condamne copiii la tembelism, să-i aşeze cu faţa către trecut, către ce este găunos în existenţa noastră şi urît mirositor? Cine dă socoteală pentru aberaţiile astea? De ce trebuie să ucizi minţi şi suflete, să le transformi în hidoşenii fel de fel? De unde atîta impertinenţă şi lipsă de responsabilitate? Şi cu ce scop, tovarăşi?

Mi-e frică de toţi care intră cu bocancii în mintea băiatului meu. Şi nu ştiu cum să-l apăr. De ce-am rămas aici?...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara