Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cu Mario Vargas Llosa în paradis de Mariana Sipoş


"Iubiţi-vă şi fiţi fericiţi!" Sub acest generic, care reproduce un citat din Paul Gauguin, a fost lansat, la 2 aprilie 2003, la Casa Americii din Madrid, romanul El Paraíso en la otra esquina (Paradisul de după colţ1). O lansare inedită, deoarece, simultan, a fost inaugurată expoziţia Fotografiile Paradisului, realizată de fiica scriitorului, Morgana Vargas Llosa, şi, totodată, a fost prezentat în premieră filmul documentar cu acelaşi titlu ca al romanului, realizat de regizorul columbian Mauricio Bonnett. E vorba de două documente artistice care depun mărturie despre cum scrie, cum se documentează, cum trăieşte, simte şi iubeşte literatura Mario Vargas Llosa.

Actorii Natalia Berbeke şi Juan Luís Gallardo au citit fragmente din capitolele cu care se deschide romanul, dedicate celor două pesonaje centrale: Flora Tristán şi nepotul ei, pictorul Paul Gauguin.

După acest moment, a intrat în sală Mario Vargas Llosa care a vorbit despre geneza cărţii sale şi despre rolul utopiei în timpurile moderne. A fost o lansare în care cuvânt şi imagine şi-au dat mâna pentru a descrie procesul creator şi documentarea realizată de scriitor pe urmele paşilor pesonajelor sale, de-a lungul întregii lor vieţi atât de tumultuoase.



Flora Tristán şí Paul Gauguin

Într-un interviu acordat la 6 mai 2000 ziarului La Nación din Argentina, Mario Vargas Llosa vorbeşte despre proiectul de a scrie un roman despre Flora Tristán, a cărei biografie cu totul deosebită pentru epoca în care a trăit (prima jumătate a secolului al nouăsprezecelea) îl fascina încă din anii studenţiei cînd citise cartea ei autobiografică Peregrinările unei paria. De atunci - spune scriitorul - subiectul îi tot dădea târcoale şi, după ce a trăit mult timp în atmosfera dictaturii lui Trujillo scriind La Fiesta del chivo (Sărbătoarea ţapului2), a recrea povestea vieţii Florei Tristán i s-a părut nu numai fascinant, ci chiar o deconectare.

Dacă luăm în considerare că La Fiesta del chivo apare în 2000, romanul Paradisul de după colţ pare a fi fost scris în doi ani. Totuşi, Mario Vargas Llosa culege date şi vorbeşte în interviurile sale despre acest proiect, încă din anii '80. Cînd l-am cunoscut eu, la Madrid, în 1994, în interviul pe care mi l-a acordat pentru România literară (nr. 27, 13-19 iunie 1995) mi-a vorbit şi despre Flora Tristán, drept pentru care mi s-a părut firesc să merg la Biblioteca Naţională din Madrid să aflu mai multe despre acest personaj feminin şi aşa am putut citi, încă de atunci, cartea ei Peregrinările unei paria, dar şi o întreagă bibliografie care-i era consacrată.

Flora Tristán a fost o mare luptătoare pentru dreptate socială. A încercat să introducă în politică o componentă feministă, cu mult înainte de apariţia acestui concept. Deşi i-a mers mereu prost, nu s-a dat bătută niciodată. Era o femeie din categoria Georges Sand. Avea părul negru şi faţa foarte albă, motiv pentru care în Peru i se spunea Andaluza şi ,mica franţuzoaică", de care încercau toţi să se apropie, fascinaţi de personalitatea ei.

Era fiica unei franţuzoaice cu un colonel peruan. Se va căsători la 17 ani cu André Chazal, un tipograf, proprietar al unui atelier de litografie, cu care va avea trei copii, printre care Aline, viitoarea mamă a pictorului Paul Gauguin. Chazal se doveseşte a fi o brută de care Flora hotărăşte să se despartă, făcând apoi toate eforturile pentru apărarea drepturilor femeilor (şi ale tuturor muncitorilor, la fel de neajutoraţi la jumătatea secolului al XIX-lea ca şi femeile.) Un episod insolit în viaţa Florei este călătoria pe care o face, în 1835, la rudele din Peru pentru a-şi revendica o presupusă moştenire. Se îmbarcă pe un vapor - singura femeie printre nouăsprezece bărbaţi - şi, după cinci luni de călătorie pe mare, ajunge în portul Islay de pe ţărmul vestic al Americii de Sud, de unde îşi continuă drumul călare prin Anzi pentru a ajunge în oraşul Arequipa.

Mario Vargas Llosa a vrut să transpună toate aceste date reale într-o carte de ficţiune, dar trebuie precizat că, începând să se documenteze, cu seriozitatea care-l caracterizează (pentru Sărbătoarea ţapului a citit sute de cărţi şi documente), Llosa a descoperit legătura de rudenie care exisa între Flora Tristán şi pictorul Paul Gauguin. Avea acum două poveşti pe care s-a decis să le includă, în capitole alternative, în roman, nu atât pentru că Paul Gauguin era nepotul Florei Tristán, cât pentru faptul că ambele personalităţi, deşi nu s-au cunoscut (Flora moare în 1844, Gauguin se naşte în 1848) se aseamănă prin dorinţa utopică de a obţine imposibilul: paradisul pe pământ, concretizat în cazul Florei Tristán prin crearea unei lumi mai bune şi mai drepte, iar în cazul lui Paul Gauguin în frumuseţea unei lumi în care arta să facă parte din viaţa obişnuită, ca în societăţile primitive pe care le elogiază şi le caută în insulele Tahiti şi Hiva Oa din Polinezia Franceză. Romanul se constituie astfel din împletirea a două destine: cel al Florei Tristán şi cel al lui Paul Gauguin, omul care îşi abandonează existenţa burgheză după ce îşi descoperise, la treizeci de ani, pasiunea pentru pictură, şi pleacă în căutarea unei lumi sălbatice, necontaminate de convenţiile lumii occidentale.

Paralel, Llosa abordează şi tema sexului, în concepţiile complet diferite ale Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculină şi ale lui Paul Gauguin, care îl consideră o forţă vitală absolut necesară desăvârşirii creaţiilor sale, motiv pentru care îşi caută pe insulele exilului său benevol, pe insulele atât de îndepărtate, doar soţii tinere, abia ajunse la vârsta pubertăţii.

Tema utopiei este o obsesie veche la Llosa. Ea apare încă din 1981 în romanul considerat capodopera lui: Războiul sfîrşitului lumii. ,Când utopiile au încercat să devină realitate, au produs deseori un infern - scrie Llosa - dar elelmente ale lor au reuşit, încetul cu încetul, să transforme lumea."

Pentru Mario Vargas Llosa utopia înseamnă imposibilul, deci căutarea paradisului este condamnată la eşec. ,Dar nu putem renunţa la ideea de a ajunge în Paradis - comentează autorul cu prilejul lansării cărţii la Londra. Ideal ar fi să avem mereu acest vis, să fim condamnaţi la a visa mereu să obţinem ceea ce nu avem". Pentru Llosa, ideea de Paradis este strâns legată de încercarea continuă a omului de a atinge perfecţiunea, iar literatura este mijlocul ideal pentru a-i oferi cititorului lumile la care nu are acces.

Morgana Vargas Llosa

Pe urmele lui Paul Gauguin, în căutarea Paradisului, va pleca, de altfel, romancierul însuşi, în anul 2002, însoţit de fiica sa cu aparatul ei de fotografiat şi de echipa cineastului Mauricio Bonnett. Cu acest prilej, lui Mario Vargas Llosa i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea din Polinezia Franceză.

Fotografiile Paradisului, realizate de Morgana Vargas Llosa, nu se rezumă doar la călătoria de documentare a scriitorului în Tahiti şi Hiva Oa, ci refac traiectoria vieţii celor două personaje, în Franţa, Anglia sau Peru: la Arequipa şi Lima sau la Bordeaux, unde se află mormântul Florei Tristán, în Bretania unde se făureşte gloria de început a pictorului Gauguin, în micile colonii de artişti care încep să-l considere mentor şi maestru, la Arles unde are o scurtă perioadă de convieţuire cu Vincent van Gogh.

Editura spaniolă Alfaguara care are, de altfel - din 1997 - exclusivitate pentru toată opera lui Mario Vargas Llosa, a publicat simultan atât romanul, cât şi un album cu fotografiile realizate de fiica autorului, iar filmul documentar (cu o durată de 60 de minute) a fost difuzat pe 8 aprilie 2003 de către Canal+ (care a finanţat, de altfel, proiectul).

Mauricio Bonnett a trebuit să-l convingă pe Llosa să se lase filmat în timpul documentării pentru roman şi să vorbească despre redactarea lui pe măsură ce scria. Mario Vargas Llosa mărturiseşte că a acceptat, mai ales, gândindu-se că i-ar fi plăcut să vadă un film documentar despre procesul de creaţie al unui roman scris de Faulkner, Malraux sau Flaubert.

Fiica lui, spune amuzat Llosa, nici măcar nu i-a cerut voie. A aflat că îşi pregătise deja un voiaj paralel cu al său, pe urmele personajelor viitoarei lui cărţi. De altfel, la cei 28 de ani ai săi, cîţi avea în 2002, Morgana Vargas Llosa (licenţiată în Istorie la London School of Economies) era deja o fotografă celebră pe toate meridianele lumii, cu o carieră începută la douăzeci de ani şi cu fotografii publicate de ziare prestigioase cum ar fi El País (Spania), Caretas (Peru), Paris Match (Franţa) şi Gente (Argentina).

,A fost fascinant, minunat, halucinant - mărturiseşte Morgana Vargas Llosa într-un interviu. Imaginaţi-vă că eu îl ascult pe Mario Vargas Llosa povestind despre călătoriile lui de documentare de când eram foarte mică şi am fost impresionată să-l văd acum în acţiune, cum se zice. Călătoria în sine a fost foarte interesantă, dar, dincolo de aceasta, am putut să verific eu însămi ceea ce îmi imaginam când eram mică şi mă întrebam cum va fi fost călătoria tatălui meu în Brazilia pentru a putea scrie Războiul sfîrşitului lumii. Sau mai recent: cum a fost în Santo Domingo pentru Sărbătoarea ţapului ?"

Rezultatul călătoriei pe urmele paşilor tatălui ei sînt cele 220 de imagini care vorbesc despre paradisul căutat de Flora Tristán şi Paul Gauguin şi despre cum

s-a născut romanul care îi are ca protagonişti. Fotografiile sînt însoţite de textul aceluiaşi Mauricio Bonnett, de data aceasta în calitate de ziarist care, notează sub formă de jurnal, reacţiile şi senzaţiile celor doi artişti: tată şi fiică, în timpul voiajului de documentare.

O călătorie prin viaţa a două personaje, dar şi prin universul unuia dintre scriitorii cei mai importanţi ai timpurilor noastre. O călătorie în paradisul numit Mario Vargas Llosa.


____________
1 Paradisul de după colţ, Editura Humanitas, 2004, traducere de Mariana Sipoş
2 Sărbătoarea ţapului, Editura All, 2002, traducere de Luminiţa Voina-Răuţ şi Mariana Sipoş

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara