Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cu gândul la G. Coşbuc de Ion Pop

La o sută cincizeci de ani de la naşterea lui Coşbuc, s-a putut pune întrebarea dacă poetul altădată atât de popular se mai află în manualele şcolare... Gusturile literare s-au schimbat mult în ultimele vremuri, distanţa faţă de valorile clasice sporeşte, alte busturi urcă pe socluri, ca să coboare destul de repede... Şi rămân tot mai multe cărţi necitite...

Situaţia „poetului ţărănimii” (după formula lui Gherea) n-a fost comodă nici în anii când opera sa esenţială era deja publicată, şi apreciată de mulţi, numai că apăruse într-un context în care poezia românească o lua pe cu totul alte căi decât a sa. A putut fi salutat, de o parte a lumii literare, pentru revigorarea „optimistă” a liricii noastre după epigonismul post-eminescian invadator, iar postura sa de însemnat „pedagog al neamului”, angajat pe atâtea fronturi ale „luminării poporului”, ca redactor la reviste importante precum „Tribuna”, „Vatra”, cu o prezenţă semnificativă la „Sămănătorul”, l-a aşezat ca şi definitiv printre Exemple. Numai că, o altă direcţie a mişcării poeziei, nu modul lui de a scrie urma să iasă victorios, ci drumul deschis de un Macedonski, ca şi paralel în epocă, continuat de simbolişti. Formula propusă de Gherea s-a impus pentru multă vreme, cumva inerţial, menţinând la suprafaţa tematică lecturile din poezia sa, iar reticenţa faţă de „tradiţionalişti” a rămas însemnată la ora afirmării, prin cele mai prestigioase voci critice, a „modernismului” sincronizant cu Europa literară. Un modernism ataşat individualului şi subiectivului, şi nu personalităţilor exponenţiale pentru o anume colectivitate; şi un discurs liric respingând programatic „anecdoticul”.

Scrisul coşbucian a cunoscut, desigur, mari denivelări, poetul a versificat mult pe tot felul de teme, neocolind ocazionalul, a vrut să fie receptat şi înţeles de toată lumea, a aspirat la statutul de pedagog al neamului şi l-a ilustrat, de altfel, în chip exemplar. Destule compuneri ale sale par şi sunt astăzi caduce şi nu mai pot fi apărate convingător. S-a schimbat şi publicul, iar lumea ţărănească se află foarte departe de ceea ce a fost cândva, tiparele vieţii tradiţionale s-au clătinat din temelii, „duhul sărbătorii” care însufleţeşte o mare parte din acest teritoriu imaginar a intrat de mult într-o stare de criză gravă, iar marile apeluri la solidaritatea naţională le par astăzi multora depăşite.

Şi totuşi, memoria comunitară a reţinut întotdeauna mai multe versuri din opera sa decât din a atâtor alţi poeţi, fiindcă aceasta propune la tot pasul rostiri memorabile, sentenţioase, cu o limpezime a dicţiunii de care foarte puţini au fost în stare. Dar şi pentru că acestea se înscriu pe un fond mai larg şi mai general de înţelepciune transmisă de tradiţia populară, pe care Coşbuc a ştiut s-o recristalizeze în laboratorul propriu, fără să recurgă practic la „citatul” folcloric, ocolind culorile locale de suprafaţă, vocabularul regionalist de exemplu, şi fără să se izoleze manifest, ca sămănătoriştii „autentici” de universul în curs de rapidă urbanizare. Om foarte cultivat, exersat de timpuriu cu clasicităţile încă la liceul năsăudean, cu compasul lecturii deschis între arii culturale larg europene şi asiatice, marcat, cum s-a observat, mai ales de lecturi germane, el a reuşit distilări de esenţe şi redesenări de geometrii ale sensibilităţii expuse în plin regim solar, ca şi sărbătoresc, prielnic punerii în valoare a emblemelor şi efigiilor.

Critici de mare format n-au ezitat să vorbească despre Coşbuc ca despre un „poet mare”, nu doar ca „desăvârşit tehnician”, ci şi original „vizionar al stărilor sufleteşti sempiterne”, – cum se exprimă, frumos, un G. Călinescu, care a evidenţiat şi câteva dintre subtilităţile artei sale de regizor cu simţul dramaticului, de creator de măşti şi roluri, de admirabil, adesea, constructor al textului poetic.

Critica mai nouă a fost sensibilă tocmai la ipostaza lui de regizor, de realizator al unor înscenări în care arhitecura decorului se asociază armonios cu monologul adus uneori în pragul tiradei şi cu expresia dialogală foarte atent construită, cu o artă combinatorie ce conferă poemului o ţinută muzicală cu varii registre, de la tonalităţi solemn-ritualice de mari ansambluri corale, la cele ale detaliului gestual şi de vorbire, reconstituite cu minuţie de artizan superior. Nu e, desigur, cea a simbolismului vizând sugestia plurală şi vaporozitatea stării de spirit. Cum s-a tot spus, poezia lui Coşbuc este subliniat „obiectivă”, descriptivă sau refăcând confesiuni puse sub costume de personaje, o „lirică a rolurilor”, a travestirilor şi măştilor, fără afişarea, în schimb, a distanţelor mai noi de factură metapoetică. Speculaţia de acest tip „modern” lipseşte, năzuinţa – realizată – a poetului era de a face cât mai natural discursul calculat în toate efectele sale de „obiectivare”, cu foarte rare asumări de către un „eu liric”, ce nu se poate închipui decât în ipostază de purtător de măşti ale altora, de reprezentant, de exponent al mulţimilor: „sunt suflet în sufletul neamului meu”... Poetul pare a se întoarce la rădăcini după o experienţă de om al oraşului, însă fără clamarea unor frustrări de „înstrăinat” şi nici, ce-i drept, devenind un cântăreţ al vieţii urbane moderne. Dimensiunea „realităţii imediate”, a efemerului şi tranzitoriului (ca să vorbim ca Baudelaire) îl interesează prea puţin, imaginarul său orientându-se spre tipare şi arhetipuri, spre permanenţe şi eternităţi, îndreptându-şi cugetarea discursul către formula sapienţială, gnomică, iar ansamblurile textuale către construcţia parabolică, pilduitoare. La acest nivel de generalităţi el se exprimă ca un poet „complet”, nu lasă neridicat în zona simbolului şi alegoricului niciun moment semnificativ, de la naştere, nuntă şi moarte, cu un sentiment al ritualităţii, al repetiţiei semnificative de experienţe trăite la toate vârstele omului, valabile oriunde şi oricând. „Baladescul” era oarecum în firea sa, a versificat mult şi inegal ca relief artistic, cugetând cândva la articularea unui soi de epopee naţională, proiect la care a renunţat, nu fără a înmulţi pe parcursul unei vieţi prea scurte metopele ce pot fi asamblate într-un monument impunător. „Idilicul” era favorizat de temperamentul său solar, de sensibilitatea proaspătă şi mereu disponibilă, de „naivitatea” ce nu lipseşte din nicio operă clasică importantă. A şi tradus, cum ştim, bucolice, georgice, egloge (dar şi epopei), iar acest univers pastoral, naturist sau eroic „de şcoală” s-a asociat rădăcinilor sale din pământul natal, într-o operă ce propune cu un rafinament ce a putut fi apropiat de al rococoului, insolit comunicant cu universul ancestral repus în scenă, între tribuna marilor spectacole publice şi scenele de intim „salon” rural. Interpretări ceva mai noi ale operei sale, precum în valorosul eseu monografic publicat de Petru Poantă în 1976, au pus în lumină cu precădere aceste aspecte ale unei ars poetica în care Arta şi artizanatul, Inspiraţia şi aplicaţia meşteşugărească a cizelatorului de detalii comunică armonios.

Dar mai este citit astăzi Coşbuc, dincolo de citările şi recitările ocazionale? Poate că prea puţin, cum se întâmplă cu atâţia clasici. Şi nu e, de fapt, doar vina operei, supuse fireştii „mutaţii valorilor estetice”. O pedagogie inteligentă l-ar putea repune productiv pe poet, în ce are el mai autentic, în circuitul lecturilor formatoare şi pentru şcoala noastră de azi, eliberându-l, ca şi pe Eminescu, de altfel, de clişeele „oficiale”. Ar fi de unde să se aleagă, iar valorile au răbdare. Mai trebuie, totuşi, provocate din când în când, scuturate de rugina didactică şi chiar de rugina de suprafaţă. Oricum, într-un moment al gravelor derive, precum cel actual, cred că românii au încă mare nevoie de întoarceri înviorătoare, de restaurări ale unei geometrii spirituale mai ferme, de refacerea, cât de cât, a acelui luminos „duh al sărbătorii”, aşa de viu la Coşbuc. Şi de o anume generozitate a angajării pe care acest pedagog al sufletului naţional a transmis-o exemplar atâtor generaţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara