Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cât este de întinsă plapuma editorului? de Mihail Mihailide

Cu prilejul unor cercetări de arhivă1 am descoperit câteva manuscrise voiculesciene necunoscute sau prea puţin ştiute, poezii elaborate de autor în anumite împrejurări şi oferite/dedicate unor prieteni.

Majoritatea provin din perioada de „tăcere” nevoită a poetului, iar dintre cele care au apărut târziu (postum), nu puţine conţin greşeli. Cauze? Poate intervenţii ale editorilor/redactorilor de carte, impuse de vremuri; poate graba termenelor fixe de predare a „materialului”; poate neglijenţa şi – regretabil – chiar nepriceperea unora. Riscul pe termen lung cred că ar fi acela ca antologiile care ar mai apărea să se tipărească preluându-se versurile alterate de erori. În cele câteva exemple care urmează am făcut desigur deosebirea între „variantele” pe care V.Voiculescu însuşi le producea poemelor sale şi intervenţiile – nu ştiu cât de legitime – sau neatenţia unor îngrijitori de ediţii.

În Antologia de poezie mistică (În grădina Ghetsemani), ediţie îngrijită şi prefaţată de un excepţional eseu introductiv semnat de dna Roxana Sorescu („Prin poarta Poeziei”), carte asumată de Editura Art (Bucureşti, 2009)2, poezia Sad nou apare ca nedatată. Am găsit originalul în Arhive. Şi iată precizarea: luni [8 noiembrie], Sf. Arhangeli, 1954. Dată ce corespunde perfect calendarului acelui an. Poezia e scrisă cu creionul, dintr-o „singură răsuflare”, fără îndreptări sau ştersături, în josul unui petic de hârtie ce dă impresia a fi fost o listă aide memoire de banale cumpărături (notaţii care, după aspectul grafiei, nu ar aparţine autorului: carne,10 ouă, unt... şi preţul acestor produse !)

1. Primul vers e reprodus modificat faţă de manuscris (mss.): „E toi de toamnă, iată... noi tot chirciţi, nemáturi..”./; ediţia Sorescu (ed.S.): „E toi de toamnă, iată... noi toţi, chirciţi, nemáturi,”/

2. Al doilea vers (mss.): „Dureri ne pasc deşertul şi patimi de pustie...”/, suferă de asemenea o „intervenţie”, care ni se pare a modifica sensul vocabulei dorite de autor : „Dureri ne pasc deşertul şi turme de pustie”/ (ed.S.)

3. Al treilea vers. Originalul (mss.): „Cum poţi cu lut nerodnic iubirile să saturi ?”/ În ed.S.: „Cum poţi cu lut netrebnic iubirile să saturi ? E clar că lutul putea fi mai degrabă nerodnic.

4. În sfârşit, al patrulea vers din prima strofă suferă de asemenea o transformare, o intervenţie, poate, a editorului sau o preluare necontrolată a vreunei surse folosite în scopul reproducerii poeziei (mss): „Doar ura roade ghimpii în apriga-i gingie.”/. Faţă de ed.S. : /Doar ura roade ghimpii cu apriga-i gingie.”/

În cea de a doua strofă (şi utltima) sunt doar aduceri la zi ale ortografiei, o punctuaţie, eventual, admisibilă :

„Misterioase inime ce nu sânt numai carne/ În care să’nflorească, cu rod de har, Christos.”/(mss); „Misterioase inimi ce nu sînt numai carne/ În care să-nflorească, cu rod de har, Christos.”/ (ed. Sorescu)

Poezia Iarba fiarelor e compusă în aceeaşi zi cu precedenta, data specificată în ed.S. fiind identică celei din manuscris : Luni, 8 nov. (noiembrie) 1954, Sf. (Sfiinţii ) Arhangheli Mihail şi Gavril, Bucureşti.

Dacă în Antologia de poezie mistică („În grădina Ghetsemani”) există de cele mai multe ori identitate între voinţa poetului (manuscris) şi editor, în puzderia de lucrări – plachet de versuri, cărţi, reviste apărute după 1989, ca şi în spaţiul virtual, „variantele” abundă. Astfel în site-ul http://www. resursecrestine.ro/poezii, folosit în continuare ca exemplu, antologatorii îşi îngăduie să schimbe chiar şi titlul poeziei . Reproducem „varianta” publicată de aceştia, subliniind cu italice cuvintele/ sintagmele diferite faţă de original :


Temniţa*

Am fost temnicerul inimii mele,
Demult i-am pus la uşă lacăte grele,
Am rătăcit cheia, nimic nu mai iese,
Doar mucede pânze păianjenul ţese...

Cin’ mi-o va deschide din aspra-i rugină?
O, vino Isuse, deasupra-mi te-nclină
Şi numai un deget pe ea să îţi pui,
Tu, iarbă a fiarelor... ce toate descui...
(* din albumul „Gânduri Albe”, postată la 17/12/2007)

1. V. Voiculescu nu şi-a intitulat poezia : „Temniţa”, ci Iarba Fiarelor; nu a scris: „Am rătăcit cheia”, ci Am prăpădit cheia şi nici „Doarmucede pânze păianjenul ţese”, ci „Doar mucede pânze paingu’n ea ţese”; s-a întrebat: Cin’ mi-o va deschide din aspra rugină; şi nu a redactat: „Şi numai un deget pe ea să îţi pui”, ci... un singur deget peste ea să-Ţi pui; iar în versul final al ultimei strofe scrie cu majuscule şi fără puncte de suspensie – Tu Iarbă a Fiarelor ce toate descui.

2. Resursecreştine se autodefineşte ca fiind „un concept pornit la iniţiativa câtorva tineri dornici sa pună la dispoziţia fiecăruia o gama variata de resurse exclusiv creştine, organizate într-o bază de date cuprinzatoare, care să constituie ajutor şi hrană pentru (lucrători) creştini, indiferent de denominaţiune (sic), dar şi o fereastră spre lume, lucrând impreună la „avansarea Împărăţiei lui Dumnezeu.” Intenţie probabil lăudabilă dar care nu ar trebui să se materializeze prin masacrarea operei literare a lui V. Voiculescu.
Citata artropodă dă de furcă şi altora. De exemplu, în studiul „Vasile (sic) Voiculescu –poetul Isihast”3 autorul copiază „păianjenul ţese” (faţă de Doar mucede pânze paingu’n ea ţese ) şi oscilează în a scrie cu majusculă sau nu pronumele cu referire la Iisus („Vino, Iisuse, deasuprami te-nclină/ Şi-un singur deget peste ea să-Ţi pui/”).

*

Pe verso-ul unei invitaţii de a asista la şezătoarea clasei a II-a a Şcolii elementare de băieţi nr. 14 din str. 13 Septembrie nr. 41 (Bucureşti), V. Voiculescu scrie cap-coadă – fără nicio intervenţie ori modificări de text poezia Fluerul, datată 31 martie 1954 (manuscris reprodus alăturat, care este preluat şi de dna Roxana Sorescu în Antologia de poezie mistică În grădina Ghetsemani). „Descoperirea” noastră arhivistică poate fi aceea că V. Voiculescu oferă această creaţie a sa, o bijuterie a liricii româneşti, ce se va publica (şi aceasta postum): „Domnului Apostol în schimbul muzicii şi ... vinului...” În general, se ştie: Apostol Apostolide (1892-1965) era un chelner – mare meloman – care deţinea în epocă una dintre cele mai bogate colecţii de discuri (desigur, de vinilin) din Capitală. Dar şi picturi valoroase aparţinând lui Petraşcu ori Pallady. Fiind o gazdă primitoare, locuinţa îi era frecventată de numeroşi intelectuali din acele timpuri întunecate, unul dintre participanţi fiind adesea doctorul şi poetul V. Voiculescu. Bazându-se pe discreţia şi acceptul lui Apostolide, o copie/ variantă a volumului Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu a fost ascunsă de poet în casa lui Apostolide. Apostolide, spre onoarea sa, şi-a luat acest risc.

În Arhive, am putut citi originalul poemului Altitudine scris cu grafia elegantă şi clară a poetului, atunci în vârstă de 55 de ani neîmpliniţi, în prima zi de Paşte, 3 aprilie, a anului 1939. „Altitudine” face parte din textele facsimilate după lucrarea „Poezii”, apărută la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă (Bucureşti, 1944). Ed. „Semne” este cea care se însărcinează cu această reproducere, nemenţionându-se însă numele unui editor/ redactor de carte cu rol de îngrijitor al volumului (405 p.) sau cel al unui corector . Ambele îndeletnicirii, aproape dispărute în anii postdecembrişti. De aceea, greşelile ediţiei princeps sunt preluate şi difuzate ca atare în colecţia „Ediţii Definitive” 4.

Manuscrisul : „Plutesc în noi dureri neatârnate/ De nici un dor, de nici o altă rană, / Trec la zenit uri desrădăcinate,/ Înalte chinuri fără de prihană.../” Ediţia aşa-zis definitivă, cea facsimilată : „Plutesc în nori dureri neatârnate etc., etc. În rest, intervenţiile ţin de punctuaţie. (Mai sus originalul.)

În alte reproduceri din spaţiul virtual, versurile 1-3 din poezia mai sus citată arată astfel: „Plutesc în noi dureri neatârnate/ De nici un dor, de nici o altă rană, / Trec la zenituri desrădăcinate, / Înalte chinuri fără de prihană.../

A fost o surpriză şi o mare bucurie a generaţiei încă tânără în trecutul deceniu şapte când, la Editura pentru Literatură, apărea placheta intitulată Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu (1964)5, beneficiind de prefaţa deopotrivă discretă a lui Perpessicius (numele său neînscris pe pagina interioară de titlu) dar şi „diplomatică ” (trimiteri la poeţii clasici „acceptaţi” cum şi la academicienii Mihail Sadoveanu „ilustrul psalmist al prozei noastre lirice” ori la Victor Eftimiu – care tocmai încheiase cele o mie de sonete ale sale). Cartea cu „traducerile” lui V. Voiculescu, o revelaţie pentru junii de-atunci, s-a vândut pe „sub mână” dar ce satisfacţie pentru cititorul care o dobândea! La doi ani distanţă (1966), în colecţia pe care încă o mângâiem cu privirea – „Cele mai frumoase poezii” (Editura Tineretului) – apărea o antologie voiculesciană de Al. Piru6 însoţită de un Cuvânt înainte al discipolului lui G.Călinescu. Păcat de portretul poetului schiţat de Marcela Cordescu, faţă de zgârcenia şi lipsa de „inspiraţie” a antologatorului! O selecţie din anii de până în 1940, dar şi a 11 sonete şi cinci poezii „inedite” (ca şi cum numai acestea ar fi avut un astfel de statut timp de un sfert de secol!) Criticul – inclus de N. Manolescu în a sa „Istorie critică...” la cap. enumerativ „Autori de dicţionar” – îl consideră pe V.Voiculescu „un promotor al tradiţionalismului, valabil în măsura în care nu este retrograd sau obscurantist, exaltator al primitivităţii şi al sângelui”. Ba mai descoperă că „aparatul metaforic al poetului e cam uzat” şi că „Voiculescu nu izbuteşte să dea un sens interior mai adânc versurilor sale, adesea reduse la o simplă ilustraţie de uz didactic (...)” Culegerea are acum editor dar şi un redactor de carte. Ceea ce nu scuteşte produsul muncii lor de erori (eufemistic, vorbind ), în chiar cele câteva sonete – parcă ciugulite cu penseta zeţarului de altădată – şi tipărite. Astfel, primele patru versuri ale celebrului sonet CLXXIV se încheie... nedumeritor:

„Îmi spui zaraf? Schimb versuri pe-o dragoste de aur?/ Pentru-ai iubirii tale ducaţi îţi dau sonete?/ Viclean, îţi iau elanul şi dorul amanete,/ Cu cometă închise-n avarul meu tezaur?” Corect: „Viclean, îţi iau aleanul şi dorul amanete,/ Cu camătă închise-n avarul meu tezaur? (...)”

Sonetul CCXVII ( datat greşit : 22 iulie 1965 – V. Voiculescu trecuse în eternitate în noaptea de 25/26 aprilie 1963), care începe cu versul „Iubirea este geniu : cum poţi s-o pui în frâu,”/ (...) are următorul aiuritor final în „antologia Piru” :

„Sub tine-mi pun cerbicea, chiar de mi-ai fi pieirea,/Dar inima ta mîndră ce dulce eşafod!/ Cu-naltele abateri, semeaţă energie,/ Croim albastre zboruri peste-un noroi bătrîn? Şi mi-e datoare viaţa că-i dăm o poezie/ De care o s-asculte, cîndva, ca de-un stăpîn:/ Noi doi lăsa-vom lumii un duh ce nu se schimbă,/ Căci noi şi veşnicia vorbim aceeaşi limbă.” Corect: „Dar inima ta mîndră ce dulce eşafod!/ Cu-naltele abateri, semeaţa erezie,/ Croim albastre zboruri peste-un noroi bătrîn / Şi ni-e datoare viaţa că-i dăm o poezie/(...)”

La Editura Minerva, 15 ani mai târziu, apăreau „Ultimele sonete...”, dar şi „alte poezii”, în selecţia, postfaţa (un studiu amplu) şi bibliografia criticului timişorean Cornel Ungureanu7. Aberaţiile semnalate mai înainte sunt înlăturate – într-o notă arătându-se că textele din volum se reproduc din ediţia „Poezii” a autorului şi că ele au fost stabilite de comun acord de I. Voiculescu (fiul poetului) şi V. Iova, vol. I-II, din 1968. În „Argument”, opiniile critice ale lui Al. Piru sunt contrazise de noul îngrijitor al ediţiei. Astfel, Voiculescu sugerează imaginea unui mare poet, a unui scriitor important al literaturii române moderne şi, în niciun caz versurile sale nu sunt „prăfuite” şi „vetuste”... Cât priveşte alte poezii selectate, ele sunt din anii 1933, 1937, 1939 dar se publică şi un număr de postume (1968). Totuşi nici aici inadvertenţele nu lipsesc.

De exemplu, în Dedicaţie (17 noiembrie 1957) se strecoară o penibilă greşeală, iar aceasta chiar în primul vers: „O carte, scrie-n Buch der Lieber Heine, /E un sicriu tăiat din lespezi reci”/. De fapt e vorba de (Das) Buch der Lieder (Cântarea cântecelor).

Cred că editorul/ redactorul de carte/îngrijitorul de ediţie n-ar trebui sa se întindă mai mult decât îi este plapuma... El ar trebui să fie un partener fidel al autorului acum, chiar mai mult ca în trecut, când „colaborarea” între cei doi era tutelată de cenzură...

Mihail Mihailide


Surse:
1 Arhivele Naţionale ale României (ANR), Arhive personale şi familiale, Col. Scriitori, Dosarele nr.1 şi nr.2. – „Voiculescu Vasile”
2 V. Voiculescu, În grădina Ghetsemani – Antologie de poezie mistică, Ediţie îngrijită de Roxana Sorescu, un portret al poetului V. Voiculescu, acuarelă pe hârtie, din 1927, de Maria Pillat-Brateş. Prefaţă/ Studiu introductiv, „Prin poarta poeziei”, tabel cronologic, de Roxana Sorescu, Ed. Art, Bucureşti, 2009
3 Constantin Miu, Vasile Voiculescu – poet isihast,Ed. Florile Dalbe, Bucureşti, 1997
4 V. Voiculescu, Poezii, Ediţii definitive – Scriitori Români Contemporani, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, reproducere în facsimil a lucrării „Poezii” apărută în 1944 în această formă la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Ed. Semne , Bucureşti, 2006
5 Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu, , prefaţă Perpessicius „Sonetele unei iubiri”, Editura pentru Literatură, 1964
6 V. Voiculescu, Poezii, Antologie şi cuvânt înainte de Al. Piru, Ed. Tineretului, 1966
7 V. Voiculescu, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară şi alte poezii, selecţie, postfaţă şi bibliografie de Cornel Ungureanu, Ed. Minerva, 1981 (Pentru varii confruntări de text: V. Voiculescu, Ultimele sonete ale lui Shakespeare în traducere imaginară, prefaţă, cronologie , studiul „Eros şi magie în spirit neorenascentist”, de Roxana Sorescu; la finele vol., diferite referinţe critice , Ed. Jurnalul naţional, Bucureşti, 2010. )

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara