Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cronica unui apocalips anunţat de Răzvan Mihai Năstase

Cărţile care zugrăvesc vârsta de aur a unei societăţi care este pe cale să fie ştearsă de pe faţa pământului au un farmec aparte. Sunt un soi de cronici ale unui apocalips anunţat, povestiri triste despre splendoarea înlocuită de violenţă, cultura care lasă loc distrugerii, echilibrul social din care nu rămân decât resturi fumegânde.

Istoria a oferit scriitorilor suficiente fapte care să constituie tot atâtea subiecte ofertante pentru un astfel de tip de ficţiune. De la căderea Imperiului Roman, până la cucerirea Americii Latine de către spanioli, trecutul ne-a demonstrat pas cu pas că zorii unei civilizaţii echivalează cu amurgul alteia, iar cei prinşi în astfel de praguri istorice şi momente de cumpănă au o viaţă cu totul specială. Viaţă care, dacă este descrisă cum se cuvine între paginile unei cărţi de un scriitor talentat, va fermeca lesne minţile multor cititori.
Întocmai astfel stau lucrurile şi cu romanul La umbra rodiului, primul volum al unui aşa-numit cvintet islamic, scris de Tariq Ali, un renumit istoric militar, cercetător şi gazetar englez de origine pakistaneză. Acţiunea se defăşoară la sfârşitul secolului al XV-lea, în Granada maură, şi urmăreşte saga unei familii musulmane (Banu Hudayl) ale cărei tradiţii şi obiceiuri sunt tot mai ameninţate de o sângeroasă şi răzbunătoare creştinătate. Dramele şi tensiunile din sânul familiei (de pildă, problema obligativităţii oficierii unei căsătorii dintre o tânără fată şi unchiul său, convertit la creştinism) se suprapun peste cele ale întregii civilizaţii islamice (precum incendierea unui număr impresionant de manuscrise). Musulmanii se văd într-o situaţielimită, din care nu au cum să iasă victorioşi: ori supravieţuiesc alegând calea exilului, ori se opun cu înverşunare creştinării ţinuturilor stăpânite de ei. Tariq Ali surprinde excelent frământarea interioară, personajele construite de el sunt extrem de credibile, iar textul se îmbibă de un soi de poezie discretă şi tristă: „De douăzeci de ani tot încerc să vă spun că trebuia să fim prevăzători. Numai credinţa oarbă nu ne duce nicăieri. Aţi crezut că sultanii vor domni până-n ziua Judecăţii de Apoi. Când v-am avertizat că cel care se înfruptă din supa sultanului ajunge să-şi frigă buzele, m-aţi luat în râs, m-aţi numit eretic, apostat, un necredincios cu minţile rătăcite. Iar acum e prea târziu. Toate fântânile sunt otrăvite. Nu mai există apă curată în toată peninsula. Iată ce-a tot încercat să vă spună Umar bin Abdallah în acest ultim ceas. În loc să ne vedem de viitor, noi, musulmanii, ne-am întors mereu cu faţa la trecut. Încă mai răsună cântece de pe vremea în care corturile noastre s-au înălţat pentru prima oară pe aceste văi, când am ridicat un neclintit zid de apărare în jurul credinţei noastre, când flamurile noastre albe se întorceau de pe câmpul de bătaie înroşite în sângele duşmanului. Şi câte cupe de vin n-au fost golite numai în satul nostru, în cinstea izbânzii noastre! După şaptezeci de ani sunt obosit de viaţă. Când moartea îmi va ieşi-n cale, ca o cămilă orbită de întunericul nopţii, n-am să mă dau la o parte. Mai bine să mor cu simţurile întregi, decât să fiu călcat în picioare, când deja mintea mi s-a cufundat în întuneric.” (p. 131)
Singurul reproş care i s-ar putea aduce romanului este că în anumite locuri vocea povestitorului este înlocuită de un glas rece, tăios, de istoric (biografia autorului îşi spune cuvântul în acest caz). Autorul alternează căldura şi patimile personajelor cu discursul distant şi aseptic al unei instanţe naratoriale omnisciente care relatează întâmplă rile cu o detaşare suverană. Există o anumită ruptură narativă care pentru unii s-ar putea dovedi un contrapunct fericit, iar pentru alţii o găselniţă uşor obositoare. Trebuie salutată însă aici traducă- toarea, Ligia Caranfil, care a izbutit să redea fidel schimbările de registre şi să nu contamineze câtuşi de puţin un tip de discurs cu altul.
La umbra rodiului este un roman frumos, cu fraze meşteşugite, personaje plauzibile şi întâmplări dramatice care s-au petrecut întocmai, o carte care aduce în primplan teme majore precum raporturile dintre cuceritori şi cuceriţi sau faţa întunecată a creştinismului medieval, fără a cădea în capcana unui ton militant.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara