Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cărţi proaste de altădată de Alex. Ştefănescu

Se mai află în unele biblioteci o culegere de foclor poetic aşa-zis „nou”, intitulată Pe-un picior de plai şi publicată în 1957. Cel care a realizat-o, Teodor Balş, pretinde, în prefaţă, că a apărut, după război, o creaţie populară spontană care proslăveşte realizările regimului comunist. Este, în întregime, o mistificare. În perioada colectivizării forţate, ţăranii erau rezervaţi, ostili sau chiar se răsculau, în nici un caz nu-şi manifestau entuziasmul. Prefaţatorul susţine că textele folosite de brigăzile artistice de agitaţie reprezintă o formă de creaţie populară. Nimic mai departe de adevăr. Acele texte erau confecţionate, de fapt, de activişti culturali semidocţi şi cinici, îndrumaţi îndeaproape de partidul comunist.

De altfel nu trebuie să facem multă teorie ca să ne dăm seama că nu este vorba de folclor autentic. Versurile prezentate drept folclor „nou” sunt lipsite de graţia, de simplitatea rafinată, de farmecul adevăratei creaţii populare. Iată câteva exemple:
„Dulce-i graiul românesc/ Şi-n el oamenii slăvesc/ Partidul Muncitoresc.”;
„Frunză verde mure coapte,/ Eu cu partidu sunt frate/ Că el îmi face dreptate,/ La dreaptă cale mă scoate.”;
„Că partidu ne-a-nvăţat/ Şi de boieri am scăpat./ Şi-acu partidu- ascultăm/ Şi bine o să umblăm.”,
„Tu singur, partidu meu/ Poţi cuprinde doru meu,/ Doru şi bucuria/ Care-mi umple inima”;
„Ţara are altă faţă,/ Partidu ne dă povaţă/ Doru să ni-l împlinim,/ Pe drum să nu rătăcim.”;
„Frunză verde de bujor,/ Cu partidul muncitor/ Noi mergem din spor în spor,/.../ Că din bine în mai bine/ Tu mă duci, partid, pe mine.”;
„Frunză verde ca molidu/ Dacă n-ar fi fost partidu/ Aveam gol pe masă blidu”.
„Şi-n cel fund al codrului/ Îi glasul partidului.”
Chestia cu glasul partidului care a ajuns şi în fundul codrului numai prin mintea unui activist comunist putea să treacă. Este greu să ne imaginăm o şezătoare la care fetele şi flăcăii ar compune spontan asemenea versuri.

*

În 1955 a apărut la Bucureşti Antologia poeziei sovietice, sub îngrijirea unei comisii înfiinţate în acest scop. Traducerea textelor în limba română se datora unor poeţi ca Victor Tulbure sau Veronica Porumbacu aserviţi partidului comunist.
Antologia era nu doar o antologie, ci şi un model de poezie propagandistică. Dacă deschidem azi acest uriaş volum cartonat, simţim o strângere de inimă, văzând cât de rău putea fi înjosită poezia. Dar mai înţelept este să facem un efort de detaşare şi să încercăm să ne amuzăm pe seama aberaţiilor generate de politizarea totală a creaţiei literare.
Într-un amplu poem, intitulat Cântarea colhozului „bolşevic” şi tradus în limba română de A. Toma, Nikolai Gribaciov face un eveniment politic din faptul că pe masa unei familii de ţărani se află o pâine:
„Din zori/ până-n zori,/ zoriţi, vestitori,/ zvoniţi buna veste:/ – Pâine este!/ – Pâine este!/ Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist,/ nu pricepi ce te deşteaptă –/ din somn ochii ţi-i îndreaptă/ spre minunea de pe masă.”
Exclamaţia repetată „– Pâine este!/ – Pâine este!”, provoacă, inevitabil ilaritate. Ca să nu mai vorbim de faptul că, luând în considerare trenurile încărcate cu grâu românesc trimise pe atunci necontenit către Uniunea Sovietică, am putea adăuga referitor la acea pâine: „Din România este, din România este!” Pe de altă parte, versurile „Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist” sunt un kitsch care ofensează ideea de copil.
Copilul din poem exultă şi îşi întreabă mama:
„– Mamă dragă, asta cine/ ne-a adus – de unde vine?”
Iar mama îi răspunde în stilul unui secretar cu propaganda:
„– Din colhozuri, măi băiete, pentru tine, pentru mine,/ scumpa ţară ne-o trimete”.
Cele aproape 1000 de pagini ale antologiei sunt pline de asemenea combinaţii rebarbative de politică şi viaţă intimă. Iată încă un exemplu, din poemul Carnetul de comsomolist de Vasili Lebedev-Kumaci, tradus în româneşte de Constantin Argeşanu:
„Lângă inimi, carnetul de comsomolist/ Ne rămâne atât de fierbinte,/ Între poza iubitei cu ochi de-ametist/ Şi-ale mamei duioase cuvinte!”
Bietul ametist! A avut ghinionul să rimeze şi cu octombrist, şi cu comsomolist!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara