Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cărți de călătorie în Africa și Spania de Grete Tartler

Nu toate cărțile de călătorie scrise cu decenii în urmă pot fi citite și azi cu același entuziasm. Dar Mihai Tican Rumano (1893-1967) rămâne, inclusiv prin cartea publicată în 1936, Sub soarele Africii răsăritene, reeditată de Polirom, în topul lecturilor. Asta deoarece, cum subliniază Mircea Anghelescu în prefață, aventurile lasă loc meditației și visării, prilejuind „mai degrabă căutări ale unor lumi imaginare pe care, bineînțeles, nimeni nu le poate găsi“.
Paginile pline de uimire în fața modernizării Orientului (Istanbulul europenizat, Beirutul reconstruit, Haifa plină de contraste – „ai impresia că trăiești o clipă în vremurile biblice; dar la doi pași se ridică mărețe clădiri, străzi largi și bine pavate își croiesc calea printre magazine și instituții moderne“, Port Saidul luxos, unde „n-ai putea ști dacă te afli în Orient sau în centrul Europei“ …„dar negustorii păstrează încă manierele Orientului“, tocmeala și înșelătoria; Djibouti „cu străzi largi, pavate și curate“ – etc.) trebuie descoperite alături de fotografiile talentatului călător, foarte sugestive. Portrete (Tip de beduin din Palestina, Venus neagră, Un rabin din Ierusalim …), situații tipice (O vânătoare de rechini pe Marea Roșie; Scenă pe o stradă din Ierusalimul vechi… ) sau imaginisimbol (Corăbii mari ancorate în portul Djibouti. O stradă din Betleem. Cairo, cetatea domurilor și a minaretelor dantelate…) subliniază unicitatea cărții. Alexandria, „orașul celebru în timpul celor mai felurite epoci ale culturii“ îl stimulează pe Mihai Tican Rumano în mod deosebit, dar vizitatorul vorbește cu măsură despre monumente sau „poezia nemărginită“ a gândului că merge prin „orașul lui Alexandru cel Mare, al Cleopatrei și al unora dintre marii califi“, lăsând loc și comentariilor despre contrabanda cu hașiș. Marea Roșie, „marea legendelor și a Bibliei“, îi aduce în minte istorii despre pescuitorii de perle, dar și cugetări asupra neliniștii izvorâte din prea multa liniște. Djibouti și Somalia Franceză îl entuziasmează prin femei frumoase și piețe pitorești, dar și prin explorările făcute împreună cu scriitorul francez Henry de Monfreid.
Și la Mogadiscio, capitala Somaliei italiene („numele ar fi de origine persană , venind de la cuvintele moga – lung – și sciak – oaie)“ se simte ca „într-un oraș din Europa de pe coasta Mediteranei.“ La Mombasa și Zanzibar e impresionat de civilizația engleză, dar și de flora luxuriantă – palmieri, portocali „și mai ales niște arbori ai căror boboci uscați se vând în comerț sub numele de cuișoare. … atmosfera e îmbâcsită de parfumul lor puternic și înțepător“. Trecerea prin Dar es-Salaam și prin Tanganyika îi stârnește umorul, căci vizitează un minuscul „rege“ local cu vreo 70 de soții: „De n-ar fi avut de guvernat decât aceste 70 de soții și tot ar fi trebuit să aibă o energie și o abilitate de mare suveran“. Cairo îl uluiește nu numai prin monumente și muzee, ci și prin lumea cosmopolită forfotind „pe străzile pline de bogăția creatoare a vechii civilizații egiptene... Fesurile și turbanele se încrucișează cu căștile coloniale și cu pălăriile europenești… O viață dublă: viața islamului și viața Europei apusene“.
Între portretele memorabile, cel al lui Marcu Beza, care îl ajută pe scriitor să vadă toate locurile sfinte și care îi arată unde a început construcția unei biserici românești și cea a unui cămin pentru pelerini. „Numai mulțumită energiei consulului nostru la Ierusalim, d. Marcu Beza“. Reconfortant lucru, să citești vorbe bune despre strădaniile unui diplomat.
Tot despre Africa, dar mai departe de noi în timp (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), povestea de călătorie a juristului Dimitrie Ghika- Comănești și a fiului său Nicolae în Somalia nu încearcă să fie literatură, ci e mai degrabă relatarea unor dobândiri de trofee cinegetice și a unor cercetări botanice, geologice, hidrografice etc. (la nivelul cunoașterii din acele vremuri). În prefață, Mircea Anghelescu pune această expediție (astăzi părând, din perspectiva grijii pentru mediu, cumva nepotrivită) în legătură cu pasiunea pentru vânătoare a boierilor moldoveni (și pomenește câțiva, Șuțu, Rosetti, cu pagini de memorialistică în acest domeniu). Dar chiar autorul Ghika-Comănești mărturisește că a fost inspirat de cartea contelui austriac Ernst Hoyos – pe care l-a cunoscut la Viena – despre meleagurile africane. Înșiruirea de isprăvi e lăudată în Adevărul vremii ca fiind „prima carte românească de călătorie“, iar în Convorbiri Literare din 1897 – pentru investiția în știință, când „atâți dintre oamenii noștri bogați își cheltuiesc averile pe nimicuri și în petreceri de tot felul“. Totuși, cu toată lipsa pretențiilor artistice – chiar și fotografiile sunt doar documentare, fără nici o intenție portretistică – istorisirea aventurilor se citește cu plăcere, sinceritatea trăirilor și cultura autorului sunt evidente, iar vetustețea limbii adaugă un parfum deloc dezagreabil. Un leu sare noaptea în „campament“: „unde nu era așteptat și unde prezența sa produce o dezordine indescriptibilă. Toate cămilele se sculară deodată răgind. Oamenii treziți din somn apucau tăciuni și lănci. Caii și măgarii se aruncau ca nebuni asupra corturilor“.
Aș îndemna cititorul de azi să admire cadrul cultural larg în care se mișcă intelectualul și sportivul boier: „Pe când în toate țările Africei de Nord situate de-a lungul Mediteranei o civilizație gonea și înlocuia pe alta în curs de secoli, pe când și Europa, în timpul și prin efectul cruciadelor, amalgamându-și cultura ei proprie cu aceea a Orientului, devenise astfel sediul celei mai puternice civilizații… partea cea mai mare a Africii… rămăsese ascunsă sute de ani ca după un văl negru… Atracția pe care a esercitat-o e prin urmare lesne esplicabilă. Ea era atracția necunoscutului“.
Tot un fel de Africăidealizată e, pentru Jan Morris, și Spania. Cele 20 de mile de apă care o despart de Maroc i se par călătorului din vremea lui Franco mai degrabă o subliniere a urmelor lăsate de mauri, decât o separare. Deși Spania își păstrează măreția de catedrală creștină, aroganța nobiliară – datorată puterii Bisericiișiobișnuințelorautocrației, au rămas, totodată, neșterse și rafinamentele „piruetei, sfertului de ton și castanietelor“, pasiunea pentru învățătură și hedonismul unor vremuri în care Córdoba „a fost steaua polară a Europei, fiind întrecută ca mărime numai de Constantinopol“. Ecoul celor șapte secole (VIII-XIV) în care „a existat libertate religioasă, femeile au avut drepturi egale la educație, bibliotecile, universitățile și observatoarele au înflorit, poeții au abundat, iar muzicienii au fost oameni măreți“ a marcat chiar felul de a trăi al spaniolilor: „Viața, privită în alte zone ale Europei ca un fel de pregătire și ucenicie pentru moarte, era socotită un lucru splendid în sine, care trebuia înnobilat prin învățătură și însuflețit prin tot felul de plăceri“. Devenită, după descoperirile lui Columb, o putere supremă și apărătoarea universală a catolicismului, Spania era, prin localnicii ei, „etalonul de eleganță și stăpânire de sine al întregii Europe“. Chiar dacă a urmat, ca în cazul oricărui imperiu, o descreștere datorată războaielor de independență și pierderilor de teritorii, Spania a continuat „să fie bogată în talente, pictori și scriitori, mistici și filosofi. […] La viitorul ei putem privi doar printr-un văl al amintirilor și presupunerilor – cum s-a exprimat odată filosoful José Ortega y Gasset, „un nor de praf rămas în aer după ce un popor măreț a trecut în galop pe drumul mare al istoriei“.
Ținuturile austere dau oamenilor „ceva curajos de vertical“, îndeamnă la mister și izolare. Sub palimpsestul „cu multe straturi de influențe străine“ pulsează o lume despre ale cărei genii se știe prea puțin. „Motivul e, poate, faptul că spaniolii creează în primul rând pentru spanioli. Don Quijote, deși are, firește, semnificațiile ei universale, este în primul rând o carte despre Spania, nu o viziune despre lume, ca piesele de teatru ale lui Shakespeare; iar limba spaniolă, deși vorbită în fiecare zi de o sută de milioane de oameni, e adesea mai mult o barieră decât o punte“.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara