Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cornel Ungureanu – 70 Seducţia istoriei literare de Iulian Boldea

În acest an, Cornel Ungureanu, unul dintre criticii literari de certă anvergură ai literaturii române contemporane, împlineşte 70 de ani, o vârstă ce îndreptăţeşte un succint bilanţ.

Prima carte a lui Cornel Ungureanu, cu titlul de rezonanţă proustiană La umbra cărţilor în floare (1975), a fost considerată de critica de întâmpinare ca „un debut mai mult decât promiţător” (N. Manolescu). În această carte, autorul comentează, cu fină intuiţie şi într-o tonalitate dezinvoltă, profiluri critice sau culegeri de cronici literare, tentat de ideea identificării unei dinamici structurale, în măsura în care, aşa cum precizează autorul, fiecare foiletonist „are în faţa sa, pe masa de lucru, o ipotetică istorie a literaturii, căreia i se supune”. Proză şi reflexivitate (1977), a doua carte a lui Cornel Ungureanu, se situează, în viziunea criticului, „la mijlocul drumului între lectura imediată şi exegeza plurală”, miza fiind „o analiză a structurilor romanelor, nuvelelor unui timp clar determinat”. Analize riguroase, puncte de vedere incitante, aprecieri solid argumentate sunt dedicate prozei lui Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu, Marin Preda, D. R. Popescu, Al. Ivasiuc, sau M. H. Simionescu. În Contextul operei (1978), textul critic relevă, dincolo de precizia interpretărilor, un contur mai articulat al reflecţiei programatice asupra demersului critic. Discursul critic nu mai este, acum, „impresionist”, saturat de volute stilistice, cu exces de metafore, ci mai degrabă neutru, sobru, consistent, cu substrat informativ şi bibliografic solid. Fără să fetişizeze anecdotica sau biografismul, Cornel Ungureanu situează opera în context social şi istoric, detaşându-se de actualitatea literară strictă şi comentând scriitori din epoca interbelică (Ion Pillat, Lucian Blaga, Hortensia Papadat- Bengescu), prilej de a amplifica orizontul lecturilor, într-o tentativă de articulare a unei viziuni comprehensive, prin asumarea şi valorizarea unor metode critice diverse, complementare.
O astfel de atitudine, de lărgire a ariei de investigaţie critică, se regăseşte în Imediata noastră apropiere (1980), carte cu caracter documentar mai pronunţat, articulată din diverse documente, mărturii, confesiuni, ce-şi anexează, fără inhibiţii, procedee reportericeşti. Specificul bănăţean este explorat în aceste pagini în toate dimensiunile sale, relevându-se date, aspecte, dimensiuni şi laturi ale creaţiei spirituale din acest spaţiu geografic mai puţin cunoscut. Scriitorii analizaţi, indiferent de valoare, anvergură sau importanţă estetică, posedă o valoare exponenţială, fiind emblematici pentru un anumit context, în acest caz, contextul „bănăţean”. În volumul al doilea al cărţii (1990), criticul are ambiţia de a configura relieful complet al specificului cultural al Banatului, evocând figuri de jurnalişti şi de poeţi bănăţeni mai puţin cunoscuţi, sau valorificând fragmente de jurnal şi pagini memorialistice, reportaje, transcrieri de casete, interviuri. Mitul Provinciei se transformă, în mod gradat, într-o proiecţie simbolică şi livrescă, devenind o Provincie a lecturilor şi a cărţii, în care autorul îşi caută rădăcinile identitare. Escursiuni literare , secţiunea finală, e o redimensionare a literaturii române prin plasarea ei în spaţiul cultural Central şi Sud-Est-european, pentru că, în viziunea lui Cornel Ungureanu, explorarea originilor trebuie să fie însoţită de un impuls de identificare a interferenţelor, dintre culturi, literaturi şi mentalităţi, prin care se sugerează „uimitoare jocuri ale vecinătăţilor şi întâlnirilor literare”: Apostol Bologa şi personajele Kakaniei lui Musil, tradiţia eroi-comico-satirică, de la Budai-Deleanu la Hašek, apropieri între Sadoveanu şi Ivo Andrič etc.
O carte masivă, ce reflectă voinţa de sinteză a lui Cornel Ungureanu, este Proza românească de azi (1985), din care criticul a publicat numai primul volum, intitulat Cucerirea tradiţiei. În prima parte, sunt prezentaţi prozatorii „deceniului unu” (de la Sadoveanu la Marin Preda şi Vasile Voiculescu cu proza publicată postum), în timp ce a doua secţiune e consacrată prozatorilor generaţiei ’60. Dacă prozatorii „deceniului unu” sunt interpretaţi în funcţie de reperele unui context istoric şi ideologic, ceilalţi scriitori au drept grilă esenţială de apreciere criteriul estetic, literaritatea, fără să fie eludate aici excursurile comparatiste, analogiile şi corespondenţ ele cu textele unor clasici ai prozei europene (Th. Mann, Kafka, Musil, H. Hesse, H. Böll, Camus, Sartre), Sud-Americane, sau Est-Europene. Pregnante şi eficiente, din această perspectivă a comparatismului sunt analogiile între Duios Anastasia trecea, de D.R. Popescu, Mistreţii erau blânzi, de Ştefan Bănulescu, sau Animale bolnave, de Nicolae Breban cu Maica Ioana a Îngerilor de Iwaszkiewicz, Dervişul şi moartea de Meşa Selimovici sau cu Excomunicatorul de Déry Tibor. Mai sunt amintiţi, în acest registru al analogiilor şi corespondenţelor, Cseslav Milosz, Mrožek, Kundera („cu inocenţi sacrificaţi brutei dictatoriale”). Ideea integratoare a cărţii, cucerirea tradiţiei, reflectă, în viziunea autorului, dinamica prozei româneşti, sensul procesual al devenirii sale.
După anul 1989, criticul se concentrează asupra istoriei şi geografiei literare. Geografia literară e percepută ca redefinire a relaţiei dintre Centru şi periferie, prin explorarea unor noţiuni ca provincie literară, Mitteleuropa, exil, dar şi prin revalorizarea centrului „prin echivalenţele cu periferia”. Istoria literară presupune, în viziunea lui Cornel Ungureanu, rediscutarea unor „dosare privitoare la opere uitate, pierdute ori ignorate” (Nicolae Manolescu). Intenţia totalizantă a criticului răzbate şi din cele două cărţi despre literatura exilului, publicate în anul 1995: La vest de Eden şi Mircea Eliade şi literatura exilului, cărţi ce par etape sau momente pregătitoare pentru configurarea unor sinteze mai ample. La vest de Eden este „o introducere în literatura exilului”, prea puţin cunoscută la acea dată, marginalizată, ignorată sau boicotată („la vest de Edenul comunist”). Pledoaria pentru „un echilibru al judecăţilor şi reevaluărilor”, care să excludă derapajele de atitudine, de la entuziasmul nefundat la negarea vehementă, conduce la o contextualizare a fenomenului literar al exilului, criticul precizând că, de fapt, „cartea nu încheie, ci deschide o cale de cercetare”, prin interpretări ale unor opere diverse ca formă şi anvergură, de la Panait Istrati, Eliade, Cioran, Ionescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, la Paul Goma, Negoiţescu, Matei Călinescu etc. Cartea despre Mircea Eliade explorează aspecte diverse ale operei şi biografiei eliadiene, iar secţiunea Conexiuni inverse investighează „cazul Mircea Eliade”, autorul căutând să dezamorseze „jocurile unei cabale malefice” împotriva istoricului religiilor, întrun stil polemic, viu, incitant. Geografia literaturii române, azi (vol. I. Muntenia) e punctul de plecare al unui proiect vast prin care se încearcă o „redeschidere a graniţelor, dar şi o cartografiere firească a spaţiilor culturale româneşti”, în care literatura e judecată prin afiliere la un criteriu spaţial, geografic, idealul criticului fiind configurarea unei „topografii a literaturii române”, cu anexarea principiului fundamental al descentralizării culturale. Definitorii sunt, în această perspectivă, şi preocupările pentru problematica Europei centrale (Mitteleuropa periferiilor, dar şi cărţile coordonate cu Adriana Babeţi, Europa centrală. Nevroze, dileme utopii şi Europa centrală. Memorie, paradis, apocalipsă), în care sunt studiaţi scriitori legaţi de acest spaţiu cultural (Sacher- Masoch, Gombrowicz, Krleza, Broch, Kundera, Kis, Konrad, Magris, dar şi Slavici sau Cioran).
Istoria secretă a literaturii române (2007) are meritul de a încerca să schimbe unghiul de percepţie a fenomenului literar, de a pune între paranteze poncife ale receptării, de a recupera feţe inedite ale textelor literare, de a revela dedesubturi şi de a dezamorsa ambiguităţi, prin percepţia dinamică, vie, proaspătă a unei opere, a unui scriitor, sau a unei epoci literare. Revalorizare, reevaluare, restituire - acestea sunt mecanismele care susţin demersul lui Cornel Ungureanu. Titlurile capitolelor sunt, în sine, revelatorii şi incitante, fie că ne gândim la V. Voiculescu – viaţa şi supravieţuirea, N. Steinhardt, între ispitele literaturii şi cele ale credinţei, Jurnale, jurnale, jurnale, Generaţia ezoterică, Ieşirea din subterană, G. Călinescu în „era nouă”, Un profesor pentru toate anotimpurile sau la Bacovia: ofertele subteranei şi Arta paricidului la români. Pe de altă parte, în Istoria secretă a literaturii române, Cornel Ungureanu întreprinde şi un efort de restituire a valorilor, din perspectiva geopoliticii literare, trasând o hartă coerentă a raporturilor dintre Centru şi Provincie şi, implicit, reevaluând potenţialităţile şi şansele estetice ale „marginalităţii”. Cornel Ungureanu recurge, însă, în cartea sa, şi la o repunere în discuţie a canonului literar, revelând unele dimensiuni noi ale unor scriitori de rang secund.
Dan C. Mihăilescu are dreptate când afirmă că „rostul acestui ameţitor amalgam de nume, titluri, epoci, stiluri şi informaţii cvasiconfidenţiale este de a cotrobăi în zonele de penumbră ale istoriei literare, de a risipi ceţurile ce acoperă anumite zone, idei şi destine scriitoriceşti, fie că este vorba de tabuuri etnopsihologice ori sexuale, fie de resentimente religioase, jocuri strategice la două capete, puseuri xenofobe, rasiale sau paricide (în efigie)”. Tehnica la care recurge adesea istoricul literar e aceea a corelaţiilor, a asocierilor, a recontextualizărilor şi situărilor „faţă în faţă” a unor scriitori (Eliade şi Mihail Sebastian, de pildă). Toate acestea ne conduc la imaginea unei literaturi cu un relief contorsionat, în care luminile şi umbrele, zonele de mister şi cele de apolinism se întretaie, iar cuvintele-cheie, sugestiv reiterate, sunt dezrădăcinare, drum, răscruce, întâlnire, hotare. Cornel Ungureanu ne oferă, în fond, o relectură credibilă şi incitantă a literaturii române, din perspectiva unor chei de analiză critică inedite, ce caută să recupereze, cum scrie autorul „opere uitate, abandonate din întâmplare sau din graba cercetătorilor improvizaţi, din absenţa mesajului epidermic, atât de necesar lumii noastre postmoderne, postcoloniale, postcomuniste ş.a.m.d.”.
Cornel Ungureanu este unul dintre criticii literari importanţi ai literaturii române de azi.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara