Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Corespondenţă din Franţa - Literatura română este intransportabilă? de Iulia Badea-Gueritée


Pentru francezul acestui debut de secol, România este o nebuloasă. în ţara lui Moličre, nimeni nu pare a şti cu certitudine dacă limba română este o limbă slavă sau latină, dacă românii sunt toţi infractori sau unde se situeaza geografic Ťţara lui Draculať. Literatura română, la rândul ei, este victimă a propriului său succes, scriitorii fiind prizonieri ai aceluiaşi complex: intraductibilitatea limbii. Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugčne Ionesco, Tristan Tzara sunt excepţii care confirmă regula. Literatura română este superbă dar nu este transportabilă. Dezrădăcinat, sufletul operei se ofileşte, iar subtilitatea limbii este inexorabil trădată. Văzută de pe malurile Senei, literatura română se reduce la câteva nume. Bibliotecile publice, librăriile si anticariatele, de exemplu cele de pe bulevardul St. Michel, în Paris, mustesc de cărţi semnate Virgil Gheorghiu şi Panait Istrati. Cam atât. Faimoasa librărie româneasca antitotalitară, de pe lângă Panteon, s-a desfiinţat. Din loc în loc, la Centrul Beaubourg(Georges Pompidou) sau la Biblioteca Naţionala a Franţei, există rafturi dedicate literaturii române ; totuşi, volumele originale strivesc sub numărul lor cele câteva traduceri. N-am reuşit, de exemplu, să găsesc la Centrul Pompidou nici măcar un volum tradus din operele lui Tudor Arghezi sau George Bacovia.

A da astăzi o şansă literaturii române trece drept o luptă cu morile de vânt. Francezilor le place însă saltul în necunoscut, iar când alături de plutonul înaintaş se află zânele bune ale unei manifestări denumite ŤLes Belles Etrangčresť, visul poate deveni realitate. în doar câteva zile, din 14 noiembrie mai precis, pe cerul Parisului va străluci o nouă constelaţie, să-i zicem, a câştigătorilor. Doisprezece autori români de proză şi poezie contemporană vor începe balul iniţiat cu cinci ani în urmă de către Centrul Naţional al Cărţii pentru Ministerul Francez al Culturii şi Comunicaţiei. Pentru douăsprezece zile (dublă cifră cu noroc?), Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Letiţia Ilea, Dan Lungu, Ion Mureşan, Marta Petreu, Simona Popescu, Cecilia Ştefănescu şi Vlad Zografi vor înscena în treizecişicinci de oraşe un balet nebunatic şi curajos. Este vorba despre scriitori care personifică o generaţie maturizată de 30 de ani de comunism, o generaţie închisă într-un fel de cocon eteric, într-un vis hrănit cu frustraţii, cu remuşcări dar şi cu angajamente rebele, o generaţie care depinde încă de aceiaşi dinozauri birocratici. Aceasta este şi raţiunea pentru care Ťvisul lor familiarť, repetitiv, disperat, apărut graţie Ťefectului flutureluiť în aceasta ţară haotică, cum ar spune Simona Popescu, nu se mai naşte odata. Nu reuşeşte să arate lumii farmecul său singular, trist şi în acelaşi timp de neuitat. Scriitorilor români li s-a dat, prin aceşti reprezentanţi ai lor, şansa de a concura măcar.

Demersul francez este o şansă nesperată pentru literatura română. Mijloacele de expresie şi punerea în scenă sunt impresionante. întâlniri cu publicul în toate colţurile Hexagonului(de la Lyon la Ajaccio, de la Nancy la Caen), o incursiune la Bruxelles, serate literare, lecturi publice, noi traduceri, proiectări ale filmului documentar realizat de Dominique Rabourdin, şi, nu în ultimul rând, un dosar special România în revista literară ŤLIREť.

În 30 de ani de existenţă - dosarul România face de altfel copertă comună cu numărul aniversar - revista fondată de Bernard Pivot nu a consacrat niciodată atâta spaţiu scriitorilor români. A existat cu mult timp în urmă un dosar literar Emil Cioran, un articol dedicat scriitorului braşovean Gheorghe Crăciun, la apariţia traducerii romanului său ŤCompunere la paralele inegaleť. în rest, vid, tăcere. Este într-adevar literatura româna intransportabilă?

Cele 16 pagini care îi sunt dedicate vor clarifica această dilemă, căci ŤLIREť se apleacă nu numai asupra scriitorilor invitaţi ci şi asupra celor care şi-au pus amprenta într-un fel sau altul pe ceea ce se cheamă literatură universală, cultură universală. Redactorii francezi s-au oprit asupra lui Tristan Tzara, Emil Cioran, Eugčne Ionesco, Panait Istrati, Mircea Eliade; dar şi Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Gheorghe Crăciun, şi nu i-au omis pe acei clasici ai literaturii române pe care literatura universală i-a uitat: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale, Mihai Sadoveanu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi. O ultimă menţiune, în acelaşi număr care va apărea, şi in România, la începutul lui noiembrie, pentru singurul poet român propus vreodată pentru Premiul Nobel, Nichita Stănescu(în 1980, o dată cu Elitis, Frish, Senghor şi Borges). Premiul i-a fost atribuit grecului Odisseus Elitis.

Dincolo deci de bariera lingvistică, de micile invidii şi de regretul de a nu-i fi invitat pe toţi cei care probabil meritau să reprezinte la Paris literatura noastră, România are astăzi ocazia să arate că există. Că există şi altfel. Poate că graţie literaturii, ţara cu mai mult de o sută de reviste literare, cum a fost numită de către ziaristul francez trimis în reportaj, va avea un alt destin. Un alt renume. Mingea este, evident, în terenul scriitorilor români, depinde de ei să reuşească sau nu să treacă de ceea ce Eugčne Ionesco numea Ťnevroză literară colectivăť:

"Această neîncredere excesivă, această frică, justificată sau nu, de a nu reuşi să constituiască o naţiune politică autonomă din cauza apetitului imperiilor vecine; această neîncredere de a nu reuşi să creeze o cultură proprie, expresie autentică a sufletului etnic, va constitui unul din viciile, din nevrozele obsesionale ale unei literaturi care se oferă si se refuză în acelaşi timp dialogului cu marile civilizaţii".(în traducerea autorului, din "Littérature Roumaine" suivi de "Grosse chaleur", Eugčne Ionescu, editura Fata Morgana, 1998).

În zilele acestea de toamnă, până târziu în noiembrie, la Paris nu se va mai vorbi despre vitrinele de Crăciun de pe bulevardul Hausmann; ci despre Blandiana, şi Cărtărescu, şi Cecilia Ştefănescu, şi despre această literatură română care şi-a lestat propriile complexe, propriul handicap prin talentul său imens. Să sperăm că cititorul francez va avea şansa să descopere micile paradoxuri ale literaturii române: darul de a folosi cuvinte puţine pentru realităţi diferite, în funcţie de paradigme. Darul de a poseda o limbă bogată, plastică şi abstractă în acelaşi timp, unde imaginaţia este solicitată la infinit. Darul de a deţine un cuvânt şi un sentiment superb - dor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara