Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Conferinţele Microsoft de Mircea Mihăieş


Stimulat de figura viclean-zâmbitoare a lui Năstase, imortalizată în mii de afişe auto-laudative, mi-am propus să caut, la rându-mi, câteva fapte pozitive din societatea românească. "Am construit treizeci şi două de mii de locuinţe pentru tineri", grăieşte una din umflările în pene năstăsiote. Alături, drept dovadă, doi tineri beneficiari ai harului de homo-faber al premierului-minune, zâmbeau ca mironosiţele scăpate la barul de noapte. Drăgălăşenia întipărită pe feţele junilor posesori de apartament diminua comicul involuntar al situaţiei: numai a zidar nu arăta spilcuitul Năstase! Posterul părea mai degrabă o reclamă pentru spuma de ras sau pentru ultimul tip de vitamină administrat sportivilor.

Pe alt gard, altă informaţie-şoc: "Am crescut nivelul de trai cu douăzeci şi cinci la sută! " Nivelul de trai al cui? Al viermilor de mătase? Al iepurilor de angora? Al găinilor "gât-golaş deTransilvania"? Poate că parcurgând lista celor trei sute de multimilionari români datele ar părea credibile. Dar în judeţele Buzău, Vaslui, Iaşi, pe care le-am străbătut săptămâna trecută, ele aveau aerul unor poveşti cu navete spaţiale şi marţieni posesori de puteri miraculoase.

Figura mulţumită de sine a lui A. Năstase mi-a indus un ciudat sentiment de competiţie: adicătelea, cum? Numai el a ctitorit ceva în ţara asta? Numai el dă de lucru, de mâncare? Numai el oferă distracţie românilor? N-or mai fi şi alţii, mai puţin buni de gură, dar mai eficienţi? Numai politicienii, şi numai în campanie electorală, sunt interesaţi de soarta boborului? Numai inşii cu acces nelimitat la posturi de televiziune au ceva de spus? Nu şi-o mai fi pierzând nimeni altcineva somnul de grija sănătăţii fizice şi psihice a populaţiei? Numai secta politicienilor şi-a talk-show-men-ilor să conteze?

Fireşte că nu. Dar pe lângă bucuria deşănţată a exhibării publice, există şi o bucurie a anonimatului. Nu toţi intelectualii români suferă de histrionismul cinic al lui Răzvan Theodorescu. Mulţi dintre ei îşi dedică energia gesturilor simple ale lărgirii spaţiului respirabil, şi nu deversării de ură şi resentiment. De pildă, echipa alături de care mă aflam în acele momente, pe drumul dinspre Bucureşti spre Iaşi. O echipă cât se poate de neobişnuită pentru România. Să-i vezi, în acelaşi microbuz, pe H.-R. Patapievici alături de Adriana Babeţi şi de leadership-ul Microsoft Romania, Silviu Hotăran şi Paula Apreutesei, e, în sine, un spectacol. Pentru că e vorba de oameni uniţi de o idee care, de exact un an, începe să prindă nu doar contur, ci şi consistenţă.

În decembrie 2003, inauguram la Timişoara o aventură intelectuală, de cunoaştere şi comunicare, a cărei anvergură o visam, dar n-o credeam chiar atât de uşor de pus în practică. E vorba de Conferinţele Microsoft. Totul a început simplu: Ioan T. Morar mi-a vorbit de existenţa la Microsoft România a unor oameni neobişnuiţi (cuvântul lui era, cred, "improbabili"). Adică nişte profesionişti de elită care arătau o deschidere cu totul admirabilă pentru spaţiul culturii. Am cunoscut-o mai întâi pe Paula Apreutesei, apoi pe Silviu Hotăran. Câteva săptpmâni mai târziu, ei s-au întâlnit cu Adriana Babeţi şi cu Marius Lazurca. Fără multe cuvinte, fără obişnuitele complicaţii şi conflicte când doi sau mai mulţi români se pun pe lucru, am desenat proiectul, l-am umplut cu substanţă şi l-am pus în practică.

Până în clipa de faţă s-au desfăşurat şapte astfel de conferinţe: două la Timişoara, câte una la Arad, Oradea, Braşov, Cluj şi Iaşi. Succesul a fost fenomenal - o spun cu toată obiectivitatea. Cred că niciodată în ultimii cincisprezece ani nişte intelectuali români n-au adunat atât de mulţi oameni într-un singur loc. Şi era vorba de teme serioase, chiar abstracte, şi nu de vreun bairam cu mici pe gratis şi bere la butoi. Nu. S-a vorbit despre scris şi imaginaţie, despre tăcerile şi capcanele filozofiei, despre îngeri, despre cosmologia lui Dante.

Cu acele prilejuri s-au lansat cărţi ce aveau să aibă un remarcabil succes de librărie (Despre îngeri, de Andrei Pleşu, Crase banalităţi metafizice, de Alexandru Dragomir, iar recent Discernământul modernizării. Şapte conferinţe despre starea de fapt şi Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante, de H.-R. Patapievici), s-a discutat aprins cu publicul, s-a polemizat, s-a aplaudat frenetic. Într-un interviu din noua revista ieşană, "Suplimentul de cultură", H.-R. Patapievici a descris cât se poate de exact atmosfera care a însoţit Conferinţele Microsoft în absolut toate oraşele unde s-a desfăşurat până acum: "ştiţi cum a fost la Timişoara? Nu mai încăpea lumea în Aula Universităţii. La Oradea am fost la Muzeul Ţării Crişurilor şi a rămas lumea pe scări".

Într-un an, 2004, în care "cearta intelectualilor" a împărţit lumea creatorilor de la noi în două tabere, publicul românesc a dovedit că rămâne constant alături de valoare. Deocamdată, pentru Microsoft au conferenţiat trei dintre "greii" culturii române de azi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi H.-R. Patapievici. Dar au făcut-o cu teme care reprezentau, pentru fiecare în parte, un fel de auto-constrângere: încercări de a depăşi imaginea-standard pentru care sunt cunoscuţi în România.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au polemizat superb în marginea câtorva idei de filozofie (memorabil e conceptul de "Gheorghe", un fel de "operator filozofic" lansat cu acel prilej). Apoi, la Braşov, autorul cărţii Despre limită ni s-a înfăţişat în ipostaza de "ghost-writer" al unui fel de Socrate român, Alexandru Dragomir. Banalităţile metafizice ale acestuia au constituit prilejul de a ne reaminti că suntem mult prea grăbiţi şi că trecem, iresponsabil, pe lângă lucruri de-o incredibilă frumuseţe şi valoare. La Oradea, H.-R. Patapievici a prezentat o primă variantă a cercetărilor sale despre lumea lui Dante, pentru ca la Iaşi, în ilustra Aulă a Universităţii, să-i farmece pe moldoveni cu descrierea metaforei lumii medievale danteşti, Ochii Beatricei.

Toate acestea mi-au dovedit că "decesul culturii", "dispreţul faţă de intelectuali", "indiferenţa populaţiei faţă de valorile spiritului" sunt vorbărie goală. Dacă nişte intelectuali pot aduce într-o sală mai mulţi oameni decât politicienii, înseamnă că nu e totul pierdut. Dacă fondurile Ministerului Culturii şi Cultelor (ce bizară asociere!) ar fi bine administrate, dacă funcţionarii sistemului încremenit al partidului-stat ar avea şi puţină imaginaţie şi mai multă bună-credinţă, altfel ar arăta societatea românească de azi. Dar pentru aceasta trebuie să mizezi pe valoare, şi nu pe clientelismul politic. Îl înţeleg perfect pe dl. Theodorescu. Cu oamenii din jurul său poţi, în cel mai bun caz, să te faci de ruşine, aşa cum s-a întâmplat recent la Târgul de Carte de la Frankfurt, dar nu să propui lucruri capabile să impresioneze nişte oameni cu pretenţii.

Numai la gândul că un Fănuş Neagu, un Dinu Săraru, un Ludovic Spiess, un Sergiu Nicolaescu şi ceilalţi "apolitici" din gaşca lui Iliescu ar fi puşi în situaţia de-a conferenţia în faţa unui public de genul celui care a rupt uşile la Conferinţele Microsoft mă trec fiorii unui râs homeric. Am dat nu întâmplător aceste nume, pentru că ele reprezintă tot ce-are mai spectaculos pesedismul în materie de intelectuali. Adică aceeaşi veche gardă a băieţilor obişnuiţi să sufle în trâmbiţa partidului, oricare va fi fiind acela. Servilitatea a fost întotdeauna aducătoare de arginţi şi de posturi grase, aşa că amănuntele referitoare la etică, valoare sau competenţă sunt irelevante când le rostim în legătură cu aceşti domni.

Nu-mi rămâne decât să sper că seria conferinţelor va continua şi că românii vor putea să se confrunte cu adevăratele idei şi cu adevăraţii intelectuali ai acestei ţări.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara