Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Complexul canonic la români de Cronicar


O foarte interesantă anchetă în serial, intitulată Bursa de valori literare, publică revista 22 în două numere consecutive ale suplimentului Bucureştiul cultural, nr. 6, 7 şi 8, 9. Au răspuns până acum Gheorghe Grigurcu, Cornel Ungureanu, Sanda Cordoş, Tudorel Urian, Al. Cistelecan, Simona Sora, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Liviu Antonesei, Tania Radu şi Horea Poenar. Întrebările anchetei se referă la schimbările de canon de după 1990 şi cer numele a cinci autori afirmaţi în ultimii ani pentru fiecare gen literar: poezie, proză, jurnal, eseu, critică literară.

Deşi răspunsurile celor invitaţi (vor urma şi alţii) nu sunt deloc lipsite de idei, Cronicarului îi e clar că discuţia despre canon nu va duce prea departe nici de data aceasta. Multe chestiuni nu vor fi lămurite niciodată. Paradoxuri, prejudecăţi, inconsecvenţe, parti-pris-uri sau pur şi simplu chestiuni discutabile sunt de găsit la tot pasul şi acestea nu fac decât să încurce şi mai mult lucrurile. Unii critici consideră inevitabilă şi absolut necesară revizuirea şi celebrează dizolvarea instanţei critice unice, alţii sunt convinşi că aceasta nu va schimba semnificativ tabloul valorilor literare şi deplâng lipsa unei voci critice recunoscută de toţi ceilalţi. O parte dintre critici consideră că înainte de 1989 funcţionau două canoane: cel oficial, politizat, care s-a prăbuşit după revoluţie şi cel estetic, validat de critici şi de public care nu a suferit modificări esenţiale. Alţi critici vorbesc despre canoane regionale, paralele, dar uită să spună ale cărui canon şi, mai ales, în ce constau diferenţele sau dacă există autori/opere comune. Unii cred că publicul va împărţi apele în numele gusturilor literare ale momentului, alţii că, dimpotrivă, tocmai lipsa publicului face inutilă discuţia despre canon. Unii selectează, din memorie, doar câteva nume alţii enumeră, cu bibliografia pe masă, cam tot ce s-a publicat notabil din 1990 încoace. Nume serioase se găsesc, prin capriciile listei, alături de altele mai puţin convingătoare. Criteriile canonizării rămân de cele mai multe ori în ceaţă. Nici măcar debutul editorial nu e luat în calcul de vreme ce sunt enumeraţi tineri critici literari precum C. Rogozanu, Luminiţa Marcu sau Marius Chivu, deocamdată doar promisiuni jurnalistice. Dar să vedem ce spun criticii invitaţi la această anchetă.

Gheorghe Grigurcu deplânge şi persiflează, ca de obicei, rezistenţa la revizuiri: "Cum să te înduri a îngădui libertatea democratică a dezbaterii, când tabuizările ţi-au intrat în reflex, când ajungi a resimţi orice inconformism drept un afront personal?" Sceptic cu privire la reuşita reaşezării valorilor ("Poate mai avem de aşteptat decenii"), Gheorghe Grigurcu caută, între timp, trăsăturile "promoţiei 2000" şi găseşte, în principal, două: o anume aderenţă la avangardişti şi "atracţia către sex, asociată unui registru imaginativ şi lexical ostentativ vulgar".

Mult mai inflamat se arată însă Cornel Ungureanu care anunţă prăbuşirea "Centrului" şi afirmă categoric existenţa unei "Românii a regiunilor". "Cel mai bun traducător român al lui Nietzsche locuieşte de-o viaţă în satul Belint", anunţă criticul timişorean, deşi Cronicarului i s-ar fi părut mai important, iar cititorilor anchetei le-ar fi fost mai de folos numele respectivului traducător şi nu datele topografice. "Nu Centrul dictează, ci un şir de centre îşi afirmă originalitatea, energia, eficacitatea." Dar a contestat vreodată cineva aportul provinciei în istoria noastră culturală? "Centrul îşi păstrează obişnuinţele din epoca lui Ceauşescu." Dar care ar fi acelea? În ceea ce priveşte "embargoul" revistelor culturale centrale insinuat de Cornel Ungureanu, păi numai în ancheta de faţă sunt prezenţi nu mai puţin de şase critici din provincie dintr-un total de unsprezece nume. Criticul dezbate o falsă problemă sau, cel puţin, deplasează accentul de la adevărata cauză a marginalizării scriitorilor "regionali", cauză pe care o formulează, în trecere, singur: "cărţile lor circulă rău". O fi vina "Centrului"? Prin compensaţie, Cornel Ungureanu enumeră numai scriitori bănăţeni şi ardeleni. Adică o discriminare pozitivă pe faţă. Nu-i rău!

Al. Cistelecan crede că "la noi canonul e schizofren, dedublat. Există un canon pe care-l sprijină cititorii formaţi sub comunism şi există altul, sprijinit pe cititorii Ťpostcomuniştiť... Deocamdată, schimbarea e mai degrabă operaţie de ştergere decât de înlocuire." Nu altceva spune şi Sanda Cordoş, care consideră că ierarhia stabilită de criticii literari de până în 1989 nu se modifică esenţial: "Ies din prim plan acei prozatori de succes ai lumii totalitare care au dat, în epocă, mai ales răspunsuri civice importante (făcând, în ficţiune, un fel de gazetărie mascată, cărţile lor fiind aşteptate cu frenezia cu care se cumpără ziarul în zile cu evenimente dramatice) şi se consolidează opera acelor scriitori care, pe lângă sensibilitatea la tema vremii lor, au fost foarte atenţi la calitatea artistică." Schimbări fundamentale de canon nu au avut loc după revoluţie, crede şi Tudorel Urian. "Dacă înainte de 1990 publicul avea un rol esenţial în validarea canonului, acum această chestiune cade exclusiv în sarcina specialiştilor", spune criticul la un moment dat, pentru ca la final să revină cu o afirmaţie pe dos: "În timp, unii dintre scriitorii actuali au toate şansele să devină canonici. Pentru aceasta însă, e nevoie ca, dincolo de avizul specialiştilor, creaţiile lor să fie validate de gustul publicului." Oricum, în lipsa publicului, discuţia despre canon nu e relevantă.

Şi Simona Sora consideră inutil a vorbi despre canon: "Ar trebui să avem o instanţă critică (sau două-trei) care să poată lua în considerare joncţiunea între valoarea istorică şi receptare, între calitatea obiectivă, criteriile de evaluare şi predispoziţiile subiective argumentate. Cum, la noi, în 2005, nu există aşa ceva, a vorbi despre canonul care s-a schimbat (cine îl face, cine îl susţine, cine şi-l asumă?) e pură pierdere de vreme." La întrebările din paranteză răspunsurile sunt, în fond, chiar numele prezente în această anchetă. Suma subiectivităţilor criticilor ar trebui să fie o obiectivitate suficientă. Asta până nu se găseşte cineva să cloneze vreo doi critici consideraţi cât mai aproape de o matrice perfectă.

Paul Cernat se întâlneşte în idei cu Cornel Ungureanu: "Canonul de dinaintea lui 1989 începe să fie, tot mai mult, relativizat de noile canoane paralele sau concurente." Nu aflăm nici de data aceasta care ar fi aceste canoane paralele şi pe cine ar concura ele. Nu vedem pe absolut nimeni contestând sau văzându-se silit a dubla valorile propuse de Paul Cernat: Mihail Sebastian, N. Steinhardt, Mircea Cărtărescu, Matei Călinescu, Simona Popescu, Matei Vişniec, Ioan Es. Pop ş.cl. |sta nu e canon paralel, ăsta e Canonul. Listele propuse de Daniel Cristea-Enache i-au atras atenţia Cronicarului prin eclectismul lor: Mircea Cărtărescu stă alături, la proză, de Cristian Tudor Popescu, Ioan Es. Pop cu Nicolae Coande la poezie, iar la eseu îi întâlnim vecini pe H.-R. Patapievici şi Ileana Mălăncioiu.

Relaţia canon-public este discutată şi de Tania Radu care dă peste un paradox extrem de interesant: "În literatură, ceea ce va schimba radical canonul nu vor fi polemicile de revistă, nici chiar cele de catedră, ci reacţia publicului cititor şi cumpărător. Or, aici, România se găseşte în plin paradox. Cine are succes de public astăzi la noi? Au reprezentanţii elitei, Ťboierii minţiiť, şi mai are subcultura, soap-ul pe hârtie. Ambele zone au şanse să modeleze în materia publicului lor, rămâne de văzut în ce măsură o vor şi face." Şi mai spune Tania Radu: "Canonul şi-a modificat sensibil harta, fără să ne aflăm încă în faţa unui nou canon. ŤCriogeniať care conservă o parte din literatura deceniilor ceauşiste amână de fapt discuţia despre şansa acesteia pe termen lung." Discuţiile rămân aşadar deschise cel puţin pentru numerele următoare. Revista 22 a făcut deja un tabel al bursei valorilor literare postdecembriste unde scriitorii primesc un punctaj în funcţie de nominalizări. De urmărit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara