ÎN MOD obiectiv, trebuie să recunoaştem că Mircea Handoca şi-a dobândit, în vremea noastră, un prestigiu de eminent exeget şi editor al operei lui Mircea Eliade. De peste patru decenii, Mircea Handoca s-a dăruit, cu pasiune, deplină competenţă şi impresionante eforturi, misiunii de a-l integra pe marele scriitor şi savant în patrimoniul spiritualităţii şi creativităţii româneşti, de a-i readuce în circulaţie operele fundamentale, scrierile inedite descoperite în arhiva personală păstrată în ţară de sora sa, doamna Corina Alexandrescu, şi în fondurile marilor noastre biblioteci şi instituţii de cultură, ca şi publicistica sa rămasă uitată în ziare şi reviste din perioada interbelică. în trecutele vremuri, când la noi în ţară nu exista niciun xerox de utilitate publică, Mircea Handoca a fost nevoit să copieze cu mâna un număr enorm de pagini, ca diecii din mânăstirile noastre, de vrednică pomenire, din îndepărtatele veacuri. De un nepreţuit ajutor i-a fost însuşi Mircea Eliade, pe care a avut fericirea să-l cunoască personal în 1985, întreţinând apoi un permanent contact epistolar, şi care i-a încredinţat manuscrise originale inedite şi câteva mii de copii fotografice ale unor scrieri aflate în străinătate. Astfel, după 1989, Mircea Handoca a putut să publice volumele Nuvele inedite (1991), Morfologia religiilor. Prolegomene (1993), Erotica mistică din Bengal (1994), Jurnal de vacanţă (1995), Coloana nesfârşită (1996), Viaţa nouă (1999), Dubla existenţă a lui Spiridon Vădastra (2000). La acestea s-au adăugat propriile sale volume de cercetări, dintre care amintim Mircea Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalităţi proteice (1992), Mircea Eliade. Biobliografie, vol. I-IV (1997-2007), Viaţa lui Mircea Eliade (2000), Pro Mircea Eliade (2000).
Recent, Mircea Handoca ne-a oferit un nou volum deosebit de interesant, intitulat Mircea Eliade. Pagini regăsite, apărut la Editura Lider. Volumul este structurat în două ample secţiuni. în prima, Mircea Handoca şi-a reunit studiile şi comentariile despre opera şi publicistica lui Mircea Eliade, apărute, în cea mai mare parte, în ultimele două decenii, în prestigioase reviste, precum România literară, Revista de istorie şi teorie literară, Manuscriptum, Jurnalul literar. în cea de-a doua secţiune sunt comentate şi reproduse scrieri publicate pentru prima dată de către Mircea Handoca, din beletristica, memorialistica, eseistica, istoria religiilor şi corespondenţa lui Mircea Eliade.
În prima secţiune, ceea ce atrage atenţia cu precădere sunt cele opt foiletoane despre Publicistica interbelică a lui Mircea Eliade, mai precis dintre anii 1932 şi 1940. Cu rigoare şi imparţialitate, Mircea Handoca a întreprins o minuţioasă radiografiere a acestei publicistici, relevând concepţiile şi atitudinile pe care scriitorul şi le-a expus cu onestitate, în variate momente şi într-o multitudine de domenii de ordin literar, filosofic, editorial, politic şi social. De pildă, în articolul Renaştere, apărut în Cuvântul din 17 august 1933, Mircea Eliade a fost primul care a definit progresul literaturii române, îndeosebi în roman, scriind: „Nu numai pentru că anul acesta au apărut Patul lui Procust şi Răscoala, ci mai ales pentru că romanele tipărite anul acesta sunt, în totalitatea lor, mai bune, sau, în orice caz, mai interesante decât cele din Italia sau Franţa. Lucrurile stau aşa şi ar fi de prisos să ne îngâmfăm sau să ne mirăm. Cultura românească întreagă, nu numai literatura, cunoaşte o adevărată renaştere. încercaţi să citiţi câţiva autori din 1910 şi 1920 şi veţi înţelege ce imens progres a făcut şi limba literară şi meşteşugul scriitoricesc şi mentalitatea publicului cititor în mai puţin de un sfert de veac." în ipostaza de cronicat literar, Mircea Eliade nu ezita să elogieze operele valoroase ale confraţilor săi. în Cuvântul din 7 mai 1933, afirma: „Maidanul cu dragoste este întâia mare carte realistă asupra periferiei româneşti. Ceea ce trebuie reţinut şi ceea ce verifică definitiv talentul de mare romancier al d-lui Geome Mihail Zamfirescu este faptul că Maidanul cu dragoste, deşi începe ca un roman autobiografic, scris la persoana I, curând se amplifică şi ajunge roman social, proza devine perfect epică, majoră şi aceasta face ca cititorul să observe trecerea. „în analiza articolelor şi cronicilor lui Mircea Eliade, Mircea Handoca nu se limitează însă la rezumarea lor strict informativă, ci, în consens cu G. Călinescu, care sublinia că măiestria criticului literar constă şi în decuparea citatului semnificativ şi intuirea înţelesurilor lui, a ştiut să procedeze întocmai. Edificator este citatul extras din articolul Câteva puncte de vedere, apărut în revista Criterion din 1 noiembrie 1934, în care Mircea Eliade pătrundea în esenţa panegiricului scris de N. Iorga La moartea lui Tolstoi şi inclus în celebra suită de Oameni cari au fost: „Niciodată nu este mai zguduit marele suflet al profesorului Iorga ca în faţa morţii. Poate că numai aşa se explică imensa D-sale muncă, formidabila afirmare şi creaţie, entuziasmul său neobosit: prin nevoia de a exalta şi promova viaţa, nevoia de a afirma o prezenţă vie în faţa morţii. Căci în faţa morţii unui om, mai cu seamă a unui om iubit şi scump - emoţia d-lui Iorga se depersonalizează, creşte până la uitarea de sine."
Unul dintre marile proiecte ale lui Mircea Handoca a fost acela de a alcătui o ediţie critică a operelor lui Mircea Eliade, însoţită, potrivit structurii acestui gen de ediţii, de prefaţă, note, comentarii şi variante. Nu au putut fi realizate decât două volume, la Editura Minerva, în colaborare cu Mihai Dascal, primul apărut în 1994, conţinând Isabel şi apele diavolului, iar al doilea în 1997, cu romanul Maitreyi.
Din păcate, ediţia n-a mai putut fi continuată din cauza nechibzuitei privatizări a Editurii Minerva. Pentru a nu se alege praful de rezultatele unei imense munci de documentare privind receptarea critică a scrierilor lui Mircea Eliade care urmau să fie incluse în proiectata ediţie, Mircea Handoca le-a reunit într-un ciclu de sinteze despre întoarcerea din rai (în România literară din 11 iulie 2008), Yoga (în România literară din 5 septembrie 2008), cele despre Huliganiii şi Şantier fiind publicate pentru prima dată în acest volum. Cititorul interesat le poate avea acum la îndemână, putând cunoaşte în cel mai mic detaliu modul în care scrierile lui Mircea Eliade au fost comentate la prima lor apariţie. în limita spaţiului reproducem opinia lui Mihail Sebastian: „Veţi găsi în Huliganii aceeaşi bogăţie febrilă de evenimente şi gânduri, aceeaşi diversitate de ritmuri, aceeaşi amploare de material, dar le veţi găsi organizate într-un cadru de o preciziune şi o logică ce merge până la virtuozitate." Pompiliu Constantinescu aprecia că Şantier este „una din cele mai atrăgătoare şi semnificative opere ale sale; prin valoarea ei documentară este cea mai bună cale de orientare în modelul său de a simţi şi gândi."
În arhiva personală a lui Mircea Eliade, păstrată în ţară, Mircea Handoca a descoperit un număr de Pagini dintr-o carte abandonată. Este vorba de lucrarea, în limba franceză, La Mandragore et l'Arbre cosmique, din care au rămas doar capitolele IV şi V. Obiectul principal al lucrării îl constituia mitologia mătrăgunei în spaţiul românesc, din perspectiva folclorului comparat. în alte expuneri documentare, Mircea Handoca a formulat noi puncte de vedere privitoare la relaţiile lui Mircea Eliade cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu, argumentând că ele nu au fost conflictuale, ci de onest şi reciproc respect.
