Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Colocviul romanului românesc de Gabriela Gheorghişor


Într-un format inedit, itinerant, s-a desfăşurat, la Călimăneşti şi la Alba Iulia (4-6 mai 2012), cea de-a V-a ediţie a „Colocviului romanului românesc contemporan“. S-ar zice că romancierii au mers pe urmele voievozilor Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul, poposind o zi pe malul Oltului, la Hotel Căciulata, aproape de Mânăstirea Cozia, pentru a ajunge la o reunire (de spirite) triumfală în Cetatea Albei, în plină sărbătoare a oraşului.

Ei, dar „ceasul nălucirei”, dacă a cuprins pe cineva, a durat cel mult o seară (aceea a sosirii la Călimăneşti: de sus, de la balcon, Oltul se vedea negru, luna era plină, umbrele prindeau viaţă). Poezia locului, sepulcrală sau nu (căci, privind munţii şi stelele, puteai îmbrăţişa feeria nocturnă), a fost spulberată de o dimineaţă a dezvrăjirilor, fiindcă prozatorii aveau de răspuns la întrebarea „Cum se scrie un roman?” – tema colocviului din acest an. Într-o formulare mai pretenţioasă: „Poieticile romanului”, aşa cum o numise iniţial Gabriel Chifu, când se puneau la cale proiectele USR. Indiferent de generic, ideea a rămas aceeaşi: deconspirarea unor „secrete” de laborator al creaţiei, de poiein, şi, de ce nu?, a modului în care se raportează romancierii la actul scrierii unui roman. Nicolae Manolescu, moderatorul colocviului şi incitatorul experimentat al dezbaterilor, a vorbit despre scepticismul său în privinţa unei puternice conştiinţe teoretice a romancierului român: Dana Dumitriu, cu decenii în urmă, intenţionase să culeagă şi să comenteze opiniile despre roman ale marilor scriitori interbelici, dar renunţase, constatând, cu excepţiile de rigoare (Camil Petrescu sau Mircea Eliade), precaritatea acestora. De fapt, criticul şi istoricul literar le-a aruncat, astfel, o mănuşă romancierilor. Fiecare a ridicat-o şi a încercat să deschidă cu sabia gândirii critice – da, chiar aşa, ca romancier obligat să mânuiască arme de critic literar – drumul (nu chiar obscur ca al poeziei, însă, oricum, destul de împăienjenit) spre nex-ul creaţiei romaneşti. Dan Stanca („Romanul între invenţie şi mărturisire”), în siajul lui Orhan Pamuk (din Romancierul naiv şi sentimental), a accentuat necesitatea unui „centru secret” al edificiului epic. În viziunea sa, acesta ar consta într-un „nucleu liric”, adică într-o „pulsaţie necontenită a mărturisirii”, iar raportul dintre centrul şi periferiile romanului ar reprezenta raportul dintre „mărturisire şi invenţie”. Plecând de la teoria jocurilor (Monopoly, bridge etc.), Horia Gârbea („Şamanul şi jocurile”) a subliniat limitarea strategiilor autorului de roman. Concluzia: „Romanul se scrie, nu este scris”. Comunicarea sa a stârnit puncte de vedere contradictorii. Nicolae Manolescu a ţinut să precizeze că nerespectarea determinărilor nu produce neapărat o „ciulama inmanjabilă” (cum se exprimase Horia Gârbea, „maestru” într-ale bucătărelii, dacă nu ştiaţi!), teza aceasta fiind valabilă în romanul de tip realist, nu însă şi în alte formule romaneşti, subsumabile corinticului. Neastâmpăratul Varujan Vosganian (liniştit doar în intervalul în care şi-a citit textul despre „Personajele Cărţii şoaptelor”) a găsit că o precondiţie a romanului ar fi „să scrii despre întâmplări, teritorii ori obiceiuri mai puţin cunoscute, dar pe care tu să le cunoşti foarte bine”, a definit neverosimilul ca un „cristal de stâncă al realităţii” şi a concluzionat că romanul nu oferă concluzii. Dumitru Radu Popescu ne-a surprins spunând: „nu ştiu ce este un roman şi nici cu ce se mănâncă”. Apoi ne-a vorbit despre eroi de roman, dar nu toţi din romane: Ulise, Don Quijote, personaje din Shakespeare, Caragiale, „Proştii” lui Rebreanu, Făt-Frumos (creaţia de mituri ar putea fi esenţa romanului). Petru Cimpoeşu a descoperit în „Privirea îndrăgostitului” ochiul atent la detalii al romancierului, glosând pe marginea textului lui Stendhal, Ramura din Salzburg. „Iubeşte şi scrie ce vrei!” – iată una dintre condiţiile unui roman bun.

Apocaliptic şi nostalgic al canonului romanului românesc modern(ist), Radu Aldulescu, în expunerea sa, şi-a continuat „războiul” împotriva textualismului şi a postmodernismului optzecist. Cristian Cosma ne-a povestit „cum scrie un cristian un roman”: Morţii Mă-tii. Început într-o budă a Facultăţii de Litere din Bucureşti şi scris cu furie.
Deşi a participat la discuţiile de la Călimăneşti, Nicolae Breban n-a mai ajuns la Alba Iulia, unde aşteptam să susţină un discurs pe potriva Domniei Sale. În sala „Apor” a Universităţii „1 decembrie 1918”, a urmat runda a doua a comunicărilor despre roman. Gabriel Chifu (Singurătatea autorului de romane), în al său „posibil răspuns“, aplicat şi metodic, a amintit elementele sine qua non ale construcţiei romaneşti, declarând ca „regulă de aur a romanului bun” verosimilitatea, nu însă în sensul aristotelic, canonic, ci ca logică internă a unei naraţiuni de orice fel, absurde sau realist-magice. Într-o lectură cu tonalitate dramatică, Marta Petreu a imaginat un Decalog al romanului. În rezumat: „Să urmezi logica crudă a vieţii, să nu înfrumuseţezi şi să nu urâţeşti nimic”. Nichita Danilov a lansat ideea puterii inconştientului în procesul de creaţie, nemaicitindu-şi textul pregătit, ca şi Radu Pavel Gheo, care, printr-un fragment ironic din cartea sa, Noapte bună, copii!, ne-a oferit „reţeta” romanului românesc actual „de export”. Radu Mareş a evocat preparative ale scrierii unui roman (cu exemple celebre), iar Alexandru Vlad a propus, ca exerciţiu posibil, o Didactică a romanului. Intervenţiile Colocviului au fost interesante, diverse, ele au dovedit că romancierii au reflectat şi reflectează asupra facerii romanului. Altfel, ştim cu toţii că ştiinţa de a elabora un roman nu garantează reuşita. Dincolo de reguli, în athanorul fiecărui roman se află ingrediente alchimice misterioase, uneori necunoscute chiar şi autorului. Cel care sapă după ele, cu rezultate fructuoase sau mai puţin relevante – aţi ghicit, fireşte! – este tot pârdalnicul de critic literar.
Juriul de decernare a premiilor Colocviului a fost alcătuit din Nicolae Manolescu (preşedinte), Gabriel Dimisianu, Irina Petraş, Cosmin Ciotloş, Alex Goldiş. Premianţii ediţiei: Dumitru Radu Popescu (Premiul pentru întreaga operă), un cristian (Premiul pentru debut în roman), Marta Petreu (Premiul pentru cea mai bună intervenţie a Colocviului) şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, Gabriela Gheorghişor (Premiul pentru exegeza romanului pentru Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii). După atâtea incursiuni prin „subteranele” romanului, graţie proiectului filialei Alba-Hunedoara a USR, Vârstele poeziei, Gabriel Chifu ne-a purtat şi pe aripile poeziei, citind învăluitor câteva poeme din cel mai recent volum al său, Însemnări din ţinutul misterios. Lectura poetică a fost dublată de o lectură critică a lui Nicolae Manolescu, acesta ţinând, practic, un curs despre „metamorfozele poeziei” contemporane şi, concomitent, ale gustului poetic. Da, panta rhei, vorba filosofului.
Merită toată lauda, pentru generozitate şi ospitalitate, organizatorii locali ai acestui Colocviu: Petre Tănăsoaica şi Ilie Amuzan (primarul oraşului Călimăneşti), Aurel Pantea (de la care ne-am luat la revedere de vreo zece ori, că tot pleca acasă, dar reapărea miraculos), Mircea Stâncel, Cornel Nistea şi Ion Dumitrel (preşedintele Consiliului Judeţean Alba). Şi, pe final, să amintesc şi cina de la Sebeş, într-un vechi han de prin secolul al XV-lea, renovat şi modernizat, Leul de aur, pe unde ar fi trecut şi Mihai Viteazul la 1600. Bună dispoziţie şi degustare de vinuri de la Domeniile Boieru. Plus „trufandaua” parodică, după Moartea căprioarei. Autor şi interpret: Horia Gârbea. Personaje principale ale parodiei: Nicolae Manolescu („tata”), Horia Gârbea („fiul”), Varujan Vosganian („vânător”). Loca- ţia întâmplării din poem: Jariştea. Căprioara? Habar n-am. Am reţinut doar că avea nevoie de-un foc. Consolarea „fiului” de către „părinte”: „Mai bea, tată!”. În rest, peisaje minunate de-a lungul călătoriei, glume şi dialoguri plăcute, un preşedinte al USR care a uitat să îmbătrânească şi ne-a abătut (pe cei care ne-am întors la Bucureşti) pe la Răşinari, pe la locurile de baştină ale lui Goga şi Cioran.
Pe scurt: un eveniment cultural memorabil, unde s-au întâlnit şi ideile, şi oamenii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara