Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Coletul din Arizona. Contemporary Voices from Romania de Nora Iuga

Azi a venit poştaşul. Mi-a pus în braţe un pachet maro de carton. Citesc la expeditor că mi l-a trimis un domn Pambuccian – nu, nu cel de la UNPR –, Victor Pambuccian, profesor de matematică la Arizona State University, şi, după ce tai cu foarfeci şi cuţite cartonul gros al coletului, împrăştiind pe covor o vatelină cenuşie, exact ca aceea a paltonaşului meu din copilărie, dau de cîteva exemplare din International Poetry Review. Special Issue: Contemporary Voices from Romania. Înţeleg că e vorba de o revistă care propune periodic un număr dedicat literaturii contemporane reprezentative pentru o anumită ţară. Selecţia e, fireşte, subiectivă, ca orice selecţie, şi are tot dreptul să fie, dacă şi istoriile literare naţionale care apar cam – să zicem cu mărinimie – pînă-n zece într-un secol, suferă de un subiectivism cronic. Poeţii aleşi de Victor Pambuccian sînt, în majoritate, şi traduşi de domnia sa, ceea ce pledează pentru un anumit tip de poezie care răspunde cerinţelor estetice şi emoţionale ale antologatorului, al cărui gust uneşte între ele generaţii şi voci, îndepărtate în timp şi apropiate în spirit, ce s-au manifestat în România la cote înalte.
Cititorul român poate fi surprins de numele care-şi dau mîna în acest grupaj; asta demonstrează că ele nu i-au fost propuse antologatorului de nicio instituţie din România, care are de obicei, evident, parti-pris -urile sale. E o selecţie onestă şi nu se supune decît preferinţelor estetice ale celui care iubeşte România şi cîţiva poeţi pe care-i preţuieşte în mod special şi, cu siguranţă, prezentarea lor pentru cititorii din Arizona nu poate decît să ne onoreze. Iată numele poeţilor selectaţi: Gellu Naum, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Nora Iuga, Nichita Stănescu, George Almosnino, Cezar Ivănescu, Mariana Marin, Mircea Cărtărescu, Sándor Kányádi, András Ferenc Kovács, Elisabeth Axmann, Anemone Latzina, Richard Wagner, Rolf Bossert, Victor Pambuccian. Trebuie să subliniez aici cîteva aspecte extrem de interesante pe care le revelă, fără îndoială, această mică familie de poeţi. O anumită afinitate de sensibilitate şi viziune estetică este lesne de stabilit între scriitorii selectaţi care confirmă, cum spuneam, şi preferinţele antologatorului. Revelator mi se pare faptul că toţi cei prezenţi în acest grupaj, care au trăit şi au publicat, majoritatea, aproape exclusiv în perioada de dinainte de 1989, deci sub cenzură, atestă existenţa rezistenţei prin cultură, total desconsiderată de unii. Iată, România şi-a păstrat, în anii de teroare, cultura!
Nu pot să nu remarc generozitatea acestui demers, care scoate încă o dată la lumină unitatea prin cultură a unui popor multinaţional, aducînd sub aceeaşi umbrelă scriitori importanţi de etnii şi, normal, de limbi diferite, născuţi şi formaţi în aceeaşi ţară. Aşadar, aplaud această selecţie din Voices from Romania – cîteva voci demne de-a fi auzite din vremea care a fost, pentru vremea care va veni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara