Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Şcoala, subiect de ficţiune de Elisabeta Lăsconi


Aventura obligatorie

Şcoala face parte din viaţa fiecăruia şi a tuturor, din existenţa indivizilor şi din evoluţia societăţii. Este, deopotrivă, bun comun şi loc comun - toată lumea se crede îndreptăţită să analizeze ori să critice sistemul, are o părere sau o judecată de emis. Şi totuşi, ea, şcoala, rămâne una din acele realităţi cu două chipuri care se suprapun rareori, cel din interior - aşa cum o văd profesori şi elevi, cel din exterior - aşa cum o percep părinţi, jurnalişti, privitori de toate felurile. O realitate cu două forme simultane, corpuscul şi undă.

Şcoala are nenumărate paradoxuri produse în genere de trecerea timpului, de vederea de la distanţă atât a propriei persoane de atunci, a câştigurilor sau pierderilor ce se cuantifică şi se înţeleg. Este oglinda lumii imediate, fin seismograf al schimbărilor. Se compune din variaţii şi invariante, este fluidă şi fixă, pentru că elevii se formează, şi, crescând, parcurg întreg sistemul educativ de la grădiniţă la universitate, iar profesorii şi şcoala rămân... Ca în proverbul cu apa şi pietrele...

Toţi suntem produsul unei şcoli, indiferent cât şi cum o recunoaştem. Iată de ce m-a uimit mereu numărul mic de cărţi având ca temă principală educaţia, iar ca lume a ficţiunii - şcoala. Am crezut că n-am ajuns să le descopăr şi să le citesc... sau poate n-au fost scrise, am presupus că şcoala şi educaţia se împletesc cu teme diverse, că ele compun fundalul unor capodopere. Şi, într-un asemenea sens, poate succesul unui roman fără vârstă ca De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger s-ar datora prezenţei celor doi "monştri", şcoala şi familia, prin care Holden Caulfield resimte acut presiunea lumii.

M-a bucurat aşadar apariţia la sfârşitul anului trecut a mai multor cărţi ce investighează aventura obligatorie a existenţei noastre. Traducerea lor mi se pare benefică, semnalează că educaţia tinde să acapareze universul ficţiunii, că şcoala ca microcosmos interesează şi generează întrebări. Probabil că şcoala reflectă acum acut şi violent dramele umane şi mai ales impasul în care se trezeşte societatea prinsă în ritmul insuportabil al schimbării.

Cum arată şcoala franceză de astăzi, ce-i frământă pe cei doi, elevul şi profesorul dintr-un sistem de educaţie serios, ai cărui absolvenţi se remarcă prin eleganţa discursului şi prin rigoarea unei argumentaţii? Dar şcoala britanică, atât de străină şi depărtată de sistemul nostru? Ele transpar din două scrieri care au în comun doar tema - educaţia, şi universul - şcoala: o autobiografie de scriitor, devenit din loază profesor, Necazuri cu şcoala de Daniel Pennac, şi un "romance" destinat unui publig larg şi majoritar feminin, Vrăjeală! (Poveste despre două şcoli) de Jilly Cooper.

O confesiune şi o ficţiune de ultimă oră, apărute în 2007 şi, respectiv, în 2006, datorate unor scriitori de succes: Daniel Pennac este autorul unei serii de romane savuroase depăşind ca tiraj milionul de exemplare, distins cu Premiul Internaţional Grinzane Cavour în 2002, cu Premiul Renaudot în 2007 (chiar pentru acest roman), cu marele premiu Metropolis bleu pentru întreaga carieră în 2008. Jilly Cooper este una dintre cele mai populare şi iubite prozatoare engleze, cărţile ei urcă în vârful topurilor de bestselleruri, cu tiraje depăşind 11 milioane de exemplare, i s-a decernat Ordinul Imperiului Britanic în 2004 pentru activitatea ei literară.


Povestea loazei care a devenit profesor şi scriitor

Necazuri cu şcoala se citeşte pe nerăsuflate. Aş introduce-o ca lectură obligatorie pentru toţi profesorii, indiferent ce disciplină predau, o recomand şi părinţilor şi liceenilor, căci relatează o poveste incredibilă: transformarea unei loaze în profesor şi scriitor. Miracolul se datorează unei şcoli cu internat şi unor "profesori salvatori". Scrisă la persoana I, cu o dezarmantă sinceritate, confesiunea lui Daniel Pennac respiră prin observaţiile suculente şi vii despre viaţa şcolii, cu privilegiul celor două perspective pe care şi le-a asumat într-un mod inconfundabil: loaza şi profesorul care, predând la şcoli de periferie, a văzut şi a salvat el însuşi nenumărate loaze.

Autoportretul loazei care a fost şi metamorfoza îi prilejuiesc scriitorului incursiuni într-o psihologie a copilului dominat de spaime şi neputinţe. Ce poate face profesorul, dacă are ochi de văzut, decât să desfacă strat cu strat ca pe o ceapă acele temeri care vin unele din familie, altele din întâlniri cu alţi copii, cu realitatea imediată. Copilul se simte vinovat şi se pedepseşte singur pentru dezamăgirile produse celor din jur, iar aşteptările celorlalţi pe care nu le împlineşte îi adâncesc sentimentul eşecului şi al nulităţii.

Profesorii salvatori au recurs fiecare la altă metodă ce-o aveau la îndemână sau pe care a cerut-o indirect chiar copilul cu pricina. Profesorul de franceză constată că şcolarul său ştie să inventeze scuze incredibile pentru lecţiile nefăcute, aşa că-l pune să-şi folosească altfel darul fabulaţiei: îi cere să scrie în cursul trimestrului un roman, cu tema aleasă de el, dar fără greşeli de ortografie. Profesorul de matematică îl convinge că ştie mai mult decât crede el însuşi, lor li se adaugă profesoara care practica arta incarnării istorice şi profesorul de filosofie care i-a trezit mintea.

Daniel Pennac crede că geniile se manifestă nu doar în domeniul ştiinţelor şi al artelor, ci şi în teritoriul şcolii, îi numeşte "profesori eliberatori", salvând copiii-loaze de ei înşişi. Şi relatează episoade ale propriei vieţi şcolare, episoade trăite ca profesor, experienţe directe de scriitor invitat în şcoli. Majoritatea lor sunt savuroase, oferind cititorului miezul unei înţelepciuni, aşa cum este confruntarea cu Maximilien care îl agresează în stradă, cu foştii elevi care îi fac retroactiv o demonstraţie că l-au surclasat în "arta memoriei".

Cartea lui Daniel Pennac îţi dă ca profesor multe idei, îţi declanşează reflecţii benefice şi te stimulează incredibil. Să dau un singur exemplu. Daniel Pennac se numără între puţinii care cred că în orele de literatură trebuie cultivată şi memoria: memorând poezii, pasaje din propria literatură sau din literatura universală, din scrierile marilor gânditori, copiii şi adolescenţii capătă alt simţ al cuvântului, al frumosului, al propriei culturi sau existenţe.

Am găsit o pledoarie splendidă şi convingătoare pentru a reînvia o artă a memorării. Şi un episod delicios în care, stupefiat, profesorul asistă la concursul foştilor săi elevi capabili să recite Podul Mirabeau în sens invers, de la ultimul vers până la primul, şi primeşte şi o provocare - "Ei, dom' profesor, asta ştiţi să faceţi?". Am aplicat "reţeta" unor adolescenţi din primul an de liceu ispitindu-i spre lectură cu două poezii de dragoste din care una să şi-o aleagă pentru memorare şi am avut surpriza să văd că o reţin în cinci-şapte minute, că o pot recita şi a doua zi şi peste o săptămână!


Poveste despre două şcoli

Daniel Pennac scrie despre şcoală din interior, în dublă cunoştinţă de cauză. Jilly Cooper a lucrat patru ani la Vrăjeală!, a cunoscut şcoli, directoare şi directori de şcoli, a asistat la ore şi a discutat cu profesori, are nevoie de nouă pagini pentru a mulţumi înşirând numele celor ce au ajutat-o pe tot parcursul documentării pentru voluminosul ei roman. Un pasaj lămureşte raporturile scriitoarei cu experienţa didactică: "Pentru a simţi pe pielea mea teroarea predatului, am ţinut şi eu o lecţie de două ore la Barnwood Park, în care am încercat să le explic diverselor grupuri misterele scrierii de romane şi procesul publicării propriilor cărţi. ş...ţ Rezultatele au fost fantastice, iar copiii încântători. Cu toate astea, am dormit trei zile încheiate după lecţie şi, prin urmare, m-am simţit şi mai copleşită de admiraţie, întrebân­du-mă cum de reuşeau profesorii să treacă prin aşa ceva zi de zi, treizeci şi nouă de săptămâni pe an..."

Jilly Cooper construieşte povestea a două şcoli foarte diferite, una publică şi cu puţine resurse, alta - pri­va­tă, beneficiind de multiple avantaje - de la cele materiale (terenuri de sport, bibliotecă etc.) la calitatea profesorilor. Pretextul epic îl formează peripeţiile unei tinere şi ambiţioase directoare, hotărâtă să scoată din impas şcoala publică, ameninţată cu închiderea şi întâlnirea cu fer­mecătorul director al şcolii private. Povestea amoroasă duce la o poveste a comunicării şi colaborării celor două şcoli care pun în scenă un spectacol cu Romeo şi Julieta.

Vrăjeală! - apărut în colecţia "Romance", semn de lectură uşoară, - cumulează o suită de clişee ale prozei de senzaţie şi de consum. Altceva m-a interesat în carte: şcoala britanică, ce şi cum se învaţă, relaţia între profesori şi elevi, rolul unui director, "bucătăria" unde se pregătesc examenele, lecţie şi comunicare, deschiderea şcolii spre lucruri practice şi felul cum se exploatează toate abilităţile de orice fel şi cum se depăşesc inhibiţiile, regulile şi libertăţile competiţiei.

Am descoperit multe lucruri ce-şi prefigurează apariţia şi în sistemul nostru: numărul mic de profesori buni, istorii de familie cumplite, uneori sordide care îi împovărează pe copii, rolul de "hopa mitică" al directorului, răsucit în sus şi-n jos între autorităţile de care depind resursele şcolii sale, concurenţa profesorilor pentru promovare transformată în luptă feroce, impactul imens al unui strop de interes şi de bunătate al unui profesor dăruit ce compensează ororile de care au parte mulţi copii şi adolescenţi, indiferent de vârstă ori de clasă socială.

Aşadar o lectură neadecvată, dar extrem de folositoare a unei cărţi care mi-a dat subiecte suficiente pentru a medita şi a extrapola impresiile despre educaţie... Mi-am amintit de comediile caragialeşti care m-au întristat peste măsură dintotdeauna. Şi, inevitabil, de formula maiores­ciană despre comedia îndărătul căreia se ascunde o tragedie şi mi-am spus că am trăit să citesc şi asta: un "romance" mascând diabolic o satiră muşcă­toare, una dintre cele mai crude şi cinice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara