Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Şcoala noastră cea de toate zilele de Gheorghe CeauŞescu


Într-un excelent editorial din ,România Liberă" din 15 septembrie intitulat sugestiv Manelizarea învăţământului Bogdan Ficeac trece în revistă principiile care au stat la baza lichidării învăţământului românesc de către sovietici; iar distrugerea învăţământului a fost un element central în sovietizarea României şi a celorlalte ţări cotropite de Moscova după al doilea Război Mondial. Bogdan Ficeac citează din instrucţiunile NKVD transmise de la Moscova spre aplicare în anul de graţie 1947. Or, în ceea ce priveşte şcoala citim la punctul 35 că trebuie eliminaţi din toate treptele învăţământului ,profesorii care se bucură de popularitate", adică tocmai profesorii cu vocaţie, competenţi şi cu înaltă ţinută morală. Citim mai departe că trebuie scoase din programele liceelor ,predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii"; istoria trebuia revizuită radical, accentul urmând să fie pus pe lupta maselor exploatate împotriva regilor asupritori.

La prima vedere, includerea între materiile care urmau să fie eliminate din şcoală a limbii latine şi a elinei pare paradoxală. Dacă dispariţia filozofiei din programele şcolare, de pildă, poate fi înţeleasă - evident în logica sistemului moscovit -, deoarece materialismul dialectic şi istoric era considerat de sovietici ştiinţa supremă conţinînd adevărurile ultime şi cheia infailibilă pentru dezlegarea tuturor problemelor umane şi cosmice, cele două limbi şi culturi de mult apuse, aparent nu aveau de ce să-i deranjeze pe ideologii marxist-leninişti. Cu toate acestea, vigilenţii cenzori aveau dreptate, evident tot în logica sistemului moscovit: filologia clasică este o ştiinţă europeană prin excelenţă prin care omul european caută să înţeleagă mai adânc spiritul care l-a configurat în chip caracteristic. Pe drept cuvânt Eminescu sublinia rolul formativ al culturii clasice care este ,regulatorul statornic al inteligenţei şi al caracterului şi isvorul simţului istoric" (învăţământul clasic). Cultura clasică stimulează capacitatea de a gândi; or, gândirea este adversarul principal al bolşevicilor (aşa se şi explică faimosul strigăt ,noi muncim, nu gândim") şi în chip firesc aceştia au eliminat disciplinele care contribuie la dezvoltarea intelectuală a tinerilor: în ceea ce priveşte formarea caracterului, nu de caractere aveau nevoie bolşevicii, ci de roboţi care să le execute comenzile. Studiile clasice au fost întotdeauna un catalizator pentru ideea de libertate din toate punctele de vedere şi tocmai de aceea niciodată autorităţile ruse, fie ele ţariste, fie ele comuniste, nu s-au împăcat cu spiritul Greciei şi Romei antice. Un ilustru cercetător englez W.K.C. Guthrie ajunge la următoarea concluzie în această privinţă: marile minţi ale Antichităţii ,s-au dovedit nu doar o dată, a fi surse de inspiraţie în luptele pentru libertate politică, în asemenea măsură, încât autorităţile Rusiei ţariste incapabile să înăbuşe deplin studiile clasice, au căutat să înăbuşe spiritul lor revoluţionar dirijându-le pe făgaşul inofensiv al exegezelor de texte numai din unii autori aleşi, împiedicându-le să se transforme într-o mult mai periculoasă deschidere către teoria politică a Antichităţii" (Sofiştii, trad. rom., Mihai C. Udma, Editura Humanitas 1999, p.7). Rusia ţaristă a păstrat orele de greacă şi latină, dar le-a golit de conţinutul lor firesc, deoarece a vrut să-şi dea doar aparenţa de europenism; Rusia bolşevică a eliminat şi aparenţa.

România şi-a dat un sistem de învăţământ începând cu ultima parte a secolului al XIX-lea care a ajuns în scurtă vreme la nivel european. Şi nu mă refer doar la învăţământul universitar, ci la toate treptele începând cu cel preşcolar. Peste tot în ţară existau licee de mare prestigiu care pe lângă funcţia lor de formare a noilor generaţii erau adevărate focare de cultură şi de propagare a ştiinţei. Oameni cu un înalt simţ al datoriei şi al răspunderii au contribuit decisiv la europenizarea ţării, identificând vocaţiile şi talentele, pregătindu-şi elevii în sensul tradiţiei româneşti şi al spiritului european. Iar dascălii se bucurau de un prestigiu bine meritat în societate. O ţară îşi dovedeşte demnitatea după cum îşi cinsteşte dascălii. Cu mulţi ani în urmă, elenistul german Helmuth Flasshar, profesor la acea dată la Universitatea din Bochum, a ţinut la Institutul Goethe din Bucureşti o conferinţă despre partiturile muzicale scrise de Mendelssohn Bartholdi pentru tragediile Antigona şi Oedip Rege de Sofocle. Antigona a avut o premieră care s-a bucurat de participarea înaltei societăţi berlineze. Ei bine, profesorul Flasshar ne-a atras atenţia că în articolele de presă domnii profesori au fost menţionaţi imediat după familia imperială! Această preţuire a învăţătorilor naţiei a coincis cu apogeul Germaniei din toate punctele de vedere. Oare simplă coincidenţă?

Comunismul a distrus şi pervertit învăţământul. Dascălii de toate gradele au fost transformaţi în special în unelte ale activiştilor de partid. N-aş vrea să se înţeleagă că n-au existat şi dascăli în adevăratul sens al cuvântului. Vorba lui Tacitus ,secolul nu a fost atât de sărac în virtuţi, încât să nu ofere şi exemple splendide de conduită", dar aici mă refer la politica oficială a comuniştilor. Tot sistemul de selecţie a fost dat peste cap, astfel încât au ajuns în învăţământul universitar personaje care într-o Românie normală s-ar fi aflat în cu totul alte domenii de activitate. Indivizi fără vocaţie şi simţ al răspunderii enorme care apasă pe umerii dascălului populează încă şi azi şcoala românească. Din nefericire, după 1990 nu s-a încercat o reformă serioasă în acest domeniu esenţial pentru viitorul naţiei, cu excepţia ministeriatului profesorului Andrei Marga, prea scurt pentru reaşezarea învăţământului românesc definitiv pe coordonate serioase, moderne. In loc de a reforma din temelii sistemul ne-am jucat de-a înfiinţarea de universităţi de stat şi particulare, în ciuda faptului că există discipline importante pentru care ne lipsesc specialişti în adevăratul sens al cuvântului; Titu Maiorescu desfiinţa catedre universitare atunci când încă nu existau titulari competenţi, la nivel european pentru respectiva disciplină!

Ministerul învăţământului a fost ilustrat în trecutul românesc de mari personalităţi, oameni cu conştiinţa răspunderii enorme care le apasă umerii, asemenea unui Titu Maiorescu, Take Ionescu, Spiru Haret, autorul unei reforme în adevăratul sens al cuvântului, I.G. Duca, Simion Mehedinţi, P.P. Negulescu, Ion Petrovici etc. în tot acest răstimp România şi-a dat o elită în toate domeniile care asigura mersul ascendent şi prestigiul crescând al ţării. Semn al spiritului adânc democratic care stăpânea în societate, elita intelectuală şi politică se recruta din toate păturile sociale. Excepţii de la regulile stabilite în promovarea academică şi universitară erau o raritate: Gheorghe Brătianu cu toate importantele contribuţii în domeniul istoriei, cu toată aprecierea de care se bucura în ţară şi străinătate a devenit profesor la Universitatea din Iaşi şi nu la Universitatea din Bucureşti! Tatăl său, Ionel Brătianu, prim-ministru, nu i-a inventat o catedră universitară în capitala ţării! Asemenea gânduri contraveneau mentalităţii epocii.

Nu vreau să spun că sistemul era perfect. Existau multe lucruri în neregulă surprinse de presa şi literatura vremii, dar mersul era ascendent şi derapajele minore. Şi de comparăm toate astea cu mentalitatea inoculată de comunişti, apoi nu putem decât visa ,la zilele de-aur" ale şcolilor române.

Revenind la prezent, selecţionarea şi promovarea cadrelor din învăţământ, mai cu seamă în cel universitar, căci de el depinde formarea elitelor, este un domeniu căruia se cuvine să-i acordăm o atenţie specială. Prea lungă vreme nota dominantă a fost antiselecţia, spre a ne mai putea permite să ne jucăm. Sistemul trebuie regândit. Azi titlurile academice se acordă de prea multe ori după bunul plac al unor persoane care se cred atotştiutoare. Sistemul cu actuala comisie ministerială este evident deficitar, din moment ce ,savanţi" d-alde Mischie sunt investiţi cu asemenea titluri! Personal nu cred că o comisie ministerială care nu are în componenţă specialişti din domenii de mare importanţă, de pildă filologia clasică, are dreptul să se substituie unei comisii de specialişti şi să judece în fond teze de doctorat sau concursuri universitare. Dacă are acest drept, atunci de ce să n-o transformăm direct în comisie de doctorat şi de concurs pentru conferenţiari şi profesori, eliminând comisiile numite de universităţi. Dacă există îndoieli asupra corectitudinii comisiilor, apoi trebuie deschisă anchetă şi, în cazul dovedirii fraudei, vinovaţii eliminaţi din învăţământ şi traşi la răspundere penală. Cred că un criteriu major pentru concursurile de conferenţiari şi profesori se cuvine să fie contribuţiile ştiinţifice publicate în reviste de mare prestigiu din străinătate: e cazul să începem să fim competitivi pe plan internaţional. Or, asta nu poate fi stabilit decât de o comisie de specialişti. O comisie ministerială nu poate decât să vegheze ca regulile să fi fost respectate şi, în caz de contestaţie, să numească o nouă comisie de specialişti. Si, din respect pentru procesul de învăţământ şi faţă de oameni, nu este acceptabil ca o asemenea comisie să se întrunească din an în paşte, ci se cuvine să-şi dea verdictul în cel mai scurt timp. Dacă se va continua cu actualul sistem, subiectivismul semidoct va domina mai departe cu grave consecinţe, căci vedem bine cum astăzi se produc opere plagiate sub egida unor instituţii care ar trebui să fie repere morale ale naţiunii. Atât de mult s-a alterat simţul moral în societatea noastră. Responsabilitatea şi ţinuta morală sunt imperative categorice în domeniul educaţiei.

Obiectivul central al reformei în învăţământ se cuvine să fie accentuarea caracterului formativ al şcolii atât din punctul de vedere al dezvoltării capacităţii de gândire, cât şi al spiritului moral; reducerea reformei doar la adaptarea programelor de învăţământ pentru dobândirea cunoştinţelor impuse de revoluţia tehnologică a epocii ar fi o eroare cu consecinţe ireparabile pentru lungă vreme. Trebuie să ne decidem dacă vrem un învăţământ la nivel european în spiritul tradiţiei şcolii româneşti sau, vorba lui Ficeac, dorim în continuare ,manelizarea" şcolii şi a societăţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara