Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Şcoala din depozit de Matei Stârcea Crăciun


La trecerea unui an de la deschiderea Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) stăruie încă o anume neclaritate privitoare la menirea instituţiei. Strădania curatorilor de a focaliza expunerile muzeului asupra artei contemporane, concepută autonom de categoria mai amplă a artiştilor contemporani, nu este lesne conştientizată de public. Este contemporan artistul care trăieşte în prezent. Şi este contemporană arta care trăieşte prezentul (valorile prezentului).

MNAC, prin selecţiile pe care le privilegiază în programele sale, se vrea a sublinia precumpănitor permeabilitatea civilizaţiei româneşti la valori ale prezentului - vizualizează prezentul, cu deschideri şi angajamente specifice per ansamblu spaţiului european. Mai curând decât tema efectivă a montajelor video, stilul şi ideaţia acestora afirmă conformarea societăţii româneşti la evoluţii în plină desfăşurare.

Lupta lui Mihai Oroveanu şi a curatorilor MNAC de a rămâne fideli ideii subiacente proiectului, aceea de a crea un muzeu al artei contemporane, dobândeşte contururi noi odată cu deschiderea, în septembrie a.c., a expoziţiei Depozit, polemic subintitulată "aceasta nu este o expoziţie".

În viziunea curatorilor, "lucrările din depozit nu constituie un fond care să permită realizarea unor expoziţii cu adevărat lămuritoare pentru vreuna din orientările artistice ale ultimelor două decenii".

Totuşi, tonul pesimist al textului de sală este frapant infirmat de calitatea spectaculoasă a unora dintre exponatele scoase la lumină. "Depozitaţii" oferă o probă peremptorie că guvernarea comunistă nu a desfigurat elita intelectuală de vreme ce, iată, pictura şi scuptura anilor '70-'90 dau chip vizibil României profunde, expun fizionomia unei culturi care a reuşit să se regândească şi să se regăsească în "tihna" forţată a enclavizării comuniste.

Protestul plasticii contra frontierelor arbitrar închise fascinează prin vigoare şi autenticitate. Stăruie şi azi nestinsă, în memoria iubitorilor de artă, imaginea expoziţiilor montate de Mihai Oroveanu, cu ani în urmă, la Sala Dales sau în sălile ale Teatrului Naţional. Numeroase sunt lucrările, dintre cele acum expuse, care au primit la momentul vernisajelor elogii meritate din partea unor critici marcanţi.

Am vizitat expoziţia Depozit, însoţit de fostul director al unuia dintre marile colegii de artă şi design din Anglia. Reacţia de perplexitate a acestui om de artă, care ne-a vizitat frecvent în ultimii cincisprezece ani, se cere citată aici pentru a atenua temerile neîntemeiate ale echipei MNAC. "Şcoala din depozit", expresia îi aparţine, compune un tablou pregnant, inconfundabil românesc, necunoscut în Occident, pe care mulţi curatori europeni ar fi fericiţi să îl pună în valoare.

Departe de a fi balast, "şcoala din depozit" se cere revalidată de critici anume fiindcă afirmă autenticitatea şi continuitatea unei culturi unanim recunoscută a fi contribuit semnificativ la fundamentarea modernităţii europene.

Diverşi politologi atenţionează că imaginea României, văzută din exterior, apare prea estompată. Guvernarea comunistă a marginalizat programatic intelectualitatea, iar ca urmare componenta cultă a civilizaţiei româneşti s-a disipat în conştiinţa Occidentului.

Faţa profundă a ţării nu o revelă nici tarafurile de lăutari, nici trupele de dansatori populari, nici imaginile viu colorate de mânăstiri din Moldova, nici peisajele de Deltă sau munte, nici siluetele de fabrici şi uzine, nici performanţele uneori uimitoare ale sportivilor. Şi nici chiar - adăugăm referitor la strădaniile recente ale echipei MNAC - producţiile oricât de inspirate ale unor tineri artişti aflaţi la început de carieră.

În mintea occidentalului care parcurge cu privirea atari mărturii de creativitate românească se înfiripă irepresibil întrebarea: "O.K., what else?" O cultură lipsită de elite, sau care le doseşte se condamnă la a deveni corp străin în Europa. Pe la jumătatea veacului, aplaudaci din România, cum îi numeşte ironic Aurel Vlad în instalaţia din expoziţie, se deziceau de Enescu, Gusti, Coandă, Brâncuşi, Ionesco, Eliade, Blaga, Golopenţia, Harry Brauner etc. România a păcătuit prin exces de zel revoluţionar, iar consecinţele repercutate pe termen lung contribuie, în parte, azi, în a ne împinge la coada ţărilor candidate la integrare europeană. În montajul din expoziţia Depozit, compoziţia Ioanei Bătrânu, Grădinile bucuriei (închipuind un triptic de WC-uri), evocă cutremurător epurările ideologice, atât de eficiente în a trimite la "haznaua istoriei", cum se spunea în epocă, opera unor spirite predestinate, în condiţii normale, să europenizeze durabil civilizaţia românească. Raportându-se la acele erori, astăzi îngropate, revine în sarcina generaţiilor prezente sarcina imperativă de a gestiona cu surplus de precauţie valorile existente.

Vestea bună pe care o aduce involuntar Expoziţia "Depozit" este că dispunem, prin plastica românească recentă (anii '70-'90), de un instrument de promoţionare imediată a europenităţii culturii româneşti. Aspectele "fragile" ale acestui patrimoniu nu depăşesc ca pondere aspectele fragile ale societăţii româneşti privite în ansamblu - deci nu pot fi invocate pentru a-i justifica tăinuirea kafkiană în . . . "Depozit". Politica, industria, agricultura, învăţământul, sănătatea, justiţia merg - în proporţii variate - relativ prost în România, dar nimeni nu le îngroapă la beci de dragul de a cosmetiza factice o imagine de paradă.

Afirmaţiile din textul de sală al expoziţiei, privitoare la inadecvarea patrimoniului din depozit pentru organizarea de expoziţii sună neconvingător. Muzee mari europene asumă, pe cont propriu, afirmaţia directorului MNAC privitoare la insuficienţa resurselor financiare în materie de achiziţii.

Licitaţiile de artă, se ştie, distribuie inevitabil, pretutindeni în lume, piesele cele mai valoroase celor ce plătesc mai bine (deci nu muzeelor). Totuşi, în jocul arid al pieţei de valori, un muzeu de artă se înscrie totuşi în mod vital ca placă turnantă menită să situeze statutul artistului în contextul unei generaţii, dar şi să instituie canale de comunicare şi de fertilizare a producţiei artistice. Colecţiile "incomplete" ale MNAC-ului rămân singurul reper major asupra creaţiei plastice a artiştilor contemporani şi se cer ca atare imperios oferite accesului permanent al publicului şi nu mai puţin al studenţilor.

Dacă există voinţa necesară, spaţiile însumate ale MNAC, Galeriei de la Teatrul Naţional şi Muzeului Kalinderu vor apare suficient de ample pentru demararea unui proiect care să expună coerent arta contemporană concomitent cu artiştii contemporani. Diverse muzee europene practică senin această formulă.

Poziţia curatorilor MNAC, legată de "depozitaţi", se dovedeşte contraproductivă chiar şi faţă de proiectele agreate. Căci tânăra artă video promovată la MNAC va fi durabil subminată în credibilitatea sa europeană (sic!) cât timp levitează lax deasupra unui spaţiu umbros de producţii ocultate.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat impactul depozitării "Depozitaţilor" asupra învăţământului de artă. A împiedica pe studenţi să cunoască temeinic creaţia artiştilor care reprezintă cel mai consistent plastica românească de azi, revine la a-i priva de o ingredientă cardinală, indispensabilă în dezvoltarea, oricât de liberă, a propriei lor personalităţi.

Articolul prezent nu se vrea polemic. Sfada publică între curatori şi artişti se poate prelungi indefinit. Dar spectacolul, chiar în momentele de suspans prizate uneori de public, rămâne în esenţă trist. MNAC a inclus inspirat, în expoziţia inaugurală, o Sală Paul Neagu - Horea Bernea, în care figurau câteva exemplare de Cratime, un simbol major oferit de Neagu generaţiei prezente ca talisman al concordiei. Este acesta un mod de a spune că MNAC-ul se află, totuşi, din primele momente ale existenţei sale, sub semnul unei deveniri faste.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara