Numărul curent: 42

Instituţii:
Cînd s-a înfiinţat Societatea Scriitorilor Români ? de Victor Durnea


Imaginea din presa scrisă şi vorbită a ultimelor evenimente din Uniunea Scriitorilor mi-a actualizat o constatare mai veche, anume că se cunoaşte destul de puţin din trecutul acestei instituţii, îndeosebi începuturile ei. Dar chiar în declaraţiile făcute de dl Nicolae Manolescu după recenta sa alegere ca preşedinte s-a strecurat ideea că, în însuşi statutul organizaţiei, figurează neadevărul, ce ar trebui corectat, că Societatea Scriitorilor Români, pe care Uniunea o continuă, s-a înfiinţat în 1909. Afirmînd acest lucru, dl Manolescu s-a bazat, foarte probabil, pe cercetările mai vechi ale lui Ion Munteanu şi ale lui Teodor Vârgolici, reunite nu de mult în volumele Istoricul societăţilor scriitorilor români. 1899-1949, aparţinînd celui dintîi1, şi Istoria Societăţii Scriitorilor Români (1908-1948), iscălită de cel de al doilea2, cercetări care susţin teza cu pricina. Punctul lor de plecare se află în articolul Cînd s-a fondat ŤSocietatea Scriitorilor Româniť?, publicat de Emil Gârleanu în revista ,Proza" în 1915. Aici, pornind de la un document ,regăsit", autorul susţine tranşant: ,E neîndoielnic, dar că ŤSocietatea Scriitorilor Româniť s-a întemeiat la 28 noiembrie 19083. E adevărat că la 2 septembrie 1909 s-au pus baze mai temeinice societăţei, dar data fondării e cea de sus şi trebuie păstrată ca atare."4 O a doua sursă este articolul Cînd a fost înfiinţată ŤSocietatea Scriitorilor Româniť. Contribuţiuni la istoricul societăţii, inserat, 12 ani mai tîrziu, de Virgil Caraivan, casierul societăţii înfiinţate în 1908, în revista ,Răzeşul"5, articol ce pledează pentru aceeaşi dată, dar corectează o serie de afirmaţii ale lui Emil Gârleanu. În urmă, alte intervenţii au preluat integral sau parţial informaţiile, ducîndu-le pînă astăzi.

Autorul volumului Din lumea celor ce nu cuvîntă îşi motiva demersul prin faptul că, astfel, ,se face dreptate şi acelor adevăraţi iniţiatori ai întemeierei unei societăţi a publiciştilor români, - pînă atunci cuvîntul scriitor era hărăzit numai copiştilor de pe la autorităţi", el însuşi fiind cel ce ,a stăruit să redăm cuvîntului adevărata lui menire". Nu mai trebuie, fireşte, să subliniez că, implicit, erau diminuate meritele celor angajaţi în acţiunea din 2 septembrie 1909, cînd doar ,s-au pus baze mai temeinice societăţii".

Însă teza avansată în articol contrazice un act oficial, emis cu numai trei ani mai înainte şi, mai mult, tocmai pe cînd Emil Gârleanu era preşedinte, anume legea ce recunoştea Societăţii Scriitorilor Români ,calitatea de persoană morală". Iar aici se precizează: ,cu drept de a funcţiona după statutele ei din 2 septemvrie 1909"6. Şi dacă textul acesta suportă încă interpretări diferite, orice ambiguitate este eliminată în rapoartele înaintate de comisiile celor două camere, primul ,considerent" invocat fiind formulat astfel: ,În anul 1909 s-a alcătuit o societate sub denumirea de ŤSocietatea Scriitorilor Româniť"7.

Dar articolul lui Gârleanu nu contrazicea numai legea aceasta. El punea între paranteze o suită de fapte, ale căror urme erau încă proaspete atunci, în 1915, şi pot fi astăzi descoperite cu uşurinţă.

Eşecul Societăţii Scriitorilor Români ,întemeiată la 28 aprilie 1908"8 devenise evident pentru mulţi literaţi în primăvara anului următor, determinînd în consecinţă reluarea eforturilor. Mai întîi, un outsider, Il. Chendi, care, perspicace, avertizase din vreme9 asupra drumului greşit apucat (mai ales prin excluderea din principiu a criticilor), publică în mai 1909 articolul Societăţile scriitorilor români10, în care, după ce schiţează (din nou) ,un istoric" al încercărilor precedente, încheiat cu constatarea drastică a eşecului ,celei mai noi" ("Cea mai nouă încercare de a se constitui în societate a făcut-o o fracţiune de scriitori bucureşteni în anul trecut, proclamîndu-şi de preşedinte pe poetul Cincinat Pavelescu. Organizarea nefiind însă serioasă, s-a desfiinţat după cîteva consfătuiri prealabile."11), reitera propunerea sa mai veche de a se înfiinţa o societate a scriitorilor, coagulată dacă nu de ,înţelegere" şi de interese comune, măcar de ,cultul pentru mărimile apuse", în speţă de ridicarea unui monument lui Eminescu. Două luni mai tîrziu, doi insiders, poeţii D. Anghel şi St. O. Iosif12, lansează concomitent două ,manifeste", unul, în formă de articol, apărut sub titlul Un congres al scriitorilor!, în paginile ziarului ,Minerva", celălalt, în versuri, intitulat Congresul literaţilor şi inserat la rubrica Cronica veselă a revistei ,Viaţa românească". În articol, după ce prezentau, în antiteză întrucîtva şarjată, situaţia înfloritoare a editurilor şi aceea, caracterizată de mizerie materială, a scriitorilor români, după ce întîrziau asupra unui eşec notoriu în organizarea breslei scriitoriceşti13 (eşec datorat deturnării de la interesul comun la cel privat, al iniţiatorului14), în final, autorii lansau un patetic apel: ,ş?ţ o, tovarăşi cari suferim de aceleaşi răni învederate, cum nu mai avem nimic de aşteptat, nu credeţi că ar fi timpul să uităm tot ce ne dezbină, toate nemulţumirile trecătoare şi pornirile vrăjmaşe dintre noi şi să ne apropiem şi să ne sfătuim într-un congres, doar am realiza odată o adevărată societate a oamenilor de litere din ţara românească?!"15

Propunerea lui Chendi nu stîrneşte, se pare, nici un ecou (şi explicaţia trebuie căutată în firea criticului). Nu aşa se întîmplă cu apelul ,dioscurilor". Astfel, de pildă, el este reprodus în ziarul ieşean ,Opinia" (cu un comentariu final mai degrabă detaşat-sceptic: ,Dacă literaţii români sînt aşa cum îi zugrăvesc d-nii Anghel şi Iosif, şansele de reuşită ale Ťcongresuluiť ni se par foarte slabe. Dar, măcar de curiozitate, am vrea să-i vedem reuniţi laolaltă pe toţi scriitorii noştri. Măcar o singură zi - fără Ťinvidie şi răutateť. E oare cu neputinţă?..." 16). El prilejuieşte însă şi articolul Viaţa literară17, al aceluiaşi Il. Chendi, favorabil ideii.

Preconizatul congres al scriitorilor nu a avut loc, dar obiectivele sale imediate au fost totuşi atinse, în parte, printr-o întrunire pregătitoare, ţinută la restaurantul Bulevard, în 21 august, la care au participat 16 scriitori18, mai toţi membri ai societăţii înfiinţate în 1908. În afară de fixarea datei şi locului adunării de constituire (2 septembrie, holul Teatrului Naţional) şi a ordinei de zi, se va fi format şi un grup pentru a lucra la ,statutele" provizorii ale noii societăţi, care trebuiau tipărite (în absenţa altui mijloc de multiplicare) în vederea discutării lor19. E posibil (aşa sugerează unele surse) să se fi stabilit şi o listă a celor ce urmau să fie invitaţi la adunare, deci, a viitorilor membri. (Mai tîrziu, se vor ridica obiecţii asupra procedurii ,discreţionare" a comitetului de iniţiativă.) Se va fi luat, totodată, şi decizia lansării unei anchete literare, cu care s-a însărcinat Vasile Savel, tînăr redactor al ziarului ,Minerva"20. Acesta, deşi răgazul era foarte scurt, iar vacanţa, în toi, a reuşit să obţină răspunsuri semnificative la cele trei întrebări formulate: ,I. Se simte nevoia înfiinţărei unei societăţi a scriitorilor? II. Cum s-ar putea ajunge la realizarea acestui scop cît mai curînd? III. Ce foloase reale ar aduce societatea culturei noastre naţionale?"21. Astfel, în paginile ,Minervei"22 au apărut răspunsurile semnate de C. Rădulescu-Motru, Ioan Adam, Il. Chendi, E. Lovinescu, Mihail Sadoveanu, I. Scurtu, N. N. Beldiceanu, D. Anghel şi St. O. Iosif23, în timp ce acela al lui N. Iorga a văzut lumina zilei în ,Neamul romănesc"24. Tot răspunsuri la anchetă pot fi considerate, de asemenea, cîteva articole axate pe evenimentul anunţat: O societate a scriitorilor, ş?ţ Convorbire cu doi scriitori, de M. Faust25, Cu privire la ,Societatea Scriitorilor Români", de C. M. şCorneliu Moldovanuţ26, Literaţi, literatură şi public, de Alexandrescu-Dorna27, Societatea Scriitorilor, de S. şSoveja - S. Mehedinţiţ28, Istoricul societăţilor de scriitori români, al lui D. Teleor29. Într-o majoritate covîrşitoare, participanţii la anchetă sînt favorabili iniţiativei în legătură cu care fuseseră consultaţi, mulţi exprimînd şi opinii interesante referitoare la scopurile ori la mijloacele propuse. Asupra lor nu e momentul să ne oprim aici.



Adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români are loc, în amfiteatrul Liceului "Gh. Lazăr", nu în holul Teatrului Naţional, la data programată şi se desfăşoară conform ordinii stabilite. Participanţii au fost în număr de 25, alţi 25 dîndu-şi adeziunea prin procură. (Numele nu le mai dau, fiind iarăşi cunoscute). Se cuvine menţionat însă că evenimentul este oglindit pe larg de mai toate ziarele şi revistele vremii şi că în toate relatările se întîlnesc termenii înfiinţare, constituire, întemeiere30. Din aceste dări de seamă, reţin aici un singur fapt lămuritor pentru subiectul abordat - demisia preşedintelui societăţii înfiinţate în 1908. În versiunea "Voinţei naţionale": "D. Cincinat Pavelescu, fostul preşedinte al efemerei societăţi constituite anul trecut, declară că aderă cu inima în noua societate, demiţîndu-se din onoarea pe care de altfel nici n-a avut ocazia s-o facă să corespundă unei activităţi reale." Gestul nu poate avea altă motivare decît dorinţa poetului de a lăsa la latitudinea membrilor societăţii al cărei preşedinte fusese ales în 1908 să activeze mai departe în ea ori să se înscrie în cea nouă.

Atît pe durata pregătirii adunării de constituire, cît şi după aceasta, nimeni din comitetul fostei societăţi şi nici un membru de rînd al ei nu a adus în presă acuzaţii de ilegalitate ori de imoralitate (de preluare ilicită a numelui şi a statutelor). Ceea ce nu înseamnă că noua societate nu a fost o vreme ţinta unor puternice atacuri. În stil de pamflet, a atacat-o Caion, membru al Societăţii Române de Literatură şi Artă31. Venind din partea compromisului detractor al lui Caragiale, atacul nu era de natură să pună în primejdie existenţa tinerei societăţi. Şi el nici nu a primit vreo ripostă. În schimb, alte atacuri au făcut ca, în intervalul septembrie 1909 - martie 1910, comitetul de conducere al SSR să se angajeze în dispute înverşunate. Prezentarea lor nu-şi are locul aici, dar se cuvine spus că tocmai acţiunii acestui comitet, îndeosebi a grupului Mihail Sadoveanu, D. Anghel, St. O. Iosif şi Il. Chendi (reunit şi la revista "Cumpăna"), i se datorează faptul că noua societate nu a eşuat precum cea din 1908.

Concluzia, cred, se impune de la sine: Societatea Scriitorilor Români s-a înfiinţat la 2 septembrie 1909 şi primul ei preşedinte a fost Mihail Sadoveanu. Cealaltă societate, cu acelaşi nume, înfiinţată la 28 aprilie 1908, este una dintre tentativele precedente eşuate, a cărei importanţă, în fond, este mai mică decît cea a Societăţii Române de Literatură şi Artă, ce a izbutit să se legalizeze şi a avut o existenţă mai lungă.



_____________________

1 Bucureşti, Editura Eminescu, 1998, 118 p. Cele mai multe capitole au fost publicate înainte de 1989 în diverse reviste. Astfel, un documentar, intitulat Societatea Scriitorilor Români 75, apare în România literară din 21 aprilie 1983 (nr. 16, p. 12-13). Probabil că autorul, stins din viaţă în 1992, nu şi-a mai revăzut lucrarea.

2 Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 2002, 154 p. Publicată, iniţial, în România literară şi în "Adevărul literar şi artistic".

3 Lapsus calami? "Procesul verbal" e datat 28 aprilie 1909.

4 În "Proza", an I, nr. 2, p. 20.

5 "Răzeşul", an I, nr. 2, februarie 1926. A fost tipărit, în 1939, ca "extras revăzut şi adăugit".

6 "Monitorul Oficial", 1911-1912, p. 1338.

7 "Monitorul Oficial", Dezbaterile Senatului, şedinţa din 20 ianuarie 1912, p. 529.

8 Sintagma figura pe ştampila societăţii.

9 Fără critici, în "Viaţa literară şi artistică", an II, nr. 12, din 23 martie 1912.

10 "Noua revistă română", vol. VI, nr. 6, din 17 mai 1909, p. 91.

11 La fel de drastic se va pronunţa ceva mai tîrziu şi I. Scurtu: "Se ştie, anume, că astă toamnă şsicţ, o iniţiativă foarte tînără a izbutit să creeze numai aparenţele unei societăţi a oamenilor de litere. Ambiţiuni pripite şi nejustificate, jigniri mai mult ori mai puţin explicabile şi alte asemenea mici păcate au provocat moartea timpurie a plăpîndei şi şubredei societăţi. Astăzi, mulţi nici nu mai ştiu dacă a murit, pentru că nu apucaseră să afle vestea naşterea sale destul de tainice..." ("Sămănătorul", an VIII, nr. 35, din 30 august 1909, p. 729.)

12 Cel dintîi fusese ales în aprilie 1908, vicepreşedinte, cel de-al doilea, bibliotecar.

13 Este vorba de Societatea Română de Literatură şi Artă, înfiinţată ceva mai înainte şi recunoscută ca persoană morală în 1904. Cei doi s-au sfiit, din motive lesne de înţeles, să vorbească şi despre eşecul recent.

14 "Dioscurii" făceau aluzie la N. Petraşcu, membru în "comitetul" Societăţii Române de Literatură şi Artă sau "director" al ei.

15 În "Minerva", an I, nr. 206, din 12 iulie 1909, p. 1; reprodus în D. Anghel şi St. O. Iosif, Scrieri, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi comentarii de Ion Roman, vol. II, Bucureşti, Ed. Minerva, 1982, p. 404-406.

16 An VI, nr. 775, din 17 iulie 1909, p. 1-2.

17 În "ţara noastră", an III, nr. 30, din 26 iulie/8 august 1909, p. 237-238.

18 Numele acestora este în general cunoscut, motiv pentru care nu le reproduc aici.

19 Despre acestea, Emil Gârleanu spune în articolul citat că sînt cele din 1908 "cu mici modificări" şi că "se datoresc, în întregime, nefericitului şi neuitatului Il. Chendi", care "s-a călăuzit după cele ale Societăţii ungare Petoffi". După Virgil Caraivan, statutele din 1908 au fost alcătuite de un grup din care nu făcea parte Chendi (care nici nu fusese admis în societate, întrucît era critic), modelul fiind statutele Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa, precum şi cele ale Societăţii generale a artiştilor plastici din România, fondată în ianuarie 1908. Identitatea statutelor din 1908 şi 1909 nu poate fi astăzi verificată, nemaiexistînd nici un exemplar din cel dintîi. O dovadă a ei pare să fie însuşi numele societăţii, care figurează în primele articole. Dar "preluarea" numelui SSR în 1909 poate să ateste şi faptul că organizaţia cu acest nume nu mai exista în fapt. Este, de asemenea, foarte probabil ca "modificările mici" admise de Gârleanu şi de Caraivan să fi fost ceva mai mari. Desigur, în mod relativ, căci, în cele din urmă, statutele tuturor societăţilor scritoriceşti seamănă în multe puncte.

20 Era în relaţii foarte bune cu ieşenii: fusese elevul lui G. Ibrăileanu, iar mai tîrziu va fi "secretar" lui D. Anghel.

21 În "Minerva", an I, nr. 251, din 26 august 1909, p. 1.

22 În "Minerva", an I, numerele 252, 254, 256, 259, din 27 august - 3 septembrie 1909.

23 Spicuiesc dintr-o scrisoare adresată de V. Savel lui G. Ibrăileanu: "V-am trimis o invitaţie prin care vă rugam să-mi răspundeţi la cîteva întrebări relativ la Societatea scriitorilor. Aceeaşi invitaţie am trimis-o şi d-lui Stere şi d-nei Sadoveanu (invitaţia a fost trimisă la vreo 20 de scriitori şi profesori univ.) Cred că veţi bineşvoiţ să-mi răspundeţi şi să stăruiţi şi pe lîngă d. St. şi d-na Sad. ca să răspundă. Aş fi foarte vexat dacă nu aş putea fi onorat cu răspunsurile dv, care ar avea o deosebită importanţă. ş...ţ Ar fi foarte bine să le pot avea înainte de 2 sept. cînd Anghel, Iosif, Sadoveanu vor să facă această societate." (Scrisori Ibrăileanu, III, 384.) Criticul de la Iaşi fusese deja informat de M. Sadoveanu cu privire la iniţiativă. Într-o epistolă trimisă la 16 august, de la Fălticeni, prozatorul preciza felul şi rosturile societăţii, într-o formă foarte apropiată de ceea ce va fi răspunsul său la anchetă, şi adăuga, strecurînd în rugăminte tonuri cvsiimperative: "Te rog să aderezi şi d-ta şi să faci şi pe Pătrăşcanu să adereze şi pe cine vei mai crede de cuviinţă. Faceţi să găsesc la Bucureşti, Bulevardul Academiei 3, în ziua de 2 septembrie, scrisorile dv. de aderare, care vor fi procuri pentru mine. În ziua aceea constituim legal societatea. Nu te da în lături."(Idem, I, p. 245.)

24 N. Iorga, "Societatea scriitorilor români?", în "Neamul românesc", an IV, nr. 96, din 28 august 1909, p. 1529-1530.

25 În "Dimineaţa", an VI, nr. 1516, 23 august 1909.

26 În "Convorbiri critice", an III, nr. 7 şi 8, din 25 august 1909, p. 571-572.

27 În "Universul literar", an XXVI, nr. 36, din 31 august 1909, p. 2, reprodus şi în "Universul", an XXVII, nr. 239, din 1 septembrie 1909, p. 1.

28 În "Convorbiri literare", an XLIII, nr. 9 septembrie 1909, p. 1011-1014.

29 În "Minerva", an I, nr. 263, 7 septembrie 1909, p. 4.

30 D., Constituirea societăţii scriitorilor români, în "Minerva", an I, nr. 260, din 4 septembrie 1909, p. 1; Z., Constituirea societăţii scriitorilor români, în "Universul", an XXVI, nr. 242, din 4 septembrie 1909, p. 3; ***, Societatea scriitorilor români, în "Voinţa naţională", an XXVI, nr. 7251, din 4 septembrie 1909; ***, Societatea scriitorilor români, în "Viitorul", an III, nr. 649, din 4 septembrie 1909, p. 2; ***, Constituirea societăţii scriitorilor români , în "Ordinea", an II, nr. 513, din 4 septembrie 1909, p. 2; Reporter, Constituirea societăţii scriitorilor români, în "Dimineaţa", an VI, nr. 1988, din 4 septembrie 1909, p. 1; I. Scurtu, Societatea Scriitorilor Români, "Sămănătorul", an VIII, nr. 37, din 13 septembrie 1909, p. 751-752. Scurte note au apărut şi în "Viaţa românească", "Luceafărul" ş.a.

31 Liber, Epiloguri: Oamenii de litere români, în "Românul literar şi politic", tom VIII, serie nouă, nr. 1, din 20 septembrie 1909, p. 6. Reţin, drept probă, un pasaj: "Noua societate alcătuită din tot felul de declasaţi: militari cari şi-au părăsit cariera înlocuind vătraiul prin pana de gîscă; foşti casieri de la cooperativele alcoolice din Ardeal, copişti de prefectură, paracliseri şi foşti rîndaşi pe la judecătoriile de pace, transformaţi în oameni de litere prin ironia lui Macedonski, prin nătîngia lui Mihalache sau prin răutatea lui Iorga, s-au adunat şi au luat numele unei societăţi care există şi este alcătuită din scriitori respectabili. Cu Herţ, Kendich, Ivăciuk, Demetrius, este sigur că noua societate va desfiinţa pe cea veche, în care întîlnim oameni respectabili ca A. D. Xenopol, Riria, N. Petraşcu, Pompiliu Eliade, Gr. Tocilescu etc."