Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cînd personajele au auz fin şi miros infailibil… de Catrinel Popa

Biografia unui cocker spaniel din epoca Victoriană
Spre deosebire de alte scrieri ale Virginiei Woolf, traduse şi reeditate periodic, Flush – microromanul cu caracter biografic, consacrat spaniel-ului poetei victoriene Elizabeth Barrett Browning – nu pare să fi suscitat în spaţiul nostru cultural un interes deosebit. Dovadă că nici nu a fost tradus pînă acum în limba română, deşi voga studiilor culturale (şi, mai recent, a aşa-numitelor „animal studies”), a făcut să fie adesea invocat în ultimii ani, în cadrul conferinţelor de literatură engleză şi teorie literară.
Reţinerile s-ar putea explica prin faptul că, în comparaţie cu Orlando sau cu Doamna Dalloway, romanul acesta pare mai curînd unul de raftul al doilea: divertisment agreabil (agrementat cu cîteva clişee weepie), respiro între două opere „serioase”, exerciţiu ludic al unei mari scriitoare şi al unei mari iubitoare de animale (poreclită de altfel Goat/ Capra, de către cei din anturajul său).
Chiar însemnările din jurnalul Virginiei Woolf de la începutul lui 1933 (an în care publică mai multe romane, printre care şi pe cel în discuţie), par să vină în sprijinul unei asemenea abordări. „M-am refugiat în Flush”, nota ea într-o împrejurare; iar la 28 aprilie 1933, cu puţine zile înaintea ieşirii de sub tipar a cărţii:„şMţă odihnesc puţin după corectura acestei stupidităţi de Flush – ah, ce pierdere de timp!”i Desigur, n-ar fi prudent să luăm ad literam asemenea mărturisiri (mai ales în cazul scriitorilor înclinaţi să împingă autoexigenţa pînă la „masochism”); cert este că textul a fost rescris de trei ori şi pînă la sfîrşit autoarea pare să fi rămas cu sentimentul chinuitor că un lucru esenţial i-a scăpat printre degete.
Împrejurarea se poate explica prin faptul că, sub aparenţa de roman lejer, de vacanţă, bun de zvîrlit pe raftul cu cărţi despre animale de companie, Flush se dovedeşte, o scriere complexă şi, în felul său, tot atît de complicată ca Orlando, cînd vine vorba despre explorarea consecinţelor ce decurg din dislocarea ironică a feluritelor modele consacrate prin tradiţie. Antrenînd multiple paliere de semnificaţie (de la acela al anecdoticului biografic, pînă la cel al memoriei literaturii, cu cîteva inserturi ce anticipează gustul mai nou pentru faction ori critifiction), filtrînd o puzderie de pasiuni, obsesii şi anxietăţi ale scriitoarei, Flush se prezintă ca o scriere prin excelenţă hibridă şi plurietajată. În acest context, nu e de mirare că receptarea a urmat un traseu sinuos şi imprevizibil (de la succesul de public înregistrat la data apariţiei, care nu pare să o fi bucurat prea mult pe scriitoare, la conul de umbră de cîteva decenii în care a intrat în cea de-a doua jumătate a secolului XX şi pînă la suprainterpretarea din epoca actuală). În legătură cu acest ultim aspect, Adelina Patrichi, în Cuvîntul ce prefaţează ediţia, alcătuieşte un amănunţit inventar al etichetelor atribuite astăzi romanului: „biografie iconoclastă”, „satiră politică”, „metaforă autobiografică”, „roman istoric” etc. Am putea adăuga la această lungă listă şi formula propusă de David Herman, într-un număr recent al revistei Modern Fiction Studiesii, anume aceea de „metabiografie”.
Oricum ar fi, nu încape îndoială că, în zilele noastre, Flush se dovedeşte în mai mare măsură ca oricînd, capabil să suscite interesul unor categorii diferite de cititori, stimulînd deopotrivă verva interpretativă a exegeţilor. Cu multe decenii înaintea unor autori ca Alessandro Boffa, cu Eşti un animal, Viskovitz (1998) sau Sam Savage, din Firmin. Aventurile unei vieţi subterane (2006), Virginia Woolf a ştiut, după cum se poate constata, să valorifice magistral consecinţele ce decurg din împrumutarea unui unghi de vedere insolit (în cazul de faţă acela al unui cocker spaniel pur sînge, dotat nu numai cu auz fin şi miros infailibil, dar şi cu inteligenţă, sensibilitate şi… simţ al umorului). Dacă la acestea mai adăugăm amănuntul că Flush este, în felul său, şi un iniţiat într-ale literaturii („contaminat” de acest „morb” nobil ca urmare a îndelungatei convieţuiri cu Miss Barrett, viitoarea doamnă Browning şi una dintre cele mai apreciate scriitoare ale epocii victoriene), ne dăm seama că perspectiva aleasă de Virginia Woolf (o perspectivă ex-centrică în toate sensurile cuvîntului), nu e nicidecum rod al capriciului sau hazardului. Este în joc aici nu doar o miză iconoclastă, aceea de a submina prestigiul doxei (criticii britanici au identificat, de altfel, una dintre ţintele recognoscibile ale ironiei amicale a scriitoarei, anume volumul lui Lytton Strachey, Eminent Victorians), ci – fapt mai semnificativ – şi o miză subiectivă sau personală: aceea de a recupera, fie şi prin ricoşeu, frînturi ale propriei biografii. Să fie oare jocul de-a biografia din acest mic roman cu totul lipsit de legătură cu împrejurarea că Virginia era fiica unui biograf ilustru, Leslie Stephen? În plus, istoria iubirii dintre Elizabeth Barrett şi Robert Browning poate fi citită foarte bine în cheie oblicautobiografică (reduplicînd povestea cuplului Leonard şi Virginia Woolf), după cum tot dintr-o asemenea perspectivă se poate interpreta şi relaţia dintre domnişoara Barrett şi Flush (recunoscută fiind pasiunea Virginiei Woolf pentru cîini şi în special pentru Pinka, modelul real al cockerului din epoca victoriană). Dar dincolo de toate acestea, esenţială rămîne capacitatea scriitoarei de a-şi asuma postura incomodă a celui ce nu se dă în lături de a testa limitele omenescului, luînd foarte în serios un „intermediar” aparent neserios, într-o naraţiune ce pare scrisă – după cum remarca Quentin Bell – nu atît de o iubitoare de animale cît de cineva „care îşi doreşte din tot sufletul să fie cîine”.

Epopeea atotştiutorului nas dominican
Dacă Flush – în pofida insolitului perspectivei – se mişcă totuşi între graniţele unei geografii recognoscibile (chiar şi atunci cînd compune poeme din mirosuri, o face pornind de la aburul bucătăriilor de pe Wimpole Street sau de la parfumurile vegetaţiei din Toscana), în schimb cu Dominic, protagonistul romanului eponim al lui William Steig, pătrundem în plin teritoriu al miraculosului, spaţiu în care eroul, „un cîine cu suflet de aur şi nervi de oţel”, se dovedeşte călăuză de nădejde.
William Steig (1907-2003), autorul acestui încîntător fantasy (destinat copiilor de toate vîrstele), a fost iniţial un prolific ilustrator, de scris apucîndu-se abia după vîrsta de 60 de ani. Devenit faimos mai cu seamă datorită aventurilor lui Shrek, monstruleţul verde, care din paginile volumului s-a mutat pe marele ecran (cine n-a auzit de seria de animaţie ce-i poartă numele?!), Steig a semnat nu mai puţin de 30 de cărţi pentru copii, printre care Sylvester şi pietricica fermecată, Insula lui Abel (ambele distinse cu Medalia Caldecott), Doctor De Soto şi mai sus pomenita „odisee” a lui Dominic.
Aceasta din urmă pare destinată să zdruncine multe prejudecăţi, şi în primul rînd pe aceea că „lecţiile” de morală ar trebui să fie neapărat, „serioase” (adică plictisitoare şi insipide). Povestea – construită după schema prozei picareşti – oferă o astfel de lecţie, dar într-o manieră pe cît de discretă, pe atît de convingătoare. La suprafaţă ea urmează tipicul oricărui fantasy care se respectă (cu înfruntarea dintre „cei răi”, reprezentanţi în acest caz de membrii găştii Judecata-de-Apoi, şi „cei buni”, strînşi în jurul lui Dominic; cu vrăji, obiecte şi formule magice şi triumful, în final, al celor buni). În stratul său de adîncime, însă, odiseea cîinelui „cu suflet de aur” se dovedeşte nu numai o înşiruire palpitantă de aventuri – magice, comice, captivante – ci şi o reflecţie implicită asupra prieteniei, dragostei, empatiei, curajului, asupra micilor bucurii şi marilor tristeţi, aşa cum numai „senzorii” infailibili ai unui cîine le pot percepe. Mirosul joacă şi în cazul lui Dominic un rol crucial: „Primul lucru pe care Dominic îl observa întotdeauna erau mirosurile. Camera în care intrase mirosea a cameră de bolnav”. Este momentul ce precedă una dintre întîlnirile decisive, aceea cu bătrînul porc Bartolomeu Bursuc, un porc de treabă şi foarte bogat, de la care Dominic va primi nu numai o uriaşă avere, ci şi una dintre cele mai dificile „lecţii”de viaţă (Bartolomeu este cel care îl învaţă „cum se poate muri”). Şi tot „atotştiutorul nas dominican” este cel care îl ghidează, în finalul poveştii, către Olga, „cel mai frumos exemplar canin pe care îl văzuse în viaţa lui”.
Una dintre specialităţile lui William Steig rămîne aceea de a demola stereotipuri, prejudecăţi, sensuri primite de-a gata. Dovadă că, în paginile acestui fantasy ironic şi parodic deopotrivă, porcii (fie ei mistreţi sau domestici), sînt înzestraţi cu caracter ireproşabil, gîştele se dovedesc înţelepte şi cultivate, iar elefanţii… mici şi uituci (micul Mwana Bhomba uită parola magică PRESTO şi astfel provoacă tot felul de încurcături). Procedee de tipul acesta – iconoclaste, în esenţă – trădează nu numai spiritul ludic al scriitorului, ci şi apetenţa (postmodernistă, s-ar zice), către reciclarea unor elemente decupate din mai toate poveştile cunoscute (de la Frumoasa din pădurea adormită, la Pinocchio, de la Ali Baba şi cei 40 de hoţi, la Povestea celor trei purceluşi). Chiar numele personajelor-animale sunt alese în spiritul aceleiaşi înclinaţii ludice (o ţestoasă se numeşte Solomon Cangurmic, gîsca poartă numele de Matilda Vulpe, iar măgarul – pe acela de Eleazar Mistreţ)
Cît despre protagonist, nu numai că e un cîine cu auz fin şi nas infailibil, de care te poţi lesne îndrăgosti, dar reprezintă totodată – lucru plauzibil în desenele animate sau în basme – un „model” de comportament uman (prea uman?), pentru cititorii mari sau mici. Un „model” înzestrat pe deasupra – cum rar li se întâmplă modelelor – cu fler şi umor, invitându-ne să reflectăm la natura binelui şi a răului, la prietenie şi la primejdiile bogăţiei nemăsurate, la încurcatele căi ale destinului şi răsplata dragostei adevărate.

__________
i p.231
iiDavid Herman, „Modernist Life Writing and Non-Human Lives: Ecologies of Experience in Virginia Woolf’s Flush”, Modern Fiction Studies, Johns Hopkins University Press, vol. 59, no.3/ Fall 2013, p.547

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara