Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Când lumina nu mai vine de la Răsărit de Răzvan Mihai Năstase

Eugen Ruge, Vremea luminii care păleşte,
traducere din limba germană şi note de Oana-Nora- Căpăţână,
Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2013, 384 pag.

La Târgul de Carte Bookfest, invitaţi de onoare au fost scriitorii de limbă germană, moment prielnic pentru edituri să publice numeroase traduceri ale unor cărţi şi autori în vogă în Germania, Austria sau Elveţia. Este şi cazul lui Eugen Ruge, cu Vremea luminii care păleşte, roman apărut la Curtea Veche Publishing în cadrul colecţiei Byblos, în traducerea excelentă semnată de Nora Căpăţână.
Eugen Ruge, fiul unui prizonier de război german şi al unei rusoaice din Siberia, născut în URSS, este de formaţie matematician, dar imediat după căderea comunismului s-a dedicat scrisului, alegând dramaturgia. Pe lângă piese de teatru, a scris numeroase scenarii, iar romanul de faţă, apărut în 2011, este prima lui carte de proză. Vremea luminii care păleşte este un Bildungsroman întins pe patru generaţii şi relatat din perspective naratoriale care se schimbă constant. Cu fiecare capitol, Ruge modifică şi vocea povestitorului şi locul şi timpul acţiunii, pendulând după bunul plac în istoria unei familii suprapuse peste istoria care a marcat Europa secolului XX. Charlotte Powileit, căsătorită cu un securist antipatic, Wilhelm Umnitzer (pe care îl şi omoară la 90 de ani, fără ca nimeni să-şi dea seama de asta), îşi duce viaţa în exil şi schimbă întunecata Germanie marcată de totalitarisme pe un Mexic însorit din care trimite vederi nepoţilor. Fiul ei, Kurt, reputat istoric redegist, se căsătoreşte cu o rusoaică, Irina, iar spre bătrâneţe ajunge să sufere de Alzheimer – subtilă ironie şi critică a sistemului, un istoric al comunismului pe faţă şi un adversar al acestuia în forul lui interior ajungând să sufere de o permanentă amnezie! Alexander Umnitzer, fiul lui Kurt, este probabil cel mai important personaj al romanului, cel în jurul căruia par să graviteze celelalte generaţii ale familiei. Trecut binişor de prima tinereţe, fără sprijinul unei familii şi aflând că suferă de cancer în stadiu avansat, Alexander hotărăşte să lase în urmă totul şi să plece înspre Mexicul la care visase încă din copilărie, inspirat de unele descrieri sumare ale bunicii sale şi de câteva instantanee, genul de spaţiu solar pe care o imaginaţie febrilă îl transformă într-un paradis ipotetic. Ironia amară a autorului lucrează şi aici, fiindcă Alexander, în locul unei oaze de linişte în care să-şi ducă în tihnă puţinele zile rămase, dă peste o lume violentă, este jefuit şi bătut, pierzând şi bruma de avere pe care o mai avea. Cel mai tânăr vlăstar al familiei, Markus Umnitzer, nu înţelege din capitalismul la care sperau înaintaşii lui decât o poartă deschisă spre droguri şi viaţă de noapte.
Experienţa de autor dramatic a lui Eugen Ruge se vede limpede în uşurinţa cu care se mulează pe diferite voci naratoriale. De foarte multe ori aceleaşi evenimente sunt relatate din punctul de vedere al altor actanţi, iar forţa de radiografiere a gândurilor pe care o vădeşte prozatorul german este excepţională. Astfel asistăm la spectacolul încleştării unor minţi, vedem sforile din spatele convenţiilor sociale, minciunile nevinovate, frustrările ascunse sub preş, tensiunile pe care un narator omniscient nu ar fi capabil să le facă să transpară.
Deşi la prima vedere Eugen Ruge pare să condamne rând pe rând fiecare formă de orânduire socială, fascism, comunism, capitalism, arătând cum cei care trăiesc aceste sisteme sfârşesc prin a eşua complet, spre finalul cărţii asistăm la o turnură ciudată, către un optimism greu de intuit până atunci. Ajuns într-un punct în care nu mai are nimic de pierdut şi cu sănătatea la pământ, Alexander găseşte puterea de a accepta viaţa aşa cum e, de a o trăi împăcat cu lumea şi cu el însuşi şi de a se bucura zi de zi, în pofida traiului modest, de lucruri mărunte (alergări, o partidă de şah, un somn de amiază legănat în hamac pe malul mării). Această fericită deturnare a cursului unei poveşti care părea să se îndrepte spre un sfârşit trist salvează cartea şi avansează o idee interesantă: aşa cum adeseori ratarea e colectivă, salvarea ţine de efortul individual al fiecăruia.
Vremea luminii care păleşte e o carte despre treceri, praguri şi existenţe la interval, care poate fi citită atât în cheie de critică socială (lumina de la răsărit care lasă loc capitalismului), cât şi ca poveste mai generală, cu tâlc, despre schimbările de paradigme şi nevoia omului de a se adapta la noi realităţi pentru a supravieţui. Eşecul nu este adus neapărat de convenţiile unei noi lumi, ci vine din încremenirea într-un sistem de gândire şi acţiune care nu mai e de actualitate. Câtă vreme personajele lui Eugen Ruge se lasă conduse de frustrări şi resentimente şi acţionează precum nişte hateri veritabili, nefericirea şi suferinţa sunt garantate. Însă atunci când renunţă la a mai privi înapoi cu mânie şi acceptă realitatea, oricât de dură ar fi, lumina care păleşte are toate şansele să lase loc alteia. Mai intense.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara