Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Clovis şi Basarab, străinii de neam de ---

Max Gallo, autorul unei „Istorii a Franţei”, descrie într-un recent interviu ascensiunea unui războinic franc, aparţinând populaţiei de origine germanică cu acest nume, aşezată undeva între Belgia şi Germania de azi, la demnitatea de primul rege creştin al Franţei. Clovis a fost un ocupant, dar şi un imigrant. În plină dezbatere pe tema imigraţiei actuale, Gallo pune sare pe rană accentuând pe originea străină a descălecătorului, tot aşa cum a făcut Neagu Djuvara cu Basarab I. „Ceea ce e important în cazul lui Clovis, spune Gallo, nu e imigrarea, ci integrarea: el a unificat Franţa”. Ideea lui genială a fost de a se lăsa botezat catolic de episcopul Remi, Sfântul de mai apoi, la Reims, în 496. Unitatea a fost politică şi religioasă. Clovis era iniţial un eretic arian, dar a înţeles, o dată alungaţi burgunzii şi bretonii armoriaci, că sprijinul pentru pacificare şi unificare i-l aduc instituţiile fostului imperiu romano-catolic. Aşa a ajuns să fie încoronat şi creştinat la Reims.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara