Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Clark & Pougnaud vs. Edward Hopper de Marius Chivu


Edward Hopper (1882-1967) este unul dintre primii pictori americani importanţi ai secolului XX recunoscut pe plan mondial. A studiat la Paris, a avut un atelier în New York şi mergea des la Cape Cod în Massachusetts. A trăit discret alături de Josephine, soţia lui, de asemenea pictoriţă, cea care l-a încurajat şi i-a susţinut prima expoziţie în 1923. Dacă nu cumva mă înşel, reproduceri din picturile sale au intrat pe piaţa românească abia acum câţiva ani, odată cu albumele editate de Taschen.

Tema lui Edward Hopper este însingurarea omului modern. Peisajele şi decorurile cât se poate de simple şi de comune, economicoase, neîncărcate, însă curate, luminoase şi intens colorate, accentuează starea de melancolie şi solitudinea personajelor, întotdeauna în repaos şi aproape mereu neînsoţite. Puţine sunt tablourile în care Edward Hopper pune doi sau mai mulţi oameni. Capodopera sa absolută, Nighthawks (1942), este considerată imaginea elocventă a omului modern alienat de mediul urban. Singura lumină din strada pustie, care atinge şi faţada clădirii cu prăvălii goale, vine din interiorul barului. Un bărbat e întors cu spatele, al doilea fumează impasibil, femeia de lângă el, prea aproape pentru a nu fi împreună, gustă însă gânditoare o prăjitură, în timp ce barmanul îşi face treaba dincolo de tejghea. Câteva căni, câteva solniţe şi două pachete de şerveţele sunt toate obiectele de pe blatul barului. În Morning sun (1952) detaliile sunt şi mai puţine. Femeia în neglijé priveşte pe fereastră afară, acolo de unde în camera ei austeră cu pereţi goi intră lumina puternică a soarelui. Pe geam se zăreşte ultimul cat şi acoperişul unei clădiri. Patul din cameră e acoperit impecabil cu un cearşaf, iar umbra femeii se prelungeşte peste pernă. Care o fi starea ei?

Acesta este primul tablou dintr-o serie care mai numără Summer interior, Woman in sun (aici apare şi singurul nud feminine pictat de el) şi Sun empty room. Peisajele lui Hopper, deopotrivă realiste şi bizare, majoritatea reprezentate de casele, clădirile şi împrejurimile de la Cape Cod, unde rareori apare şi câte un personaj, creează aceeaşi stare de încremenire, de linişte, de transă a melancoliei. Lumina soarelui de vară e caldă şi puternică, momentul zilei e după-amiază, ziua duminică, iar oamenii undeva retraşi. Titlurile tablourilor creează singure această atmosferă de toropeală dar şi de nelinişte (interioară), de însorit şi insolit: Early sunday, Sunday, Story sunlight, City sunlight, Sunlight, Cape Cod afternoon, Summertime ş.a.

Pe 19 iulie 2000, la Maison Européenne de la Photographie, a avut loc prima expoziţie Clark&Pougnaud, intitulată Hommage ŕ Edward Hopper. El, Christophe Clark, fotograf, s-a născut în 1963 la Paris, într-o famile de fotografi. Ea, Virginie Pougnaud, născută în 1962 în Angoulęme a studiat pictura la New York. Din 1998 cei doi lucrează şi expun împreună sub numele Clark&Pougnaud. Virginie pictează şi realizează decorurile, machetele miniaturale, compoziţia, iar Christophe fotografiază. Ideea postmodernă gen citat-colaj a unei expoziţii Hommage ŕ Edward Hopper s-a născut, după cum mărturisesc, din pasiunea lor comună pentru lucrările americanului, seduşi de punerile în scenă a ceea ce ei numesc poveştile nerostite, rămase necunoscute dar care se simt dincolo de pânză, deopotrivă străine şi familiare: "Ne-am apropiat cu paşi silenţioşi, pentru a nu deranja ordinea aparentă. Fiecare imagine are o istorie, spune o poveste, iar actorii lui joacă o bucăţică de viaţă."

Tema lor este limita perceptibilului, oscilaţia între real şi butaforie, sentimentul palpabil al artificialului. "Suntem lipiţi de viaţă ca două muşte în spatele unei vitrine. Privim lumea cu naivitate şi cinism", spun cei doi. Altfel, de la Edward Hopper au preluat aproape totul: puţinătatea personajelor şi a detaliilor, scenele urbane, decorurile interioare, locaţiile (uneori suprarealiste la ei) care inspiră şi exprimă solitudine şi intimitate, cu un accent în plus pe ideea coabitării, a unei legături profunde între om şi mediu. Ambianţa e esenţială, prezenţa se defineşte prin şi pornind de la decor. Christophe şi Virginie vorbesc despre lucrările lor ca despre "un roman-foto într-o singură privire": "Des modčles jouent un morceau de vie qui n'a pas été écrit, car l'histoire qu'ils racontent est connue de tous et chacun peut y mettre la sienne en y passant le regard." Diferenţe între cele două stiluri există. Dincolo de un fond comun, de manieră şi, parţial, de mesaj, Clark&Pougnaud ne oferă un Hopper hybrid, trecut prin artefact. Versus ca omagiu. Iar împrumutul ca dialog (insomniacul de la bar, cel fotografiat, se uită spre privitor), dar şi ca monolog. De aceea spuneam că mesajul se menţine parţial fiind, practic, vorba de o resemantizare. După splendidul Hommage ŕ Edward Hopper, seria care a obţinut în 2000 o menţiune specială a Premiului Arcimboldo, au urmat expoziţiile Intimité, Les Bourgeoises d'Angoulęme, Les Couples mixtes, Les Contes de Fées şi, cea mai nouă, Le Parcours de Dorothy, prezentată anul trecut. Cei care au drum prin Franţa pot vedea această serie la Musée des Beaux Arts Epinal, începând cu 4 februarie, o expoziţie organizată de Fundaţia Esther Woedehoff, pe al cărei site ewgalerie.com sunt postate şi alte lucrări Clark&Pougnaud.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara