Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Cititorii n-au vacanţă de Alex. Ştefănescu


Cititorii care s-au săturat de citit şi s-au refugiat pe plaja de la Mangalia, ca să se lase absorbiţi exclusiv de mare şi de cer (sau de topless) şi-au dat repede seama că n-au nici o şansă să uite de cărţi. Cărţile au venit după ei, pe nisip, şi i-au ademenit irezistibil sub forma unui târg de carte, organizat chiar acolo, printre umbrèle de soare şi bărci pneumatice.

Organizatorul târgului este, ca în fiecare an, poetul şi omul de afaceri (combinaţie, iată, posibilă!) Gheorghe Todor. El a dat şi un nume sugestiv întreprinderii, Carte la nisip, parafrazând aromata sintagmă cafea la nisip, atât de bine cunoscută nouă, levantinilor.

Târgul Estival de Carte de la Mangalia este primul târg de carte particular din România. A ajuns anul acesta la ediţia a 7-a şi va fi organizat încă 77 de ani de acum încolo, judecând după entuziasmul şi competenţa puse în joc de proprietarul lui.

Exista riscul ca un asemenea târg, cu sediul direct pe plajă, în corturi transparente, cu vizitatori îmbrăcaţi în bikini, să se transforme într-un bazar de cărţi, pitoresc, dar atât. Iată însă că nu s-a întâmplat aşa. în fiecare seară aici au avut loc lansări de cărţi, în prezenţa autorilor. Şi ce autori! Şi ce cărţi!

începutul l-a făcut Mircea Cărtărescu însuşi ("Mircea însuşi mână-n luptă..."), cu volumul doi din Orbitor, în faţa unui public atent, aşezat în fotolii din nuiele împletite, la mese din nuiele împletite, pe care se aflau sucuri, cafele şi exemplare din roman, cumpărate în vederea obţinerii de autografe.

în altă seară şi-a lansat aici două cărţi, în coasta lui Adam şi întoarcerea, nimeni altul decât Petru Popescu, venit tocmai din Statele Unite ale Americii. Şi-a lăsat, mai exact, vila lui faimoasă din Beverly Hills, pentru edificiul de pânză al unui târg de carte estival de la Mangalia.

Şi Mircea Cărtărescu, şi Petru Popescu au fost asaltaţi de participanţi cu întrebări ingenioase şi incomode, astfel încât s-au simţit obligaţi să facă mărturisiri complete. Mircea Cărtărescu a recunoscut că Orbitor este o hartă a minţii lui sau chiar mai mult decât atât, o clonă a sa, astfel încât cei care vor cu adevărat să-l cunoască nu trebuie decât să citească romanul. La rândul lui, Petru Popescu a explicat că a ajuns nu numai să vorbească, dar şi să gândească în limba engleză. în schimb, numără şi visează în limba română.

O seară impresionantă a fost aceea a zilei de 10 august, când s-au lansat primele trei volume din Dicţionarul victimelor terorii comuniste de Cicerone Ioniţoiu. Primele trei volume din cele paisprezece câte va avea în final întreaga lucrare (în România literară nr. 31 din acest an au apărut de altfel, în avanpremieră, fragmente din volumul III).

Au mai fost prezentate publicului albumul România de Petre Baron, lucrarea cu caracter documentar Dumul pâinii în istoria Dobrogei de Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, volumul Mesajul dreptei de Varujan Vosganian, cartea de convorbiri Transformări, inerţii, dezordini (Andrei Pleşu şi Petre Roman în dialog cu Elena Ştefoi).

La multe dintre lansări a participat şi primarul Mangaliei, Zamfir Iorguş, cunoscut pentru eficienţa cu care administrează oraşul.

Practic, viaţa literară românească a avut timp de o lună sediul pe plaja de la Mangalia, din faţa hotelului "Prezident".

Tot Gheorghe Todor este şi proprietarul ziarului local Mangalia care a prezentat prompt şi sistematic (şi, bineînţeles, favorabil!) manifestările din cadrul Târgului Estival de Carte. Ziariştii săi au intrat în concurenţă (loială) cu cei de la simpatica publicaţie Litoral, realizată de poeta şi prozatoarea Aurelia Lăpuşan, care şi-a aruncat în luptă (gazetărească) propriii săi studenţi de la facultatea de jurnalism de la Constanţa.

Au fost seri frumoase, decupate parcă din spaţiul altei ţări, cu cărţi şi autografe, blitz-uri şi stele căzătoare, valuri de muzică şi de şampanie. A lipsit cu desăvârşire Ministerul Culturii şi Cultelor, ceea ce a dat un plus de farmec fiecărui moment.

P.S. O parte dintre cărţi au fost prezentate de un critic literar foarte valoros, care m-a rugat însă să nu-i divulg numele.