Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Cititorii de poezie de Ileana Băja


Am constatat, la Bookfest, ceva îmbucurător. Oamenii umplu, totuşi, sacoşe şi rucsacuri cu cărţi. Le cară cu ei fericiţi. Poate chiar le citesc. Sau poate doar le aşează pios în biblioteca de acasă, pentru că asta le îmbunătăţeşte imaginea. Ei devin deodată, prin simpla prezenţă a cărţilor, intelectuali sau altfel decât ceilalţi. Sunt brusc învăluiţi în aura autorilor. Sunt mai înalţi, decât neposesorii de cărţi. Casa lor, capătă brusc un aer rarefiat. Ei trăiesc chiar acolo. Şi au fost şi ei în Arcadia. Se şi pot oricând întoarce dacă vor. Dovadă este biblioteca lor absolut personală. Prezentă, citit-necitită aşa cum stă expusă, cu cotoarele ei sclipitoare şi paginile ei nedezlipite.

Am bătut Bookfestul, cu încăpăţânare în prima zi, în căutarea unui cititor de poezie. Unul civil, adică nici poet şi nici critic. Cititorul de poezie este o specie pe cale de dispariţie, m-am convins eu la faţa locului. Poate că salonul de carte era încă prea la început, încă neaşezat, şi de aceea nu am găsit eu, pe cineva care să ducă o carte de poezie acasă, împreună cu achiziţiile preţioase, cumpărate cu reducere. "Numai poeţii îşi citesc ei între ei cărţile", îmi spune cu tristeţe un poet-editor, la umbra cărţilor lui de poezie, sau despre poezie. Prin 1986, un prieten poet, îmi spunea cu mare tristeţe exact acelaşi lucru.

Am găsit un tânăr care îşi căra fericit cărţile cumpărate. Erau kilograme, şi m-am gândit cu speranţă, că nu se poate ca între ele să nu îşi fi găsit locul şi o carte subţire de poezie. Ei bine, nu. Tânărul mi-a declarat senin, că el "nu le prea are cu poezia". De ce am întrebat eu. Nu mi se potriveşte, a fost răspunsul lui. Tot la Bookfest am întâlnit un distribuitor de carte. Unul care părea să citească toate cărţile pe care le punea la dispoziţia clienţilor săi. Şi el era un distribuitor trist. Nimeni, niciodată nu îi ceruse o carte de poezie. În vreo cincisprezece ani de când se ocupa cu distribuirea de carte. Îmi povestea revoltat că a avut cândva iniţiativa de a prezenta clienţilor săi o ediţie Eminescu-Opere complete, care apăruse la Chişinău. Nimeni nu a cumpărat-o. Poate pentru că era prea scumpă, zice el încercând să se consoleze.

Reportajul meu pentru Jurnal Cultural, despre "Poezia în târg" a ieşit, fără ca să am în el, vreun cititor-civil de poezie. Poeţii îşi citesc ei între ei cărţile. Editorii îşi păstrează optimismul dintr-un soi de orgoliu cultural. Oricum îmi zic eu, mie, a mia oară, adevărata poezie nu e literatură, ci o altă formă de agregare a spiritului. Şi înainte de a ieşi în fumul de mici care învăluie cetatea de cărţi, zăresc o fată care răsfoieşte indecis "ţara fetelor", a Mariei Banuş, abia reeditată. Acum a aflat de Maria Banuş. Răsfoieşte volumul. Mă gândesc că nu e chiar totul pierdut. "Argumente îmi curgeau pe tâmplă", cum zicea Geo Dumitrescu. Şi până la urmă şi fumul de la grătarul din curte, nu mai miroase parcă a mici. E fumul subţire al tuturor poemelor din mintea mea, pe care le ştiu pe de rost.