Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cinsprezece mii de miliarde de fulgi de zăpadă de Barbu Cioculescu


Fie că arabii au inventat cifra zero în fanatice reverii de a-şi nimici adversarii, fie că nu, cert este că de atunci încoace atât de profunde schimbări au avut loc în lume, încât un istoric cu har distributiv în domeniul periodizărilor ar putea împărţi istoria în două mari capitole, acela al zărilor enigmatice de dinaintea născocirii cifrei zero şi acela în care cu dichis ne ducem traiul, în schemele gândirii cifrei în chestiune.

Că am fi contemporani cu persoane pe care le atribuim deocamdată altor evuri, nu poate decât să le onoreze, ca şi pe noi, de altfel. Fără o marcată simpatie pentru arabi, de când aceştia au încercat să cotropească Bizanţul, ai cărui moştenitori nu doar spirituali se ştie că suntem, ba chiar cu un ruşinat sentiment de satisfacţie la reprezentarea modului în care fură ei prăjiţi pe mare când cu focul grecesc - e păcat că de atunci şi până astăzi grecii n-au mai inventat mare lucru - şi cu o mediocră plăcere pentru cele o mie şi una de nopţi ce mi s-au părut, în anii primelor lecturi, de curată insomnie, recunosc că preluarea cifrelor arabe ne-a scutit de socotelile cu cifre romane ce n-ar fi încăput pe tablă.

Pe când, în săptămânile noastre, un modest calculator de buzunar ocupând o redusă suprafaţă a mesei de lucru, şi care nu a afectat bugetul de intelectual, îmi este de tot folosul în calculele de până la douăsprezece cifre pe care obişnuit le efectuam la punerea în ordine a cheltuielilor cotidiene. Dacă mă mai gândesc că un lot de incalculabilă importanţă din operele elineşti ale antichităţii ne-au parvenit prin aceşti purtători de turban, pare timpul să descoperim o cale de înţelegere cu dânşii. Până atunci să notăm că, operând acum cu invenţii ce nu le-am aparţinut - inclusiv butonul declanşator - aceşti numiţi arabi se află pe un drum greşit, în afara oricărei concordii. Că unii tocmai din asta trăiesc, este o altă problemă.

Ceea ce ne interesează pe noi, aici şi din câte ni se comunică, pe punctul de a face decisivul pas către Uniunea Europeană, este curioasa înţelegere a uzului cifrelor arabe, paradoxal chiar de către acei campioni care le folosesc în manevrarea banului public. Ban care are fericita capacitate de a se deplasa din vistieriile statului către dulci, intime conturi personale în ţărişoara noastră, cât şi peste hotare, unde e mai bine apărat de umezeală şi de lumină. Unde visul galeş al Floridei şi-al ostroavelor Antile excelează şi prin discreţie. Iar problemele inflaţiei te lasă rece.

O inflaţie bine ţinută în frâu deschide calea fiecărui locuitor dintre Tisa şi Prut, cu ieşire la Marea Neagră, spre numărarea milioanelor, de la venitul minim la acela ce sfidează posibilităţile unui calculator de buzunar. Până când ne vom întoarce la acel leu greu ce nu ne va face mai bogaţi, dar se va manifesta şi mai dureros faţă de trista goliciune a celui sărac, iar şi iar vânând leul. Şi când omul de litere va avea exact salariul lui Eminescu sau veniturile per schiţă ale lui Caragiale-tatăl. în preajma nostimului eveniment ni se aduce la cunoştinţă situaţia unor datorii pe care, prin mai marii lor, mari unităţi privatizate nu şi le pot onora, la puţină vreme după ce alte uriaşe datorii le fuseseră şterse, întru privatizare. Este treaba lor şi dacă simultan s-a aflat modalitatea ca ele să funcţioneze mai departe şi să se şi descotorosească de iritantele datorii financiare, ba încă fără să i se aducă nimănui mâhnitoare jigniri prin neavenite întrebări, cu atât mai bine. Este dovada că trăim într-o lume a tactului şi a gingăşiei faţă de sensibilitatea semenului.

Cum arată, în saci bancari, cincisprezece mii de miliarde de lei, în bancnote şi în monedă, în câte dube ar trebui transportaţi şi în câte încăperi ar încăpea bănişorii aceştia, ce s-ar fi putut face cu ei într-o societate în care salariul minim acoperă tratarea unei unice carii dentare este inutil să ne imaginăm. Din stiva de zeci de mii de miliarde de lei, instituţia îndrituită să le recupereze va readuce la buget tot atâtea parfumate vânturi. în toiul celei mai febrile inflaţii din ţara noastră, în trecutul veac, s-ar fi putut auzi schimbul de replici: "Te rog împrumută-mi până mâine cincisprezece miliarde de lei!" "- Imposibil, tocmai am cumpărat o cutie de chibrituri." Asta se întâmpla însă pe când achitam sovieticilor pentru a noua oară cele trei sute de milioane de dolari hotărâţi prin tratatul de pace. Dolari grei, aceia.

Căpăţânosului ce nu-i intră în glavă gaura de cincisprezece mii de miliarde de lei, căreia i-ar greşi suita de zero-uri când ar fi să o pună pe hârtie, i se va mai da un pumn în creştet, o mai nouă lovitură de patruzeci de mii de miliarde de lei? - totul este până-ţi faci mâna. Educaţia cetăţenească nu a ajuns încă acolo unde insul prestator al unor activităţi salariale având de acoperit prin contribuţie individuală aceste pierderi, să simtă şi mândria că e parte la o operaţie de excepţională anvergură, demnă să figureze în cartea recordurilor. Recte, o inginerie de fără precedentă amploare, întrecând în felul ei construcţia de clădiri-oraşe, de baraje în gura deltelor de năvalnice fluvii, tuneluri între continente, poduri peste ocean, cabluri înconjurând globul pământesc, vapoare transportând popoare. Fantastică inginerie prin a cărei mijlocire ne situăm ca unicat, forţând admiraţia celor mai cutezătoare creiere, invidia celor mai îmbuibaţi gangsteri.

De priceput acum şi din care anume motive ne-a costat calculatorul de buzunar echivalentul unui ciorchine de struguri greceşti: nu ne oferă posibilitatea de a lucra cu şirul de zero-uri ale zecilor de mii de miliarde. Este numai o jucărie pentru ţânci (scuze: bebeluşi!) între doi şi patru ani, ideală, pentru că nu poate fi introdusă în fosele nazale şi nici înghiţită. Insul dotat cu măcar un grăunte de imaginaţie are de ce rămâne visător vis-ŕ-vis de lungul convoi cifric al zecilor de mii de miliarde de lei. Duse pe apa sâmbetei, dar în fapt judicios împărţite între factori responsabili, aflători, bineînţeles, în posesia unor calculatoare cu magnifică gamă de performanţe. Care mai şi cântă...

În schimbul acestor sumuliţe ce şi le trag de o parte, ei dau de mâncare câtorva mii de muncitori - tot atâtea familii - adevăr ce-i ţine departe de orice anchetă care i-ar lovi în demnitate - cum s-ar mai uita ei în ochii propriilor copii? -, le-ar întuneca încrederea în prieteni, le-ar risipi optimismul existenţial. Altcum, ce pedeapsă ar fi de aplicat cuiva care a produs o pagubă, ce e drept mărişoară, însă strict întru bunăstarea lui şi a familiei sale? în pragmatica Americă, omul nostru ar încasa o sentinţă înglobând două-trei existenţe omeneşti de lungă durată, pe care cu toate excelentele condiţii de detenţie şi oricât de conştiincios ar fi subiectul în cauză, n-ar putea-o integral satisface.

La noi însă, unde pedeapsa cu lipsirea de libertate nu se cade a-i atinge pe cei ce şi-au permis toate libertăţile, dar în acelaşi timp suferă de claustrofobie, hipertensiune circumstanţială, alergii, obezitate, stresul inactivităţii, calviţia, speen-ul vânătorilor, o asemenea cruzime e de negândit - şi n-ar soluţiona nimic. Ar da, în schimb, apă la moară acelor urâcioşi, roşi de insatisfacţii, trăind numai în dorul justiţiei, ţinuţi în viaţă doar de dârdora vindictei la adresa celor ce au reuşit strălucit în viaţă, norocoşii exploratori ai Eldorado-ului post-tranziţiei. Cei ce s-au chivernisit pentru mai multe rânduri de vieţi - asta merge - neplătind deloc, nicicând, mereu încasând, realizând fabulosul perpetuum mobile. A face vreo legătură între aceşti îndrăzneţi bărbaţi, întreprinzătoare femei şi fenomenul corupţiei - pe punctul de a fi eradicat pe tejghelele unde se comercializează mărar, morcovi, usturoi în funii - a delira crezând că neagra corupţie cuibăreşte politic, înseamnă a răni delicateţea generoşilor care nu ridică mâna împotriva celor ce, drept este, au cauzat o pagubă cât bugetul învăţământului, al sănătăţii, al...

Dar au făcut şi mult bine. Noi de aici pornim. Şi trebuie să le dăm timp să recunoască singuri. Cât priveşte înlăturarea definitiv profundă a corupţiei, credem că există o soluţie, una singură, dificilă, în răspăr cu logica numită curentă: întoarcere la cifrele romane. Caz în care fraudatorii ar fi condamnaţi să scrie în caiete, de o sută de ori, suma de cincisprezece mii de miliarde. Cu recidivă, la control. Dar să purceadă cu iuţeală, înainte ca leul actual să se dezumfle, reformat, aducând suma la o sută de lei, zece bani, cinci parale.

Trec alegerile, vremea se răceşte, cincisprezece mii de miliarde de fulgi de nea coboară peste RAFO, peste ţară. Ninge. E bine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara