Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cine şi ce mai cenzurează de ---

Găzduită de muzeul parizian Jeu de Paume, care adăpostea altădată impresioniştii, o expoziţie de fotografii a dat naştere unor proteste şi chiar unor ameninţări telefonice cu bombă. Fotograful Ahlam Shibli a fost învinuit de Roger Cukierman, preşedintele celei mai importante organizaţii evreieşti din Franţa, de „apologie a terorismului” şi asta, fiindcă unele din fotografiile expuse înfăţişau palestinieni morţi. Sesizat, Ministerul Culturii a reamintit principiul libertăţii de expresie, dar i-a atras totodată atenţia artistului că aceia pe care el îi prezintă ca „martiri” sunt de fapt inşi care au comis atentate contra civililor şi copiilor. Shibli a explicat că el nu face propagandă, ci arată lucrurile aşa cum sunt. Doar că numărul mare de fotografii, şaizeci, în care se văd interioarele unor case palestiniene pline de imagini şi de obiecte referitoare la „eroismul” locatarilor, nu putea trece neobservat. Dacă nu e, cu siguranţă, vorba de propagandă, e vorba de o anumită tendinţă în arta fotografului.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara