Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
„Ci tu citeşti scrisori din roase plicuri“ de Ion Buzaşi

Memorialistica epistolară a lui Ion Brad însumează, cu această carte, paispre- zece volume, toate scrise după 1990. De data aceasta sunt scrisori de dragoste către iubita şi apoi soţia sa, blăjeanca Olimpia Alexandrina Şuteu. Scrisorile de dragoste ale poeţilor (scriitorilor) prezintă întot- deauna un dublu interes: biografic şi sufletesc, la care ar trebui să adăugăm şi literar, căci multe astfel de scrisori sunt autentice pagini de literatură.

Aşa citim epistolarul erotic al lui Eminescu, Goga, Blaga, Marin Preda, ca să-i enumerăm numai pe câţiva scriitori ale căror scrisori de dragoste s-au publicat în ultimii ani, şi nu putem decât să regretăm că această specie literară a căzut în desuetudine, concurată de ştiutele, modernele, dar incolorele, lipsitele de afectivitate mijloace de comunicare.
Cartea lui Ion Brad se poate citi în primul rând, ca un roman epistolar de dragoste, înfăţişând o perioadă de opt ani, ani de zbucium, 1947-1955, cum îi numeşte şi prietenul său Dumitru Micu în cunoscutul său roman autobiografic, Timpuri zbuciumate , Editura Vestala I.O., Bucureşti, 2001. Povestea lor de dragoste începe în Blaj, „orăşelul şcolilor”, unde amândoi sunt elevi: el la Liceul de Băieţi „Sf. Vasile”, ea la Liceul de Fete „Sf. Ecaterina” şi înfiriparea sentimentului de dragoste aminteşte de romanele cu „decor blăjean” ale lui Agârbiceanu, Legea minţii, Legea trupului, Arhanghelii . S-au cunoscut la o serbare şcolară în care au jucat amândoi; au urmat plimbări romantice, tânărul, în pragul absolvirii liceului, publică în revista şcolară „Gând tineresc” din Alba Iulia versuri de dragoste al căror „adresant” se poate bănui; îşi scriu bileţele, ce azi ne par de o înduioşătoare inocenţă, îşi fac de ziua aniversară sau onomastică mici cadouri şi, ca-n gingaşa povestire a lui Eminescu, La aniversară, îşi dau nume de îndrăgostiţi celebri: Enea şi Didona. Mai târziu pentru a consfinţi unitatea sufletească a îndrăgostiţilor Tu şi Eu vor deveni Noi , un laitmotiv al scrisorilor. Altminteri, după plecarea la facultate, la Cluj a poetului îndrăgostit, formulele de adresare, vor deveni ca la alţi scriitori români, mai ales diminutive ( Didi, Didişor), sau cu ecou folcloric, din doinele de dragoste ( Frumoasă mândră), iar Ea i se va adresa cu „Dragă Ion”, sau, mai rar Dragă Ionule” (probabil de aici a preluat şi Mircea Zaciu această formulă de adresare preferată în multele sale epistole adresate poetului).
În primii doi ani, 1948-1950, este un monolog epistolar pentru că avem numai scrisorile poetului, care se simte la începutul vieţii universitare, trist şi singur, într-un Cluj străin. O informează despre schim- barea căminului (într-o vreme căminul studenţilor filologi este la Someşeni), şi, suportând greu viaţa zgomotoasă de cămin, îşi caută gazdă, având coleg de cameră pe Dumitru Micu sau pe Cornel Regman. Primele scrisori din Cluj, aşa cum era de aşteptat de la un absolvent de liceu blăjean, cuprind citate şi ecouri biblice, o tristeţe exagerată de poet care a citit biografii de scriitori celebri şi nefericiţi. Uneori, câte un autoblestem, pare ecou din epistolarul eminescian:„Şi m-au săgetat iarăşi gânduri pornite de la marginea sicriului. Pe lângă citate biblice încep să apară în scrisori tot mai multe fragmente din lirica unor poeţi îndrăgiţi: Eminescu (cel mai frecvent citat), Arghezi, Blaga, Emil Giurgiuca şi un poet sovietic, Utkin, autorul unor frumoase versuri de dragoste. Îi recomandă lecturi şi-i recomandă, de asemenea, să dea admitere la facultate la Cluj ca să fie împreună, pentru că depărtarea este greu de suportat, mai ales că unele veşti aflate de la Blaj îi provoacă momente de chinuitoare gelozie. La rândul său, şi ea îi reproşează întârzierea răspunsului la scrisori, mai ales că unele epistole vorbesc de „amoruri pasagere”, amintind de o Filică, o moldoveancă întâlnită într-o tabără studenţească sau de Maria Dascăl, Mărioara,colege de facultate, dar dragostea pentru Didi e mai puternică şi epistolele continuă să exprime statornicia acestui sentiment. Dorul de Blaj se vede şi în găsirea unor similitudini de arhitectură şi interior pe care le comunică iubitei. „Stau la un cămin unguresc, care seamănă aşa de bine cu Liceul din Blaj” – îi scrie în noiembrie 1948.
Dar sub presiunea contextului social- istoric credinţa „liceanului de odinioară” de la Blaj se clatină şi în epistola din 21 dec. 1949 sunt primele semne ale angajării pe drumul ideologiei oficiale:„Dumnezeu există şi biserica face şi nu face bine, bancherii se îngraşă şi oamenii mor de foame. I.V.Stalin împlineşte 70 de ani şi trădătorul Kostov a fost spânzurat. Aşa se învârte roata înainte, lopeţile mă lovesc dureros, piatra ideilor scrâşneşte, grăunţele faptelor se macină mereu şi bietul morar tot mai visează alte şi alte ape…” Ca peste nici doi ani, în 20 martie 1951 epistola să-i comunice rânduri de optimism comunist:„Nu-ţi mai trăncănesc altele, fiind stânjenit de «Vocea Americii» pe care o ascult la radio aici. Am provizoriu un aparat foarte bun care va mai rămâne încă la mine. Cât despre imperialişti, descifrând propriile lor încurcături şi îngrijorări, cred că se vor duce dracului, fără prea multe eforturi. La nevoie, comuniştii sunt suficient de tari ca să-i sugrume.” (p.157)
De la Blaj, scrisorile de dragoste îi aduc din nou veşti care-l neliniştesc: Didi, iubita lui, are intenţii de despărţire, cum se vede din scrisoarea-răspuns a poetului, din 3 ianuarie 1950, tristă totuşi, cu tot cavalerismul ei:„ Tu vrei să terminăm! Ca să-ţi dovedesc iubirea supremă şi consecvenţa morală cu care mi-o susţin, chinuitorului semn de întrebare de care-ţi vorbeam la Blaj îi dau un răspuns afirmativ. Da! Aprob să faci cum îţi place ţie, fără nicio condiţie de ordin sufletesc sau material, fără nicio tristă prevestire de viitor şi fără terfelirea trecutului. Ca să-mi dovedesc iubirea supremă şi consecvenţa morală cu care mi-o susţin.” Dintr-o altă scrisoare a poetului, înţelegem că mai târziu a venit, ca o atenuare a rupturii şi a despărţirii brutale, propunerea „ Să rămânem prieteni!” – un ecou livresc parcă dintr-o poezie de dragoste a lui Mihai Beniuc: „Să rămânem prieteni, mi-ai spus tu zâmbitoare/ Şi te mirai că doar acum te înţeleg...” Este singurul moment de cumpănă în această poveste de dragoste, pe care îndrăgostiţii îl depăşesc şi, de aici încolo scrisorile au căldura înţe- legerii şi apropierii afective, umbrite, din când în când de durerile şi dramele familiilor celor doi: tatăl Olimpiei deţinut politic, iar mama poetului, greu bolnavă, din 1951, va muri tânără, în 1953, şi una din temele obsesive ale elegiilor lui Ion Brad va fi durerea pierderii atât de timpurii a „celei mai frumoase dintre mume”.
Ion Brad este militar aproape un an, în 1952, la Jebel, în Banat, de unde-i scrie, de asemenea, frumoasei sale logodnice cu care se şi căsătoreşte la 6 decembrie în acelaşi an, la Cluj. De aici, iubirea capătă forma unei armonii conjugale pe care poetul o celebrează cu stihuri din Cântarea Cântărilor, în tălmăcirea călugărului-poet Samuil Micu. În 1955 căsnicia le este binecuvântată de o fiică, Lia, la a cărei venire pe lume poetul scrie un duios „cântec de leagăn”, specie literară puţin cultivată în lirica românească.
La cununia religioasă la Blaj, părintele Ioan Miclea, preotul-filosof, le-a reamintit biblicul îndemn că soţii rămân alături la bine şi la rău. Pentru Ion Brad, aşa cum poetul recunoaşte, Olimpia „a pus umărul la toate urcuşurile, a adus calmul, echilibrul şi încurajarea în clipele de cumpănă”(p.7). De un ajutor aparte – ne spune poetul – i-a fost mai ales în anii când diversele funcţii îl obligau la respectarea unor rigide reguli de protocol.
Scrisorile de dragoste din acest volum sunt într-o relaţie complementară cu lirica erotică a poetului, ele explicând împrejurările în care a fost scrisă poezia, sau lămurind prin rânduri de epistolă sentimentul dominant ce-l exprimă. Ca şi-n celelalte volume de memorialistică epistolară, comentariul scrisorilor, prin acele ample adnotări, aduce interesante şi utile informaţii de istorie literară contemporană. În aceste adnotări alternează comentariul personal cu fragmente din romanul autobiografic amintit al lui Dumitru Micu, cu scrisori ale aceluiaşi, cu lungi epistole ale lui Mircea Zaciu ce cuprind ironii şi linii de portret sarcastic, anunţând corozivul său Jurnal ; de asemenea, informaţii inedite despre Ioanichie Olteanu ( ni se vorbeşte de un volum de poezii al acestui scriitor, se dau şi câteva sugestii în aflarea lui, volum care ar completa zestrea literară a celui care este cunoscut mai ales ca tălmăcitor al lui Esenin), Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu şi alţii. Istoria „Almanahului literar”, a „Stelei” clujene şi, în general, viaţa literară clujeană în primul deceniu după al Doilea Război Mondial nu poate fi reconstituită fără aceste mărturii epistolare ale lui Ion Brad, ce cuprind şi portrete memorabile ale colegilor de redacţie ( Iosif Pervain, George Munteanu, Cornel Regman, Victor Felea, Aurel Gurghianu, A.E.Baconsky) şi savuroase pagini de anecdotică literară.

1. Ion Brad, De dragoste, în ani de zbucium 1947-1955,
Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara