Numărul curent: 34

Istorie Literară:
Cerchiştii înainte de coborârea în Infern de Ştefăniţă Regman

Pe la mijlocul lui aprilie 1947, înarmat cu o sumă de documente, cu referinţe de la profesorii săi Blaga şi Henri Jacquier, înflăcărat dar şi îndoit, I. Negoiţescu îşi începe prima şedere mai îndelungată în Bucureşti, principalmente pentru a se ocupa la faţa locului de obţinerea unei burse de studii a guvernului francez. În cursul anului anterior şi la începutul celui curent, mai făcuse trei incursiuni în Capitală, una când se afla acolo şi Radu Stanca, de asemenea inte­resat de obţinerea unei burse. Suferind, acesta se vede însă nevoit să-şi amâne planul. Sunt lucruri cunoscute, de la publicarea, cu epurări, a corespondenţei între cei doi mari prieteni1 precum şi a altor scrisori din această perioadă2. Dacă se ştie că cele două luni petrecute de Negoiţescu în Bucureşti prilejuieşte un schimb epistolar şi cu alţi cerchişti, conţinutul unora din aceste scrisori, al celor ale lui I. Negoiţescu către părinţi3 şi al depeşelor lui Dinu Nicodin e inedit. La împlinirea a 60 de ani de la acest moment determinant pentru Cercul Literar de la Sibiu, le prezint cititorilor români, cu precizarea că fac parte dintr-o arhivă lăsată de Negoiţescu tatălui meu înainte de plecarea în surghiun (1980).
După încetarea apariţiei, în 1945, a Revistei Cercului Literar, stabilirea împreună a lui Negoiţescu şi a lui Stanca la Sibiu sau la Cluj, în Ardeal sau în Capitală devine o temă atât de preocupantă încât rare sunt epistolele celor doi care să nu conţină pragmatice sau romantic-vizionare, când nu patetice, întoarceri pe toate feţele ale problemei. Toate locurile sunt când apreciate drept cât de cât "convenabile" de unul, când ponegrite de altul şi invers. Pe măsură ce situaţia devine tot mai "tragi-comică", după cum spun cerchiştii, ia formă ideea continuării studiilor în străinătate: "[...] la ora actuală, scopul meu cel mai fierbinte este acela de a găsi mijlocul prin care să-mi completez studiile. Şi cred că nici pe tine nu ar trebui să te preocupe altceva. Să punem, prin urmare, în mişcare toate forţele de care dispunem, ca să ne simţim odată în mijlocul acelei Europe pe care râvnirăm să o realizăm atât de mult şi aici, în acest colţ de ţară. Europeni­zarea - iată idealul [..]".4 Pe 20 iunie 1947, Negoiţescu se întoarce în sânul familiei, înainte ca membrii comisiei de la Institutul francez să fi statuat în privinţa burselor, dar telegramele primite de la Dinu Nicodin, îi menţin vie speranţa: "Trebuie să stau acum acolo, între Africa şi Germania... Don Quijotele meu mă aşteaptă!"5. Cu toate eforturile depuse, nu e însă mai norocos decât prietenul sibian, spre deosebire de un alt personaj mereu amintit în acest grupaj epistolar, Monica Lovinescu.5
Cerchiştii pot însă răsufla uşuraţi.
În prima epistolă către părinţi care ne-a rămas, postura lui I. Negoiţescu (Nelu, în familie) e cea a unui fiu întreprinzător, încrezător în steaua lui şi în eficacitatea darului de a-şi face relaţii, de a deschide porţi şi... de a fermeca. Descoperirea faptului că există numai 6 burse şi enorm de mulţi candidaţi nicidecum nu pare a-l afecta pe junele de 25 de ani. În scrisoarea din 5 iunie, în schimb, tensionată stilistic, o netă alterare a psihicului se face simţită. Viziunea mulţimii de candidaţi, care "roiesc", "siguri de reuşită", cu relaţii "grozave: miniştri, familii mari etc." îi dă un nedisimulat sentiment de frică. Succesul afacerii începe să-i sune a "minune", a eroism. Caracteristica ambivalenţă a personalităţii lui Negoiţescu.
Scrisorile lui Doinaş conturează specificul coresponden­tului din această perioadă, savantă plămadă de umor urmuziano-budaidelenesc, de ironie regmaniană în dozaj moderat şi de modernism de ţinută când clasică în comunicarea raţională şi rafinată a aprofundărilor introspective, când mai aproape de mode avangardiste (dă, de pildă, unei epistole o formă circulară). Recurgerea la toate aceste ingrediente - care atestă, într-un fel, vestitul spirit ludic cerchist - e, necesară pentru a-l ţine oarecum în frâu şi la distanţă pe debordantul "Nego", cu tot rolul lui în Cerc: "inima, animatorul, Ťteroareať şi managerul"6.
În fond, scrisorile lui Doinaş - dar şi cele semnate de Wolf von Aichelburg, Cornel Regman şi Deliu Petroiu, cât şi cele ale lui I. Negoiţescu către părinţi - sunt de însemnătate pentru istoria literară română şi nu numai prin aspectul lor documentar privitor la starea vremurilor, de relativă libertate, la contextul în care au fost laureaţi, cu lucrări manuscrise! Şi aproape concomitent, Negoiţescu la Editura Fundaţiior Regale şi Radu Stanca şi Doinaş cu întâiul premiu al continuatorilor Sburătorului, precum şi la relaţiile între cerchişti. Ele interesează şi prin afişarea unor sentimente contradictorii şi a unor scrupule legate de o "ieşire în lume" pe care aceşti tineri scriitori erau îndreptăţiţi să şi-o dorească strălucită. Or, decalajul dintre natura acestor preocupări şi, subiacent, conştiinţa valorii lor şi oarecum naiva, provinciala încredere în sorţii de izbândă a idealului lor comun, "euphorionist", pe de-o parte, şi lunga şi crunta reducere la tăcere a cerchiştilor - ca a multor altor figuri promiţătoare ale generaţiei lor - ce va urma (deceniile persecuţiilor, ostracizărilor, temniţelor, exilului interior, pe scurt, ale infernului), pe de alta, conferă o dimensiune tragică prezentelor pagini. Unde mai pui că şi acum, la început de drum în posteritate şi în conştiinţa neamului, în faţa cerchiştilor se mai cască redutabile hopuri!


Ştefăniţă REGMAN - Paris




[Plic cu antet: Subsecretariatul de Stat al Presei şi
Propagandei7; adresa: Mr. / Ion Negoiţescu / Bucureşti /
Str. Niculescu-Bazar 11 / Parcul Iancului]

Sibiu, 15 Martie 1947 A.D.

Dragă Ionel,
Acum cinci minute am primit scrisoarea ta, pe care o aştept de mult, şi mă grăbesc să-ţi răspund, având ocazia să dau cuiva scrisoarea să ţi-o aducă. E vina ta, că nu ţi-am răspuns la scrisoarea ta, doarece îmi spuneai ca să aştept comunicarea noui [sic!] tale adrese şi eu nu ştiam cât mai stăteai la Cluj. Aş fi avut timp să-ţi răspund, dar n'am vrut să risc o scrisoare "în vid". Scrisoarea ta, foarte frumoasă, (un atribut cam stângaci) am păstrat-o. Atunci ţi-aş fi putut răspunde şi am avut şi dorinţa s-o fac. Acuma ar fi un ecou prea întârziat şi îmi lipseşte reculegerea pentru a fi esenţial. N-aş vrea să-ţi dau un răspuns verbal (în sens de "numai cuvinte") şi de aceia închei acea convorbire, spunând doar atâta, că-mi pare că răspunsul tău a fost un răspuns perfect şi lămuritor, înlăturând posibilităţile de "învinuire". A propos de "belle entente": impresiile tale despre B.şucureştiţ tu ştişiţ bine că le semnez cu numele întreg şi fără zăbavă. Pentru mine anii petrecuţi la B. au fost un exil, o condamnare.
O mică eroare: horoscopul tău, ca interpretare, a făcut-o [sic!] Werner8 pe de-a-ntreg - Îmi face plăcere să aud că şi horoscopul lui M.[onica] L.[ovinescu] e reuşit. Să te duci în curând la Rainer B. Institutul Francez, Bulevardul Dacia 17. I-am scris de mult, imediat atunci când ţi-am primit scrisoarea şi i-am anunţat vizita ta. Referăş-ţte la mine cât vrei. Sunt prieten bun cu el.
Altceva: E posibil că o să petrec o parte din vara [sic!], a partir 20 Iulie aproximativ, în munţi undeva pornind dela Poieni, via Cluj şi în acest caz voi trece de două ori prin Cluj, stând la vărul meu, Costică Berariu probabil. Îmi face multă plăcere să te ştiu la Cluj atuncea. Dar cine ştie, până atunci... La B. e aproape sigur că nu voi veni. Doar dacă s-ar ivi o ocazie excepţională, maşina particulară care să mă aducă şi înapoi. Sunt într-o destul de mare calami­tate financiară. Mănânc pâine cvasi măsurată cu centimetru şi nu ştiu cum voi trăi, dacă continuă. Elevii mei nu pot plăti onorariile care ar fi potrivite cu viaţa de acuma şi sunt nevoiţi să renunţe, dacă măresc prea mult preţul orelor. Făina a devenit pentru mine "un sommet inapprochable couvert de neige eternelle".
De altfel mă simt bine. De când m-am retras la Sibiu, continuă o epocă de echilibru şi statornicie evolutivă la mine care mă face să suport multe situaţii tragi-comice cu multă resemnare senină.
O să mă bucur f. mult să treci pe la Sibiu la întoarcerea ta. Prea probabil voi fi aici. Sunt curios de ceea ce ai scris despre Blaga9 şi sper că vei fi tipărit cât mai curând. Esseurile tale merită să fie publicate cât mai curând. Lucrezi altceva acuma?
Eu am scris, nu de mult, o comedie pe care a citit-o şi Radu10 şi i-a plăcut cum de altfel tuturora care au citit-o. Mediul: a la cour de la duchesse de Parme, timp: 16-me siecle. Sunt ca un Robinson care aşteaptă corabie să-l ducă de pe insula deşeartă înapoi în lume. Să nădăjduim!
Werner şi cu mine te salutăm cu mult drag[...]
Wolf
***
Cluj, 13 Mai 1947
Adresa mea: Cluj, str. Tutunului 53
Dragă Nego,

Lui Doinaş nu i-am putut comunica cele scrise pentru excelentul motiv că n-a venit încă la Cluj. Pe acasă la ei se pare că tatăl său11 a avut de suferit de pe urma ultimelor "măsuri": a fost depozitat undeva. în câteva zile se nădăjduieşte totuşi că junele Doinaş va fi la Cluj.
Actualmente sunt aici toţi ai noştri cu mici excepţii; Deliu Petroiu îşi face sem. ped. şi totodată ţine să ţină cuvântul introductiv la "iepuroii". L-a şi ţinut dealtminteri; Sârbu, la stăpân12; Todoran: amare mustrări de conştiinţă pentru gestul făcut; discurs de 10 Mai în cadrul şcolii; Iencica13 suspinând, suplineşte la şcoală pe tatăl său, care e depozitat; Cotruş, etc., vii.
Noutăţi pregnante, yok!
După cum văd tu duci o viaţă mondeno-boemă foarte vioaie. Scrisoarea ta cu personajul "Zozo" ne-a înveselit mult. Cred că Halippii noştri au reieşit suficient de ridicoli: ceea ce am râs. Discutând totuşi poziţia ta în faţa Halippilor, la auzul opiniilor despre Doinaş, eu cu Cotruş am convenit că între "scandalizarea vociferantă" şi "dispreţul tăcut", ai preferat pe cel din urmă. Aşa ne închipuim noi doi.
Evident ne bucură demnităţile, titlurile, însemnele, blazoanele mai puţin beneficiile de care te împărtăşeşti la Bucureşti. Tu realizezi astăzi în Cerc pe insul cel mai eficace şi ca atare nu ne putem decât mândri cu cel care îşi va da votul la premierea Juane14. Rugămintea mea e doar aceea de a ne face şi pe noi spectatori cât se poate mai des ai huzurului tău de mic Rastignac. Scrie-ne, aşadar, scrie-ne cât mai mult şi cât mai multe. Seara, ieşind în pridvor şi privind spre sud-est vedem deodată o aură licărind departe la orizont: un fel de calotă sferică uriaşă de o luminozitate densă cu toate că vagă: e Bucureştiul, Capitala luminii spre care privirile pofticios ni se îndreaptă şi în care primul ai evadat. Să ne trăieşti!!!
Cât despre articolul meu cu Pompi, pe care ştii că l-am trimis Fundaţiilor, văd că "prietenul" Grosu nu dă nici un semn de viaţă. Rugămintea mea, cea de a doua, e să te interesezi doar atât: l-au primit sau nu? Au de gând să-l publice, sau nu. Altminteri (în caz de "refuz") poţi să-l anunţi pe Şerby să stea liniştit. Nu eu voi fi acela care să-l explorez.
Aşadar, dorindu-ţi şi altfel de succese decât cele mondene-boeme (familia-ţi, pare-mi-se, e suficient de întărâtată), rugându-te să-mi răspunzi la cele cerute, dragă Nego, nu-mi rămâne decât să-ţi exploatez mâinile într-o strângere amicală, Cornel Regman
Tot ce poate fi în interesul
nostru al tuturora, rugăm comunicaţi. C. Regman.

***
Bucureşti, 14 Mai 947

Dragă Mamă şi Tată,

întâi vă mulţumesc de cele trimise. Apoi: vă rog să fiţi încă o dată încredinţaţi că nu de plăcere stau aici atât de mult, dar e o necesitate absolută să nu părăsesc terenul. Am lucrat până acum foarte mult pentru reuşita plecării la Paris şi am ajuns la rezultate extraordinar de promiţătoare: nu merită deci să risc printr-o plecare pripită la Cluj. Căci trebue să fiu atent până în ziua cea hotărâtoare, care va avea loc la începutul lui Iunie.
Pe lângă intervenţia mai veche a lui Jacquier, am lucrat pe alte două căi: una prin Rosetti (rectorul Universităţii Bucureşti şi directorul Fundaţiilor Regale), care - de când mi-a citit şi volumul ce l-am scris în aceşti doi ani şi care l-am adus cu mine la Bucureşti - îmi este foarte favorabil, şi s-a exprimat într-un cerc că neapărat va aranja să plec în Franţa. A doua cale întreprinsă e prin Dinu Nicodin şi un consilier al marei societăţi petrolifere "Titan-Călan-Nădrag", ce m-au pus în legătură cu reprezentantul finanţei franceze în România: Henri Prost. D. Prost, care se ocupă acum personal de chestiune, a scris o scrisoare directorului Institutului Francez din Bucureşti, i-a vorbit şi mi-a dat şi în mână un bilet de recomandare, datorită căruia am fost primit în audienţă de directorul Institutului. Acesta m-a primit foarte binevoitor şi mi-a spus că deşi sunt numai 6 burse şi 500 de solicitanţi, eu pot spera că voi fi printre cei 6. Mai departe, d. Prost, ţinut mereu în şah de Dinu Nicodin, nu va înceta să mă sprijine. Rosetti mi-a spus că în zilele dela începutul lui Iunie să-l avertizez pentru intervenţie. Dinu Nicodin spune că mă asigură că voi pleca.
Pe de altă parte, volumul meu a fost primit extrem de favorabil la Fundaţiile Regale, unde va fi tipărit. Volumul va fi premiat cu premiul scriitorilor tineri (Rosetti i-a spus criticului Perpessicius, care s-a ocupat personal de premierea mea, că volumul meu e atât de bun, încât anul acesta se va da un singur premiu (în loc de mai multe, pt.: poezie, roman, eseu-critică, nuvelă, teatru), mie). Sâmbătă se anunţă premierea; voi încasa două sume: aceea a premiului şi aceea a dreptului de autor prin contract15. Totul va fi îndeajuns de substanţial, încât mă gândesc să-mi fac un rând de haine. Dar prima cumpărătură din aceşti bani va fi o pereche de ochelari de soare pentru mama (am găsit, e drept că destul de scumpi, mai frumoşi decât cei pierduţi şi merită să-i poarte mama).
Vedeţi, deci, că nu stau degeaba. Dar toate acestea se aranjează încet şi cu răbdare şi prin prezenţă efectivă.
Dinu Nicodin m'a prezentat membrilor din consiliul de administraţie al Soc. "Titan, Călan, Nădlag [sic!]" - al cărei preşedinte e Auşnit, şi le-a spus: România va primi într-o zi mult de la dl. Negoiţescu, se cade deci ca şi ţara să-l sprijine azi, când cariera lui e la început. Ca atare, primesc de la Societate trei milioane lunar. Nu e mult dar e ceva.
Sper ca prin 20 Iunie să fiu acasă, cu toate perfect aranjate, pregătindu-mă de marele drumş.
Cu drag, vă sărută Nelu
P.S. Dacă se poate, trimiteţi costumul meu de bae! -

***
[Pe plic: Domnului / I. Negoiţescu / Bucureşti;
pe v°: Ştefan Aug. Doinaş / 11, Bocskai,11 / Cluj]

Dragă Nego,

Voi fi recunoscător domnişoarei Monica Lovinescu16 şi lui Regman, care mi-au comunicat o serie de afirmaţii ale tale despre mine, datorită cărora această scrisoare ia fiinţă. Nu trebuia să presupui că din răutate mi-am interzis să comunic cu tine; ci, au survenit unele necazuri familiare, care, alăturate declaraţiei tale formale de ne-prietenie, - m-au reţinut de la orice act care să mă angajeze faţă de tine. Scrisorile tale n'au isbutit întru nimic să schimbe această stare de lucruri, întrucât vizau legăturile noastre de grup, de camaraderie literară (singura pe care mi-o mai acorzi), şi nicidecum nu mă invitau la reluarea vechilor noastre atitudini. Aşa încât, fără a mai aştepta din partea ta un gest, care probabil nu va mai veni niciodată, îţi scriu ca să mă achit de obligaţiile faţă de generosul tău spirit de echipă, şi totodată să te şi rog ceva, rugăminte al cărei conţinut e atât de important pentru mine încât răceala ta nu isbuteşte a mă împiedica întrutotul de la angajamente. Tatăl meu a fost dus în lagăr la Craiova (Penitenciarul Central). În cazul fericit că şederea în Bucureşti ţi-a permis relaţii cu personagii importante în această tragi-comedie politică a vremii, te rog să intervii, ca, în caz de triere, să nu fie omis. Nu îndrăsnesc să sper prea mult, însă te rog pentru a nu avea să-mi reproşez ulterior că n-am făcut tot ceea ce puteam face.
Şi acum, să trec la ceva mai aproape de preocupările noastre eterne. Regman mi-a comunicat litera ta; îţi comunic la rândul meu că nu sunt din cale-afară copleşit nici de aprecierile lui Camilar sau Movilă, nici de condamnarea irefutabilă a lui Aderca şi Streinu. Monica, la fel ca tine, mi-a arătat că actualmente la Buc. este o anumită modă literară, datorită căreia eu sunt un depăşit, un retrograd. S-ar putea într-adevăr ca criticii de azi de la "Sburătorul" să fie înclinaţi exclusiv pentru savurarea estetică a burlescului din poezie; dar e posibil, în ceea ce mă priveşte, ca după o lectură completă opinia lor să se schimbe. Că Odă Patriei şi ceealaltă odă, n'a plăcut lui Aderca este explicabil într-un fel, prin relaţii extraliterare. Tonegaru (care desigur va rămâne permanent, în părerea unora, marea amărăciune a vieţii mele) nu mă impresionează deloc, şi opinia mea mai veche stă încă în picioare; când îi voi cunoaşte noile poezii (altele decât cele din "Caietul" dela Fundaţii) e posibil să mi-l reabilitez, dar deocamdată orice efort în direcţia asta este o bunăvoinţă excesivă şi ineficientă.
Cu Monica am fost la un bal, la Jacquier, iar mâine, îl vom căuta pe Blaga17: bine înţeles, aproape toţi din Cerc, întrucât, presupun că pentru fiecare la fel ca pentru mine, Monica e o încântare, dar ea se întrece pe sine însăşi, atunci când, în faţa unor formulări, întâmplătoare sau nu, asupra caracterului tău, făcute de unul sau altul, - ea (credincioasă tonalităţii senine a celei dintâi "planete" a regretatului Maestru18) vine cu indignare să ne prezinte un Nego candid, lilial, optimist într-un Bucureşti perfid şi monden. Ne-a vorbit despre succesele tale, pentru care te felicit sincer (şi despre care, nedesminţindu-te, nici tu n-ai tăcut); mă bucur de asemenea pentru premierea lui Stanca. Dacă există o amărăciune, e aceea că doreşti prea curând să pleci la Paris, şi eu, sentimental ca întotdeauna, aş dori ca, în cazul că pleci, ("partir, c'est mourir un peu") să pierd un prieten, şi nicidecum un prieten pierdut. Ne vom mai întâlni însă.
Aveam de gând să-ţi trimit poezii pentru R.şevistaţ F.şundaţiilorţ R.şegaleţ şi "Caietul" Fundaţiilor, dar cum ambele apar foarte neregulat, nu cred că merită; de altfel, Monica stă atât de puţin timp aici, încât n-am timpul să copiez poeziile. Fără a afla de intenţia ta, am venit la Cluj, cu volumul definitivat (32 poezii) pe care ţi-l şi trimit. Mi-ar conveni o editare, prin Ioana19, dar aş vrea să aflu condiţiile şi data. Ştii că decât să scot o broşurică infectă, mai bine stau pe loc. Monica n-are însă încredere în Postelnicu: femeile se cunosc desigur mai bine! De aceea, mi-a spus că va încerca să strecoare, la fel de legal precum tu la Fundaţii, volumul meu între premiaţii de la "Sburătorul", dacă, bineînţeles, va putea învinge cerbicia răuvoitoare a lui Streinu et Comp. Nu ştiu în ce măsură premiul "Minulescu" e avantajos, şi în ce măsură nu impune o anume manieră şi apreciere. La urma urmei, odată în Bucureşti, volumul meu manuscris rămâne la discreţia ta şi a Monicăi. Aştept de la tine scrisoare cât mai urgentă. Stanca a sosit în Bucureşti? Salutări lui Petraşincu20 şi mulţumiri, pentru intenţie, Ioanei Postelnicu.
Aici, toţi bine; afară de Iencica, al cărui tată e la fel cu al meu, dar la Gherla. Todoran e elegant şi tace, exceptând societatea lui C şindescifrabil n.n.ţ. Regman e volubil şi e, întrucâtva, un impresar al tău, care-ţi plasează vorbele de duh, caută timpul convenabil pentru lectura epistoliei tale, îţi laudă planurile, etc. Cotruş e curăţel; Iencica amărât; Enescu te blestemă; Petroiu a plecat din Cluj, ieri, după ce, cu multă febră, a căutat-o, fără a o găsi, pe Monica, ros de acel cumplit vierme care se numeşte glorie (versiunea Iencica); Sârbu e mereu fidel lui Rusu. Fana21 a făcut cunoştinţă cu Monica la Congres; n-am întâlnit-o încă pentru a-i gusta bârfelile!
Noroc! Al tău
Ştefan Aug. Doinaş
Cluj, 26 Mai 1947, strada Bocskai, 11

***
Bucureşti 5 Iunie 947

Dragă Mamă şi Tată,

Mulţumesc foarte mult de pachetul pe care îl aşteptam cu nerăbdare. Am primit şi banii - v-am scris o cartă poştală. Eu sunt bine şi nerăbdător să merg acasă.
Cu Parisul, lucrurile fierb grozav. Sunt 500 de tineri care candidează la vreo 5-6 burse, încât vă închipuiţi ce mişcare e, ce intervenţii grozave. Deşi ştiam că şi eu am intervenţie bună, alaltăieri când am fost pe la Institutul francez şi am văzut cum roiesc atâţia, siguri de reuşită (pe baza relaţiilor şi intervenţiilor lor grozave: miniştri, familii mari etc.), începusem să disperez. Am alergat la unul din protectorii mei: consilierul Pavlu, dela "Titan-Călan-Nădrag" (de unde capăt şi bani) - pe care îl cunosc prin Dinu Nicodin - şi i-am spus că mi-e cam frică... M-a asigurat că reuşesc. Mi-a spus că la Institutul francez sunt absolut susţinut şi directorul personal a anexat la dosarul meu scrisoarea Fundaţiilor, de premiere - aceasta ca să poată răspunde obiecţiilor ce eventual le-ar face românii din comisie. Azi merg iar pe la consilier, care a luat masa ieri cu financierul francez Henri Prost, prin care se aranjează situaţia mea. Dacă reuşesc, ceea ce mă asigură aşa dar prietenii că e precis, să ştiţi că e o mare minune că am avut protectori aşa buni. Vă închipuiţi şi voi ce lucru mare!
Încolo, am relaţii din cele mai bune. Nici nu ştiţi ce lucru însemnat e că sunt membru în comitetul de premii al asociaţiei Lovinescu22, alături de Camil Petrescu, Perpessicius, Vladimir Streinu, F. Aderca, Şerban Cioculescu (la "Fundaţii" am fost premiat de aceşti "colegi" de aici). Nici un tânăr literat din Bucureşti nu are situaţia mea. Parcă nici nu-mi vine să cred că e adevărat. Am făcut să fie premiaţi cu premiul "Lovinescu" Doinaş şi Stanca. A candidat şi Odeşteanu23, care era aşadar în mâna mea, însă el scrie foarte slab aşa că l-am respins. Bine înţeles, la întrebările lui, eu nu i-am răspuns că tocmai eu l-am respins!
Ieri am fost invitat într-o societate, unde erau secretarul general al ministerului de Externe şi tot "nobilime": Brătieni, Tătăreşti, un prinţ Brâncoveanu, o prinţesă Sturdza... (total vreo 20 persoane, deci am avut bună societate!).

Vă sărut cu mult drag pe toţi, Nelu

[Pe o altă filă]
Bucureşti, Joi
Dragă Mamă,
Sper că Toader24 nu a uitat să-ţi predea scrisoarea mea. De asemeni, cred că eşti în posesia ochelarilor, care - cel puţin mie - îmi fac toată bucuria, că am putut să ţi-i trimit.
Azi am luat masa la Tanti Marioara25 - a fost unul din puţinele prânzuri fericite de când am plecat de acasă. Am început să duc lipsă mai ales de pâine (mai am făină pentru o săptămână), încât te rog să nu mă neglijezi - căci altfel risc să pier... De abia aştept să vie ziua de 20 Iunie, să mă văd în drum spre casă. Nu am să vă dau deocamdată alte noutăţi, căci nu au trecut decât prea puţine zile de când am scris ultima scrisoare.
Vă sărută pe toţi cu drag
Nelu
***

[Pe plic: datele poşt.: Cluj 7 Iun. 47, Bucureşti 10.VI.947; aceleaşi indicaţii din scrisoarea precedentă]

Dragă Nego,
Am avut o emoţie stranie, un ciudat presentiment că mi se ascunde ceva preţios, câteva clipe înainte de a primi scrisoarea ta. Mărturisesc, cu cea mai limpede bucurie, că nu m-a dezamăgit deloc. Avusesem într-o vreme gândul de a nu aminti niciodată despre declaraţia ta formală de ne-prietenie; pentru că, îmi spuneam, probabil cuvintele mele te vor amuza, şi vei trece peste toată chestiunea uşor, ca peste un fapt oarecare. De aceea, cu atât mai plăcută a fost surprinderea mea, când am văzut că reconcilierea s-a realizat aşa cum o doream, şi că, atât de o parte cât şi de ceealaltă, lucrurile s-au consumat pe planul grav, acolo unde, de fapt, ele şi luaseră naştere.
Şi acum, să răspund, pe rând, paragrafelor tale:
Nu refuz a crede în veracitatea planetei lui Lovinescu; nu-mi amintesc întru tocmai forma afirmaţiei mele, dar cred că nu am scris deloc o asemenea frază; ci că ea constituia doar o presupunere, în care speram, continuu, că nu va trebui să aflu nici o seriozitate. O asemenea interpretare a profilului tău contrazice intima mea opinie, şi deci nu putea veni sub pana mea decât în legătură cu unele afirmaţii străine, care te portretizau diferit, ba chiar pe dosul medaliei lovinesciene. Personal, ştiam trăsăturile tale angelico-candide, şi tocmai de aceea declaraţia ta de ne-prietenie căpăta pentru mine o importanţă deosebită. Îmi pare bine că depărtarea ţi-a prilejuit o limpezire, pentru că eu doream aşa ceva foarte mult; în caz că această mărturisire a ta ar fi întârziat, m-aş fi găsit în situaţia ciudată de a mă adresa ţie volubil, ignorând voluntar declaraţia ta de acum câteva luni, trecând-o sub tăcere, dar păstrând mereu, lăuntric, un ghimpe discret, sgândărind chiar când nu trebue. O situaţie imposibilă, nu-i aşa? - pe care, slavă Domnului!, nu mai trebue s'o suport. Cât despre faptul că nu te cunosc bine de tot, - e probabil; deşi, eu nu cred. Consider că te cunosc perfect. Fireşte, nu atâta încât să pot prevedea cea mai mică reacţiune a ta, da suficient pentru a şti bilanţul ultimei scadenţe.
Cel mai grav lucru însă pe care scrisoarea ta îl conţine, este acela despre care eu pot vorbi mai puţin şi, probabil, mai neadecvat; sau poate, realizând totuşi o echivalenţă de ton, ea va trăda, subteran, intenţia mea de a ajunge o platformă înaltă care, structural, îmi este interzisă. Vorbeşti despre eventuala noastră legătură sentimentală, consumată în chiar virtualitatea ei, - şi ai un ton foarte ponderat, neobişnuit de simplu la tine, - dar pentru mine tocmai de aceea mai emoţionant. Scrii despre un lucru pe care eu nu l-am gândit niciodată, şi e ca şi cum mi-ai comunica, dureros de altfel, că aş fi putut fi şi altceva decât sunt. Acest răspuns al meu se situiază la trei zile după primirea scrisorii tale, şi în momentul de faţă gândesc poate lucrurile la rece, emoţia este, ca să zic aşa, intelectuală, vine din estetica speculaţiei; dar în clipa când te-am citit am avut impresia zugrumătoare a unei mărturisiri care nu trebuia făcută niciodată, pentru că o făceai unui mutilat, indicându-i chiar rănile, căutându-i miezul organelor absente. Acesta este punctul grav al scrisorii tale, care va rămâne grav întotdeauna; şi în plus, am impresia că va rămâne întotdeauna, fie că va fi spus, fie că va fi tăcut: un fel de prag suprem, o octavă profundă, pe care n-o vom realiza niciodată, dar a cărei prezenţă se face simţită continuu, oridecâteori, în multiplu de opt, atingem diverse tonuri în relaţiile noastre. De aceea, mărturisind că asemenea gând nu m-a cuprins niciodată, nu mă sfiesc a mărturisi nici jena că, atunci când socoteam depărtarea ta de mine ca un capriciu nefundat, şi estetist - răceala ta se datora, de fapt, unei asemenea prăpăstii pe care gândul tău a căscat-o imens, dar pe care eu n-o puteam bănui.
Despre Enescu să nu mai vorbim. În ultimul timp, prezenţa lui este tot mai mult prilej perpetuu de gafe, o încarnaţie a neseriozităţii.
Trec acum la celelalte chestiuni pe care ţin să le discut cu tine. Mă îndoiesc, şi sunt în acelaşi timp nedumerit, de eventualitatea de a fi premiat cu pr.şemiulţ "Lovinescu", căci am văzut într-un ziar o notă care-l indica drept premiat pe Radu Cioculescu, fiul lui Şerban. De altfel, nu ţin neapărat să fiu premiat, deoarece, în ţara asta, o premiere nu însemnează nimic, atât de frecvent este fenomenul. Mă îndoiesc de asemeni că Ioana va face parale cu volumul meu. În legătură cu editarea mea, aş vrea să-ţi cer sfatul: Cotruş mi-a sugerat ideia de a completa acest volum până la numărul de 50 de poezii, cu versuri mai vechi, acceptabile încă dintr-un anume punct de vedere, - care, altfel, ar fi definitiv înmormântate. Nu ştiu ce să fac. Te rog gândeşte-te şi tu la eventualitatea aceasta. Pe de altă parte, ţin să-i comunic, îndată ce lucrul va deveni oportun, Ioanei ordinea poeziilor în volum şi titlul (pe care încă nu-l ştiu). "Manual de dragoste" nu mai merge. Cred că voi da până la urmă titlul unei poezii din volum.
Îţi urez să reuşeşti în afacerea ta... pariziană, deşi asta înseamnă că te pierdem câţiva ani.
Mă bucur că Monica s-a simţit bine aici, deşi nu am avut timpul fizic să ne ocupăm aşa cum trebuia de o fiinţă ca dânsa. Îi voi scrie şi ei, chiar azi, când îl voi anunţa şi pe Radu Stanca despre ultimele noastre avataruri.
Poezia lui G. Rosetti26 mi-a plăcut: ultimele două strofe sunt foarte frumoase; dar, în întregime, ea adevereşte lectura lui Rimbaud şi Beaudelaire. Voi căuta s-o traduc, dar nu atât de curând pe cât speri tu, căci e nevoie de o adevărată clipă de graţie pentru ca eu să pot intra în miezul unei asemenea lumi, de unde să-i repet intima geometrie. Te rog să mai aştepţi şi ţi-o voi trimite, dacă, între timp, nu vei sosi tu la Cluj.
Nunta lui Cotruş cred că se va face, dar siguranţă nu există. Noi însă va trebui să aflăm, în vara asta, o modalitate de a ne întâlni cu toţii, adică cu Radu şi Monica, undeva, cândva.
Recunosc că nu ştiu cam ce noutăţi aş putea să-ţi comunic de pe-aici. Ne întâlnim, în fiecare zi, pe stradă. În ultimul timp însă, cei care numai prin accident au ajuns tovarăşi ai noştri, precum Tudor Bogdan27 sau Dominic Stanca, lipsesc, şi lipsa lor şcuvânt ilizibil,n.nţ prejudiciază deloc discuţiilor noastre, care însă (mărturisesc!) nu sunt prea interesante, mulţumindu-se a fi uneori simple sau complicate bârfeli. Am fost la Jacquier ieri, eu singur, şi mi-a spus că la vară pleacă în Franţa, pentru doctorat. Hossu Petrică a reapărut pe-aici, foarte intrigat de situaţia internaţională, şi mai înţelept ca oricând. Am auzit că L. Blaga i-ar fi respins teza de doctorat (ceea ce eu nu cred), pe motivul că nu e ştiinţifică, seamănă şi miroase a D. D. Roşca, şi că ar avea pasagii prea... ţărăneşti. Regman este ca de obicei acidulat; a terminat studiul despre Şerban, şi este foarte bucuros. Cotruş a plecat din oraş de câteva zile, pentru a-şi pune la punct stomacul. Iencica e foarte îngrijorat de cele ce-ţi voi relata despre el, deşi e singurul despre care mereu voi spune numai lucruri bune.
Al tău cu drag
Ştefan Aug. Doinaş
Cluj, 5 Iunie 1947

***
[Plic adresat: Domnului / I. Negoiţescu, scriitor / Bucureşti / Parcul Iancului etc.; exp.: D. Petroiu, Arad, Ardealului 1; dat. poşt.: Arad 16 Iun 947, Bucureşti 19.VI.947]

Arad, 14 Iunie 947

Dragă Nego,

Ceea ce-ţi trimisesem atunci de la Cluj, nu era o scrisoare ci un moft poştal sau, dacă vrei, un moft pur şi simplu; vezi dar că e probabil de prisos reproşul de a nu fi fost "mai cuprinzător". Sigur simt acum că pe vremea aceea îmi intrase în cap un gărgăun - de care mai apoi m-am lepădat. Căpătasem anume, la finele considerării lucide a unor date de experienţă externă şi intimă, convigerea amară că micul nostru grup literar n-a fost decât o înjghebare efemeră şi zadarnică, împrăştiată definitiv odată cu ieşirea din Universitate şi cu stabilirea distanţelor, geografice (şi de altă speţă). Descoperirea, presimţită de mult, mă făcea să sufăr şi să-i exagerez, cu bună ştiinţă, consecinţele dureroase; teoretizam un sfârşit total, un amplu şi complex divorţ, cu abolirea oricărei posibilităţi de reîntoarcere. De atunci însă am revenit la bunul simţ care, deşi nu infirmă eventualul adevăr al acestor gândiri rele, e de părere că problema însăşi nu trebue pusă neapărat - şi în nici un caz nu astfel. Teoria, trăiristă, a împrejmuirii ciclurilor de viaţă, las să se facă târziu de tot, la vremea privirilor înapoi. Deocamdată, dacă e de înregistrat ceva, şi cu seninătate delină, e că forma "Cercului" nu mai cuprinde ca mai'nainte, o realitate, - şi atât. În ce mă priveşte am să comunic, ca de altfel până acum, cu cine şi când îmi va cădea bine,- sub rezerva unui minimum de bun-căzut reciproc. De asemenea, o să scriu (când mă va'mpinge demonul şi nu mi-o sta'n cale lenea), cum mă voi pricepe; dacă poveştile mele o să placă celor în a căror judecată am încredere, - bine. Iar dacă scripturile noastre ale tuturor se va găsi, cu vremea sau la urmă, că oferă puncte ce se pot înscrie într'un cerc, - şi mai bine: va trăi "Cercul". De nu, va fi trăind fiecare după putinţă...
De când m-am întors de la Cluj mi-am ordonat traiul şi, aşa cum mi-e acum, e suportabil. Pentru "pâine", vorba ceea, suplinesc o catedră de română la un liceu de fete (amuzant şi instructiv) şi dau meditaţii; obligat (printr-o minciună) să-l învăţ pe unul nemţeşte, am început să învăţ eu însumi, temeinic şi cu spor, cu o râvnă de care nu mă credeam în stare. Cu oamenii n-am decât relaţii strict convenţionale; aş minţi dacă n-aş mărturisi că doresc mai mult, - dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu ia. În timpul liber, citesc (cum de n'am întâlnit până acum "Le grand Meaulnes"?; e, în nu ştiu ce fel, atât de aproape de iubitul meu Storm!28), îmi învăţ nepotul (isteţ nevoie mare) franţuzeşte şi scriu: alaltăieri am isprăvit o povestire cu copii; nu cred să-ţi placă, totuşi am să ţi-o trimit prin cineva, îndată ce-mi vei da un semn din Cluj.- Mă preocupă ideea unei şcoli, o sminteală asemănătoare cu cea a lui Noica, din "Jurnal", dar puţin altfel. Uneori mă terorizează, pur şi simplu: văd cadrul, desfăşurarea "lecţiei", creşterea vizibilă apoi, de la an la an, şi chiar rodul rotund, un alt tip de Român. Asta sună găunos dar, - dacă n'aş fi convins că nu te interesează,- ţi-aş demonstra legitimitatea şi consistenţa acestor reverii pedagogice. Până una alta colegiul meu va purta numele, - dintr-o foarte suficientă şi bună raţiune,- "E.Lovinescu".
Plecăciune,
al tău Deliu Petroiu

-P.S.- Apropos, - de titlul şcoalei..., - pentru d-şoara Monique mi-am amânat anume plecarea din Cluj. Ca să descopăr un taior cărămiziu, am cercetat de multe ori, în acea sâmbătă seara, strada Regina Maria; l-am căutat chiar şi la festivalul dela Colegiu, - şi tot degeaba. Promisese că la 7 va fi pe stradă.

***

[Plic cu aceleaşi indicaţii din scrisoarea precedentă a lui Ştefan Aug. Doinaş; dat. poşt.: Cluj 18 sau 19 Iun. 47, Bucureşti -ilizibil]

P.S. (Miercuri, 18 Iunie 1947) La lipirea plicului, observ că, de fapt, nasturii, despre care e
vorba în prezenta, lipsesc. Nici nu ştiu dacă i-am avut realiter sau ba.
D.

Dragă Nego,
Scrisoarea ta închisă a sosit cu o apreciabilă întârziere (abia azi, 17 iunie c.), odată cu acea nemuritoare C.p. Mă refer întâi la prima. Sunt bucuros pentru premiul "Lovinescu". Destinul, steaua mea pare să-mi rezerve frumoase combinaţii, odată ce, permiţându-mi norocul nevisat de a-l fi cunoscut pe critic în ultimele sale zile, şi în împrejurările literare (ca să zic aşa) pe care le ştii, - îmi permite deasemenea tot norocul (şi tot nevisat) de a obţine primul premiu "Lovinescu" pentru poezie. Apreciez rolul tău în ambele situaţii, şi-ţi mulţumesc. Voi comunica ordinea poeziilor, într-un apendice la prezenta, deoarece am de gând să ţi-o expediez abia mâine. Nu ştiu dacă voi putea comunica şi titlul. Să văd diseară.
Protestez împotriva cenzurei lui Streinu, şi am de gând să menţin "Odă Patriei". E probabil că voi adăuga şi "Odă la frumoasele vremuri de azi" care lipsea din sumarul trimis prin Monica.
Am scris lui Radu, la Sibiu, dar cred că nu l-a ajuns. Idem Monicăi, alaltăieri. Cum am de gând să dau drumul acestei scrisori abia mâine, probabil că vei avea şi traducerile după Georges Rosetti. (Apropos: traducerea ta e oribilă; iartă-mă) Scrisoarea ta trecută a fost cetită în public parţial (fără două pagini de mijloc); aceasta şi vestita c.p. va avea acelaşi destin. Am primit mesagiul tău prin care ne anunţai că vei colabora la "Fapta"29. Cronicile tale, de fapt numai prima, ne-a amuzat într-adevăr, pe mine şi pe Regman, iar pe Cotruş l-a enervat. Vom referi asupră-i, odată ce vei fi reîntors la Cluj. Voi comunica lui Iencica imediat bunele veşti.
Toate bune cum le povesteşti tu despre acest Bucureşti, dar aşa cum le spui, parcă ne faci cunoscut, de sus, că (în sfârşit) zeii s-au îmblânzit faţa de noi şi că (drăguţii de ei!) catadixesc să ne acorde câte o drăgălăşenie literară, aşa, ici-colea, prin gura de aur a unui Perpessicius, Comarnescu, etc. Să mă ierţi, dar mai mult decât mă bucură, faptele acestea mă amuză! Sper că nu le iei nici tu prea în serios. Nu-mi vine să cred că te vei putea angaja sincer, cu fiinţa ta, în plasa mondenă a capitalei, deşi cred că e foarte plăcut; pe de altă parte, nu cred că te vei angaja în sforăriile cenaclurilor şi comiţiilor sau comitetelor de premiere. Te ştiu mai liber, un pic! Te aştept la Cluj, dar grăbeşte-te căci voi fi aici doar până în 1 Iulie. Sărutări lui Radu şi celorlalţi, în special Monicăi! Schuller30 nu ţi-a scris pentru că n'a avut timp: am vorbit personal cu el, şi asta i-a fost vocabula.
Trec la c.p. De la început îmi pare suspectă pentru motivul că are scrisul tău pe copertă (pe faţă, adică), dar indicaţia de adresă îl priveşte pe Georges Rosetti. M-am întrebat imediat: "Ce naiba! Doar n'o fi caz public, "ouvert", de cohabitare!" Întorc foaia şi văd balivernele: cabale, poze, insulte, drăgălăşenii, plus un mesagiu misterios referitor la nasturi. Ca să mă lămuresc cu toate, trebue să întorc hârtia în mână, în rotaţie totală (360°) în jurul unui ax imaginar care-ar trece prin centrul ei (obţinut prin întretăierea diagonalelor, ceea ce ştii, desigur, şi tu!) Ei bine, în nemurire va intra tocmai data de Vineri, 13 Iunie! Caligrafia cunoscută a celui ce semnează "Ploaie C. Ploaie" (Ah! pe-aici, ploaia ca ploaia, dar să vezi ce frig!), nu-mi aduce decât o pupăciune, şi e cam puţin. Deşi, de fapt e singura mea dorinţă: aceea de a-l strânge în braţe concret (nu ştiu cât va fi, sărmanul!, de concret fiziceşte după boală!) până ce-i troznesc oasele. Maxima lui, cu totul de prisos, căci partea ei secundă am respectat-o dintotdeauna, iar cea primă (cu Cezarul) n-am avut când!




[Pe o altă filă]
Bucureşti, Joi
Dragă Mamă,

Sper că Toader24 nu a uitat să-ţi predea scrisoarea mea. De asemeni, cred că eşti în posesia ochelarilor, care - cel puţin mie - îmi fac toată bucuria, că am putut să ţi-i trimit.
Azi am luat masa la Tanti Marioara25 - a fost unul din puţinele prânzuri fericite de când am plecat de acasă. Am început să duc lipsă mai ales de pâine (mai am făină pentru o săptămână), încât te rog să nu mă neglijezi - căci altfel risc să pier... De abia aştept să vie ziua de 20 Iunie, să mă văd în drum spre casă. Nu am să vă dau deocamdată alte noutăţi, căci nu au trecut decât prea puţine zile de când am scris ultima scrisoare.
Vă sărută pe toţi cu drag
Nelu
***

[Pe plic: datele poşt.: Cluj 7 Iun. 47, Bucureşti 10.VI.947; aceleaşi indicaţii din scrisoarea precedentă]

Dragă Nego,

Am avut o emoţie stranie, un ciudat presentiment că mi se ascunde ceva preţios, câteva clipe înainte de a primi scrisoarea ta. Mărturisesc, cu cea mai limpede bucurie, că nu m-a dezamăgit deloc. Avusesem într-o vreme gândul de a nu aminti niciodată despre declaraţia ta formală de ne-prietenie; pentru că, îmi spuneam, probabil cuvintele mele te vor amuza, şi vei trece peste toată chestiunea uşor, ca peste un fapt oarecare. De aceea, cu atât mai plăcută a fost surprinderea mea, când am văzut că reconcilierea s-a realizat aşa cum o doream, şi că, atât de o parte cât şi de ceealaltă, lucrurile s-au consumat pe planul grav, acolo unde, de fapt, ele şi luaseră naştere.
Şi acum, să răspund, pe rând, paragrafelor tale:
Nu refuz a crede în veracitatea planetei lui Lovinescu; nu-mi amintesc întru tocmai forma afirmaţiei mele, dar cred că nu am scris deloc o asemenea frază; ci că ea constituia doar o presupunere, în care speram, continuu, că nu va trebui să aflu nici o seriozitate. O asemenea interpretare a profilului tău contrazice intima mea opinie, şi deci nu putea veni sub pana mea decât în legătură cu unele afirmaţii străine, care te portretizau diferit, ba chiar pe dosul medaliei lovinesciene. Personal, ştiam trăsăturile tale angelico-candide, şi tocmai de aceea declaraţia ta de ne-prietenie căpăta pentru mine o importanţă deosebită. Îmi pare bine că depărtarea ţi-a prilejuit o limpezire, pentru că eu doream aşa ceva foarte mult; în caz că această mărturisire a ta ar fi întârziat, m-aş fi găsit în situaţia ciudată de a mă adresa ţie volubil, ignorând voluntar declaraţia ta de acum câteva luni, trecând-o sub tăcere, dar păstrând mereu, lăuntric, un ghimpe discret, sgândărind chiar când nu trebue. O situaţie imposibilă, nu-i aşa? - pe care, slavă Domnului!, nu mai trebue s'o suport. Cât despre faptul că nu te cunosc bine de tot, - e probabil; deşi, eu nu cred. Consider că te cunosc perfect. Fireşte, nu atâta încât să pot prevedea cea mai mică reacţiune a ta, da suficient pentru a şti bilanţul ultimei scadenţe.
Cel mai grav lucru însă pe care scrisoarea ta îl conţine, este acela despre care eu pot vorbi mai puţin şi, probabil, mai neadecvat; sau poate, realizând totuşi o echivalenţă de ton, ea va trăda, subteran, intenţia mea de a ajunge o platformă înaltă care, structural, îmi este interzisă. Vorbeşti despre eventuala noastră legătură sentimentală, consumată în chiar virtualitatea ei, - şi ai un ton foarte ponderat, neobişnuit de simplu la tine, - dar pentru mine tocmai de aceea mai emoţionant. Scrii despre un lucru pe care eu nu l-am gândit niciodată, şi e ca şi cum mi-ai comunica, dureros de altfel, că aş fi putut fi şi altceva decât sunt. Acest răspuns al meu se situiază la trei zile după primirea scrisorii tale, şi în momentul de faţă gândesc poate lucrurile la rece, emoţia este, ca să zic aşa, intelectuală, vine din estetica speculaţiei; dar în clipa când te-am citit am avut impresia zugrumătoare a unei mărturisiri care nu trebuia făcută niciodată, pentru că o făceai unui mutilat, indicându-i chiar rănile, căutându-i miezul organelor absente. Acesta este punctul grav al scrisorii tale, care va rămâne grav întotdeauna; şi în plus, am impresia că va rămâne întotdeauna, fie că va fi spus, fie că va fi tăcut: un fel de prag suprem, o octavă profundă, pe care n-o vom realiza niciodată, dar a cărei prezenţă se face simţită continuu, oridecâteori, în multiplu de opt, atingem diverse tonuri în relaţiile noastre. De aceea, mărturisind că asemenea gând nu m-a cuprins niciodată, nu mă sfiesc a mărturisi nici jena că, atunci când socoteam depărtarea ta de mine ca un capriciu nefundat, şi estetist - răceala ta se datora, de fapt, unei asemenea prăpăstii pe care gândul tău a căscat-o imens, dar pe care eu n-o puteam bănui.
Despre Enescu să nu mai vorbim. În ultimul timp, prezenţa lui este tot mai mult prilej perpetuu de gafe, o încarnaţie a neseriozităţii.
Trec acum la celelalte chestiuni pe care ţin să le discut cu tine. Mă îndoiesc, şi sunt în acelaşi timp nedumerit, de eventualitatea de a fi premiat cu pr.şemiulţ "Lovinescu", căci am văzut într-un ziar o notă care-l indica drept premiat pe Radu Cioculescu, fiul lui Şerban. De altfel, nu ţin neapărat să fiu premiat, deoarece, în ţara asta, o premiere nu însemnează nimic, atât de frecvent este fenomenul. Mă îndoiesc de asemeni că Ioana va face parale cu volumul meu. În legătură cu editarea mea, aş vrea să-ţi cer sfatul: Cotruş mi-a sugerat ideia de a completa acest volum până la numărul de 50 de poezii, cu versuri mai vechi, acceptabile încă dintr-un anume punct de vedere, - care, altfel, ar fi definitiv înmormântate. Nu ştiu ce să fac. Te rog gândeşte-te şi tu la eventualitatea aceasta. Pe de altă parte, ţin să-i comunic, îndată ce lucrul va deveni oportun, Ioanei ordinea poeziilor în volum şi titlul (pe care încă nu-l ştiu). "Manual de dragoste" nu mai merge. Cred că voi da până la urmă titlul unei poezii din volum.
Îţi urez să reuşeşti în afacerea ta... pariziană, deşi asta înseamnă că te pierdem câţiva ani.
Mă bucur că Monica s-a simţit bine aici, deşi nu am avut timpul fizic să ne ocupăm aşa cum trebuia de o fiinţă ca dânsa. Îi voi scrie şi ei, chiar azi, când îl voi anunţa şi pe Radu Stanca despre ultimele noastre avataruri.
Poezia lui G. Rosetti26 mi-a plăcut: ultimele două strofe sunt foarte frumoase; dar, în întregime, ea adevereşte lectura lui Rimbaud şi Baudelaire. Voi căuta s-o traduc, dar nu atât de curând pe cât speri tu, căci e nevoie de o adevărată clipă de graţie pentru ca eu să pot intra în miezul unei asemenea lumi, de unde să-i repet intima geometrie. Te rog să mai aştepţi şi ţi-o voi trimite, dacă, între timp, nu vei sosi tu la Cluj.
Nunta lui Cotruş cred că se va face, dar siguranţă nu există. Noi însă va trebui să aflăm, în vara asta, o modalitate de a ne întâlni cu toţii, adică cu Radu şi Monica, undeva, cândva.
Recunosc că nu ştiu cam ce noutăţi aş putea să-ţi comunic de pe-aici. Ne întâlnim, în fiecare zi, pe stradă. În ultimul timp însă, cei care numai prin accident au ajuns tovarăşi ai noştri, precum Tudor Bogdan27 sau Dominic Stanca, lipsesc, şi lipsa lor şnu-,n.nţ prejudiciază deloc discuţiilor noastre, care însă (mărturisesc!) nu sunt prea interesante, mulţumindu-se a fi uneori simple sau complicate bârfeli. Am fost la Jacquier ieri, eu singur, şi mi-a spus că la vară pleacă în Franţa, pentru doctorat. Hossu Petrică a reapărut pe-aici, foarte intrigat de situaţia internaţională, şi mai înţelept ca oricând. Am auzit că L. Blaga i-ar fi respins teza de doctorat (ceea ce eu nu cred), pe motivul că nu e ştiinţifică, seamănă şi miroase a D. D. Roşca, şi că ar avea pasagii prea... ţărăneşti. Regman este ca de obicei acidulat; a terminat studiul despre Şerban, şi este foarte bucuros. Cotruş a plecat din oraş de câteva zile, pentru a-şi pune la punct stomacul. Iencica e foarte îngrijorat de cele ce-ţi voi relata despre el, deşi e singurul despre care mereu voi spune numai lucruri bune.
Al tău cu drag
Ştefan Aug. Doinaş
Cluj, 5 Iunie 1947
***
[Plic adresat: Domnului / I. Negoiţescu, scriitor / Bucureşti / Parcul Iancului etc.; exp.: D. Petroiu, Arad, Ardealului 1; dat. poşt.: Arad 16 Iun 947, Bucureşti 19.VI.947]

Arad, 14 Iunie 947

Dragă Nego,

Ceea ce-ţi trimisesem atunci de la Cluj, nu era o scrisoare ci un moft poştal sau, dacă vrei, un moft pur şi simplu; vezi dar că e probabil de prisos reproşul de a nu fi fost "mai cuprinzător". Sigur simt acum că pe vremea aceea îmi intrase în cap un gărgăun - de care mai apoi m-am lepădat. Căpătasem anume, la finele considerării lucide a unor date de experienţă externă şi intimă, convingerea amară că micul nostru grup literar n-a fost decât o înjghebare efemeră şi zadarnică, împrăştiată definitiv odată cu ieşirea din Universitate şi cu stabilirea distanţelor, geografice (şi de altă speţă). Descoperirea, presimţită de mult, mă făcea să sufăr şi să-i exagerez, cu bună ştiinţă, consecinţele dureroase; teoretizam un sfârşit total, un amplu şi complex divorţ, cu abolirea oricărei posibilităţi de reîntoarcere. De atunci însă am revenit la bunul simţ care, deşi nu infirmă eventualul adevăr al acestor gândiri rele, e de părere că problema însăşi nu trebue pusă neapărat - şi în nici un caz nu astfel. Teoria, trăiristă, a împrejmuirii ciclurilor de viaţă, las să se facă târziu de tot, la vremea privirilor înapoi. Deocamdată, dacă e de înregistrat ceva, şi cu seninătate delină, e că forma "Cercului" nu mai cuprinde ca mai-nainte, o realitate, - şi atât. În ce mă priveşte am să comunic, ca de altfel până acum, cu cine şi când îmi va cădea bine,- sub rezerva unui minimum de bun-căzut reciproc. De asemenea, o să scriu (când mă va'mpinge demonul şi nu mi-o sta'n cale lenea), cum mă voi pricepe; dacă poveştile mele o să placă celor în a căror judecată am încredere, - bine. Iar dacă scripturile noastre ale tuturor se va găsi, cu vremea sau la urmă, că oferă puncte ce se pot înscrie într-un cerc, - şi mai bine: va trăi "Cercul". De nu, va fi trăind fiecare după putinţă...
De când m-am întors de la Cluj mi-am ordonat traiul şi, aşa cum mi-e acum, e suportabil. Pentru "pâine", vorba ceea, suplinesc o catedră de română la un liceu de fete (amuzant şi instructiv) şi dau meditaţii; obligat (printr-o minciună) să-l învăţ pe unul nemţeşte, am început să învăţ eu însumi, temeinic şi cu spor, cu o râvnă de care nu mă credeam în stare. Cu oamenii n-am decât relaţii strict convenţionale; aş minţi dacă n-aş mărturisi că doresc mai mult, - dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu ia. În timpul liber, citesc (cum de n-am întâlnit până acum "Le grand Meaulnes"?; e, în nu ştiu ce fel, atât de aproape de iubitul meu Storm!28), îmi învăţ nepotul (isteţ nevoie mare) franţuzeşte şi scriu: alaltăieri am isprăvit o povestire cu copii; nu cred să-ţi placă, totuşi am să ţi-o trimit prin cineva, îndată ce-mi vei da un semn din Cluj.- Mă preocupă ideea unei şcoli, o sminteală asemănătoare cu cea a lui Noica, din "Jurnal", dar puţin altfel. Uneori mă terorizează, pur şi simplu: văd cadrul, desfăşurarea "lecţiei", creşterea vizibilă apoi, de la an la an, şi chiar rodul rotund, un alt tip de Român. Asta sună găunos dar, - dacă n-aş fi convins că nu te interesează,- ţi-aş demonstra legitimitatea şi consistenţa acestor reverii pedagogice. Până una alta colegiul meu va purta numele, - dintr-o foarte suficientă şi bună raţiune,- "E.Lovinescu".
Plecăciune,
al tău Deliu Petroiu

-P.S.- Apropos, - de titlul şcoalei..., - pentru d-şoara Monique mi-am amânat anume plecarea din Cluj. Ca să descopăr un taior cărămiziu, am cercetat de multe ori, în acea sâmbătă seara, strada Regina Maria; l-am căutat chiar şi la festivalul dela Colegiu, - şi tot degeaba. Promisese că la 7 va fi pe stradă.
***
[Plic cu aceleaşi indicaţii din scrisoarea precedentă a lui Ştefan Aug. Doinaş; dat. poşt.: Cluj 18 sau 19 Iun. 47, Bucureşti -ilizibil]

P.S. (Miercuri, 18 Iunie 1947) La lipirea plicului, observ că, de fapt, nasturii, despre care e vorba în prezenta, lipsesc. Nici nu ştiu dacă i-am avut realiter sau ba.
D.

Dragă Nego,

Scrisoarea ta închisă a sosit cu o apreciabilă întârziere (abia azi, 17 iunie c.), odată cu acea nemuritoare C.p. Mă refer întâi la prima. Sunt bucuros pentru premiul "Lovinescu". Destinul, steaua mea pare să-mi rezerve frumoase combinaţii, odată ce, permiţându-mi norocul nevisat de a-l fi cunoscut pe critic în ultimele sale zile, şi în împrejurările literare (ca să zic aşa) pe care le ştii, - îmi permite deasemenea tot norocul (şi tot nevisat) de a obţine primul premiu "Lovinescu" pentru poezie. Apreciez rolul tău în ambele situaţii, şi-ţi mulţumesc. Voi comunica ordinea poeziilor, într-un apendice la prezenta, deoarece am de gând să ţi-o expediez abia mâine. Nu ştiu dacă voi putea comunica şi titlul. Să văd diseară.
Protestez împotriva cenzurei lui Streinu, şi am de gând să menţin "Odă Patriei". E probabil că voi adăuga şi "Odă la frumoasele vremuri de azi" care lipsea din sumarul trimis prin Monica.
Am scris lui Radu, la Sibiu, dar cred că nu l-a ajuns. Idem Monicăi, alaltăieri. Cum am de gând să dau drumul acestei scrisori abia mâine, probabil că vei avea şi traducerile după Georges Rosetti. (Apropos: traducerea ta e oribilă; iartă-mă) Scrisoarea ta trecută a fost cetită în public parţial (fără două pagini de mijloc); aceasta şi vestita c.p. va avea acelaşi destin. Am primit mesagiul tău prin care ne anunţai că vei colabora la "Fapta"29. Cronicile tale, de fapt numai prima, ne-a amuzat într-adevăr, pe mine şi pe Regman, iar pe Cotruş l-a enervat. Vom referi asupră-i, odată ce vei fi reîntors la Cluj. Voi comunica lui Iencica imediat bunele veşti.
Toate bune cum le povesteşti tu despre acest Bucureşti, dar aşa cum le spui, parcă ne faci cunoscut, de sus, că (în sfârşit) zeii s-au îmblânzit faţă de noi şi că (drăguţii de ei!) catadixesc să ne acorde câte o drăgălăşenie literară, aşa, ici-colea, prin gura de aur a unui Perpessicius, Comarnescu, etc. Să mă ierţi, dar mai mult decât mă bucură, faptele acestea mă amuză! Sper că nu le iei nici tu prea în serios. Nu-mi vine să cred că te vei putea angaja sincer, cu fiinţa ta, în plasa mondenă a capitalei, deşi cred că e foarte plăcut; pe de altă parte, nu cred că te vei angaja în sforăriile cenaclurilor şi comiţiilor sau comitetelor de premiere. Te ştiu mai liber, un pic! Te aştept la Cluj, dar grăbeşte-te căci voi fi aici doar până în 1 Iulie. Sărutări lui Radu şi celorlalţi, în special Monicăi! Schuller30 nu ţi-a scris pentru că n'a avut timp: am vorbit personal cu el, şi asta i-a fost vocabula.
Trec la c.p. De la început îmi pare suspectă pentru motivul că are scrisul tău pe copertă (pe faţă, adică), dar indicaţia de adresă îl priveşte pe Georges Rosetti. M-am întrebat imediat: "Ce naiba! Doar n-o fi caz public, "ouvert", de cohabitare!" Întorc foaia şi văd balivernele: cabale, poze, insulte, drăgălăşenii, plus un mesagiu misterios referitor la nasturi. Ca să mă lămuresc cu toate, trebue să întorc hârtia în mână, în rotaţie totală (3600) în jurul unui ax imaginar care-ar trece prin centrul ei (obţinut prin întretăierea diagonalelor, ceea ce ştii, desigur, şi tu!) Ei bine, în nemurire va intra tocmai data de Vineri, 13 Iunie! Caligrafia cunoscută a celui ce semnează "Ploaie C. Ploaie" (Ah! pe-aici, ploaia ca ploaia, dar să vezi ce frig!), nu-mi aduce decât o pupăciune, şi e cam puţin. Deşi, de fapt e singura mea dorinţă: aceea de a-l strânge în braţe concret (nu ştiu cât va fi, sărmanul!, de concret fiziceşte după boală!) până ce-i troznesc oasele. Maxima lui, cu totul de prisos, căci partea ei secundă am respectat-o dintotdeauna, iar cea primă (cu Cezarul) n-am avut când!
Graficul lui Georges Rosetti, cu a cărui invitaţie la tangibilitate sunt, teoretic şi metaforic, de acord, este turburat, brusc, de o "insulă" a lui Radu pe care se află un apelativ pe care nu mi-l acord: "Porcule"! Să fim serioşi, domnilor, chiar dacă suntem (sunteţi, n.n.) în Bucureşti.
Cu greu descifrez frazele Monicăi. Îi comunic foarte distant: odată ce a acceptat dictatul lui Radu Stanca, nu înţeleg de ce-a adăugat acel p.s., care nu salvează nimica! Mulţumesc pentru sănătate! Strigătul tău disperat după traducerea lui Georges, e drăguţ şi, uimitor!, foarte caligrafic. O nouă "insulă" stanciană referează asupra unei mondenităţi: pălăria Monicăi. Trebuie să fie ordinară de tot, dacă a costat numai 300.000. (Apropos: îmi amintesc acum, scriind cifra de mai sus, că în primul moment, aruncându-mi ochii pe c.p. şi văzând acest număr bătut de Dzeu, am îngheţat, că reprezintă valoarea premiului meu!)
Fotografia lui Radu, destul de reuşită (mai ales în ce te priveşte pe tine). Ah, candidule! Se putea să lipsească traducerea ta?! Te anunţ însă că modificarea nu salvează prea mult, deşi este onorabilă.
Atât deocamdată. Voi reveni peste câteva ore.
[semnătura lui Ş. A. D.,n.n.]

Cluj, 17 Iunie 1947

P.S. (ora 2 p.m.). Regman nu gustă deloc poezia lui Georges, după cum indicaţia că a fost compusă pe un motiv muzical l-a făcut să strâmbe din acel imens apendice numit nas. M-am hotărât, în ceea ce priveşte titlul: sau "Poezii" sau "Paradise-cocktail". Al doilea are, în alegerea mea, prioritate.
P.S. (orele 3 p.m.). Am tradus "Désespoir" a lui Georges. Desigur traducerea nu e grozavă, dar, oricum, fidelă este. }i-o trimit. Încerc îndată şi cealaltă.
P.S. (ora 3 1/2 p.m.). A trecut Cotruş pe la mine şi mi-a spus să transmit din, din parte-i, ţie şi lui Monica multe salutări, iar lui Radu multe sărutări. Nu-ţi trimite şi ţie sărutări, decât din simplă prudenţă. (Acest p.s. mi-a fost dictat.)
P.S. (ora 4 1/2p.m.). Am terminat şi traducerea după "Violes". Cred că e mai slabă decât ceealaltă. Continuare:
Îţi trimit şi o colecţie de nasturi, ascultând astfel de misteriosul mesaj din nemuritoarea c.p. De pildă: bumbul mic, de os, alb este dela cămaşa lui Iencica. Cel de metal, alb, lucios, l-am rupt dela ismenele mele (te rog să traduci, în limbaj snob, pentru cei din jurul tău, această vorbă vulgară!) De la Regman am rupt un bumb de la haină dar mi l-a luat îndărăt. Cel marron, de os, e dela ..... lui Cotruş (la locul ..... e acelaş cuvânt de mai sus!). Cel de tinichea, negru, cu dublă carapace, e de la Blaj: proprietar: Maxim. În fine, acest uriaş nasture de os de mistreţ, găurit cu un burghiu special, aparţine tânărului pasionat de "foot-ball-table", [acum campion al Aradului: rezultate tehnice: Petroiu - Civici (12 - 0.) (7 - 1) (3 : 2) şi (ghinion, desigur) (2 - 3)], care, între altele are şi preocupări literare şi de artă minoră, - şi care a binevoit să-şi descomplecteze uluitoarea colecţie de dragul judecăţii tale critice care-l priveşte, fără îndoială, optimist. Mastodontul acesta de os poartă numele ilustru de HUMIS (a fost centru înaintaş la Venus), care e, de altfel, băiat cult, mai ales de când Siboteanu *) l-a iniţiat în nuvelistica nouă. Această preţioasă achiziţie ne-a fost trimisă de la Arad, prin avion [Deliu, după postul Baba Guy31, meditează (adică dă meditaţii), câştigă 10 milioane pe lună, şi joacă "football" pe masă. Din când în când, citeşte Revista Cercului Literar, şi-l apucă nostalgia după vremurile când era, dragă Doamne, scriitor apreciat de tânăra critică ardeleană.].
P.S. (ora 5 p.m.). Am aflat acum că D. Petroiu face prezentări, la Teatrul Poporului (Arad) şi a câştigat concursul de prognosticuri de football instituit de ziarul "Libertatea poporului". (Arad.)
P.S. (ora 5 şi un minut). Aflăm în acest moment că, în afişierul Fac. de Filosofie, (Cluj) se află un anunţ, pur şi simplu, scandalos care sună astfel, în dispreţul oricărei faime şi ierarhii a valorilor legate de numele de familie al scriitorului: "Dl. Deliu P. să prezinte la Secretariat chestionarul statistic, etc." Oare cine-o fi şi ăsta?
P.S. (ora 5 şi două minute). Ni se comunică aserţiunea că o drăguţă fată din Cluj ar fi afirmat că Deliu P. (vezi mai sus, cine-o fi să fie!) are cele mai scurte şi ixulate picioare din Cluj. Dăm ştirea sub toată rezerva. O comisie de experţi s-a şi deplasat la Arad.
P.S. (ora 7 p.m.). Nimic despre Deliu P.
___
*) Siboteanu = acuma tot prieten al lui Deliu; dar numai în echipa B, a Venus-ului.
___
P.S. (ora 11 p.m.). Sper că nu ai de gând să publici undeva traducerile din Georges Rosetti. Altfel, nu ţi le trimiteam. Iată ordinea, în volum,32 a poeziilor mele:
1) Aniversare
2) Balada vieţii interioare
3) Qvinta
4) Măşti
5) Ochiul
6) Paradise-cocktail
7) Omul cu compasul
8) Psalm
9) Discurs asupra iubirii
10) Forma îngerului
11) Nunta
12) Febră
13) Jucătorul de şah
14) Acela care nu se teme de nimic
15) Symposion
16) Odă Patriei
17) Soarele şi scoica
18) Trandafirul negru
19) Balada schimbului în natură
20) Camera fără ferestre
21) Pseudokyneghetikos
22) Regele, fiul copacului
23) Elegie
24) A cerului pădure răsturnată
25) Balada celor trei puncte de vedere
26) Odă la o pădure abstractă
27) Viţa de vie la paralela 800
28) Oră târzie
29) Mistreţul cu colţi de argint
30) Astăzi ne despărţim
31) Si vis pacem
32) Odă la frumoasele vremuri de azi
33) Epitaf
***

TELEGRAM| / Nr. 381 / DLUI NEGOTZESCU CLUJ / STR DIJMEI FOST STRADA GENERAL POETAS 29 / BUCUREŞTI 2 / 7 / CLUJ 6 IUL 47

= VORBITAM SI CU TUDOR VIANU FACUTAM TOATE CUVENITE SPERAM SCRISOARE URMEAZA AFECTCTZIUNI = DINU NICODIN =

***

[Telegramă / 1352 / DLUI NEGOITZESCU CLUJ 29 / DIJMEI FOSTA GENERAL POETAS / BUCUREŞTI 5 / 7 / CLUJ 6 IUL 47]

NICIO OMISIUNE DIMPOTRIVA CELE MAI BUNE SPERANTE STOP
STIMEZ INDEPENDENTZA DE JUDECATA SI MAI CU OSEBIRE IN CRITICA INTEMEIATA AFECTZIUNI = DINU NICODIN=



.
1 I. Negoiţescu - Radu Stanca: Un roman epistolar, Ed. Albatros, Buc., 1978.
2 O serie de scrisori pot fi găsite în Dosar I. Negoiţescu; Apostrof, nr. 9 / 1996 şi în Cornel Regman: Ultime explorări critice (op. postumă), Ed. Atlas, Buc., 2000, pp. 166-172.
3 Cele două scrisori de faţă constituie prologul vastei corespondenţe dintre I. Negoiţescu şi părinţii lui - un alt roman epistolar - pe care subsemnatul o pregăteşte pentru tipar.
4 Radu Stanca: Scrisoare către I. Negoiţescu, din Sibiu, 13 septembrie 1946, în Un roman epistolar, op. cit.
5 Monica Lovinescu explică eşecul lui I. Negoiţescu astfel: "ş...ţ toţi cei de la Institut şInstitutul francez, n.n.î suferă, cum am aflat, de o prejudecată antiliterară şi estetică şi le trebuie înainte de toate profesori, oameni fie şi mediocri,dar conştiincioşi şi care să se dedice învăţământului. Probabil că în cererea ta nu ai indicat profesorul şi bibliografia pe care ai putut-o aduna până acum. Ei ţineau foarte mult la acest lucru cum şi la notele de la examenul de licenţă. Stupid, dar adevărat." (Scrisoare către I. Negoiţescu, din Bucureşti, 8 august 1947, reprod. în Cornel Regman: Ultime explorări critice, op. cit. p. 171). Abia în cursul sejurului său bucureştean, I. Negoiţescu îşi face cunoscută intenţia de a-şi da teza de doctorat cu "un subiect despre estetica lui Valéry" (cf. Scrisoare către Henri Jacquier, din Bucureşti, 19 mai 1947 în Dosar I. Negoiţescu; Apostrof, op. cit.).
6 Formula se găseşte în Ştefan Aug Doinaş: Evocări, Ed. Fund. PRO, Buc., 2003, p. 73.
7 Wolf von Aichelburg (Toma Ralet, în Revista Cercului literar) a lucrat ca traducător în acest minister între 1941 şi 1944.
8 Werner von Aichelburg, fratele cerchistului. Cei doi fraţi fac horoscoape, pe care le şi comercializează. Cel întocmit lui I. Negoiţescu sună astfel: "ş...ţ multe călătorii trudnice în legătură cu muncă, cu ceva silit; un caracter violent, animat al acestor deplasări cu riscuri de întreprinderi prea şhţazardate dar şi cu surprize plăcute, şanse cu o nuanţă misterioasă a unui lucru Ťcăzut din cerť" (Wolf von Aichelburg: Scrisoare către I. Negoiţescu, din Sibiu, 2 decembrie 1945; inedit).
9 Din scrisoarea lui I.Negoiţescu către Radu Stanca din Cluj, 3 aprilie 1947, (Un roman epistolar, op. cit.) aflăm: "Duc cu mine şla Bucureştiţ şi volumul I asupra poeţilor români, ce conţine Eminescu partea I-a, Macedonski, Bacovia şi Blaga (ultima-mi producţie)." Intitulat Poeţi români, manuscrisul va primi Premiul Revistei Fundaţiilor Regale.
10 Radu Stanca; dintre cerchişti, numai el şi Wolf von Aichelburg au rămas la Sibiu după relocalizarea Universităţii la Cluj.
11 Spune Deliu Petroiu: "Gusti-baci - Augustin Popa, tatăl lui şDoinaşţ - stătea bine. Era un ţăran cuprins, gazdă, cum se zice prin părţile noastre. Muncitor, inteligent şi cu nespus umor." (Alina Ledeanu: Interviu cu Deliu Petroiu în Secolul 21, 1-6/2003, nr. consacrat lui Doinaş, p. 186).
12 I.D. Sîrbu era, atunci, asistentul prof. Liviu Rusu la Seminarul de Estetică.
13 Radu "Bubu" Iencica, ulterior medic la Clinicile Universitare din Cluj. În clasificarea cerchiştilor "dată" de Cornel Regman în 1946 (doc. inedit) face parte din categoria "centripeţilor-neofiţilor", alături de Dominic Stanca şi de Ion Maxim.
14 Radu Stanca e laureat cu Premiul pentru teatru al grupării Prietenii lui E. Lovinescu pentru manuscrisul piesei Dona Juana. Redactată în noiembrie 1946, lucrarea va fi publicată postum în Radu Stanca: Teatru, Ed. pt. Lit., Buc., 1968.
15 I.Negoiţescu îşi va retrage manuscrisul - unic - de la muribunda editură a Fund. Reg., în ianuarie 1948 (cf. Un roman epistolar, op. cit., p.127). Se pare că a fost confiscat ulterior de organele M.A.I.
16 În mai 1947, Monica Lovinescu se găseşte la Cluj ca delegată a Facultăţii de Litere din Bucureşti la Congresul studenţesc pe ţară. Câteva momente de la acest eveniment sunt descrise în lucrarea ei memorialistică La apa Vavilonului, Humanitas, Buc., 1999.
17 În La apa Vavilonului, op. cit., la pp. 42-43, Monica Lovinescu notează: "Am lăsat Clujul în aura lui din trecut. Sporită şi de faptul că acolo îl văzusem pentru prima oară pe Blaga. Între două şedinţe la Congres urcasem pe dealul Feleacului cu cerchiştii, în frunte cu Doinaş şi Cotruş (nu ştiu de ce Nego nu era cu noi) la Blaga ş...ţ. Idem, la p. 217: "Priveam apusul soarelui de pe dealul Feleacului ce ne aştepta pe cerchişti şi pe mine când am ieşit de la el şe vorba de Blagaţ. Îl mai aud pe Radu Stanca declamând patetic versuri de Doinaş, "când marile focuri se sting la Apus, pe praguri cu ape sonore"... nevrând să înţeleagă că, de fapt, un singur apus ne pândea: al nostru." După toate datele, R.S. se afla atunci la Sibiu.
18 E vorba de recepţia cel puţin nuanţată făcută de cerchişti cronicii Planetă de scriitor tânăr "trasă" de Maestru lui I.Negoiţescu, publicată în ziarul Timpul, în vara anului 1943 şi reprodusă în E. Lovinescu: Scrieri, vol. 3, p. 421 şi în I. Negoiţescu: Despre E. Lovinescu, ed. îngrijită şi note de Dan Damaschin, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999, col. Cercul Literar de la Sibiu, pp. 123-125).
Mergând cu comparaţiile până la Eminescu şi Shelley, portretistul insistă asupra "purităţii", "candorii" şi "serafismului" de excepţie care respiră din I. N., completând: "Figură fină, feminină, androgină; delicateţe, timiditate, repede alarmate de un fel de pudoare trădată de carminuri discrete. Şi peste toată înfăţişarea, o mască de visare, de contemplaţie".
19 Ioana Postelnicu conducea Editura Revistei Fund. Regale.
20 Dan Petraşincu, prieten al cerchiştilor. Cu numele de Angelo Moretta va face o lungă carieră universitară şi literară, la Roma.
21 Fana Kernbach, prietenă a cerchiştilor. E "cântată" în "Imnul Cercului", pe muzică de Weber: "Mai bine cu Fana decât fără ea".
22 I.Negoiţescu a fost ales membru în comisia de premii a Prietenilor lui Lovinescu în aprilie 1946 (cf. Un roman epistolar, op. cit., p. 27).
23 Alexis Odeşteanu, student strălucit şi prieten al lui I. Negoiţescu; va fi avocat.
24 Teodor "Toader" Cotuţiu, frate mai mic al mamei lui I. Negoiţescu 25 Soră bună a tatălui lui I. Negoiţescu, singurul din familie care se stabilise în Transilvania.
26 Georges Rosetti, nepot al lui Al. Rosetti, scria poezii în franceză. Plecat cu o bursă de studii la Paris, în iulie 1947, va avea acolo funcţii de răspundere în cinematografie. I. Negoiţescu, care l-a cunoscut pe G. Rosetti prin Monica Lovinescu, al cărei mare prieten era, vorbeşte despre el ditirambic şi cu patos (v. I. Negoiţescu: Scrisoare către Monica Lovinescu, din Cluj, 26 iunie 1947 în Apostrof, 9/1996, op.cit.). În 1968, G. Rosetti îl găzduieşte pe critic cu ocazia primei sale călătorii în "lumea liberă".
27 Pseudonimul juristului Ion Regman, fratele criticului. În sumarul primului număr al proiectatului "organ cerchist", caietul-revistă Euphorion, Tudor Bogdan figurează cu poezii (cf. I. Negoiţescu: Scrisoare către Radu Stanca, din Cluj, 25 mai 1946, în Un roman epistolar, op. cit.).
28 Tot în sumarul proiectului Euphorion. Deliu Petroiu e anunţat cu articolul Th.şeodorţ Storm şi arta nuvelei.
29 Rod al parţial fructuosului sejur bucureştean al lui I. Negoiţescu este şi începutul colaborării sale, cu cronici literare, la acest ziar (iunie-octombrie 1947).
30 Rudolf "Rudy" Schuller, universitar şi scriitor maghiar (Pávay Mihály) din Cluj, prieten apropiat al lui I.Negoiţescu.
31 Aşa era numită, în Cerc, Viorica Guy-Marica, pe vremea aceea cadru universitar.
32 Volumul premiat se va intitula, finalmente, Alfabet poetic. Din cele 33 de poezii, 12 (!) figurează în Poezia română. Antologie, elaborată de I.Negoiţescu între 1953 şi 1954 şi publicată postum cu titlul De la Dosoftei la Ştefan Aug. Doinaş. O antologie a poeziei române, ed. îngrijită şi prefaţată de Cornel Regman, Ed. Dacia, Cluj, 1997. Placheta de debut a lui Doinaş, Cartea mareelor (Ed. pt. Lit., Buc., 1964), marcată proletcultist, nu conţine decât două din ele: Balada schimbului în natură şi Astăzi ne despărţim. Alte 13 integrează al doilea volum, Omul cu compasul (E.P.L.1966), o parte din ele formând ciclul final, Mistreţul cu colţi de argint (balade vechi). În culegerile retrospective următoare, apar numeroase bucăţi; va trebui însă aşteptat Alfabet poetic (Biblioteca pentru toţi, nr. 961, Ed. Minerva, Buc.,1978) pentru ca 26 din poeziile nepublicatului volum din 1947 să se regăsească, împreună cu alte 22 de poeme în secţiunea Alfabet poetic (1941-1948). În toate aceste cărţi, nici urmă de titlul celor două ode cu pricina.