Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Centenar Titu Maiorescu - Mentorul de Nicolae Scurtu

Biografia profesorului, istoricului şi criticului literar, traducătorului, memorialistului, omului politic şi diplomatului Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – m. 18 iunie 1917, Bucureşti) continuă să stimuleze interesul cercetătorilor, întrucât se constituie într-un veritabil model cultural şi uman.
Profesor la Universităţile din Iaşi şi din Bucureşti, Titu Maiorescu a instruit, a format şi a modelat numeroase generaţii de discipoli, care au crezut în forţa cuvântului său şi în atitudinile mentoriale ale dascălului descins din şcolile Apusului.
Impresiona, întotdeauna, prin ţinută, punctualitate, sobrietate şi o excelentă pregătire în domeniul disciplinelor filosofice, pe care le-a predat, cu rigoare şi voluptate, tinerilor studioşi din cele două centre universitare ale României.
Un însemnat număr dintre elevii săi au devenit poeţi, prozatori, eseişti, jurnalişti şi oameni de cultură, care, peste un timp, au revenit la mentorul lor, spre a-i consilia, a-i ajuta şi, chiar, spre a-i impune când era nevoie.
Epistolele primite, în timp, de Titu Maiorescu sunt o dovadă elocventă a ceea ce a însemnat profesorul şi mentorul pentru mulţi, foarte mulţi, dintre discipolii săi.
Unul dintre cei ce s-au bucurat de sfaturile şi atenţia lui Titu Maiorescu este şi poetul, prozatorul şi gazetarul Nicolae Mihăescu-Nigrim (1871–1951), care a apelat, încă din studenţie, la sprijinul marelui său dascăl.
Epistolele ce se transcriu, aici, nu mai au nevoie de nici un comentariu, doar de câteva note, punctuale, de istorie literară.

*

Buzău, 6/19 iunie 1906
Mult stimate domnule Maiorescu,

Reîntors de la Gura Sărăţii azi, unde fac viticultură şi silvicultură, căci nu mai sunt profesor de multă vreme, la Buzău mă reţin politica şi ziarul Ordinea1, pe care-l redijez, am găsit cartea d[umnea]v[oastră] de vizită cu atât de amabilele d[umnea]v[oastră] aprecieri asupra modestei mele schiţări – Londra2.
Să vă spun că cuvintele d[umnea]v[oastră] atât de nepreţuite pentru mine mi-au stors o lacrimă de bucurie, nu m-aţi crede, poate.
Fireşte, s-ar părea copilăresc pentru un om care a trecut prin negura în care orbeşte se caută glorie.
Azi am ieşit la senin şi totuşi scrisoarea d[umnea]v[oastră] mi-a stors o lacrimă şi nu din cele mici şi reci. De ce? Cei zece ani de izolare condamnabilă singuri mi-ar putea da o lămurire. Dar nu le-o cer, căci mi-ar da-o cu adânci mustrări.
Reîntors în tabăra de unde nu trebuia să mă răsucesc, şi unde dacă aş fi rămas, poate nu ajungeam să fac gazetărie de provincie, serioasă, şi să fiu totuşi în dispreţul multora, care nu ştiu să închege două fraze de seamă şi care totuşi au singurii trecere pe lângă şefi, aş dori să reîncep a lucra pe cât puterile îmi îngăduiesc câte ceva mai de seamă.
De pe când eram în Londra am conceput o doctrină (iertaţi-mi lipsa de modestie) – Negativism, din care am trimis fragmente d[omnu]lui Bogdan3 pentru publicul Convorbirilor. Nu ştiu de ce nu s-au inserat. Erau, poate, prea îndrăzneţe cugetările, prea originale, prea paradoxale.
În orice caz aş ţine mult să vă citesc din ele zilele acestea când sper să vin la Bucureşti.
Mai am o lucrare începută, întreagă va avea mărimea Londrei, Ce zice englezul despre români 4, o critică cam violentă asupra moravurilor noastre politice, intelectuale etc.
Şi din ea aş voi să citesc ceva, dacă îngăduiţi celui mai devotat al d[umnea]v[oastră], Mihăescu-Nigrim

*

Gura Sărăţii prin Monteoru,
24 ianuarie 1909 

Mult stimate domnule Maiorescu, Eram întrucâtva nerăbdător să primesc răspunsul la scrisoarea mea, cu atât mai mult cu cât ştiu că d[umnea]v[oastră] răspundeţi întotdeauna la scrisori.
Sunt măgulit că am acest răspuns de la d[umnea]v[oastră] şi satisfăcut că am pe cel categoric de la d[omnu]l Mehedinţi; nu l-am avut însă, de la d[omnu]l Antonescu.
De altfel, pe amândoi îi cunosc personal de multă vreme, mai cu seamă pe cel din urmă. Decât, de! profesor universitar.
Un biet uitat de lumea intelectuală ca mine nu trebuie să se aştepte la mai mult. Şi de aceea sunt cât se poate de mulţumit. Mişcarea politică în care am intrat, cu toate puterile mele modeste, m-a oţelit în răbdare şi mai mult.
Însă izvorul cât de mic, care se zbate în întunericul pământului, va trebui odată şi odată să iasă la lumină dacă e ajutat de afluenţi.
Am scris d[omnu]lui Mehedinţi subiectul conferinţei mele viitoare: Controlul în stat. Cred că-l voi expune într-o formă pe înţelesul tuturor. Dar mi-e necaz că sunt absorbit acum cu traducerea unei cărţi de mare folos, de altfel, pentru educaţia fizică, şi pentru care mi se oferă... risum... 100 lei.
Am ajuns să fac şi de astea ca să scap de nevoile în care sunt înecat până în gât, lăsându-mi la calend[ele] grec[eşti] lucrările mele proprii.
Din cauza asta am scris d[omnu]lui Mehedinţi să binevoiască a-mi fixa conferinţa între 10-18 februarie. Azi sau luni (la ţară aci primesc corespondenţa lunea, miercurea, vinerea şi sâmbăta) nădăjduiesc să cunosc data conferinţei mele.
La Buzău, la Ateneu, am ţinut la 9 ianuarie o conferinţă Şarlatinii ştiinţei5. A făcut ceva zgomot în cercul buzoienilor, ca mai toate conferinţele mele.
Şi aş fi vrut să o ţin şi la Ateneul din Bucureşti, unde am mai ţinut alte patru anii trecuţi. Dar d[omnu]l preşedinte al Ateneului (domnul Grigore Tocilescu?) a găsit cu cale să nu mă înscrie printre conferenţiarii de anul ăsta.
Motivul? Probabil o mică biciuială ce le-am tras (celor din comitet anul trecut cu privire la o nepermisă cenzură ce instituiseră la Ateneu chiar asupra unei conferinţe dintre ale mele. Se vede că i-a usturat, că d[omnu]l Djuvara (fratele ministrului?) a ieşit ostentativ din Ateneu.
Dar asupra acestui lucru, dacă vă va interesa, mai ales ca să vedeţi de ce Ateneul a rămas o batjocură a smăriţilor conferenţiari... necunoscuţi, vă voi vorbi altădată.
Închei şi vă rog respectuos să-mi acordaţi o mică întrevedere în ziua ce mi se va fixa pentru conferinţă. Doresc ca aceasta să treacă pe sub ochii d[umnea]v[oastră].
Primiţi, vă rog, asigurarea aceluiaş[i] nestrămutat devotament de la încă elevul d[umnea]v[oastră],

N. Mihăescu-Nigrim

*

Gura Sărăţi prin Monteoru,
16 mai 1909

Mult stimate domnule Maiorescu,

Din partea d[omnu]lui A. Marghiloman6 veţi primi de la mine odată cu aceasta câteva ziare în care nevastă-mea Eugenia7, fiica d[omnu]lui Marghiloman, născută Vulturescu, dintr-o veche familie de boieri... sărăciţi, încearcă aş publica schiţele ei literare.
Atât ea cât şi mine am fi foarte măguliţi dacă le-aţi da mica atenţie a unei lecturi... de pronostic.
Tânăra publicistă e mare admiratoare a Criticilor d[umnea]v[oastră], de unde culege multe sfaturi.
Din manuscrisele ei îi public treptat, mai întâi, schiţe, apoi nuvele şi mai târziu poate vreo dramă, comedie.
E o fire artistică, excelentă muzicantă, frumoasă voce, facem adesea muzică împreună: ea la pian, eu din vioară sau din flaut; minunată pastelistă fără nici o şcoală, decât aceea a talentului ei firesc, lucrează foarte bine în pastel, vorba neuitată a d[umnea]v[oastră] de la cursul de Ist[oria] filos[ofiei] de la Universitate: «D[omnişoa]ra X cântă foarte bine la piano... cu toate că a făcut Conservatorul».
Eugenia mea pastelează frumos cu toate că n-a făcut nici o şcoală.
Aici nu ne-am plictisi dacă eu aş sta mai bine, căci am câteva încurcături băneşti din care nu ştiu cum voi ieşi.
De necaz mă îmbolnăvesc adesea, dar muncesc cum pot şi nădăjduiesc să ies deasupra. Mai am încă multă tinereţe în mine şi multă energie.
A mai pierit din ambiţie, dar mă măgulesc că tovarăşa mea năzuieşte să aibă mai multă glorie literară pe cât n-am avut eu. Şi sunt fericit pe lângă fericirea, tinereţea, frumuseţea şi vioiciunea talentatei mele artiste.
Şi mi-am permis să vă trimit din schiţele ei, cu nădejdea că veţi binevoi a-mi comunica părerea d[umnea]v[oastră], oricare ar fi ea.
Şi dacă pe lângă aceasta am citi şi mici observaţii, vă închipuiţi cât de mare ar fi mulţumirea noastră şi mai ales ce folos ar aduce ele începătoarei în ale literaturii, Eugenia M. Nigrim.
Vă rog să primiţi respectuoasele mele salutări.

N. Mihăescu-Nigrim


Note:
Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române.
1 N. Mihăescu-Nigrim a condus ziarul „Ordinea” din Buzău în perioada 1905- 1907. Publicaţia a apărut, iniţial, în răstimpul 1895-1902.
2 N. Mihăescu-Nigrim, Londra. Bucureşti, Librărie Socec et Comp., 1906, 140 pagini. Epistola conţine apostila: Indiscret. Răspuns pe carte de vizită.: T. M[aiorescu] e ocupat în iunie cu numeroase examene universitare şi nu dispune de nici un moment liber pentru alte lucrări. Poate la toamnă.
3 Istoricul Ioan Bogdan a fost director al revistei „Convorbiri literare” în perioada 1902–1906. Nu i-a publicat nimic lui N. Mihăescu-Nigrim.
4 Nigrim, Ce zice englezul despre români. Bucureşti, Institutul de Arte Grafice şi Editura „Minerva“ [1908], 64 pagini.
5 Nigrim, Şarlatanii ştiinţei. Bucureşti, Institutul de Arte Grafice şi Editura „Minerva“, 1911, 64 pagini.
6 Alexandru Marghiloman (1854–1925), om politic şi memorialist. Autorul volumelor Note politice. 1881–1924.
7 Eugenia Mihăescu este autoarea unui volum de proze.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara