Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Centenar Pedro García Cabrera de Horia Barna


Scriitorul avangardist Pedro García Cabrera (1905-1981) din Insulele Canare, Spania, este omagiat, cu prilejul centenarului naşterii sale, de Institutul Cervantes din Bucureşti pe 8 noiembrie. O Dezbatere despre avangarda regională şi universală va fi moderată de Florin Iaru, iar scriitorii din Canare - Sabas Martín, Juan José Delgado, Cecilia Domínguez şi Nicolas Melini - vor prezenta profilul artistic al lui García Cabrera. Cei patru autori din arhipelag se află la Bucureşti şi pentru o Întâlnire literară româno-spaniolă programată pe 7 noiembrie, moderată de Ioan T. Morar, când va fi prezentată de traducătorul spaniol Joaquin Garrigós ,Antologia de literatură română", apărută în nr. 19/2005 al revistei Cuadernos del Ateneo de La Laguna (Insulele Canare). Alături de unii poeţi traduşi - Denisa Comănescu, Alexandru Ecovoiu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Severin, Varujan Vosganian - întâlnirea se bucură şi de participarea preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

Pedro García Cabrera aparţine promoţiei de intelectuali din Insulele Canare, Spania, care în anii 30 ai secolului trecut s-a grupat în jurul unor proiecte ilustrate prin revistele Roza vânturilor sau Gazeta de Artă, cu o mentalitate deschisă, modernă şi cosmopolită, dar fără să îşi uite rădăcinile insulare.

Eduardo Westerdhal, Domíngo Pérez Minik, López Torres, Gutierrez Albelo, Espinosa şi Pedro García Cabrera, alături de alţii, au reuşit să pună pe picioare o iniţiativă care lega Arhipelagul Canarelor de avangardele artistice ale momentului în condiţiile în care în arhipelagul lor funcţionau doar două licee, iar analfabetismul reprezenta condiţia naturală a majorităţii locuitorilor săi.

Dar membrii acestui grup au reuşit să organizeze în Tenerife o expoziţie suprarealistă în 1935, la care l-au invitat pe André Breton împreună cu soţia lui, Jacqueline Lamba, precum şi pe Benjamin Peret. Au proiectat ,Vârsta de Aur" a lui Buńuel şi Dali în modesta pe atunci capitală a Canarelor şi au menţinut un contact permanent cu publicaţiile cele mai progresiste ale epocii.

A venit însă războiul civil şi poziţia lor artistică a fost plătită dureros, cu viaţa în cazul lui López Torres, cu ani de temniţă pentru García Cabrera, cu uitarea şi cu exilul extern şi intern în cazul altora.

Pedro García Cabrera s-a născut pe 19 august 1905, la Vallehermoso, în Insula Gomera din arhipelagul Canarelor. Până la vârsta de şapte ani rămâne în localitatea natală, apoi se mută pe continent, la Sevilla, unde tatăl său fusese trimis ca învăţător. Mai târziu, revine în Canare, la Santa Cruz de Tenerife pentru studiile liceale, iar pe această insulă din arhipelag îşi va petrece cea mai mare parte a vieţii.

De foarte tânăr începe să colaboreze la Gazeta de Tenerife, până când ajunge să facă parte din consiliul redacţional de la Hesperide, care îi publică prima operă, Líquenes (1928). García Cabrera a fost membru fondator al revistelor Cartones şi Gazeta de Artă, cea care îi editează volumul Transparencias fugadas (1934), urmat în acelaşi an de La rodilla en el agua şi Los senos de tinta. În 1935 semnează un manifest de aderare la mişcarea suprarealistă şi se întâlneşte cu André Breton şi Benjamin Peret cu prilejul celei de a doua Expoziţii Internaţionale a Suprarealismului desfăşurată în acel an la Tenerife. Iar în 1936 publică Dársena con despertadores.

Dar tot în 1936 este deportat în lagărul de la Villa Cisnero, ca militant socialist. Evadează. Este prins şi condamnat la 30 de ani de închisoare după terminarea războiului civil spaniol, fiind totuşi pus în libertate condiţionată în 1945. În perioada de încarcerare petrecută în Sahara Spaniolă (colonie africană) şi în Granada, termină câteva opere: Entre la guerra y tú (1936), Romancero cautivo (1936), La arena y la intimidad (1940), Hombros de ausencia (1942), Viaje al interior de tu voz (1944).

Din 1951 publică succesiv Día de alondras (1951), La esperanza me mantiene (1959), Vuelta a la isla (1968), Entre cuatro paredes (1968), Hora punta del hombre (1969), Las islas en que vivo (1971), Elegías muertas de hambre (1975), Ojos que no ven (1977), Hacia la libertad şi Antología poetică - A la mar fui por naranjas (1979). Figurează în mai multe antologii poetice, iar unele poeme îi sunt traduse în franceză şi flamandă.

Evoluţia poetică a lui Pedro García Cabrera se înscrie în limba spaniolă cu acel profil precis pe care avangardiştii din Canare îl aduceau în anii 1920-30: viziunea unei arte trans-geografice, universale, descoperită din perspectiva specifică regiunii atlantice. Dintre membrii generaţiei sale, García Cabrera are cea mai amplă operă, iar acest lucru l-a inclus generaţional şi în frământările specifice poeziei spaniole postbelice.

Publicarea volumului de Opere complete în 1987 a permis o cunoaştere mai clară a scrierilor sale atât de variate, în special proza jurnalistică şi eseistică, la fel de imaginativă, creatoare şi poetică pe cât s-au dovedit volumele lui de versuri, marcată de sclipiri verbale şi de o filozofie profundă. Unul dintre aceste texte, considerate clasice în tradiţia spaniolă, este celebrul El hombre en función del paisaje / Omul în funcţie de peisaj, operă de tinereţe, 1930, care le reaminteşte imediat cititorilor români de Spaţiul mioritic al lui Lucian Blaga.

García Cabrera se dovedeşte în scrierile sale un veritabil ,om al timpului său", universal, modern şi profund ataşat de Canare - spaţiul de acţiune din punct de vedere literar - cum o dovedeşte şi proiectul său de regionalism avangardist.

Îndemnul său era direct: ,Să-l studiem pe om în funcţie de peisaj. Şi să facem o artă în funcţie de acest om". García Cabrera era convins că ,mediul îi imprimă omului un simbol primar, un anume mod de a fi (...) Imaginea primară a omului se modelează după cea a peisajului său natal şi după ea îşi reduce - îşi modelează - percepţiile şi impresiile. Întotdeauna. De-a lungul tuturor zilelor sale pline de fervoare".

Arta Canarelor - credea García Cabrera - mizează pe un peisaj care cuprinde oricum marea şi muntele. Dar nu ca într-un ghid turistic, nu făcând comparaţii între faimoasele piscuri şi iscând rivalităţi insulare inutile. Şi fără mantii canariene şi pălăriuţe de paie din Tenerife. Toate astea nu sunt altceva decât note de culoare locală - spunea el - niciodată nu reprezintă teme fundamentale ale artei şi nici sentiment regional.

Într-unul dintre poemele sale intitulat Gomera, după numele insulei natale, foloseşte jocuri de cuvinte pentru a exprima sentimente şi întâmplări din copilărie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara