Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Celelalt trup - Milorad PavicMantra de Mariana Ştefănescu


Îmi amintesc bine acel septembrie de pe pătura din crâng.
E toamnă şi pădurea are menstruaţie. Precum norii noaptea nedesluşită de deasupra apei, gânduri nevăzute zboară adânc "n mine. Şed la umbra mea ca Robinson pe insula pustie. Mă aflu pe o cergă "n mijlocul unei păşuni de la marginea satului Babe, la poalele muntelui Kosmaj. Deasupra mea pe o padină se află un bunker german vechi din anul 1943. Năpădit de lăstăriş şi jneapăn. Lângă mine şade soţia mea Liza Swift şi camaradul meu de şcoală Teodor Ilio Ce"ljar. Nostim, fiindcă-l cheamă ca pe un pictor din secolul al XVIII-lea. Teodor se uită la Liza cu o privire pe care ea o cunoaşte bine la bărbaţi şi pe care odată mi-a descris-o "ntocmai. Era o privire "ntre un consult ginecologic şi preţăluirea unei iepe de rasă.
Când l-am cunoscut pe Teodor la şcoală, tatăl lui avea o fierărie "n satul Babe. Fiul său Teodor era vârtos ca o nicovală şi-şi "mpărţea câştigul ţărăneşte "n "bani muiereşti" (de la orătănii, lapte, brânză, ouă şi legume) şi "bani bărbăteşti" (de la cai, grâne, vie, porci şi peşte). Teodor nu trăia din niciunul din cele două câştiguri. Se auzea că după o iubire nefericită plecase la o mătuşă "n Italia, apoi dăduse un semn de la Paris ca "n fine să se "ntoarcă acasă, "n satul Babe, unde o vreme a ţinut fierăria moştenită de la tatăl lui şi de la bunic. Acum ne "ntâlneam după un deceniu "ntreg şi şedeam "mpreună. Abia ce-i făcusem cunoştinţă cu soţia mea. Pentru că după multă vreme aveam prilejul să discutăm, nu ne prea sfiam de prezenţa ei. Discuţia decurgea astfel "ncât ea nu-şi putea veni "n fire de atâta mirare. Şi apoi, dacă pricepea ceva din sfada noastră "ndârjită "ntr-o limbă pe care abia o "nvăţa.
întâi l-am "ntrebat din ce trăieşte, fiindcă "nchisese de mult fierăria. Mi-a spus că trăieşte din comerţ.
- Ce comercializezi?
- Vând versuri.
- Scrii poezii?
- Nici vorbă!
- Atunci "nseamnă că publici cărţi de poezie, nu?
- Nici asta. Vând versuri prin viu grai.
- La ce gândeşti când spui prin viu grai? Eşti guzlaş?
- Ce înseamnă aia guzlaş? - se minunează Liza.
- E greu de explicat - îi explic eu ei, dar Teodor ne explică nouă:
- O rudă mai îndepărtată din Italia mi-a lăsat moştenire câteva versuri pe care ea le-a moştenit cine ştie de la cine.
- Dar se poate trăi din niscaiva versuri?
- Se poate, căci fiecare din ele valorează aur. în familiile din Italia tatăl lasă pe patul de moarte fiecărui fiu câte o bucată dintr-un asemenea vers drept moştenire (cum e cu Biblia sau cu ancora), ori fiicei câte un vers ca dotă.
- Ce versuri sunt astea care valorează cât aurul? - intră şi Liza în sfadă, versurile albe ale lui Shakespeare pe care el nu le-a publicat?
- Nu-i nici asta. Versurile astea sunt cu mult mai vechi. Se transmit ca poeziile populare din gură-n gură.
- în ce limbă sunt aceste versuri? - întreb eu.
- Asta n-o ştiu, dar pot să-ţi spun că oricum nu le înţeleg. întotdeauna limba este mai veche decât versurile.
- Staţi, staţi un moment - întrerupe Liza discuţia - eu nu mai înţeleg nimic din ceea ce vorbiţi. Vorbiţi mai domol.
Deşi am trecut în engleză, n-am înţeles nici eu, aşa că-l întreb:
- La ce bun nişte versuri pe care nu le înţelegi?
- Eu acum nici în engleză nu înţeleg ce vorbiţi - se vâră iar în vorbă Liza - să însemne asta că nici măcar un cumpărător, să zicem, nu le-ar înţelege?
- De ce aş cumpăra un vers pe care nu-l înţeleg? - îl întreb pe Teodor.
- Nu e musai să-l înţelegi. Important e c-o să-l înţeleagă soţia ta. De pildă, cea prezentă aici, Liza. Versurile despre care vorbim au o foarte mare valoare de întrebuinţare. De altfel, valorează mai mult noaptea decât ziua. Dacă plăteşti, pot să-ţi cedez şi ţie câteva.
- Ca ce chestie?
- Oricărui bărbat îi e de trebuinţă. Aşa cum poate să-i pice bine şi femeii.
- Şi la ce să-i slujească? - vru să ştie Liza.
- în timp ce articulezi un asemenea vers, mişcările limbii sunt astfel încât satisfacţia orală îi provoacă femeii orgasmul.
- Stai, stai - exclamă iarăşi Liza - ce spune ăsta?
- Dar oare şi femeia poate să-l satisfacă pe bărbat în felul ăsta? - mă aflu şi eu în treabă.
- Cum să nu poată, doar ţi-am zis, eu însă n-am probat treaba asta.
- Dar de la tine cumpără şi femeile un asemenea vers? - întreabă Liza.
- Cumpără, dar mai rar.
- Lor cât le percepi? - întreb eu.
- Ceva mai ieftin, ceea ce ar fi şi în cazul tău.
- Chit că nu-s femeie?
- N-oi fi tu femeie, dar îmi eşti camarad de şcoală. Şi ai nevastă.
La vorbele astea Liza mă luă de gât şi-mi şopti la ureche:
- Cumpără-mi şi mie, te rog, cumpără-mi şi mie!
- Păi la cât m-ar aduce cu rabatul ăsta?
- Te-ar costa două mii de evra.
- Două mii de evra pentru un vers?
- Da. Şi nu e scump ţinând cont de ceea ce aduce. De altfel, ăsta e un preţ pentru tine, cum am spus deja. Pentru alţii e mai scump. Vrei sau nu?
- Nu. Mulţumesc frumos. Dar dat fiind că am fost colegi de şcoală, ai putea să-mi furnizezi gratis minunăţia asta de vers. Şopteşte-mi-l!
- Nici vorbă, nici să nu visezi la aşa ceva.
- Faci mişto de mine, recunoaşte.
- Evident că fac mişto. Treaba e mult mai ingenioasă. Dacă nevasta ta şopteşte această mantră printr-un sărut, înseamnă că vrea să aibă cu tine un copil şi-n mod sigur va procrea. Această mantră se numeşte Zâmbetul Cybelei sau cum ţi-o plăcea ţie.
- Cumpără-mi-l, cumpără-mi Zâmbetul Cybelei - ne curmă discuţia Liza Swift, la care eu răspund cu tăcerea. Atunci Teodor virează discuţia:
- Dar tu acum cu ce te ocupi? Mai scrii încă romane? - mă întreabă el.
- Evident că scriu la ele şi tu ştii bine asta.
- Trebuie să-ţi spun ceva. înainte cărţile tale erau mai frumoase.
- Cui ce-i pasă? - i-o întorc eu - ceva asemănător i-au spus şi lui Byron.
- Ce i-au spus lui Byron? - vru să ştie Liza.
- Secole de-a rândul veneţienii spuneau despre oraşul lor că înainte era mai frumos. Şi aşa au spus şi despre Byron la începutul secolului al XIX-lea. El a spus, cui ce-i pasă, acum Veneţia e frumoasă într-un alt fel.
- Eu nu înţeleg nimic din cărţile tale.
- De ce-ar trebui să înţelegi? Cărţile mele sunt ca un bufet suedez. Iei din carte ceea ce vrei şi cât vrei din orice parte a bufetului vrei să începi. }i-am oferit libertatea alegerii, iar tu te fâsticeşti de atâta belşug şi libertate ca măgarul lui Buridan care a pierit în faţa celor două căpiţe de fân neputându-se decide pe care s-o rumege mai întâi.
- Nu numai despre tine gândesc aşa. Vorbesc despre profesia ta de scriitor. Astăzi eşti netrebuincios. Un dinozaur. în ziua de astăzi realizarea supremă în literatură este ca romanele tale să dea impresia că relatează secvenţe din serialul "reality show". Ceea ce au fost în secolele XVIII şi XIX romanele de dragoste, astăzi sunt acele canale porno TV din care constaţi că dedesubt bărbatul are pe el drept veşmânt doar o femeie. Ce să te mai chinui cu cartea, când poţi să vezi totul pe viu? Pe lângă asta, astăzi la modă sunt nedăruiţii. Atunci când scriu, scriitorii nu-şi mai folosesc talentul la scris, aşa că nu se mai poate demonstra dacă îl au sau nu. Fără îndoială că treaba asta e în folosul scriitorului şi în paguba cititorului, că şi de-asta vă părăseşte cititorul. Şi pe tine şi pe toată tagma ta de scriptori...
- Totuşi mie îmi place să-mi iau în pat câte o carte, sau în vacanţă, îmi place ca în roman să primesc o pensiune semicompletă la un preţ modic - se vâră Liza Swift în această dispută despre literatura secolului XXI.
Eu atunci mă ridic să plec, fiindcă mă dureau picioarele de atâta şezut pe cerga de sub copac. La despărţire i-am adresat lui Teodor următoarele:
- în privinţa acelor mantre ale tale, pot să-ţi spun că ele sunt valabile doar în combinaţie cu încă ceva.
- Cu ce? - întreabă Liza, pe cănd Teodor tace misterios.
- în Turcia se spune că la o mantră merge apa înţeleaptă ca să i se împlinească efectul.
- Apa aceea înţeleaptă pe care ţi-am adus-o în dar? se miră Liza.
- Chiar ea. Dar asta nu e tot. Povestea cu apa înţeleaptă şi cu versul tău vrăjit, dragul meu Teodor, începe cu multe veacuri înainte...
La aceste vorbe Teodor se ridică şi el brusc, salută reverenţios şi ne părăseşte luându-şi cu el taina şi cerga...

Rămânând singuri, Liza mă duce la o cârciumă din apropiere, mă ia de ambele mâini, mă plantează în grădina micuţă şi pe când aşteptam cafeaua, scoate ca din puşcă:
- Povesteşte. Povesteşte repede tot ce ştii, iar mie nu mi-ai spus.
- Ce nu ţi-am spus?
- Nu mi-ai spus nimic şi ştii totul. Tu ştii până şi după câţi paşi rămâne omul singur... Pentru ce inelul nu reacţionează la tine? Numai la tine?
- Nu ştiu. Dar am două presupuneri.
- Put the case! - mi-o taie Liza - presupune!
- Odată în Africa ne-au dus într-un sat berber şi acolo ne-a ghicit o vrăjitoare cu un şarpe viu în jurul gâtului. Când a ajuns la mine mi s-a uitat în palmă şi-n urechi după care a şters-o.
- Ce înseamnă asta?
- Probabil că energia mea şi a ei s-au întărâtat. Nu ştiu.
- Vrei să spui că inelul se teme de tine ca vrăjitoarea aia din Africa?
Nostim.
- Problema nu e la inel ci la mine. Eu zădărnicesc energia ca să nu se scurgă din mine în inel.
- De ce faci asta?
- N-o fac intenţionat şi conştient. E vorba de o stare de lucruri. Mă împiedică faptul că ştiu prea multe despre inel. Lucrând la arhiva veneţiană Marciana şi la colecţia de manuscrise Rumjancev din Moscova am dat de nişte date care spun că există reîntoarcere în trecut prin inelul de piatră.
- Şi asta mi-o spui abia acum? Poţi să-mi arăţi ce-ai scris în inel?
- Nu.
- De ce?
- Pentru că n-am scris nimic şi nici n-am intenţia să scriu ceva.
- Cum vine asta? Dar asta nu ţine de domeniul tău de cercetare?
- Şi da şi nu. Asta ţine de ceea ce scriitorii antici numeau "taină împărătească", care tot ei spun "e ceva împărătesc să păstrezi o taină".
- Dar nevestei tale o să-i dezvălui taina asta, nu-i aşa?
- O s-o fac, dar nu pentru că eşti soţia mea.
Liza se bosumflă, mă priveşte fâstâcită şi mă întreabă îngrijorată:
- Cât?
- Ci pentru că tu însăţi eşti pe cale să descoperi taina asta cu inelul şi cu apa aceea de la izvorul Sfintei Fecioare, de aceea de acum încolo împreună o vom descoperi atât cât ne este cu putinţă şi cât ni se permite. Taina asta se numeşte celălalt trup.
- Spune-o!
- Pentru început aş putea să-ţi spun ceva pentru care voi englezii aveţi o sensibilitate aparte. Este vorba despre o taină din care Sfântul Graal reprezintă doar o parte. Desigur, ştii povestea despre Sfântul Graal. E deajuns să arunci o privire asupra giulgiului din }arigrad care se află astăzi în Italia şi se numeşte "Giulgiul din Torino" şi să remarci că acest mic acoperământ parcă păstrează urma trupului lui Hristos din faţă şi din spate. Desigur, ştii că Sfinţii Părinţi din vremuri de demult s-au înfricoşat atunci când le-a fost arătat acest giulgiu ca fiind "Sfântul Graal" văzând că izvodul arată o persoană cu patru mâini, două capete şi patru picioare. Indiferent de autenticitatea giulgiului, povestea despre Graal poate fi înţeleasă şi în alt mod, ca simbol al dublării trupului lui Hristos. Aşadar, ca o poveste despre celălalt trup al lui Hristos. Lucru care de altfel stă scris în Biblie. Numai că trebuie citită cu luare aminte.
- Şi ce-ai găsit prin arhive?
- Că pe vremuri unele persoane erau preocupate dacă şi noi avem două trupuri, cum avea Iisus. Cam prin anul 1770, la Veneţia, a încercat şi o femeie treaba asta, apoi un monah din Sentandrej, în Ungaria, cam prin jurul anului 1749. E de presupus că în vremea aceea în aceste oraşe au mai fost încercări de acest gen. De pildă, este consemnat faptul că un chimvalist care la Veneţia compunea muzică pentru ceasuri şi caterinci, a încercat zadarnic, în acest fel, să descânte apa sfinţită cu mantra potrivită. A încercat să constate dacă omul are sau nu un al doilea trup. Toate aceste persoane au făcut-o extrem de naiv, dar cred că încercările lor valorează măcar cât nişte paşi îndrăzneţi pe o cale spinoasă.
- Şi or fi ajuns oare la o constatare cu aceste descântece?
- Inelul trimitea mesaje confuze. Cei prezenţi aveau impresia că inelul îi minte.
- Şi îi minţea?
- O să-ţi povestesc, ca să constaţi singură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara