Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Cehia: Bicentenar Karel Hynek Mácha de Heliana Ianculescu


In viaţa culturală din Republica Cehă anul 2010 este Anul Karel Hynek Macha (1810- 1836), poetul de la a cărui naştere s-au implinit 200 de ani la 6 noiembrie 2010.

Karel Hynek Macha este cel mai important reprezentant al romantismului literar ceh şi fondatorul poeziei cehe moderne. Incă din timpul scurtei sale vieţi, a fost considerat o apariţie singulară, dar din păcate abia generaţiile următoare aveau să-i tipărească opera rămasă in manuscris.

Născut in famila modestă a unui negustor de făină, Macha şi-a depăşit condiţia socială, studiind Dreptul şi Filozofia. Talentul său artistic s-a manifestat incă din timpul studenţiei, cand a jucat intr-o trupă de teatru de amatori şi a desenat cu plăcere, lăsand un mare număr de desene inspirate de locurile unde a călătorit, de cele mai multe ori pe jos: castele din Cehia, Germania şi Italia. Erudiţia poetului şi cunoaşterea temeinică a literaturii universale clasice şi romantice (mai ales germană, engleză şi polonă) i-au influenţat creaţia literară. Macha a scris poezie, proză şi dramă, la inceput cu caracter elegiac, apoi treptat şi-a schimbat stilul, ajungand să exprime dorinţa individului de a se implini in viaţa reală de pe pămant şi nu in lumea de apoi. In anul 1836, cand a apărut poemul său Mai (900 de versuri), Macha işi incheia studiile de Drept şi era angajat ca avocat stagiar la Litom..ice. Dar peste o lună, la 6 noiembrie 1836, avea să moară aici de holeră (provocată de apa murdară pe care a băut-o in timp ce lua parte la stingerea unui incendiu), cu cateva zile inainte de cununia cu Lori .omkova, de care il lega o dragoste tumultoasă. In timpul scurtei sale vieţi, Macha a reuşit să se bucure doar de apariţia poemului său Mai, la 26 aprilie 1836, a cărui editare in 600 de exemplare a fost sponsorizată de autorul insuşi. Deşi la apariţie poemul nu a intrunit sufragiile criticilor literari, copiile lui s-au răspandit repede printre reprezentanţ ii tinerei generaţii, care au inţeles mesajul lui. Dar adevă rata reabilitare a poemului se va datora grupului de poeţi şi prozatori cehi din a doua jumătate a secolului al 19-lea, aşa-numita "generaţie a adepţilor lui Mai".

Cu ocazia comemorării bicentenarului de la naşterea fondatorului poeziei cehe moderne, Uniunea Scriitorilor din Cehia, in colaborare cu alte instituţii . Panteonul Literaturii Naţionale, Biblioteca Naţională, Institutul pentru Literatură Cehă al Academiei de Ştiinţe, edituri şi multe alte instituţii ., a pregătit o serie intreagă de acţiuni, expoziţii, conferinţe, lecturi, discuţii de specialitate, cărţi şi culegeri de prelegeri care au fost incluse in proiectul denumit generic .2010 . Anul lui Karel Hynek Macha. Dintre acestea amintim: Expoziţia .Poemul Mai al lui Macha şi ediţiile sale, deschisă la Klementinum (Biblioteca Naţională) in lunile mai şi iunie; lecturi din poeziile lui Macha urmate de discuţii de specialitate; expoziţia cu 39 de portrete ale lui Macha de la Memorialul Macha din Doksy (trebuie remarcat că nu s-a păstrat nici un portret al poetului, toate reprezentările lui fiind portrete fictive ale unor artişti plastici renumiţi); "Marea retrospectivă Macha" deschisă din iunie pană in octombrie la Castelul de vară Hv.zda din Praga; expoziţia itinerantă "Miracolul numit Macha", deschisă oficial la 20 septembrie 2010 in foaierul Camerei Deputaţilor a Parlamentului Republicii Cehe, prezentă pană zilele acestea la Primăria Oraşului Vechi din Praga, urmand ca pană la sfarşitul anului să fie instalată la Hotelul Salva Guarda din Litomerice, după care va itinera prin capitalele europene unde se găsesc reprezentanţe ale Centrului Ceh.

Tot la Litomerice, oraşul unde s-a stins poetul, are loc intre 19 şi 21 noiembrie o intalnire internaţională deschisă unor scriitori şi traducători din intreaga lume, intitulată "Soarta poetului este de a colinda prin lume". Programul intalnirii include, printre altele, o conferinţă dedicată operei poetice a lui Macha, cu editarea ulterioară a prelegerilor intr-un volum special, reprezentarea dramatizării poemului Mai de către studenţii de la Facultatea de Teatru din Praga şi dezvelirea statuii lui K.H. Macha in faţa Foişorului din oraş. In plus, intre 11 şi 12 noiembrie 2010 a fost organizată la Muzeul moravian din Brno o conferinţă literar-filozofică dedicată comemorării a 200 de ani de la naşterea poetului K.H. Macha intitulată "Literatura . natura . cultura". Uniunea Scriitorilor a mai coordonat şi apariţia volumelor de versuri Şi numai pămantul va fi al meu, al lui Vladimir K.ivanek, şi Nici al tău nu sunt, al Lydiei Romanska, inspirate din viaţa şi opera lui Macha. Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Vladimir Krivanek, el insuşi poet, critic literar şi profesor universitar, este iniţiatorul şi susţinătorul unei mari părţi din aceste acţiuni. Nu intamplător teza sa de doctorat, publicată in 1985, e dedicată poeziei lui K.H. Macha, constituind un punct de referinţă in bibliografia despre marele poet. De asemenea, pe parcursul intregului an au apărut volume cu versurile lui Macha in diferite ediţii bilingve, o medalie comemorativă cu portretul lui K.H. Macha concepută de sculptorul J. Klime. şi un calendar ilustrat cu versuri şi imagini create de artistul plastic Miroslav Huptych. Toate aceste manifestări constituie un model demn de urmat al felului in care lumea literară din Cehia ştie să-şi preţuiască valorile culturale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara