Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
"Cealaltă latinitate" de Rodica Zafiu

Profesorul Alexandru Niculescu a împlinit 80 de ani: o vîrstă incredibilă pentru cei care îi cunosc spiritul tînăr, bătăios, darul de a provoca permanent, di­na­mitînd locurile comune şi aducînd, în reexaminarea temelor fundamentale, o gîndire proaspătă şi idei sclipitoare. Sărbătorirea sa nu se poate face mai bine decît în acelaşi spirit al actualităţii vii, în mişcare: nu atît trecînd în revistă impresionanta sa activitate de românist şi romanist - cărţi, articole, conferinţe care au marcat decisiv evoluţia lingvisticii româneşti şi au contribuit la afirmarea ei în lume -, cît vorbind despre cartea sa cea mai recentă: L'altra latinita. Storia linguistica del romeno tra Oriente e Occidente (Verona, Edizioni Fiorini, 2007). Volumul, îngrijit de Alvaro Barbieri, Dan Octavian Cepraga şi Roberto Scagno, e însoţit de un gînd special către Italia şi prietenii italieni, în mijlocul admiraţiei şi a solidarităţii cărora a petrecut mulţi ani consacraţi studiului şi activităţii de profesor universitar - dar şi de o notă de tristeţe, prin observaţia asupra insuficientei dezbateri a ideilor sale în ţară.

Volumul trasează pas cu pas o istorie a limbii române, pornind de la latinitate şi romanitate, prin contactele esenţiale (slav, maghiar, turcesc), pînă la "tentaţia germană" şi la occidentalizarea romanică din perioada modernă. Alcătuit din tradu­cerea unor studii apărute în ultimele două din cele patru volume ale profesorului Nicu­lescu purtînd titlul comun Individua­litatea lim­bii române (1999, 2003) şi a unor articole publicate în reviste (româneşti şi străine), precedate de un studiu introductiv inedit, sintetic, volumul alcătuieşte de fapt o istorie deloc convenţională a limbii ro­mâne. Părţile cărţii se leagă prin capaci­tatea lui Alexandru Niculescu de a viza întot­deauna esenţialul, punctele critice, ca şi prin reiterarea temelor sale fundamen­tale, definitiv asociate cu numele său şi cu noua perspectivă pe care a adus-o: loialitate de limbă şi loialitate de cultură, continuitate mobilă, caracter popular, occidentalizare romanică, oscilaţie între Orient şi Occident, evoluţie culturală diferită regional (Transil­vania vs Munte­nia şi Moldova). Volumul, surprinzător de unitar, este foarte util şi de-a dreptul spectaculos pentru cititorul străin: căruia îi oferă o imagine a complexităţii unei istorii culturale fără de care specificul limbii române nu poate fi înţeles. Profesorul Alexandru Niculescu a plasat întotdeauna descrierea strict lingvistică într-un cadru de istorie culturală: opţiune profund justificată, care face ca scrierile sale să fie profitabile pentru specialiştii din mai multe domenii: lingvişti, istorici, istorici ai religiei. Alexandru Niculescu are o antipatie profundă pentru ideile luate de-a gata, pentru poncifele care alcătuiesc mare parte din cultura publicată şi predată; mai ales pentru cele susţinute de o ideologie naţio­nală mai mult sau mai puţin transparentă şi care favorizează anumite teme, interzic altele, impun dogme şi mituri. Moderni­tatea gîndirii sale antidogmatice nu este însă una "postmodernă", relaxată, a relativis­mului absolut - ci una obsedată de căutarea adevărului şi a autenticităţii.

Autorul constată că nu au fost suficient puse în valoare diferenţele dintre limba şi cultura română şi celelalte limbi şi culturi romanice: depărtarea de latinitatea culturală, dezvoltarea într-un mediu popular, profun­dele influenţe străine. Umple deci acest gol, conducîndu-şi cititorii pe căi de cercetare insuficient exploatate şi oferind o ima­gine care poate interesa azi mult mai mult decît cea a unei latinităţi "normale", banale: pentru că implică plurilingvismul, diversi­tatea culturală, interferenţa contactelor şi a influenţelor.

Studiul introductiv al cărţii explică motivele pentru care româna ilustrează o altă latinitate, profund diferită de cea occidentală; dincolo de pierderea contac­tului cu "cultura înaltă" occidentală, este evocată tema substratului, a concordan­ţelor româno-albaneze, cea a puţinătăţii elementului germanic şi mai ales cea a caracterului constitutiv, decisiv, al contac­tului cu slavii (ilustrat de analiza unor cîmpuri semantice esenţiale: lexicul abstract, al sentimentelor etc.). Profesorul Nicu­lescu are darul rar de a asocia pasiunea ideilor cu rigoarea filologică. Volumul acesta îmbină, ca şi celelalte cărţi ale sale, o perspectivă foarte de sus, capabilă să separe esenţialul de nonesenţial, cu o atenţie către amănuntul transformat în exemplu, în argument surprinzător. Dincolo de temele mari, L'altra latinita captivează prin interpretări etimologice şi semantice de detaliu, din care se reconstituie un întreg cadru cultural: aşa sînt, de pildă, în capitolul Romania hungarica, minuţioasele interpretări ale unor cuvinte ca gînd, oraş, neam, chin, chip etc.

Nu cred că ideile profesorului Alexandru Niculescu sînt puţin prezente în spaţiul cultural românesc: scrisul rămîne, şi, chiar cînd mode superficiale sau presiunea unor mai mărunte preocupări par să-l ascundă, curentul principal de idei mari, personale, documentate rămîne forţa unei culturi, conducînd, uneori invizibil, evoluţia ei. Ideile sale vor ghida multă vreme de acum înainte gîndirea şi cercetarea lingvistică românească.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara