Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ce ne mai rămâne? de Adrian Popescu

După ce Eugen Negrici în Iluziile literaturii române ne-a spulberat ultimele speranțe că am avea, prin poezia lui Lucian Blaga și prin Ultimele sonetele închipuite ale lui Shakespeare în traducerea imaginară de V. Voiculescu, alături de povestirile sale fantastice, niște vârfuri literare moderne ferme, axiologic, recent alte contestații vin să ne ia din puținul de bunuri simbolice cu care ne mândream . Excepțional exeget al lui Joyce, eseistul Mircea Mihăieș încearcă să ne convingă în rubrica lui din România literarăcă inventatorul conceptului de protocronism, Edgar Papu, este condamnabil, moral, ca susținător al național-ceaușismului. Eu cred altceva, protocronismul, concept aparținându- i într-adevăr lui Edgar Papu, are o traiectorie, odată lansat conceptul, pe care inițiatorul său nu o mai poate controla. Este, apoi, nedrept să-l reducem pe Edgar Papu, intelectual interbelic valoros, cu volume recunoscute pentru calitatea lor ideatică, netributare ideologic comunismului, la nefericitul părinte al acestui nefericit concept. Mai degrabă victima unor aberații, decât promotor al lor, autorul a dezlănțuit, e drept, imprudent, poate, naiv și manevrat cu abilitate de regim, o teorie de nesusținut. Închis pentru vina de a fi ,,uneltit împotriva statului’’, În 1961, dar și pentru creștinismul lui consolidat sub influența monseniorului Vladimir Ghica, Edgar Papu este, cred, mai mult decât îl consideră Mircea Mihăieș. Să fie autorul volumelor Poezia lui Eminescu. Elemente structurale, numai un ideolog ceaușist? De ce uităm de autorul volumelor Barocul ca tip de existență, 1977, Călătoriile Renașterii și noile structuri literare, 1967, sau Între Alpi și Marea Nordului, 1967? Pentru mine Edgar Papu face parte din pleiada intelectualilor interbelici, Nicolae Steinhardt, Al. Paleologu, Nicolae Balotă, scriitori formați lent, prin lecturi esențiale, de la care promoțiile dinainte de 1989 au învățat respectul „culturii înalte”, fuga de criterii ideologice, aplicate în locul celor estetice, deschiderea spre valorile europene. Când au ieșit din pușcării în 1964, i-am privit pe acești străluciți eseiști cu admirație, pentru că aparțineau unei lumi normale, clădite pe criterii axiologice și etice clare, pentru că se formaseră firesc într-o ambianță civilizată, chiar dacă făcuseră unele sacrificii materiale, vezi cazul unui Ion Negoițescu. Să-mi epurez biblioteca abia aranjată, să scot din rafturi volumele celui căruia, la percheziție, i s-au confiscat scrisori de la Blaga, Eliade, Eugen Ionescu? Nu o voi face, dragă Mircea. Pentru mulți Edgar Papu, nu doar pentru mine, rămâne un comparatist de prima mână, cu mijloacele vremii lui, un spirit profund, dedicat literaturii române și universale, care a avut „o cădere” de gust, o dezechilibrare, speculată de redactorii revistelor „Luceafărul” și de „Săptămâna”.
Nici un alt nume cu ecou în rândul cititorilor unei epoci, 1970-1990,una cu restricții în ce priveș te traducerile din literatura universală, artizanul revistei „Secolul XX”, nu scapă de reproșurile făcute de Mircea Mihăieș. Criticul de artă Dan Hăulică, eseistul barochizant, dar cu inegalabil farmec, ar fi fost, după opinia distinsului universitar timișorean, omul regimului. Dan Hăulică, ni se spune (scrie) s- ar fi conformat indicațiilor venite de sus; mai precis, între vizitele cuplului prezidențial comunist și traducerile din cunoscuta și apreciata revistă ar fi existat o legătură, mai mult sau mai puțin vizibilă. Literatura țărilor vizitate, sau pe cale de a fi vizitate, figurând ca atare în agenda secretarului general al partidului unic, ar fi fost publicată prioritar și oportun. Dragă Mircea, este acesta un argument serios pentru a știrbi meritele imense ale publicației unde am citit pentru prima dată, în 1964, Metamorfoza sau, mai mult, Colonia penitenciară ale lui Kafka? Nu neagă nimeni însușirile monografiei din 1968 a lui Radu Enescu, cu atât mai puțin pe cele ale grupului timișorean A treia Europă, dimpotrivă, unde analiza operei lui Kafka beneficiază de alt instrumentar critic, mult mai complex, dar modestul început din revista cu un rol istoric în deschiderea spre lume a cititorilor, nu poate fi uitat. Desigur, înainte de 1944, Kafka era cunoscut unor români, dar a intervenit hiatusul cultural cunoscut. Împreună cu Vladimir Tismăneanu, ai scris tu însuți, memorabil, dragă Mircea, în Vecinii lui Kafka. Romanul unei nevroze despre atât de actualul prozator.
Destituit de Ceaușescu, Dan Hăulică a fost repus în drepturi ca redactor-șef, după câteva zile, la intervenția unor intelectuali occidentali.
Nu ne spune nimic acest lucru? Nu ascund faptul că i-am cunoscut pe cei doi autori contestați politic de criticul Mircea Mihăieș, erau persoane de o mare civilitate, de o eleganță comportamentală rară, de o colegialitate caldă, dincolo de excelenta lor altitudine intelectuală. Nu-i pot asocia, așadar, cu niște ideologi comuniști mascați sau cu niște firi cu abilități tranzacționale. Dacă lumea în care trăim se arată tot mai pornită să renunțe la orice trecut prestigios, ridiculizându-l, sau minimalizându-l, așa cum nu se întâmplă în alte țări, eu, unul, mă despart de această poziție autodizolvantă. De ce să judecăm ideologic esteticul? Criteriile numai estetice nu mai sunt în anumite cazuri suficiente, de acord, dar preeminența aparține tot grilei estetice, nu celei ideologice. Altfel, degeaba dezavuăm ,,corectitudinea politică’’, ca principiu, și o aplicăm, fie și involuntar. Literatura română nu are încă forța celei franceze sau italiene, sau americane (pe care tu, Mircea, o știi ca ,,puținii fericiți’’) pentru a-și nega propria evoluție europeană, dimpreună cu vârfurile valorice de aici. Cioran, deconstructorul rafinat și Călinescu, istoricul construind o tradiție, pot fi complementari, nu opuși.
Lumea mea, lumea ,,vrăjită’’ a literaturii făcute cu pasiunea idealului, poate că este ,,expirată’’, dar eu,unul, nu-mi doresc alta.Dacă ne dispar și amintirile și miturile și modelele și convingerile estetice, ce ne mai rămâne? ,,Lectura la distanță’’, cantitativsterilizantă de orice emoție estetică a lui Franco Moretti, cel care a fost admirat la Cluj, devenind doctor honoris-causa al Universității Babeș-Bolyai? Vizitator în același timp cu conaționalul lui, romancierul Alessandro Baricco, și el distins la fel de aceeași instituție academică. La un moment dat, la o agapă, i-am surprins zâmbindu-și amical, niciun moment nu s-au exclus, deși poate nu erau întrutotul adepții aceleiași forma mentis. Vă las să ghiciți cine a fost cel mai iubit de cititori.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara