Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ce e şi ce nu e în Vatican? de Adrian Popescu

Cetatea Leonină

De prea multe ori, voit sau involuntar, ni se induce, sau persistă, pentru multă lume, confuzia dintre interiorul şi exteriorul Statului Vatican.O televiziune de apartament de la noi a pretins ridicol că emite de la Vatican, ştire nu doar falsă, dezminţită, categoric, aşa cum ne şi aşteptam, dar absurdă.
„Am fost la Vatican”, auzim, frecvent, deşi autorul propoziţiei nu are autoritatea vreunui ierarh catolic sau ortodox, nu este nici şef de stat sau ziarist celebru. În primul moment, ştiind cât de dificilă este intrarea în interiorul celor nu mai mult de 0,44 km pătraţi, eşti uimit. Apoi...
Printr-un noroc nemeritat am ajuns şi eu,de câteva ori, la Vatican, fie la Secretariatul de stat, la Monseniorul Pamfil Carnazio( greco-catolic plecat din Blaj) cu o recomandare, prin anii ’70-’80, fie mai recent, prin 2000, la splendida capela vaticana Redemptoris Mater, unde Marco Ivan Rupnik (sloven de rigine) şi echipa s-au întrecut pe ei înşişi, mai demult, oferindu-i Papei Ioan Paul al II-lea, recent canonizat de Papa Francesco, decorarea cu mozaicuri a splendidei capele numite înainte Santa Matilda.

Palatele apostolice ( Palatul Papal, Palatul Belvedere etc.), Biblioteca Apostolică, redacţia ziarului L’Osservatore romano, Casina Pius al IV-lea, acum sediul Universităţii de Ştiinte Sociale, Libreria Editrice Vaticana, Radio Vatican ( Direcţiunea) Grădinile Vaticane şi Muzeele Vaticane, Palazzo Santa Marta, Centrul TV., cazarma gărzii elveţiene, cea jandarmeriei pontificale, altele sunt toate în interiorul Cetăţii Vaticane, cum ştim. Piaţa San Pietro cu coloanele lui Bernini, la fel, dar cu acces liber. Însă aşa numitele „borghi” din jurul Vaticanului ( de la „borgo”, citadelă, după etimonul german, burg), zidiri vechi, biserici, fântâni, sunt zone extravaticane. Vorbim de străzile de la Castel Sant’ Angelo la zidurile vaticane, ori de străzile de la Piazza Risorgimento spre Bazilica San Pietro, ori de cele de la Porta Santo Spirito spre Coloane. Ele nu fac parte din Statul Vatican. Cetatea papilor cuprinde în mare, perimetrul delimitat de zidurile înălţate de Leon al IV-lea, între 840-852. Despre zidurile gotului Totila, anterioare, cu trei secole, acestora, nu mai insist. În 852, pentru a proteja mormântul Pescarului de oameni de îndrăzneţele atacuri ale saracenilor (care urcau pe Tibru, după ce ajungeau în portul Ostia), papa va construi, prin arhitecţii săi, şi apoi va binecuvânta zidurile protectoare din jurul Vaticanului. Ele sunt, cu mici modificări-restrângeri mai de grabă, decât expansiuni – până acum, graniţele de piatră pe care, umil, desculţ, în faţa cortegiului clerului, Papa Leon le-a trasat atunci... De unde denumirea păstrată şi în prezent de Citta Leonina. Sigur, următorii papi, Pius al V-lea, Urban al VIII-lea, consolidează lucrarea ilustrului lor predecesor. La Vatican, papii se mutaseră,începând cu Grigore al XI-lea, revenind după exilul din Avignon, 1377; înainte reşedinţa lor era la San Giovanni in Laterano. De la Vatican la Castelul Sant’ Angelo, loc de refugiu, folosit ca atare, întărit, duce un coridor suprateran, Via dei Corridori, un zid de cetate, practic, circulabil, numit şi „Il Passetto”. Borgo Pio, unde-l putem vedea, este parte din municipiul Romei.
Străzile din jurul Castelului Sant’ Angelo alcătuiesc, se ştie, Borgo Castello, unde se impune ampla Piazza Pia. Pelerinii care proveneau, pe vremuri, dinspre Urbe, treceau pe podul Sant’ Angelo, intrau pe poarta Castello în „borgo” Castello, apoi străbăteau alt „borgo”, Santo Spirito,şi, fie pe Porta Santo Spirito, fie pe Porta Viridaria, ajungeau la Bazilică. Efectul, scontat, era de uimire admirativă: după străzile strâmte, brusc, minunea Bazilicii măreţe, şi, din secolul al XVI-lea, scenografia coloanelor uriaşe. Obeliscul în mijlocul unei pieţe rotunde, unde respiri universalitatea credinţei creştine... „Burgurile” erau pasaje, ori vestibule, deci, ale Vaticanului, nu Vaticanul propriu-zis. Cei mai mulţi pelerini veneau dinspre nord, credincioşi din toată Europa, călătorind cu lunile, ţară după ţară, pe vestita Via Francigena şi ajungeau epuizaţi, dar fericiţi, la Porta San Pellegrino (azi în interiorul Vaticanului) sau la Porta Viridaria, nerăbdători să urce scările la Bazilică. Nu vrem să facem aici inventarul porţilor, unele se păstrează (Cavalleggeri, ex-Pertusa etc.) prin care se ajungea la San Pietro in Vaticano, la Biserica cu cupola lui Michelangelo, vrem doar să spunem doar că accesul liber la Bazilică e una, iar intrarea în Cetatea Vaticană e alta. Nu putea oricine pătrunde la Palatul Apostolic, în somptuoasele săli de audienţă, la capelele pictate, sau la camerele, („stanzele”) decorate de Rafael, sau de Beato Angelico, la apartamentele papale etc....
Borgo Castello, Borgo Pio, Borgo Vittorio, Borgo Angelico ( mai erau Borgo Vecchio şi Borgo Nuovo), toate datorate extinderii dorite de către Pius al IV-lea, nu fac parte din Vatican... Avem, de cealaltă parte, spre vest, pornind de la Palazzo dei Penitenzieri, Borgo Santo Spirito, cu biserica saxonilor, Santo Spirito in Sassia, la sud-vestul acestui „borgo”din secolul al VIII-lea, unde se impune edificiul Spitalului, masiv, modernizat, acum, cu intrarea dinspre Tibru, pe Lungotevere in Sassia,Piaţa Delle Rovere, unde-i staţia autobuzelor 64, 60, etc


Pactele din Lateran
Borgo Pio vine de la numele Papei Pius al IV-lea, numindu-se acesta, înainte de alegere, Giovanni Angelo de’ Medici. Numele de Borgo Angelico, vine de la prenumele papei, iar Borgo Vittorio, vecin, de la victoria maritimă a creştinătăţii din 1571, la Lepanto. „I borghi” nu fac parte din Vatican, pe acolo ajungeau pelerinii la Vatican. În 1586, Sist al V-lea refuza explicit înglobarea acestor cartiere, „i borghi” în Cetatea Vaticană, fixându-le condiţia de al XIV-lea „Rione”, „Borgo”, R XIV, arondisment al Romei. Aşa au rămas. La declararea Regatului Italiei, la 1870, Pius al IX-lea se închide, ne amintim, în Cetatea Leonină. Disputa istorică dintre statul civil şi statul religios, dintre Regatul Italiei şi Vatican începută atunci, va lua sfârşit abia în 1929, odată cu Pactele de la Lateran. Adică, altfel spus, cu „Concilierea” statului italian, condus atunci de Mussolini, cu Statul Vatican, în persoana lui Pius al XIlea. Spaţiul popularelor „borghi”, format din edificii medievale sau renascentiste, uneori palate, Alicorni, Convertendi, parte din Palazzo Caprini, unde a locuit Rafael, case şi ateliere de meşteşugari, clopotari, vopsitori de stofe etc.,biserici chiar, Scossacavalli, fântâni, cea a lui Carlo Maderno, din faţa pomenitei biserici, vor fi translate, refăcute în vecinătate, sau se va renunţa la ele. Moderna Via Conciliazione ( evident de la „Reconcilierea” din 1929) se află, largă,rectilinie, în locul vechii „spine”, formate din mulţimea edificiilor de odinoară, acestea cam îngrămădite, cum arată imaginile gravurilor din epocă. Nici Via Conciliazione nu e în Vatican, jurisdicţia statului italian se întinde până la scările care urcă spre Bazilica San Pietro. Piaţa San Pietro e spaţiu cu acces liber, deschis pelerinilor. Chiar dacă, de o parte şi de alta pe Via Conciliazione abundă palatele, cândva proprietatea familiilor unor cardinali sau papi, Palazzi Cesi-Armellini, Torlonia, Della Rovere, sau instituţiile sub egida vaticană, sediul Acţiunii Catolice Italiene, ori FUCI, Federazione Universitaria Catolica Italiana etc. papalitatea nu le-a vrut înăuntrul Vaticanului, deşi i se propusese extinderea teritoriului său până la Villa Doria Pamphili, şi o ieşire la Tibru. Vaticanul are, aşadar, suprafaţa sa, exact delimitată, prin Pactele de la Lateran, amintite: Via Mura Vaticane, urcând de la Muzeele vaticane, pe Viale Vaticano, un arc de cerc, iar, mai jos, cum vii dinspre staţia de metrou Ottaviano, Piaţa Risorgimento, Via Leon al IV-lea, Via di Porta Angelica, Piaţa San Pietro. Auditoriul Paul al VI-le e o parte în Statul Vatican, scena, cealaltă în cel italian, sala.
„I borghi” sunt pline de hoteluri şi restaurante cu patina vechimii adevărate. Pe aici s-au plimbat, sau au trecut Rafael, sau Michelangelo, ori Antonio Sangallo, Tânărul, nu prea prieten cu primul, grăbiţi sau visători, în drum spre şantierul Bazilicii, sau spre Palatul Apostolic... Benedict al XVI-lea a locuit în Borgo Pio, înainte de alegera sa ca papă, mergea modest, dimineaţa devreme, agil, spre edificiul renascentist din Piaţa Sant’ Ufizzio, unde conducea Congregaţia pentru Doctrina credinţei. Sant’ Ufizzio e proprietatea Vaicanului, iar zidul dinspre Porta Cavalleggeri(cavaleria vaticană de altă dată era aici) a fost dărâmat, pentru a permite accesul credincioşilor. Abia apoi, fostul cardinal german s-a mutat la Vatican. Înainte era un „borghigiano”, adică un locuitor din Borgo Pio, nu din Cetatea Vaticanului, deşi o servea cu dăruire.
Poarta de bronz a lui Bernini, Poarta Arcului clopotului (cea din stânga), Porta Sant’ Anna, Porta Perugino, Porta Santa Rosa, dorită de Benedict al XVI-lea, în 2006, permit acum accesul în Cetatea Vaticană. Primele sunt rezervate oficialilor de rang înalt şi ierarhilor, cea de a treia celor care au audienţe la diverse Congregaţii sau lucrează la Vatican, ori au permis pentru Farmacia vaticană,etc. Toate intrările se fac cu controlul gărzii elveţiene, cu necesarul il permesso, eliberat de Pontificia Questura, ori Pontificia Giandarmeria.Vaticanul e un stat suveran, nu Stazione Termini.
Canonizarea de către Papa Francesco a celor doi papi, Ioan al XXIII-lea, „Il Papa Buono”, şi a îndrăgitului papă venit din Estul comunist, Ioan Paul al II-lea, a strâns o mulţime de pelerini, pe toată Via Conciliazione, în afara Pieţei San Pietro, ba chiar Piaţa Navona, dincolo de Tibru, a fost arhiplină. La fel pomenitele „burguri”. Ecranele imense au permis participarea, inclusiv a românilor, la un eveniment istoric.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara